În sprijinul regiunilor

2004 ro În sprijinul regiunilor

Cuprins 3 Introducere 4 5 6 8 Lista principalelor abrevieri Câteva date-cheie De ce? 12 Cum? Pentru cine? 18 Care sunt etapele? 20 Pentru ce anume? 24 Care sunt rezultatele? 26 Şi mâine? 30 Vocea colectivităţilor regionale şi locale: Comitetul Regiunilor 31 Informare şi transparenţă 32 Politica regională şi alte politici europene 33 Publicaţii 34 Regulamente privind Fondurile Structurale şi Fondul de coeziune Imagini: majoritatea imaginilor acestei broşuri ilustrează proiectele finanţate cu ajutorul Fondurilor şi Instrumentelor Structurale. Informaţii mai detaliate referitoare la Uniunea Europeană sunt disponibile pe Internet prin intermediul server-ului Europa (http://europa.eu.int). O fişă bibliografică figurează la sfârşitul acestei publicaţii. Luxemburg: Oficiul Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene, 2004. Reproducere autorizată, cu condiţia menţionării sursei ISBN 92-894-7346-0 Printed in Belgium TIPĂRIT PE HÂRTIE ALBĂ FĂRĂ CLOR Europe Direct este un serviciu care vă ajută să găsiţi răspunsuri la toate întrebările privind Uniunea Europeană Un nou număr de telefon unic gratuit: 00 800 6 7 8 9 10 11

În sprijinul regiunilor 3 Introducere Politica regională europeană este o politică axată pe solidaritate. Ea consacră mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene pentru reducerea inegalităţilor în materie de dezvoltare între regiuni şi a disparităţilor dintre cetăţeni în ce priveşte gradul lor de bunăstare. Prin această politică, Uniunea doreşte să contribuie la revitalizarea regiunilor rămase în urmă, la restructurarea zonelor industriale aflate în criză, la diversificarea economică a zonelor agricole supuse declinului sau la revitalizarea cartierelor defavorizate din oraşe. Preocuparea majoră rămâne crearea de locuri de muncă. Într-un cuvânt, este vorba de întărirea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a Uniunii. Această politică de solidaritate nu se rezumă numai la vorbe. Ea ajută în mod concret oamenii să-şi găsească un loc de muncă şi să trăiască mai bine în ţara, regiunea, cartierul sau satul lor. Graţie acestei politici regiunile periferice vor fi legate de polii majori ai dezvoltării economice prin autostrăzi, trenuri de mare viteză sau aeroporturi. În regiunile mai îndepărtate se vor crea întreprinderi mici şi mijlocii. Starea mediului înconjurător se va îmbunătăţi în fostele zone industriale. Societatea informaţională se va înrădăcina în spaţiul rural. În suburbii vor fi create servicii educative şi recreative. De altfel, începând cu anul 2000, în ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, politica regională a acordat un sprijin considerabil dezvoltării economice. La 1 mai 2004, familia europeană a primit în sânul său zece dintre aceste ţări. Acest eveniment major reprezintă pentru Europa o şansă istorică, iar pentru politica regională o adevărată piatră de încercare: dintr-o dată, evantaiul dezechilibrelor din Uniune s-a lărgit. Va trebui deci să se răspundă nevoilor enorme ale noilor state membre şi dificultăţilor care vor persista în restul Uniunii. Aşadar, mai mult ca oricând, politica regională europeană este o necesitate. Ea nu este nici învechită, nici depăşită. Nu este vorba despre o politică de caritate. Ea nu constă doar într-o simplă redistribuire a resurselor, ci, înainte de toate, în crearea de noi resurse. Nu este o politică impusă de sus, ci o politică bazată pe parteneriat, o politică descentralizată prin care responsabilităţile sunt împărţite iar proiectele concrete sunt gestionate la faţa locului. Este de asemenea o politică bazată pe schimbul de cunoştinţe şi tehnologii, de experienţe şi de bune practici, precum şi pe crearea unor reţele de cooperare în întreaga Europă. Este vorba de o politică armonioasă ce acordă locul cuvenit iniţiativelor şi, mai mult, le încurajează şi le valorifică. Această politică nu poate fi înlocuită cu o simplă politică de licitaţii la nivel european. Acest lucru reiese clar din dezbaterile lansate în 2000 în toată Uniunea în legătură cu viitorul acesteia. Rezultatele sunt grăitoare: de aproape cincisprezece ani, politica regională a trecut prin diverse încercări. Ea va putea face faţă altora noi prin adaptarea obiectivelor, mijloacelor şi metodelor ei la noile obiective ale extinderii Uniunii şi ale celor crescânde ale mondializării economice. Acesta este obiectul propunerii de reformă pe care Comisia Europeană l-a prezentat - după trei ani de dezbateri, pentru perioada de programare care va începe la 1 ianuarie 2007. Această broşură permite fiecăruia să descopere capacităţile unei politici care se află la dispozitia regiunilor şi a cetăţenilor acestora.

4 În sprijinul regiunilor Lista principalelor abrevieri BEI: CR: C&D: FEDER: FEOGA: FSE: FSUE: IMM: IFOP: ISPA: PHARE: PIB: PNB: SAPARD: TECE: UE: Banca Europeană de Investiţii Comitetul Regiunilor Cercetare şi Dezvoltare Fondul European de Dezvoltare Regională Fondul European pentru Orientare şi Garantare în Agricultură Fondul Social European Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene Întreprinderi Mici şi Mijlocii Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului Instrument pentru Politici Structurale de Pre-aderare Instrumentul Financiar general al Strategiei de Pre-aderare Produs Intern Brut Produs Naţional Brut Instrumentul Special de Pre-aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ţările din Europa Centrală şi de Est Uniunea Europeană

În sprijinul regiunilor 5 Câteva date-cheie 1957 Statele semnatare ale Tratatului de la Roma menţionează în preambulul acestuia necesitatea de a consolida unitatea economiilor lor şi de a asigura dezvoltarea armonioasă prin reducerea diferenţelor dintre diversele regiuni, precum şi a decalajelor cu care se confruntă regiunile mai puţin favorizate. 1958 Constituirea celor două Fonduri Sectoriale: Fondul Social European (FSE) şi Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). 1975 Crearea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER) în vederea redistribuirii unei părţi a contribuţiilor bugetare ale statelor membre în regiunile defavorizate. 1986 Actul Unic European creează bazele unei autentice politici de coeziune menită să compenseze taxele impuse de piaţa unică şi resimţite în ţările din Sud şi în regiunile mai puţin favorizate. 1989-1993 Consiliul European de la Bruxelles reformează în februarie 1988 modul de funcţionare a Fondurilor de Solidaritate, numite Fonduri Structurale şi decide să le aloce 68 miliarde de ECU (la preţurile anului 1997). 1992 Tratatul asupra Uniunii Europene, intrat în vigoare în 1993, consideră coeziunea ca fiind unul dintre obiectivele esenţiale ale Uniunii, în paralel cu Uniunea Economică şi Monetară şi cu Piaţa Unică. Tratatul prevede şi crearea unui Fond de Coeziune menit să sprijine proiecte favorabile mediului înconjurător, precum şi transporturile în statele membre mai puţin prospere. 1994-1999 Consiliul European de la Edinburg (decembrie 1992) alocă pentru politica de coeziune aproape 200 miliarde de ECU (la preţurile anului 1997), adică o treime din bugetul comunitar. Un nou Instrument Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) completează Fondurile Structurale. Consiliul European de la Berlin (martie 1999) reformează Fondurile Structurale şi modifică în parte modul de funcţionare a Fondului de Coeziune. Aceste Fonduri vor beneficia de mai mult de 30 miliarde de euro pe an între 2000 şi 2006, adică 213 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani. Instrumentul Structural de Pre-aderare (ISPA) şi Programul Special de Pre-aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD) sunt menite să completeze programul PHARE, existent din 1989, pentru a favoriza dezvoltarea economică şi socială, precum şi protecţia mediului în ţările candidate din Europa Centrală şi de Est. 2000-2001 Consiliul European de la Lisabona (martie 2000) adoptă o strategie axată pe ocuparea forţei de muncă şi menită să facă din Uniune economia cea mai competitivă şi cea mai dinamică a lumii, bazată pe cunoaştere, până în anul 2010. Consiliul European de la Göteborg (iunie 2001) completează această strategie prin legarea ei de dezvoltarea durabilă. 2002 Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002) se soldează cu încheierea unui acord asupra criteriilor de aderare a celor zece noi state membre ale Uniunii. 2004 La 18 februarie, Comisia Europeană prezintă propunerile de reformă a politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013: Un nou parteneriat pentru coeziune: convergenţă, competitivitate, cooperare. La 1 mai, are loc aderarea la Uniunea Europeană a Ciprului, Republicii Cehe, Estoniei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Republicii Slovace şi Sloveniei.

6 În sprijinul regiunilor De ce? Uniunea Europeană reprezintă una dintre cele mai prospere zone economice din lume. După aderarea la 1 mai 2004 a celor zece noi state membre, Uniunea dispune de o piaţă internă şi de un potenţial uman de peste 450 de milioane de cetăţeni. Inegalităţile economice şi sociale dintre statele membre şi regiunile sale scad însă dinamismul ei global. În comparaţie cu Europa celor 15, aceste inegalităţi sunt de două ori mai mari în Europa celor 25 care posedă acum 254 de regiuni. Disparităţi În Uniunea Europeană privită ca ansamblu, disparităţile în materie de venituri şi locuri de muncă au înregistrat o scădere pe parcursul ultimilor zece ani, în special începând cu jumătatea anilor optzeci. Între 1994 şi 2001, în ţările coeziunii (a se vedea pagina 8), chiar dacă am exclude Irlanda care a înregistrat un progres excepţional, creşterea PIB-ul pe cap de locuitor a depăşit cu 1% pe an media Uniunii iar în toate aceste ţări, cu excepţia Greciei, proporţia populaţiei apte de muncă şi care are un loc de muncă a crescut mult mai repede decât media europeană. Totuşi, aceste disparităţi au crescut odată cu sosirea noilor state membre. În timp ce PIB-ul total al celor 25 a crescut doar cu 5% faţă de cel al celor 15, PIB-ul mediu pe cap de locuitor al noilor state membre se situează sub jumătate din media actuală pe Uniune, doar 56% din persoanele apte de muncă având efectiv un servici, faţă de 64% din Uniunea celor 15. având un PIB pe cap de locuitor aflat sub jumătate din PIB-ul mediu al celor 25. În materie de ocupare a forţei de muncă, rata şomajului (cifrele anului 2002) diferă foarte mult în Europa celor 25: de la 2% în Tyrol (Austria) şi 3,3% în Cipru, la 29% în Insula Reuniunii(Franţa) şi 26,3% în regiunea Lubuskie (Polonia). În afara regiunilor mai puţin favorizate, multe regiuni şi oraşe se află într-o situaţie intermediară, cuprinzând zone unde se acumulează dificultăţi economice şi sociale grave. Pe scurt, europenii nu dispun de aceleaşi atuuri pentru a face faţă mondializării, acest lucru depinzând după faptul că trăiesc într-o zonă prosperă sau într-una mai puţin favorizată, într-o zonă dinamică sau aflată în criză, în oraş sau la ţară, într-o zonă periferică sau izolată sau într-unul din polii economici centrali al Uniunii. Obiectivul numărul 1 al Fondurilor Structurale (revitalizarea economică a regiunilor mai puţin favorizate) vizează aproape întregul teritoriu al noilor state membre şi aproape 98% din populaţia acestora, dintre care două treimi trăiesc în regiuni PIB par pe cap habitant, de locuitor, 2002 2002 Indice UE25=100 = 100 140 206,7 120 100 80 60 40 20 Moyenne Media UE UE25 140 120 100 80 60 40 20 0 LU IE DK NL AT UK BE FR SE FI DE IT ES CY EL PT MT SI CZ HU SK PL EE LT LV RO BG Source: Sursa: Eurostat, Conturi Comptes nationale régionaux 0

În sprijinul regiunilor 7 De ce? Solidaritate Ocuparea forţei de muncă, formarea, competitivitatea întreprinderilor, investiţiile în infrastructuri, în societatea informaţională, în cercetare, în calitatea mediului se află, mai întâi de toate, sub responsabilitatea autorităţilor şi a operatorilor economici ai fiecărui stat membru şi ai fiecărei regiuni. Dar nu numai a acestora. Solidaritatea europeană este de fapt menţionată în preambulul Tratatului Uniunii Europene. Tratatul precizează că, la rândul ei, Comunitatea acţionează în vederea întăririi coeziunii economice şi sociale şi, în special, în vederea eliminării inegalităţilor între nivelele de dezvoltare a diverselor regiuni. Este motivul pentru care statele membre participă la o politică regională europeană co-finanţată prin fonduri europene, Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune, care conferă un sens concret solidarităţii comunitare. Rolul acestei politici nu se limitează însă numai la aspectul financiar. Această politică nu are numai ca scop o simplă redistribuire a resurselor, ci trebuie să creeze resurse, investind în potenţialul regiunilor şi al colectivităţilor acestora. De asemenea, este vorba şi despre a da măsurilor de dezvoltare concepute la faţa locului o valoare adăugată,cu totul specifică : dimensiunea europeană. Cu alte cuvinte, de a favoriza gândirea şi acţiunea în comun şi de a promova un model european de dezvoltare regională: pentru regiunile Europei acest lucru reprezintă o şansă într-o lume din ce în ce mai globalizată. Şanse egale pentru toţi. PIB par pe cap habitant de locuitor par pays pe ţară et extrêmes şi extreme régionaux, regionale, 2001 2001 Indice UE25 25= = 100 300 Inner London 300 250 Bruxelles Brussels 250 200 150 Antwerpen 100 50 0 Hainaut Hamburg Oberbayern Madrid Sterea Ellada Île de France Southern and Eastern Bolzano Bozen Border, Midland and Dessau Calabria Dytiki Extremadura Western Ellada Guyane Wien Utrecht Lisboa e Vale do Salzburg Tejo Åland Stockholm Berkshire, Bucks & Oxfordshire Jihozápad Közép-Magyarország Norra Flevoland Mellansverige Burgenland Itä- Suomi Cornwall & Isles Açores of Scilly Yugozapaden Severozápad Észak- Yuzhen Tsentralen Magyarország BE DK DE EL ES FR IE IT LU NL AT PT FI SE UK BG CY CZ EE HU LT LV MT PL RO SI SK Praha Bratislavsky Západné Mazowieckie Slovensko Bucuresti Lubelskie Vychodné Slovensko Nord-Est 200 150 100 50 0 Sursă: Source: Eurostat, Conturi Comptes regionale régionaux

8 În sprijinul regiunilor Pentru cine? Experienţa arată că politica regională poate fi eficace numai dacă se concentrează pe un număr limitat de teritorii destul de mari. De aceea, reglementarea Fondurilor Structurale din 1999 răspundea preocupării de a reduce dispersia ajutoarelor financiare şi de a defini în mod limpede criteriile de selectare a regiunilor care au cea mai mare nevoie de sprijin public pentru a se dezvolta. De altfel, o parte din Fondurile Structurale este destinată grupurilor sociale defavorizate din ansamblul Uniunii, fără definirea unor criterii geografice specifice. Diferitele categorii de beneficiari ai politicii regionale şi de coeziune sunt descrise mai jos. Regiunile defavorizate Ansamblul regiunilor defavorizate (Obiectivele 1 şi 2) numără aproximativ 225 de milioane de locuitori, adică aproape 50% din populaţia Uniunii celor 25. Regiunile cu dezvoltare lentă (Obiectiv 1) Obiectivul 1 acoperă regiunile al căror PIB pe cap de locuitor nu atinge 75% din media Uniunii. Regiunile incluse în acest Obiectiv în Europa celor 15, depăşesc astăzi, prin simplu calcul statistic, 75% din PIB-ul mediu al celor 25. În acelaşi timp însă, aceste regiuni beneficiază în continuare de ajutoarele prevăzute pentru perioada de programare 2000-2006. În afara acestor regiuni, Obiectivul 1 acoperă ansamblul teritoriului noilor state membre cu excepţia oraşelor Bratislava şi Praga şi a Ciprului care beneficiază de Obiectivele 2 şi 3. Obiectivul 1 include de asemenea regiunile cu o densitate mică a populaţiei (mai puţin de 8 locuitori pe km²) ale Finlandei şi Suediei cât şi regiunile cele mai îndepărtate (teritoriile franceze de peste mări, insulele Canare, Azore şi Madeira). Sunt de asemenea incluse unele zone de coastă suedeze, unde au fost puse în practică programe specifice. Irlanda de Nord şi Comitatele de graniţă ale Republicii Irlanda au beneficiat până în 2003 de un program specific pentru favorizarea procesului de pace şi a reconcilierii. Principalele obstacole în calea dezvoltării regiunilor incluse în Obiectivul 1 sunt următoarele: un nivel general scăzut al investiţiilor; o rată a şomajului adesea peste medie; lipsa de servicii acordate întreprinderilor şi colectivităţilor; infrastructuri de bază, necesare activităţilor economice, necorespunzătoare. Zonele aflate în restructurare economică şi socială (Obiectivul 2) Cele patru tipuri de zone ale Obiectivului 2 sunt confruntate cu următoarele dificultăţi: mutaţia sectoarelor-cheie şi declinul surselor de locuri de muncă în zonele de activitate industrială şi servicii; o situaţie de criză economică şi socială şi degradarea cartierelor în zonele urbane; un declin al activităţilor tradiţionale şi depopularea în zonele rurale; o criză datorată reducerii locurilor de muncă în acest sector în zonele care depind economic de practicarea pescuitului. Ţările Fondului de Coeziune Este vorba de ţările cel mai puţin prospere care au un produs naţional brut (PNB) aflat sub 90% din media Uniunii, unde infrastructurile în materie de mediu şi transport necesită investiţii masive. Cu excepţia Greciei, Portugaliei şi a Spaniei, Fondul de Coeziune acoperă astăzi ansamblul noilor state membre ale căror nevoi în materie de mediu înconjurător şi transport sunt deosebit de importante.. Asistenţa în perioada de tranziţie: o aterizare lină În 1999, unele regiuni aveau o situaţie economică şi socială care nu mai justifica primirea asistenţei financiare regionale europene pentru perioada 2000-2006. Pentru a evita o încetare bruscă a acestor fonduri, au fost elaborate măsuri de eliminare treptată a acestei asistenţe: Regiunile care au dreptul la Obiectivul 1 în perioada 1994-1999 vor fi sprijinite până la sfârşitul anului 2005. Dacă există zone ale acestor regiuni care îndeplinesc criteriile actualului Obiectiv 2, acestea vor continua să beneficieze de Fondurile Structurale până la sfârşitul anului 2006. Celelalte zone vor continua să primească până la finele anului 2006 fonduri din FSE (Obiectivul 3) sau eventual din FEOGA - Secţiunea Orientare (dezvoltare rurală) şi din IFOP (pescuit) dar nu şi din FEDER. Regiunile care au dreptul la fostele Obiective 2 (conversiune industrială) şi 5b (dezvoltare rurală) pentru perioada 1994-1999 vor primi un sprijin de tranziţie din FEDER până la sfârşitul anului 2005. Pe de altă parte, aceste regiuni beneficiează în mod normal de fondurile prevăzute pentru perioada 2000-2006 în ceea ce priveşte Obiectivul 3 şi eventual fonduri pentru dezvoltarea rurală sau pescuit.

În sprijinul regiunilor 9 Pentru cine? Uniunea Europeană lărgită Fonduri structurale 2004-2006: Zone ce pot beneficia de Obiectivele 1 şi 2 Obiectivul 1 Obiectivul 1 Sprijin de tranziţie (până la 31.12.2005) Sprijin de tranziţie (până la 31.12.2006) Program special Obiectivul 1 Obiectivul 2 Obiectiv 2 (parţial) Sprijin de tranziţie (până la 31.12.2005) Sprijin de tranziţie(parţial) (până la 31.12.2005) Delimitări teritoriale Frontiere naţionale Delimitări NUTS 2

10 În sprijinul regiunilor Pentru cine? Persoanele care întâmpină dificultăţi pe piaţa forţei de muncă (Obiectivul 3) Ajutoarele europene destinate ocupării forţei de muncă şi resurselor umane se adresează tinerilor fără loc de muncă, muncitorilor necalificaţi, şomerilor de lungă durată şi tuturor persoanelor discriminate în ce priveşte accesul la un loc de muncă şi la formarea profesională. Sunt luate în calcul toate categoriile sociale defavorizate pe piaţa forţei de muncă datorită discriminării legate de sex, rasă sau origine etnică, religie, handicap fizic sau psihic, vârstă sau orientare sexuală. Beneficiarii pot proveni atât din regiuni defavorizate, cât şi din regiuni prospere. Spaţiile şi reţelele de cooperare Numeroase colectivităţi teritoriale participă la acţiuni de cooperare peste frontiere, transnaţionale sau inter-regionale, co-finanţate prin INTERREG III: Cooperarea trans-frontalieră se referă la regiunile situate de o parte şi de alta a unei frontiere terestre sau maritime. Situaţia acestora este variată: unele sunt prospere, altele se află printre cele mai sărace şi mai puţin dotate în infrastructuri. Foarte multă vreme, atât unele cât şi altele din aceste regiuni nu au fost obişnuite să conlucreze între ele. Rezultă deci o risipă de mijloace sau chiar o dedublare a infrastructurilor şi o serie de incoerenţe în materie de transport, energie şi mobilitate socială. Cooperarea transfrontalieră are deci o importanţă majoră în procesul integrării europene. Aceasta joacă un rol cheie la frontierele externe ale Uniunii. Cooperarea trans-naţională se referă la marile grupuri de regiuni, incluzând regiuni situate în afara Uniunii şi care prezintă caracteristici teritoriale comune. Aceste grupuri se pot suprapune. Treisprezece grupuri de regiuni au fost astfel definite, cum ar fi partea occidentală a Mării Mediterane, Spaţiul Alpin, CADSES (Europa Centrală, Marea Adriatică, Dunărea şi Europa de Sud-Est) sau Spaţiul Caraibelor. Toate regiunile europene pot participa la acest tip de cooperare. Cooperarea inter-regională grupează în jurul unor tematici variate colectivităţi teritoriale din oricare regiune a Uniunii sau din afara acesteia, indiferent de distanţa geografică dintre ele. Reţelele de cooperare se formează de asemenea în cadrul celorlalte Iniţiative Comunitare: URBAN II (sate şi cartiere în declin) şi cele 70 de oraşe participante la această iniţiativă, EQUAL (egalitate pe piaţa forţei de muncă) şi cele aproape 1 360 de Parteneriate de Dezvoltare ale acestei iniţiative, LEADER+ (dezvoltare rurală) şi cele aproape 700 de Grupuri de Acţiune Locală. Sau participarea la cele 130 de programe regionale prin Măsuri Inovatoare. INTERREG IIIB Marea Baltică

În sprijinul regiunilor 11 Pentru cine? Actualele ţări candidate Ca şi cele opt ţări din Europa Centrală şi de Est (PECO) care au aderat la Uniune în 2004 (Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Slovacă şi Slovenia), Bulgaria şi România se află cu mult în urma Europei celor 15 în materie de dezvoltare economică. Aceste două ţări au nevoie de un sprijin semnificativ în toate domeniile: infrastructuri, industrie, servicii, ÎMM-uri, agricultură, mediu înconjurător. Aceste ţări trebuie, printre altele, să-şi alinieze legislaţia la cea a Uniunii şi să implementeze structuri de gestionare ale unei politici regionale care constituie o noutate pentru administraţiile acestora. În cursul anilor 1990, aceste două ţări au intrat, împreună cu ansamblul ţărilor PECO, într-o perioadă de reforme politice şi economice profunde, fapt care reprezintă o experienţă fără precedent în istoria Europei. Aceste reforme sunt menite să le integreze într-o economie de piaţă inexistentă înainte datorită planificării centralizate şi să le deschidă de asemenea porţile către comerţul internaţional. Economiile acestora au fost restructurate în mod radical, ceea ce a provocat o scădere a numărului de locuri de muncă şi o rată a şomajului îngrijorătoare. Creşterea economică s-a concentrat numai într-un număr redus de regiuni. În schimb, relaţiile comerciale cu restul lumii şi investiţiile străine au crescut considerabil. În acelaşi timp, proporţia populaţiei care şi-a continuat studiile până la terminarea liceului este mai mare în comparaţie cu media pe Uniune. Până la aderarea lor prevăzută pentru 2007, Bulgaria şi România vor continua să beneficieze de asistenţa financiară pentru pre-aderare co-finanţată prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD (Asistenţă financiară pentru pre-aderare, pagina 16). Turcia beneficiează de un sprijin specific, aşteptând între timp decizia privind deschiderea negocierilor de aderare.

12 În sprijinul regiunilor Cum? FEDER FSE Fonduri Structurale Ob. 1 Ob. 2 Ob. 3 Interreg Leader EQUAL URBAN prevăzut până în 2006. Majoritatea acestori finanţări sunt acordate în cadrul programelor de dezvoltare multianuale, gestionate colectiv de către serviciile Comisiei, de statele membre şi de autorităţile regionale. Subvenţiile europene nu înlocuiesc ajutoarele naţionale, ci le completează. FEOGA-0 IFOP Mai mult de o treime din bugetul Uniunii este destinat dezvoltării regionale şi coeziunii economice şi sociale, prin intermediul unei serii de Fonduri Europene. Sumele disponibile Pentru perioada 2000-2006, un total de 213 miliarde de euro a fost alocat ansamblului de instrumente structurale pentru cele cincisprezece state membre. În plus, în urma revizuirii perspectivelor financiare ale Uniunii, aproape 22 de miliarde de euro vor fi cheltuite în asistenţă financiară pentru preaderare şi alte 22 de miliarde vor fi destinate intervenţiilor structurale în noile state membre pentru perioada 2004-2006. Cifra totală, care se ridică la aproape 257 de miliarde de euro, reprezintă aproape 37% din bugetul comunitar Fondurile Structurale Există patru tipuri de Fonduri Structurale, fiecare dintre acestea acoperind un domeniu tematic bine specificat. Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER) sprijină crearea de infrastructuri, investiţiile destinate ocupării forţei de muncă, proiectele de dezvoltare locală şi asistenţa întreprinderilor mici. Fondul Social European (FSE) este menit să promoveze reintegrarea pe piaţa forţei de muncă a şomerilor şi a grupurilor defavorizate, în special prin finanţarea sistemelor de instruire şi a sistemelor de asistenţă la angajare. Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) contribuie la adaptarea şi modernizarea acestui sector. Secţiunea Orientare a Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA-Secţiunea Orientare) finanţează măsuri în vederea dezvoltării rurale şi oferă sprijin agricultorilor, în special în regiunile rămase în urmă. Pe lângă Fondurile Structurale există si alte instrumente financiare, printre care Fondul de Coeziune (pagina 15). Gestionare descentralizată şi monitorizări susţinute Comisia Europeană nu transferă fondurile europene statelor membre fără a nu se asigura că programele de dezvoltare pe care ea le adoptă sunt cu adevărat implementate la faţa locului (a se vedea: Care sunt etapele?, pagina 18). Pentru a favoriza începerea unui nou program, Comisia varsă un avans iniţial de 7% în momentul adoptării oficiale. Statele trebuie să facă apoi cereri de plată Comisiei, care nu rambursează decât cheltuielile însoţite de justificative. Statele desemnează pentru fiecare program o autoritate managerială, însărcinată cu selectarea proiectelor şi o autoritate pentru plăţi, însărcinată cu certificarea cheltuielilor şi cu înaintarea cererilor de plată către Comisie. Autorităţile pentru plăţi trebuie să garanteze că toate cheltuielile declarate au fost alocate unor acţiuni care îndeplinesc criteriile comunitare şi care sunt conforme politicilor europene în materie spre exemplu - de mediu, de egalitate a şanselor şi de ajutoare de stat. Dacă însă Comisia constată că monitorizările naţionale sunt insuficiente sau se detectează neregularităţi, aceasta poate suspenda plăţile sau poate chiar cere rambursarea sumelor deja alocate. Rezerva de performanţă Un nou instrument a fost creat în 1999 pentru a favoriza folosirea eficientă a Fondurilor Structurale: rezerva de performanţă. Principiul este simplu: o parte din creditele acordate fiecărui stat membru (4%) este pusă în rezervă până în 2003, pentru a fi destinată programelor celor mai performante. Aprecierea performanţei se face pe baza unor indicatori de monitorizare care reflectă eficacitatea acţiunilor, gestionarea şi implementarea financiară. Rezerva a fost acordată de Comisie la 31 martie 2004, pe baza propunerilor statelor membre, în urma evaluării a mai mult de 200 de programe. Suma totală se ridică la 8 miliarde de euro, adică 4% din resursele bugetare totale. Acest concept a jucat un rol important în încurajarea gestionarilor de programe de a folosi cât mai bine fondurile publice de care dispun.

În sprijinul regiunilor 13 Cum? Bugetul alocat Fondurilor Structurale 2000-2006 (în miliarde de euro, alocări la preţurile anului 1999) Obiectiv 1 Obiectiv 2 Obiectiv 3 INTERREG URBAN EQUAL LEADER IFOP F. de Coeziune Total UE 15 137,800 22,040 24,050 4,875 0,700 2,850 2,020 1,106 18,000 213,441 UE+10 13,230 0,120 0,110 0,420 0,000 0,220 0,000 0,003 7,590 21,693 UE 25 151,030 22,160 24,160 5,295 0,700 3,070 2,020 1,109 25,590 235,134 Fonduri şi Instrumente Structurale pentru UE 15, 2000-2006( 1 ) (în milioane de euro, alocări la preţurile anului 2004) Populaţie Ţara Obiectiv 1(*) Obiectiv 2 Obiectif 3 IFOP(**) F. Coeziune Iniţiative zone Ob. % din Total Comunitare 1 şi 2, în populaţie milioane Austria 288 740 585 0 0 395 2.008 2,270 28,20 Belgia 690 486 817 33 0 231 2.257 1,269 12,50 Danemarca 0 199 397 221 0 92 909 0,538 10,20 Finlanda 1.008 541 442 33 0 280 2.304 2,650 51,70 Franţa 4.201 6.569 5.013 254 0 1.155 17.192 20,412 34,00 Germania 22035 3.776 5.057 121 0 1.775 32.765 24,447 29,80 Grecia 23.143 0 0 0 3.388 952 27.483 10,476 100,00 Irlanda 3.409 0 0 0 584 183 4.177 0,965 26,60 Italia 24.424 2.749 4.129 110 0 1.294 32.707 26,704 46,50 Luxemburg 0 44 44 0 0 14 103 0,117 28,20 Olanda 136 861 1.866 33 0 719 3.615 2,324 15,00 Portugalia 21.010 0 0 0 3.388 741 25.139 6,616 66,60 Spania 42.061 2.904 2.363 221 12.357 2.162 62.067 32,027 80,70 Suedia 797 431 795 66 0 307 2.396 1,674 18,90 Regatul Unit 6.902 5.068 5.046 132 0 1.061 18.209 18,909 32,20 UE 15 150.104 24.367 26.553 1.226 19.717 11.361 233.328 151,67 40,30 (*) Include sprijinul de tranziţie (**)În afara Obiectivului 1 Fonduri şi Instrumente Structurale alocate noilor State Membre, 2004-2006( 1 )(în milioane de euro, preţuri actuale) Populaţie Ţara Obiectiv 1 Obiectiv 2 Obiectif 3 Interreg Equal F. Coeziune(*) Total milioane zone Ob. % din 1 şi 2, în populaţie Cipru(**) 0,00 28,02 21,95 4,30 1,81 53,94 113,44 0,212 30,90 R. Cehă 1 454,27 71,30 58,79 68,68 32,10 936,05 2 621,19 9,460 92,00 Estonia 371,36 0,00 0,00 10,60 4,07 309,03 695,06 1,379 100,00 Ungaria 1 995,72 0,00 0,00 68,68 30,29 1 112,67 3 207,36 10,238 100,00 Letonia 625,57 0,00 0,00 15,26 8,03 515,43 1 164,29 2,391 100,00 Lituania 895,17 0,00 0,00 22,49 11,87 608,17 1 537,70 3,531 100,00 Malta 63,19 0,00 0,00 2,37 1,24 21,94 88,74 0,387 100,00 Polonia 8 275,81 0,00 0,00 221,36 133,93 4 178,60 12 809,70 38,654 100,00 Slovacia 1 041,04 37,17 44,94 41,47 22,27 570,50 1 757,39 4,957 91,90 Slovenia 237,51 0,00 0,00 23,65 6,44 188,71 456,31 1,986 100,00 Total 14 959,64 136,49 125,68 478,86 252,05 8 495,04 24 451,18 73,195 97,70 (*) media (**) include IFOP (pescuit) ( 1 ) Având în vedere diferitele perioade de programare pentru UE 15 şi cele 10 noi State Membre (7 ani şi 3 ani), sumele financiare referitoare la aceste două grupuri de ţări nu trebuie cumulate.

14 În sprijinul regiunilor Cum? Obiectivele prioritare În vederea întăririi impactului lor şi a optimizării la maxim a rezultatelor acestora, 94% din Fondurile Structurale se concentrează în perioada 2000-2006 pe trei Obiective. discriminării pe piaţa forţei de muncă. Aceste Iniţiative Comunitare absorb 5,35% din bugetul alocat Fondurilor Structurale. Este acordată, printre altele, asistenţă financiară programelor de Măsuri Inovatoare care constituie adevărate laboratoare de idei pentru sprijinirea regiunilor defavorizate. Obiectivul 1: încurajarea revitalizării regiunilor cu dezvoltare întârziată. Obiectiv 2: susţinerea conversiunii economice şi sociale a zonelor (industriale, rurale, urbane sau dependente de pescuit) confruntate cu dificultăţi structurale. Obiectiv 3: modernizarea sistemelor de formare profesională şi promovare a ocupării forţei de muncă. Măsurile financiare ale acestui Obiectiv acoperă întreaga Uniune, cu excepţia regiunilor Obiectivului 1, unde măsurile consacrate formării şi ocupării forţei de muncă sunt cuprinse în programele de revitalizare. Iniţiativele Comunitare şi Măsurile Inovatoare Patru Iniţiative Comunitare sunt menite să găsească soluţii problemelor care afectează un număr mare, dacă nu chiar totalitatea statelor membre şi a regiunilor europene. INTERREG III încurajează dezvoltarea cooperării fără frontiere, inter-regionale şi transnaţionale; URBAN II sprijină implementarea strategiilor inovatoare în oraşe şi în zonele urbane; LEADER+ este menit să promoveze proiecte de dezvoltare rurală; EQUAL are ca scop lupta împotriva Initiaţiative Comunitare în UE 15, 2000-2006 (în milioane de euro, alocări la preţurile anului 2004) Ţara Interreg Urban Equal Leader Total Austria 202,05 8,53 105,99 78,39 394,96 Belgia 114,82 21,52 77,29 16,56 230,19 Danemarca 37,54 5,38 30,91 17,67 91,50 Finlanda 438,32 103,54 332,33 278,23 1.152,42 Franţa 142,43 5,38 75,08 57,41 280,30 Germania 813,71 150,95 534,38 272,71 1.771,74 Grecia 627,12 25,89 108,20 189,90 951,11 Irlanda 92,74 5,38 35,33 49,68 183,14 Italia 470,34 116,54 409,61 294,79 1.291,28 Luxemburg 7,73 0,00 4,42 2,21 14,35 Olanda 385,32 30,25 216,40 86,12 718,09 Portugalia 435,01 19,49 118,14 167,82 740,45 Spania 993,67 114,30 535,48 515,61 2.159,06 Suedia 170,03 5,38 89,43 41,96 306,79 Marea Britanie 399,68 126,18 415,13 117,03 1.058,02 Reţele 51,89 18,03 55,20 44,16 169,29 UE 15 5.382,39 756,74 3.143,32 2.230,24 11.512,70

În sprijinul regiunilor 15 Cum? Fondul de Coeziune Un fond special, Fondul de Coeziune este menit să ajute statele membre cele mai sărace: cele zece noi state membre, precum şi Grecia, Portugalia şi Spania şi, până la sfârşitul anului 2003, Irlanda. Criteriul ininţial este ca produsul naţional brut (PNB) al ţării respective să nu atingă 90% din media Uniunii. Fondul de Coeziune intervine pe ansamblul teritoriului naţional pentru a co-finanţa nu programe, ci mari proiecte în materie de mediu şi reţele de transport transeuropene şi a permite astfel ca aceste costuri ale lucrărilor să nu perturbe eforturile bugetare interne necesare satisfacerii exigenţelor uniunii economice şi monetare. Mai mult, Fondul ajută aceste ţări să se conformeze normelor europene în aceste domenii. O treime din Fondul de Coeziune între 2004 şi 2006 este rezervată noilor state membre. Banca Europeană de Investiţii Banca Europeană de Investiţii (BEI) are ca misiune principală să contribuie la dezvoltarea echilibrată a pieţei interne a Uniunii. În acest sens, Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii legate în special de Fondurile Structurale. Ca instituţie fără scop lucrativ, BEI intervine prin intermediul creditelor cu dobândă mică, acordate, spre exemplu, în vederea îmbunătăţirii infrastructurilor de transport, energetice şi de telecomunicaţii, sprijinirii investiţiilor în IMM-uri, protecţiei mediului sau dezvoltării resurselor umane şi a cercetării. Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene Creat în 2002, Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) nu este un instrument structural, ci acordă asistenţă financiară de primă urgenţă în caz de catastrofe majore, cum ar fi acţiuni de adăpostire temporară sau de reparaţie provizorie a infrastructurilor indispensabile. FSUE nu finanţează acţiuni pe termen lung: acest tip de acţiuni pot beneficia de alte instrumente, în special de Fonduri Structurale. O importanţă notabilă în acest domeniu o au solidaritatea şi, într-o măsură şi mai mare, acţiunea de prevenire a catastrofelor, având în vedere că un astfel de fenomen de mare amploare poate reduce la zero toate rezultatele obţinute cu ajutorul programelor de dezvoltare.

16 În sprijinul regiunilor Cum? Asistenţa financiară de pre-aderare Pentru prima dată în istoria extinderii succesive, Uniunea a prevăzut acordarea de asistenţă financiară de pre-aderare celor zece noi state membre din Europa Centrală şi de Est (PECO), dintre care opt au devenit membre în 2004 (Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Slovacă şi Slovenia). Astăzi, această asistenţă continuă să fie implementată în Bulgaria şi România. Asistenţa de pre-aderare este finanţată în principal prin intermediul a trei instrumente comunitare: Cel mai vechi dintre acestea, programul PHARE, a fost creat în 1989. El este menit să întărească pe de o parte instituţiile, administraţiile şi organismele publice în vederea garantării aplicării legislaţiei comunitare, iar pe de altă parte, vizează sprijinul investiţiilor în domeniile în care ele sunt cele mai necesare (infrastructuri, întreprinderi, măsuri sociale). PHARE-CBC (Cross-Border Co-operation, Cooperare transfrontalieră) completează acţiunea INTERREG prin finanţarea acţiunilor trans-frontaliere pe teritoriul ţărilor candidate. Programul Special de Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD), creat în 1999, sprijină pregătirea ţărilor candidate pentru politica agricolă comună a Uniunii. Acest program include o gamă largă de măsuri menite să adapteze structurile agricole şi dezvoltarea rurală, protecţia consumatorilor şi a mediului, precum şi asistenţa tehnică. Un proiect ISPA pentru tratarea apelor uzate în România. Creat de asemenea în 1999, Instrumentul Structural pentru Pre-aderare (ISPA) intervine după modelul Fondului de Coeziune în scopul finanţării proiectelor importante care favorizează protecţia mediului şi reţelele de transport transeuropene, pentru încurajarea aplicării normelor europene asupra mediului şi pentru oferirea de asistenţă tehnică. Pe lângă finanţarea de acţiuni, asistenţa de pre-aderare este de asemenea menită să pregătească organismele naţionale însărcinate cu gestionarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune. După aderare, intervenţiile PHARE vor fi preluate de către FEDER şi FSE, cele ISPA de către Fondul de Coeziune, iar cele SAPARD de către FEOGA-Secţiunea Orientare. Alocarea asistenţei financiare de pre-aderare pentru Bulgaria şi România (în milioane de euro, cifre indicative la preţurile anului 2004) 2004 2005 2006 Total Bulgaria Phare 203 220 237 660 ISPA 135 147 158 440 Sapard 68 73 79 220 Total 406 440 474 1.319 România Phare 474 513 552 1.539 ISPA 316 342 368 1.026 Sapard 158 171 184 513 Total 948 1.026 1.104 3.078 Total Phare 677 733 789 2.198 ISPA 451 489 526 1.466 Sapard 226 244 263 733 Total 1.353 1.466 1.578 4.397 Surse: tabel financiar anexat la foaia de parcurs pentru Bulgaria şi România. Repartiţia pe instrumente este bazată pe proporţiile următoare: 3/6 PHARE, 2/ 6 ISPA, 1/6 SAPARD. Repartiţia alocărilor între Bulgaria şi România, bazată pe o proporţie de 30/70. Cifrele ISPA se situează între următoarele procente: Bulgaria 26-34%, România 64-76% (aşteptând decizia Consiliului). BULGARIA Suprafaţă: 110 910 km2 Populaţie: 7 846 000 loc. Indice PIB/cap de locuitor (2002): 26 (UE-15=100) ROMÂNIA Suprafaţă: 237 500 km2 Populaţie: 21 773 000 loc. Indice PIB/ cap de locuitor (2002): 27 (UE-15=100)

În sprijinul regiunilor 17 Cum? Alocarea Fondurilor şi Instrumentelor Structurale pe sector (2000-2006) (*) 33,5 % 50 % 50 % 8,0 % 8,2 % 1,4 % 28,1 % 38,8 % 10,0 % 50 % 50 % 24,4 % 16,5 % 5,9 % 23,2 % 7,3 21,7 1,9 % 18,0 97,5 % 8,0 137,8 25,0 2,5 % 23,1 46,8 % 10,7 % 16,6 % 10,1 % 11,3 % 4,4 % Mediu productiv (asistenţă acordată întreprinderilor, dezvoltare rurală, turism) Infrastructuri (transporturi, telecomunicaţii, energie) Mediu (infrastructuri, amenajare/reabilitare) Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare Formare, ocuparea forţei de muncă, integrare socială Altele Obiectiv 1 (UE-15) Obiectiv 2 (UE-15) Obiectiv 3 (UE-15) Iniţiative Comunitare (UE-15) Fond de Coeziune (UE-15) Instrument Structural pentru Pre-aderare (ISPA) Intervenţii Structurale în favoarea noilor state membre (2004-2006) (**) Sursă: DG Politică Regională 2003. (*)Cheltuieli prevăzute în miliarde de euro (ref. 1999) (**)O treime din această sumă este rezervată Fondului de Coeziune; restul corespunde în mare defalcării cheltuielilor pentru Obiectivul 1 (UE-15)

18 În sprijinul regiunilor Care sunt etapele? 1 Bugetul Fondurilor Structurale şi normele priving folosirea acestora sunt decise de Consiliul European, cu alte cuvinte de către toţi membrii Uniunii, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene negociată cu Parlamentul European. Fondurile Structurale sunt repartizate pe ţară şi pe Obiectiv prioritar. Zonele care pot beneficia de ajutoare sunt definite de Comisie, de comun acord cu statele. Commisia propune orientările tematice comune. Dincolo de subvenţii: valoarea adăugată 9 Autorităţile de gestiune responsabile urmăresc îndeaproape evoluţia programelor cu ajutorul Comitetelor de Monitorizare în care sunt reprezentaţi diferiţii parteneri (agenţi economici, sociali şi de mediu). Aceste autorităţi informează Comisia Europeană despre evoluţia programelor, dovedind acesteia că banii sunt folosiţi în condiţii optime (justificarea cheltuielilor). Comisia supraveghează sistemele de monitorizare create şi varsă treptat restul contribuţiei din Fondurile Structurale. Comisia analizează evoluţia indicatorilor de monitorizare şi studiile de evaluare şi organizează schimburi tematice. Ea informează autorităţile responsabile asupra noilor priorităţi comunitare care au consecinţe asupra dezvoltării regionale. Ajutoarele structurale nu sunt alocate proiectelor selectate direct de către Comisia Europeană. Pe baza orientărilor ei tematice pentru perioada 2000-2006 (pagina 20), Comisia negociează cu statele membre marile priorităţi ale programelor de dezvoltare şi adoptă planurile şi programele. Selectarea proiectelor şi managementul acestora se află însă în întregime sub responsabilitatea autorităţilor naţionale şi regionale. Acestă descentralizare a fost extinsă începând cu anul 2000 şi se poate vorbi în acest context de una dintre caracteristicile majore ale perioadei de programare actuale. La toate acestea, se poate adăuga simplificarea regulamentelor privind Fondurile Structurale, care a fost întărită şi mai mult în 2003. După selectarea proiectelor, acestea primesc o finanţare mixtă, pe de o parte naţională şi pe de altă parte comunitară. De fapt, bugetele alocate 8 Organismele selecţionate pot din acest moment să înceapă implementarea proiectului. Acest proiect trebuie neapărat finalizat înainte de termenul limită stabilit în program, dat fiind faptul că ritmul ajutoarelor europene este fixat la început. Proiecte în cadrul Fondului de Coeziune şi al ISPA Spre deosebire de Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune şi ISPA nu co-finanţează programe, ci proiecte sau etape de proiecte, bine stabilite de la bun început. Aceste proiecte sunt prezentate Comisiei de către state. Acestea sunt gestionate de autorităţile naţionale şi supervizate de către Comitetul de Monitorizare. 7 Autoritatea însărcinată cu gestionarea unui program selecţionează proiectele cele mai potrivite scopului acestuia şi informează candidaţii de alegerea făcută.

În sprijinul regiunilor 19 Care sunt etapele? 2 În urma acestor decizii, fiecare stat sau regiune formulează şi întocmeşte un plan cu propunerile sale în favoarea zonelor în dificultate şi a grupurilor sociale defavorizate, ţinând cont de orientările tematice ale Comisiei. Partenerii economici şi sociali, precum şi alte organisme abilitate participă la elaborarea acestui plan. a ajutoarelor europene programelor sunt întotdeauna constituite dintr-o parte provenind din fonduri europene, iar cealaltă parte din fonduri naţionale (publice sau private). Prin intermediul acestei cofinanţări, banii Uniunii vin să completeze banii statelor pentru a depăşi, în funcţie de necesităţi, limitele impuse de către resursele lor financiare. Pe de altă parte, scopul fondurilor Comunitare nu este acela de a permite bugeturilor naţionale să facă economii. Statele rămân principalele responsabile pentru dezvoltarea zonelor lor care se confruntă cu dificultăţi. Acordându-le subvenţii pentru programele care ţin cont de obiectivele europene şi de experienţele altor ţări şi regiuni, Uniunea le ajută să facă mai mult şi mai bine decât ar fi în măsură să facă singure. În aceasta constă valoarea adăugată a intervenţiei Uniunii. 5 3 Odată elaborate, planurile sunt prezentate Comisiei Europene. 4 Fiecare stat dezbate cu Comisia asupra conţinutului acestor documente precum şi asupra fondurilor naţionale şi comunitare care trebuie folosite pentru a le pune în practică. Când cele două parţi ajung la un acord asupra ansamblului acestor chestiuni, Comisia adoptă planurile(*) şi programele care decurg din acestea. Comisia acordă Statelor un avans pentru a le permite demararea programelor. 6 Autorităţile naţionale sau regionale hotărăsc în mod autonom asupra detaliilor acestor programe, cum ar fi de pildă excedentele acestora. Aceste documente nu sunt negociate cu Comisia, ci ele îi sunt trimise cu scop informativ. Documentele permit acestor autorităţi să lanseze proiectele în funcţie de modalităţile proprii (cereri de proiecte, licitaţii pentru realizarea de infrastructuri). Din acest moment, programele intră în faza lor operaţională. (*) Numite Cadre Comunitare de Ajutor (CCA) sau Documente Unice de Programare (DOCUP), după cum au sau nu nevoie de o decizie suplimentară din partea Comisiei în scopul aplicării programelor.

20 În sprijinul regiunilor Pentru ce anume? Mai concret, ce se poate face cu resursele pe care Uniunea Europeană şi statele membre le alocă dezvoltării regionale? Pentru a face o scurtă prezentare, ne putem inspira din documentul în care Comisia şi-a prezentat orientările tematice pentru perioada 2000-2006*. Ţinând cont de aceste orientări, autorităţile naţionale şi regionale şi-au stabilit propriile priorităţi în parteneriat cu Comisia şi au selecţionat proiecte concrete. Aceste proiecte prezintă o foarte mare diversitate, în funcţie de condiţiile economice, sociale şi teritoriale care determină modalităţile de intervenţie prin Fonduri Structurale. Orientările Comisiei sunt regrupate pe trei direcţii, prezentate mai jos. Îmbunătăţirea competitivităţii regionale Intervenţia Fondurilor Structurale trebuie să permită îmbunătăţirea competitivităţii regiunilor ajutând întreprinderile să-şi extindă activităţile, să creeze locuri de muncă şi să-şi mărească productivitatea. În acest sens, este necesară punerea la dispoziţia întreprinderilor şi a persoanelor a unor infrastructuri de transport sigure, moderne şi rapide, dotate cu reţele eficiente şi asigurând combinarea armonioasă a diverselor mijloace de transport de marfă şi de persoane. Fără energie, nu există producţie. Şi totuşi, o prea mare dependenţă de o singură sursă de energie sau de un singur furnizor reduce în mare măsură marja de manevră a întreprinderilor. Statele şi regiunile acestora au tot interesul să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi deci să creeze o adevărată interconectare a reţelelor de distribuţie. De altfel, este important să se încurajeze investiţiile în tehnologii cu consum redus de energie precum şi în energiile reînnoibile: eoliană, hidroelectrică, solară. Rolul specific al Obiectivului 1 În regiunile cu dezvoltare întârziată, scopul este de a umple lacunele existente, în comparaţie cu celelalte regiuni ale Uniunii. Trebuie înainte de toate să se remedieze lipsa considerabilă a unor infrastructuri de bază (transporturi, sisteme de aducţiune de apă, energie, tratarea deşeurilor, telecomunicaţii, sănătate, educaţie). Majoritatea fondurilor disonibile sunt destinate construirii acestor infrastructuri fără a uita serviciile care permit întărirea nivelului productiv deseori slab. Co-finanţările europene destinate investiţiilor în infrastructurile de sănătate şi educaţie sunt adresate exclusiv acestor regiuni. Rolul specific al Obiectivului 2 În regiunile aflate în reconversiune, problema principală nu este absenţa infrastructurilor, ci declinul activităţilor economice tradiţionale. Trebuie deci mizat pe dezvoltarea activităţilor alternative. Infrastructuri suplimentare bine determinate pot fi totuşi co-finanţate cu ajutorul Fondurilor Structurale în aceste regiuni pentru a îmbunătăţi atractivitatea acestora şi gradul ocupării forţei de muncă. (*) Disponibile pe site-ul Inforegio: http://www.europa.eu.int/comm/regional_policy/index_fr.htm

În sprijinul regiunilor 21 Pentru ce anume? Tehnologiile societăţii informaţionale, bazate pe Internet, permit regiunilor defavorizate, şi în special zonelor izolate sau periferice, să atragă şi să reţină activităţile economice. Pentru a reduce fractura digitală, regiunile trebuie să încurajeze întreprinderile şi colectivităţile să folosească aceste tehnologii, fie pentru comerţul electronic, schimbul de date,fie pentru tele-muncă sau informarea cetăţenilor. Investiţiile în reţelele de telecomunicaţie sunt în general efectuate de către operatorii telecom, fondurile europene putând însă interveni, spre exemplu, pentru a garanta principiul serviciului universal, cu alte cuvinte, pentru a se asigura accesul la aceste reţele acolo unde cererea nu este suficient de mare pentru a fi atractivă pe piaţă. Un rol primordial revine de asemenea îmbunătăţirii procedeelor de producţie, de management şi de comercializare. Regiunile şi întreprinderile acestora ar avea de câştigat din deschiderea lor către inovare în acest domeniu şi din stabilirea unor strategii regionale inovatoare. Trebuie deci încurajate activităţile de cercetare, transferul de tehnologie şi de know-how, precum şi formarea continuă. Pentru aceasta însă trebuie încurajată colaborarea dintre organismele publice şi cele private cum ar fi universităţile, centrele de cercetare sau agenţiile de dezvoltare. Scopul este ca cercetarea şi inovarea să aibă un impact real asupra dezvoltării economice regionale. Crearea şi dezvoltarea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, necesită accesul antreprenorilor la organismele de finanţare. Fondurile Structurale îi pot ajuta pe antreprenori numai dacă finanţările clasice cu capital sunt limitate în favoarea altor modalităţi de inginerie financiară. Serviciile financiare oferite, în special cele prin capital privat, trebuie să reflecte necesităţile specifice ale IMM-urilor, să le permită să atingă un nivel înalt de specializare şi să obţină avantage comerciale. Turismul, cultura şi patrimoniul, mediul şi economia socială sunt sectoare promiţătoare pentru dezvoltarea regională şi locală şi pentru ocuparea forţei de muncă. Un mediu înconjurător de calitate reprezintă un atu important pentru imaginea unei regiuni şi pentru atractivitatea economică a acesteia, precum şi un obiectiv vital în faţa riscurilor ecologice. Fondurile Structurale sprijină construirea de infrastructuri de mediu acolo unde este nevoie: staţii de epurare a apelor şi de tratare a deşeurilor, sisteme de aducţiune de apă potabilă care reduc pierderile pe reţea, ca şi recuperarea şi reciclarea deşeurilor, reducerea gradului de poluare a deversărilor, alegerea tehnologiilor curate, fără a uita crearea de locuri de muncă în profesiile legate de mediul înconjurător.

22 În sprijinul regiunilor Pentru ce anume? Ocuparea forţei de muncă: creştere şi îmbunătăţire Ocuparea forţei de muncă a devenit preocuparea socială numărul unu. De aceea, Uniunea a stabilit o strategie europeană pentru aceasta, vizând o acţiune concertată în acest domeniu pe ansamblul teritoriului european. Resursele umane trebuie dezvoltate nu numai pentru reducerea şomajului, ci şi pentru prevenirea acestuia. Învăţământul fiind cheia principală care deschide porţile pieţei muncii, trebuie îmbunătăţite politicile şi sistemele educative. Mai mult, tinerii aflaţi la periferia pieţei muncii nu trebuie abandonaţi, iar şomerii trebuie ajutaţi (în special cei de lungă durată) să-şi găsească un nou loc de muncă. Uniunea sprijină îmbunătăţirea sistemelor de asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă şi în special ajutorul personalizat acordat persoanelor în căutare de un loc de muncă, măsurile menite să faciliteze accesul la activităţi nesalariate, diversificarea posibilităţilor formării profesionale de bază sau continuă şi promovarea educaţiei permanente. Pentru a lupta împotriva excluderii sociale, Uniunea acordă o atenţie sporită noilor modalităţi de integrare socială şi profesională propuse de partenerii publici, privaţi sau asociativi, spre exemplu în sânul parteneriatelor între instituţii de instruire şi întreprinderi. Un rol esenţial în materie de ocupare a forţei de muncă şi de instruire a acesteia revine bineînţeles societăţii informaţionale iar importanţa acesteia este subliniată în toate domeniile. Alte domenii de acţiune bogate în potenţial de ocupare a forţei de muncă sunt proiectele de dezvoltare locală sau de economie socială. Un principiu fundamental, egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei, are prioritate în cadrul tuturor măsurilor privind ocuparea forţei de muncă, precum de altfel şi în toate programele Fondurilor Structurale. Acest principiu se concretizează prin diverse măsuri menite să elimine discriminarea de orice tip, să ajute femeile să continue o carieră şi să aibă acces la posturi superioare, să reechilibreze reprezentarea acestora în anumite profesii, să combine viaţa profesională cu viaţa familială. Alte forme de discriminare, care necesită un alt tip de măsuri, se referă la persoane defavorizate pe piaţa forţei de muncă din cauza originii lor etnice, a unui handicap, a vârstei etc. FSE finanţează toate aceste măsuri şi multe altele pe întreg teritoriul Uniunii, precum şi prin programele Iniţiativei Comunitare EQUAL. Rolul specific al Obiectivului 3 Obiectivul 3 nu are o vocaţie teritorială, ci tematică: el se referă la persoane care trăiesc fără a ţine cont de tipul de regiune. El reprezintă un cadru de referinţă pentru ansamblul măsurilor destinate resurselor umane şi ocupării forţei de muncă în Uniune, de care statele membre sunt invitate să ţină cont în planurile lor naţionale în acest domeniu. Aceste măsuri sunt incluse automat în programele destinate regiunilor Obiectivului 1 pentru o mai bună integrare a lor în măsurile de dezvoltare a acestor regiuni.

În sprijinul regiunilor 23 Pentru ce anume? Echilibrarea dezvoltării zonelor urbane şi rurale Una dintre principalele condiţii ale coeziunii teritoriului european este asigurarea complemetarităţii şi echilibrului între zonele urbane şi cele rurale. În acest sens, trebuie ţinut cont de problemele proprii fiecărei zone. în valoare a patrimoniului arhitectural, revitalizarea economică şi socială a cartierelor aflate în declin, serviciile pentru locuitori se află printre multiplele domenii de acţiune ale Fondurilor Structurale în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii la oraş şi sănătatea publică, precum şi în vederea promovării rolului oraşelor ca poli ai unei creşteri regionale echilibrate. Numeroase zone rurale sunt printre teritoriile cele mai dinamice ale Uniunii. Altele în schimb suferă de o densitate scăzută a populaţiei (în special în zonele de munte), de o lipsă de servicii de bază, de o piaţă a muncii insuficientă. Aceste dificultăţi sunt legate în mare parte de declinul agriculturii. Or aceasta din urmă ocupă încă cea mai mare parte a zonelor rurale şi reprezintă deseori un sector economic vital. Pentru a menţine zonele de la ţară în viaţă, agricultorii trebuie ajutaţi să-şi modernizeze exploataţiile, filierele de transformare şi de comercializare trebuie îmbunătăţite şi trebuie asigurată calitatea produselor. Competitivitatea zonelor rurale depinde de asemenea de diversificarea activităţilor care favorizează crearea de locuri de muncă, pentru a împiedica exodul rural. În fine, zonele de la ţară trebuie valorizate ca spaţiu recreativ şi de agro-turism, trebuie sprijinită renovarea satelor, trebuie încurajate agricultura şi silvicultura în rolul lor de întreţinere a peisajului, cu respectarea mediului şi a resurselor naturale. Echilibrul între oraşe şi sate implică, spre exemplu, favorizarea accesului locuitorilor din zonele rurale la serviciile specializate din centrele urbane şi accesul orăşenilor la resursele spaţiilor rurale. Oraşele de mărime mijlocie deţin un rol-cheie în dinamizarea economiei rurale, dezvoltarea echilibrată a acestora trebuind să fie asigurată cu prioritate pentru a împiedica degradarea spaţiilor naturale învecinate. Oraşele au avantajul de a fi centre de comunicare, comerciale, de inovare şi culturale. În schimb, acestea sunt mari consumatoare de energie şi elimină cantităţi foarte mari de deşeuri şi substanţe poluante. Ele suferă deseori de congestionarea traficului rutier, precum şi de o dezvoltare dezordonată. Multe cartiere defavorizate şi în declin devin centrul unor probleme sociale grave care alimentează violenţa urbană. Buna gestionare a deşeurilor şi a energiei, valorificarea transporturilor în comun şi a sistemelor de transport curate, o amenajare urbană armonioasă, punerea În ceea ce priveşte pescuitul, acesta este principala sursă de existenţă în zonele de coastă, chiar dacă acest sector se confruntă de asemenea cu dificultăţi. Restructurarea lui este necesară în vederea asigurării echilibrului între conservarea resurselor piscicole şi exploatarea acestora. Folosirea unor tehnici de pescuit mai raţionale şi mai selective, modernizarea flotei şi a porturilor, sprijinul acordat acvaculturii şi promovarea produselor de calitate fac parte din măsurile care permit revitalizarea oraşelor şi a satelor care depind de pescuit. Vizită la faţa locului Pentru a avea o idee mai concretă asupra acţiunii Fondurilor Structurale, puteţi consulta rezumatele programelor privind dezvoltarea regională pentru perioada 2000-2006, disponibile pe ţară şi pe regiune, pe categorie de program şi pe temă, precum şi multe exemple de proiecte co-finanţate de către Uniunea Europeană, vizitând site-ul Inforegio: http://www.europa.eu.int/comm/regional_policy/index_fr.htm

24 În sprijinul regiunilor Care sunt rezultatele? În recentele rapoarte publicate asupra coeziunii economice şi sociale în Europa celor 15, precum şi în alte studii diverse, se constată o scădere apreciabilă a disparităţilor între regiuni, şi cu atât mai mult între state membre. Aceste rapoarte arată de asemenea că această evoluţie a fost în mare măsură favorizată pe de o parte, de procesul de integrare economică europeană şi, pe de alta, de acţiunea Fondurilor Structurale şi de Coeziune. În ţările şi regiunile cele mai sărace Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune, care reprezintă doar aproximativ 0,4% din PIB-ul Uniunii Europene, se concentrează pe ajutorul acordat celor mai sărace regiuni ale Uniunii. Pe parcursul perioadei 2000-2006, sumele transferate regiunilor Obiectivului 1 reprezintă 0,9% din PIB-ul Spaniei şi mai mult de 2,5% din PIB-ul Greciei şi al Portugaliei. De o manieră mai notabilă, se estimează că aceste transferuri măresc cu aproape 3% investiţiile în Spania şi cu 8-9% în Grecia şi Portugalia, cu 7% în Mezzogiorno-ul italian şi cu 4% în noile Länder-uri germane. Pe parcursul perioadei de programare 1994-99 privind regiunile Obiectivului 1, Fondurile Structurale au contribuit la construirea sau renovarea a 4 100 km de autostradă şi a 32 000 km de drumuri, la amenajarea a 3 800 hectare de zone industriale, la ajutorarea a 214 000 de întreprinderi, la formarea profesională a 8,15 milioane de persoane şi la crearea a aproximativ 800 000 de locuri de muncă. Investiţiile Infrastructuri în domeniul educaţiei au permis îmbunătăţirea, în special în Portugalia, a calităţii învăţământului şi a formării profesionale. Ca urmare a proiectelor privind infrastructurile de mediu, efecte notabile au fost observate în acest domeniu în Spania, Portugalia sau în Grecia. Şi aici, cele 114 miliarde de euro acordate de Uniune acestor programe - faţă de un cost total de 210 miliarde de euro - au jucat un rol considerabil. În zonele de reconversiune ale Obiectivului 2 Rata medie a şomajului în zonele Obiectivului 2 a scăzut cu 4% între 1995 şi 2001, în comparaţie cu o scădere de 3% în Europa celor 15. O politică intensă îndreptată către zonele urbane lăsate în paragină a permis transformarea a 115 milioane de metri pătraţi de teren în vederea îmbunătăţirii calităţii mediului şi amenajarea de noi spaţii productive. Fondurile Structurale au ajutat mai mult de 300 000 de IMMuri şi au contribuit la crearea a 300 000 de locuri de muncă. Printre altele, aceste fonduri au dat un nou şi notabil impuls cercetării şi dezvoltării tehnologice, inovării şi promovării societăţii informaţionale. şi oameni. (1) Documente disponibile pe site-ul Inforegio: http://www.europa.eu.int/comm/regional_policy/index_fr.htm

În sprijinul regiunilor 25 Care sunt rezultatele? Rezultatele acestui impuls Progresele realizate de regiunile defavorizate sunt reale dar ritmul acestora este lent şi de lungă durată. Este în special cazul Europei celor 25. Dincolo de cifre însă, rezultatele politicii regionale se observă şi în efectul de suscitare a unui impuls în rândul celor ce lucrează la înfăptuirea acesteia, prin încurajarea cooperării europene, a parteneriatelor şi a reţelelor, a exploatării soluţiilor inovatoare, prin punerea în valoare a potenţialului local sau a obiectivelor esenţiale, cum ar fi protecţia mediului sau egalitatea şanselor. În unele cazuri, simpla existenţă a politicii regionale europene este cea care i- a determinat pe actorii locali să lucreze împreună. Consecinţe pozitive pentru celelalte regiuni Intervenţiile Structurale au încurajat de asemenea creşterea schimburilor comerciale între ţările coeziunii şi celelalte zone ale Uniunii aceste schimburi s-au dublat pe parcursul ultimului deceniu precum şi o integrare mai strânsă a acestora. Datele empirice sugerează că, în medie, aproape un sfert din cheltuielile structurale se întorc către restul Uniunii sub forma unei creşteri în domeniul importurilor, în special de maşini şi echipamente. Această decolare în forţă este destul de notabilă în Grecia (42% din cheltuieli) şi în Portugalia (35%). Locurile de muncă - în centrul preocupărilor Cu toate că aceste rezultate sunt încurajatoare, diferite domenii se confruntă cu dificultăţi notabile. În materie de cercetare, spre exemplu, se constată diferenţe majore existente între statele membre şi regiuni, fie că este vorba de accesul la instituţiile de cercetare, fie de numărul de brevete înregistrate. O atenţie deosebită trebuie însă acordată coeziunii sociale: în timp ce rata şomajului rămâne îngrijorătoare într-o mare parte a regiunilor (a se vedea tabelul de la pagina 9), o parte importantă a populaţiei din vechile, precum şi din noile state membre riscă să coboare sub pragul sărăciei, stabilit la 60% din venitul naţional mediu. Este deja cazul a 20% din familiile care trăiesc în Grecia, Spania, Portugalia şi în Marea Britanie şi a 14-18% din familiile din noile state membre, cu excepţia Sloveniei. Prioritatea ce trebuie acordată ocupării forţei de muncă nu face decât să crească. Turismul, un sector cu densitate ridicată a forţei de muncă

26 În sprijinul regiunilor Şi mâine? 2. Întărirea priorităţilor Uniunii Din dorinţa de a îmbunătăţi rezultatele economice ale Uniunii, şefii de stat şi de guvern reuniţi la Lisabona în martie 2000 au expus o strategie concepută în scopul de a face din Europa, până în anul 2010, economia cea mai competitivă şi cea mai dinamică din lume, bazată pe cunoaştere. Consiliul de la Nisa din decembrie 2000 a transpus obiectivele de la Lisabona în materie de reducere a sărăciei într-o strategie de integrare socială coordonată la nivelul UE. Cu ocazia Consiliului de la Göteborg din iunie 2001, strategia de la Lisabona a fost lărgită, prin punerea unui nou accent asupra protecţiei mediului şi a realizării unui model de dezvoltare mai durabil. Politica de coeziune este necesară într-o situaţie în care celelalte politici comunitare aduc beneficii importante asociate cu cheltuieli limitate dar de o manieră localizată. Politica de coeziune contribuie la împărţirea beneficiilor. Anticipând schimbarea şi facilitând adaptarea, politica de coeziune trebuie să integreze obiectivele de la Lisabona şi de la Göteborg şi să devină un vector esenţial al realizării acestora cu ajutorul unor programe de dezvoltare naţionale şi regionale. În perioada de programare 2007-2013, politica regională şi de coeziune a Uniunii Europene va trebui să facă faţă unui număr de patru obiective precise: 1. Necesitatea unei coeziuni întărite într-o Uniune lărgită 3. Îmbunătăţirea calităţii în scopul promovării unei dezvoltări durabile şi mai echilibrate Întărirea competitivităţii regionale prin intermediul unor investiţii bine plasate în toată Uniunea, precum şi oferirea de oportunităţi economice menite să ajute persoanele să-şi folosească cunoştinţele vor mări potenţialul de creştere economică al UE în ansamblu, pentru beneficiul tuturor. Asigurând o difuzare mai echilibrată a activităţii economice Extinderea Uniunii la 25 de state membre iar mai târziu la 27 sau mai mult reprezintă o situaţie fără precedent în ce priveşte competitivitatea şi coeziunea internă a Uniunii. Extinderea va adânci inegalităţile în materie de dezvoltare economică, va produce un decalaj geografic către Est al disparităţilor şi va îngreuna şi mai mult situaţia pe piaţa muncii: inegalităţile socio-economice se vor dubla iar media PIB-ului Uniunii se va micşora cu 12,5 %. În acelaşi timp, ansamblul Uniunii se confruntă cu situaţii cărora trebuie să le facă faţă rezultând din probabila accelerare a restructurării economice ca urmare a mondializării, a deschiderii schimburilor comerciale, a efectelor revoluţiei tehnologice, a dezvoltării economiei bazate pe cunoaştere, a îmbătrânirii populaţiei şi a intensificării imigraţiei. Uniunea va trebui să exploateze la maxim posibilităţile oferite de tendinţa actuală spre revitalizare, în scopul folosirii acestora drept trambulină către viitor.

În sprijinul regiunilor 27 Şi mâine? 4. Un nou parteneriat pentru coeziune Reforma politicii de coeziune va trebui de asemenea să ofere ocazia măririi eficienţei, transparenţei şi responsabilităţii politice. În acest sens, trebuie definită înainte de toate o abordare strategică a acestei politici, enunţând priorităţile acesteia, asigurându-i coordonarea cu un sistem de guvernare economică şi socială şi prevăzând un examen periodic şi transparent al progreselor realizate. Corolarul acestei abordări este necesitatea de a întări capacitatea instituţională la toate nivelele administrative ale Uniunii, în scopul de a beneficia de unul dintre atuurile majore ale politicii de coeziune. pe tot teritoriul Uniunii, politica regională contribuie la reducerea presiunilor concentrării excesive, a congestiei şi a punctelor de gâtuire. Strategia de la Lisabona... Adoptată în martie 2000 de Consiliul European, Strategia de la Lisabona stabileşte pentru Uniune un nou obiectiv strategic în vederea întăririi ocupării forţei de muncă, a reformei economice şi a coeziunii sociale în cadrul unei economii bazate pe cunoaştere. Acest obiectiv-cheie deseori citat, în virtutea căruia Uniunea trebuie să devină economia cea mai competitivă şi cea mai dinamică din lume, bazată pe cunoaştere şi capabilă să aibă o creştere economică durabilă însoţită de o îmbunătăţire cantitativă şi calitativă a ocupării forţei de muncă şi de o coeziune socială mai sporită, a fost completat un an mai târziu cu ocazia Consiliului European de la Göteborg consacrat dezvoltării durabile. Strategia de la Lisabona se bazează astfel pe trei piloni: cei doi piloni care favorizează o reînnoire economică şi socială sunt susţinuţi de un pilon al mediului....şi cea de la Göteborg Dezvoltarea durabilă poate fi definită ca fiind o dezvoltare menită să răspundă necesităţilor actuale fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde, la rândul lor, la satisfacerea propriilor necesităţi. Integrarea aspectelor privind protecţia mediului în alte politici comunitare s-a impus în 1993. Ca urmare a adoptării Tratatului de la Amsterdam în 1997, ambiţia de a promova o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice a fost adăugată la lista obiectivelor Uniunii şi a constituit tema unei Comunicări privind o strategie de dezvoltare durabilă, publicată de Comisia Europeană în mai 2001. În iunie 2001, Consiliul European de la Göteborg a decis să confere procesului de la Lisabona o dimensiune legată de mediul înconjurător.

28 În sprijinul regiunilor Şi mâine? Mai mult, statele membre al căror produs intern brut se află sub 90% din media comunitară vor fi eligibile pentru Fondul de Coeziune, care va continua să finanţeze programele privind transporturile şi mediul. Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă: anticiparea şi încurajarea schimbărilor Priorităţile viitorului: convergenţă, competitivitate, cooperare În afara statelor membre şi a regiunilor mai puţin favorizate, politica de coeziune va avea două scopuri fundamentale: în primul rând, cu ajutorul programelor regionale, politica de coeziune va ajuta regiunile şi autorităţile regionale să anticipe şi să promoveze schimbarea economică în zonele industriale, urbane şi rurale, întărind astfel competitivitatea şi atractivitatea acestora, ţinând cont de disparităţile economice, sociale şi teritoriale existente. În al doilea rând, cu ajutorul programelor naţionale, politica de coeziune va ajuta persoanele să se pregătească şi să se adapteze la evoluţia economică, conform priorităţilor stabilite de strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă, sprijinind politicile care urmăresc o ocupare deplină a forţei de muncă, calitatea şi productivitatea muncii, precum şi integrarea socială. La 18 februarie 2004, Comisia Europeană a adoptat al Treilea raport privind coeziunea economică şi socială: Un nou parteneriat privind coeziunea în Uniunea lărgită: convergenţă, competitivitate, cooperare, în care descrie propria viziune asupra politicii de coeziune pentru perioada 2007-2013. Ca urmare a propunerii de buget prezentată de Comisie la 10 februarie 2004, ceva mai mult de 336 de miliarde de euro vor fi acordate politicii de coeziune pentru noua perioadă, cu următoarele priorităţi: Convergenţă: stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă în statele membre şi în regiunile mai puţin dezvoltate Acest obiectiv se referă în primul rând la regiunile al căror PIB pe cap de locuitor se află sub 75% din media comunitară. Simultan, pentru a contracara efectul statistic legat de extindere, un sprijin temporar este acordat regiunilor care aveau un PIB pe cap de locuitor aflat sub 75% din media comunitară calculată pentru Europa celor 15. Modernizarea şi diversificarea structurii economice, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurilor de bază, protecţia mediului, întărirea capacităţii administrative, îmbunătăţirea calităţii instituţiilor pieţei muncii şi a sistemelor de educaţie şi formare, valorificarea resurselor umane vor fi principalele teme co-finanţate prin programele naţionale şi regionale.

În sprijinul regiunilor 29 Şi mâine? Cooperarea teritorială europeană: asigurarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate în întreaga Uniune Inspirându-se din experienţa acumulată prin Iniţiativa INTERREG, raportul pledează în favoarea continuării acestei politici care constă în promovarea unei integrări armonioase şi echilibrate pe teritoriul Uniunii, sprijinind cooperarea transfrontalieră şi cea trans-naţională. Cooperarea trans-frontalieră se referă în principiu la toate regiunile aflate la frontierele externe şi interne, fie că sunt terestre sau maritime. Este vorba de căutarea de soluţii comune pentru probleme comune, cu ajutorul cooperării între autorităţile competente ale entităţilor învecinate, în domenii cum ar fi dezvoltarea zonelor urbane, rurale şi de coastă, întărirea relaţiilor economice şi implantarea în această reţea a întreprinderilor mici şi mijlocii. Sistemul de implementare a politicii de coeziune este susţinut de câteva mari principii, incontestabile, mai cu seamă de planificarea strategică, de gestionarea descentralizată, de supravegherea şi evaluarea permanentă. Raportul propune în acelaşi timp schimbări profunde, în special deschiderea unui nou dialog cu Consiliul pentru a facilita un proces de adaptare a politicii de coeziune la priorităţile stabilite la Lisabona şi la Göteborg. În acelaşi timp, instituţiile europene vor analiza în fiecare an progresele realizate în materie de priorităţi strategice şi rezultate obţinute, pe baza unei sinteze stabilite de Comisie prin intermediul diferitelor rapoarte naţionale. În concluzie: politica regională şi de coeziune de mâine va avea un rol mai important ca oricând. Ea se va adresa ansamblului cetăţenilor şi teritoriului regiunilor Uniunii. Ea va fi bazată pe o solidaritate eficientă, concentrată asupra celor mai defavorizaţi dar modulată în funcţie de situaţii. Fonduri Structurale: Instrumente şi obiective 2000-2006 2007-2013 Obiective Instrumente financiare Obiective Instrumente financiare Fond de Coeziune Fond de Coeziune Convergenţă şi competitivitate Fond de Coeziune Obiectiv 1 FEDER FEDER FSE FSE FEOGA-Orientare IFOP Obiectiv 2 FEDER Competitivitate regională şi ocuparea FSE forţei de muncă: - nivel regional FEDER Obiectiv 3 FSE - nivel naţional: Strategia Europeană privind ocuparea forţei de muncă FSE INTERREG FEDER Cooperare teritorială europeană FEDER URBAN FEDER EQUAL FSE LEADER+ FEOGA-Orientare Dezvoltare rurală şi restructurarea FEOGA-Garantare sectorului Pescuit în afara IFOP Obiectivului 1 9 obiective 6 instrumente 3 obiective 3 instrumente

30 În sprijinul regiunilor Purtătorul de cuvânt al colectivităţilor regionale şi locale: Comitetul Regiunilor Începând din 1994, autorităţile locale şi regionale sunt reprezentate în sânul Uniunii Europene de Comitetul Regiunilor (CR), care contribuie la buna funcţionare a politicilor comunitare şi la apropierea Uniunii de cetăţenii săi. CR îşi prezintă periodic avizul, din proprie iniţiativă, asupra aplicării politicii regionale şi asupra oricărei alte chestiuni pe care doreşte să o vadă abordată în dezbaterile Uniunii. Printre altele, Consiliul şi Comisia sunt obligate să consulte CR în următoarele zece domenii: - Coeziune economică şi socială, - Reţelele transeuropene de infrastructuri, - Sănătate publică, - Educaţie, - Cultură, - Politica privind ocuparea forţei de muncă, - Politica socială, - Mediu, - Formare profesională, - Transporturi. Membrii CR-ului sunt numiţi de Consiliul Uniunii pe baza propunerii statelor membre. Aceştia sunt fie titulari ai unui mandat electoral regional sau local, fie reponsabili în faţa unei adunări alese. Înainte de extinderea din 2004, CR-ul era constituit din 222 de membri. În cadrul Europei celor 25, numărul membrilor acestuia a fost fixat prin Tratatul de la Nisa la maxim 350. Pentru a obţine alte informaţii, vă rugăm să contactaţi: Comitetul Regiunilor Rue Belliard 101 B-1040 Bruxelles (32-2) 282 22 11 (32-2) 282 23 25 E-mail: info@cor.eu.int Internet: http://www.cor.eu.int

În sprijinul regiunilor 31 Informare şi transparenţă Ţinând cont de importanţa acestui buget, Comisia Europeană nu a vrut să lase dreptul de a fi informat la voia întâmplării. De comun acord cu statele membre, ea a fixat o serie de obligaţii conform cărora mecanismele de acordare a fondurilor trebuie să fie transparente, iar cetăţeanul trebuie să poată fi informat pentru ce obiective, în ce fel şi cu ce rezultate sunt folosite aceste finanţări. Este de asemenea vorba despre asigurarea informării potenţialilor beneficiari asupra fondurilor disponibile şi asupra modalităţilor de a le obţine. Obligaţiile autorităţilor publice însărcinate cu acordarea asistenţei financiare structurale, precum şi obligaţiile responsabililor de proiecte au fost aşadar definite într-un Regulament European în vigoare în întreaga Uniune. Comisia Europeană veghează asupra punerii în practică a acestei legislaţii. Munca de comunicare trebuie pregătită cu grijă şi trebuie să însoţească toate etapele parcurse de un program care beneficiează de o finanţare structurală. Tocmai de aceea Comisia a cerut Statelor Membre să elaboreze mai degrabă planuri de comunicare multianuale, decât să ia iniţiative dispersate. Cele 257 miliarde de euro ale Fondurilor Structurale şi ale Fondului de Coeziune provin din impozitele contribuabililor europeni. Ca orice entitate dependentă de bugetul public, Fondurile Europene sunt supuse principiului unei gestionări eficiente, transparente şi care nu favorizează nici un interes particular. În afara formalităţilor necesare unei acţiuni comunitare coerente, scopul este acela de a-i informa pe cetăţeni asupra faptului că politica regională europeană reprezintă o realitate, că aceasta aduce rezultate, că ei pot participa la această politică şi că aceasta din urmă contribuie într-un mod determinant la coeziunea economică, socială şi teritorială a Uniunii.

32 În sprijinul regiunilor Politica regională şi celelalte politici europene Politica mediului înconjurător joacă bineînţeles un rolcheie în promovarea unei dezvoltări durabile, iar în acest sens, politica regională este direct implicată: programarea acţiunilor structurale nu poate neglija protecţia mediului iar aceasta din urmă nu poate fi abordată doar prin prisma cheltuielilor imediate. Respectarea obiectivelor ecologice are consecinţe economice şi sociale pozitive, prin păstrarea echilibrelor şi a resurselor naturale, a calităţii vieţii şi a sănătăţii publice şi prin crearea de locuri de muncă specifice. Există alte politici europene care contribuie la reuşita politicii regionale şi de care trebuie ţinut cont în acţiunile structurale. Iată câteva exemple: Politica agricolă comună (PAC), care absoarbe aproape jumătate din bugetul Uniunii, are rolul de a organiza pieţele agricole, dar intervine de asemenea şi într-un domeniu care constituie una dintre marile finalităţi ale Fondurilor Structurale: dezvoltarea rurală, pe care PAC o finanţează îndeosebi în afara regiunilor Obiectivului 1. Acţiunile privind dezvoltarea rurală efectuate cu ajutorul Fondurilor Structurale trebuie să fie compatibile cu PAC, fie că este vorba de gestionarea terenurilor, fie de acordarea de asistenţă exploatărilor agricole etc. Politica privind societatea informaţională promovează rolul crucial al tehnologiilor de informare în favorizarea competitivităţii întreprinderilor, a eficienţei serviciilor, a ocupării forţei de muncă şi a coeziunii economice şi sociale. Astfel, iniţiativa europeană e-europe este menită să asigure răspândirea beneficiilor societăţii informaţionale în toate statele membre şi în toate regiunile acestora. Fondurile Structurale însoţesc această iniţiativă acolo unde trebuie reduse lipsa de echipamente şi inegalităţile privind accesul la noile tehnologii şi utilizarea acestora. Politica concurenţei monitorizează şi limitează ajutoarele publice acordate întreprinderilor, fie că este vorba de ajutoare de Stat sau de cele care provin din Fondurile Structurale. Orice măsură co-finanţată de către Fondurile Structurale trebuie să fie deci compatibilă cu normele comunitare în materie de concurenţă. Politica regională şi cea a concurenţei se străduiesc să concentreze ajutoarele publice în zonele cele mai defavorizate ale Uniunii. Politicile privind transporturile, telecomunicaţiile şi energia implică punerea în practică a reţelelor transeuropene. Acest tip de reţele au un impact evident asupra regiunilor şi, în special, asupra zonelor periferice ale Uniunii, dintre care majoritatea se află în zone defavorizate. Ţinând cont de costul ridicat al investiţiilor, este absolut necesar ca politicile europene în aceste domenii să îndrume propunerile venite din partea statelor membre. Trebuie asigurată de asemenea o combinare echilibrată între diferitele mijloace de transport. Politica de cercetare şi dezvoltare (C&D) contribuie la stimularea lansării economice a regiunilor celor mai defavorizate şi la reînceperea pe baze noi a activităţilor din zonele aflate în reconversiune, orientând spre aceste regiuni investiţiile în C&D de care acestea au deseori nevoie. Politica de C&D şi politica regională îşi conjugă acţiunile pentru a ridica nivelul de dezvoltare tehnologică al Uniunii în ansamblul său şi deci competitivitatea acesteia la scară mondială.

În sprijinul regiunilor 33 Publicaţii Site-ul Inforegio: http://europa.eu.int/comm/regional_policy/index_fr.htm Newsletter lunar: Inforegio News Magazinul trimestrial: Inforegio Panorama Al Treilea raport privind coeziunea economică şi socială Cooperare fără frontiere Competitivitate, dezvoltare durabilă şi coeziune în Europa Parteneriat cu oraşele Culegere de proiecte realizate în Grecia Vizitaţi site-ul web Inforegio pentru o descriere completă a politicii regionale europene. Pentru ultimele noutăţi, vizitaţi rubrica «Newsroom»: http://europa.eu.int/comm/regional_policy/newsroom/index_fr.htm