Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic. A Kárpát-medencei magyarok nemzeti identitásának összehasonlító elemzése

Átírás

1

2 STUDII DE ATELIER. CERCETAREA MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN ROMÂNIA WORKING PAPERS IN ROMANIAN MINORITY STUDIES MŰHELYTANULMÁNYOK A ROMÁNIAI KISEBBSÉGEKRŐL Nr. 2 Veres Valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic A Kárpát-medencei magyarok nemzeti identitásának összehasonlító elemzése Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Cluj-Napoca, 2008

3 STUDII DE ATELIER. CERCETAREA MINORITĂŢILOR NAŢIONALE DIN ROMÂNIA WORKING PAPERS IN ROMANIAN MINORITY STUDIES MŰHELYTANULMÁNYOK A ROMÁNIAI KISEBBSÉGEKRŐL Nr. 2: Autor: Veres Valér Titlu: Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din România, Serbia, Slovacia şi Ucraina. A Kárpát-medencei magyarok nemzeti identitásának összehasonlító elemzése. Coordonator serie: Bokor Zsuzsa Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Cluj-Napoca, 2008 ISSN Concepţie grafică, copertă: Könczey Elemér Lector: Remus Gabriel Anghel Technoredactare: Sütő Ferenc, Fazakas Botond Tipar: IDEA și Gloria, Cluj-Napoca

4 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Despre cercetare Scopul cercetării Carpat Panel este de a iniţia o cercetare sociologică comparativă în Ungaria şi în ţările cu comunităţi maghiare numeroase, cum ar fi România, Slovacia, Serbia şi Ucraina. Intenţia noastră este ca prin această comparaţie să înţelegem mai bine situaţia maghiarilor din România. În cadrul acestei cercetări bazate pe chestionar analizăm identitatea naţională, structura socială, relaţiile de pe piaţa forţei de muncă, planurile de viitor, potenţialul migrator, situaţia şcolarizării maghiarilor din ţările sus menţionate (aflate în bazinul carpatic), respectiv relaţia comunităţilor maghiare minoritare cu Ungaria şi relaţia cu populaţia majoritară din propria ţară. Cercetarea a fost iniţiată de Fundaţia pentru Cercetări Sociale Max Weber din Cluj-Napoca, România şi Institutul pentru Studierea Minorităţilor Naţionale şi Etnice din cadrul Academiei Maghiare (MTA, Ungaria). Partenerii noştri din diferitele ţări au fost: Institutul de Cercetări Sociale Forum (Slovacia), Institutul de Cercetări Sociale Lehoczky Tivadar Beregovo (Transcarpatia-Ucraina), Societatea Ştiinţifică de Hungarologie (Voivodina-Serbia). Aproximativ 98% din populaţia de etnie maghiară din bazinul carpatic trăiesc în cele cinci ţări implicate în cercetare. Volumul planificat al eşantioanelor în total a fost de 3000 de cazuri, din care am obţinut 2930 de cazuri valabile ale căror distribuţie pe diferite ţări este următoarea: Ungaria 700 de persoane, România (Transilvania) 900 de persoane, Slovacia 600 de persoane, Serbia (Voivodina) 380 de persoane, Ucraina (regiunea Zacarpatia, sau Transcarpatia) 350 de persoane. La nivelul gospodăriilor eşantionarea a avut loc în mod aleatoriu, iar în cadrul gospodăriilor cei chestionaţi au fost aleşi prin metoda cotelor. Programul de cercetare este planificat pe termen lung, fiind o cercetare longitudinală tip panel, pe bază de chestionar, destinată analizei repetate a aceleiaşi populaţii la intervale de doi-trei ani. Aceasta oferă posibilitatea urmăririi schimbărilor sociale, ocupaţionale şi de politică identitară în rândul maghiarilor, respectiv posibilitatea de a acumula cunoştinţe, informaţii de încredere cu privire la tendinţele şi natura schimbărilor sociale. Astfel, contribuim la aprofundarea analizelor necesare etnopoliticii şi politicii minoritare maghiare. În plus, pe baza unei metodologii unitare, contribuim la analiza reciprocă a proceselor derulate în relaţiile maghiaro maghiare etc. În următoarea fază a cercetării intenţionam sa extindem cercetarea şi pe populaţia majoritară din ţările implicate în proiect. Cercetarea se referă în primul rând la maghiarii din afara Ungariei. Dat fiind că cercetările de până acum au demonstrat în mod repetat că în regiune şi, în special pentru comunităţile minoritare maghiare Ungaria reprezintă din multe puncte de vedere un model, o ţară de destinaţie primară în privinţa migraţiei internaţionale, a pieţei forţei de muncă, respectiv a pieţei educaţionale şi a căsătoriilor, am considerat că este necesară şi colectarea de date în Ungaria, respectiv analiza acestor date. În plus, aderarea la Uniunea Europeană implică modificări în regimul frontierelor din regiune, care nu se desfiinţează, însă caracterul acestora se modifică în mod semnificativ. În cadrul Uniunii Europene acest lucru poate genera schimbări şi în cadrul sistemului de relaţii maghiaro maghiare. Din punct de vedere tematic, chestionarul (fiind aplicat de-a lungul mai multor ani) se compune dintr-un bloc permanent şi unul temporar. Blocurile permanente cuprind următoarele domenii: identitatea naţională a maghiarilor, relaţia comunităţilor minoritare maghiare cu Ungaria, relaţia comunităţilor maghiare cu populaţia majoritară din fiecare ţară, structura socială a maghiarilor din regiune (structura localităţilor, structura ocupaţiilor), condiţiile pieţei forţei de muncă (poziţia pe piaţa forţei de muncă, persoane active, şomaj), planificarea pentru viitori, potenţial migrator, situaţia şcolarizării (locul alegerii şcolii, limba de predare, relaţii de mobilitate, şanse, educaţia adulţilor). 3

5 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 În cadrul colectării de date actuale, din anul 2007, blocul tematic temporar a cuprins următoarele tematici: aderarea statelor din Bazinul Carpatic la UE, consecinţele frontierelor deschise. Introducere Această cercetare analizează caracteristicile identităţii naţionale a maghiarilor din diferitele state din Bazinul Carpatic, unde numărul maghiarilor este mai mare, cum ar fi Ungaria, România, Serbia (Voivodina) şi Ucraina (Transcarpatia), ţinând focusul spre identitatea minoritară, identitatea naţională culturală şi identitatea civică. In identificarea empirică a maghiarilor care trăiesc în minoritate am pornit de la universul celor cu limbă maternă maghiară sau care vorbesc fluent limba maghiară. În planul cercetării noţiunea de maghiarime nu înseamnă că membrii acestei comunităţi sunt clar delimitaţi de membrii altor comunităţi etnolingvistice din ţara respectivă, în schimb etnonimul folosit are caracter agregativ (în forma în care l-au folosit şi Brubaker et alii. 2006: 12) Ştim că în cazul în care popoarele aflate în contact au o reprezentare mentală colectivă diferită faţă de teritoriul geografic folosit în comun, a situaţiei politice, ele îşi simbolizează în mod diferit evenimentele trecutului ceea ce reprezintă de multe ori originea conflictelor naţionale şi etnice, aşa cum observă şi Smith. Conştiinţa naţională şi/ sau etnică diferită implică atitudini sau acţiuni sociale diferite (Smith 1991). Pe de altă parte, supravieţuirea unei comunităţi naţionale minoritare are la bază identitatea socială pozitivă descrisă de Tajfel: o comunitate minoritară face eforturi de a menţine identitatea specifică numai în cazul în care membrii comunităţii respective trăiesc în mod pozitiv aparteneţa la grupul minoritar respectiv (Tajfel 1978). Schimbările sociale din ultimul deceniu au modificat în mod semnificativ caracteristicile societăţii din Ungaria şi ale comunităţilor minoritare maghiare din ţările învecinate în ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă, cea ocupaţională, indicatorii educaţionali şi de pregătire, potenţialul migrator şi de relaţii sociale şi interetnice. Toate aceste schimbări dinamice, împreună cu schimbările intervenite în folosirea limbii şi în obiceiurile de utilizare a culturii influenţează semnificativ formarea identităţii naţionale şi etnice a diferitelor comunităţi. Atât Institutul pentru Cercetarea Minorităţilor Naţionale şi Etnice din cadrul Academiei Maghiare (MTA ENKI), cât şi Fundaţia de Cercetări Sociale Max Weber consideră că cercetarea comparativă a comunităţilor maghiare, efectuată în mod regulat, este foarte importantă în analiza schimbărilor sus-menţionate, a căror interpretare permite o mai bună înţelegere a reacţiilor, fenomenelor identice, similare sau diferite din societatea din Ungaria şi societăţile maghiare minoritare, respectiv a tendinţelor manifestate în relaţiile dintre acestea. Marea majoritate a cercetărilor pe această temă care au avut loc în anii 1990 nu au avut continuitate temporală sau s-au limitat doar la câte o ţară sau regiune. 1 În cele ce urmează enumerăm acele procese sociale care, conform premiselor acestei cercetări, au determinat identitatea comunităţilor maghiare de peste hotare şi schimbările acestora. În cursul secolului al XIX-lea maghiarii din Bazinul Carpatic au trecut printr-un proces unitar de formare naţională în care varianta de naţiune culturală a fost determinantă, cu toate că în opinia lui Szűcs Jenő, după trecerea în sec. al XIX-lea începe să se dezvolte şi ramura dublă, de naţiune culturală şi naţiune-stat, a naţionalismului şi conştiinţei naţionale maghiare (Szűcs 1984: 30 31). Însă, deja Bibó demonstrează că impunerea concepţiei de naţiune-stat a întâmpinat probleme datorită caracterului multilingv al statului şi caracteristicilor dezvoltării separate timp de mai multe secole (Bibó 1997: 23 24). În urma schimbărilor din anii , respectiv în urma deciziei de la Trianon, o parte din maghiari au devenit populaţii minoritare. Acest lucru a determinat direcţia de dezvoltare a naţiunii maghiare, ceea ce a condus la impunerea definitivă a conceptului de naţiune culturală în faţa ideii naţiunii-stat (pentru detalii vezi Veres 2005: 33 39; Bárdi 1997). Perioada dintre anii poate fi considerată perioada procesului formării naţiunii, legată şi de realităţile social-economice, când în urma compromisului maghiaro austriac, Transilvania a aparţinut Ungariei. Ca urmare, datorită politicii de formare naţională a statului ungar, unitatea naţională putea fi într-adevăr realizată cu ajutorul ideologiei naţionale şi a sistemului educaţional unitar. Această perioadă nu a eradicat diferenţele regionale anterioare, în special diferenţele de mai multe secole dintre Ungaria şi Transilvania în ce priveşte dezvoltarea economică şi culturală paralelă, însă în mod indubitabil a estompat semnificaţia acestora. 1 Finanţatorii cercetării Carpat Panel Situaţia şi perspectivele sociale ale maghiarilor din Bazinul Carpatic sunt Szülőföld Alap, Programul de burse ştiinţifice pentru maghiarii de peste hotare al Academiei Maghiare, Academia Maghiară de Ştiinţe. Cercetarea s-a efectuat în Ungaria, România (Transilvania), Sudul Slovaciei, Ucraina (Transcarpatia) şi Serbia (Voivodina), în rândul comunităţilor maghiare. 4

6 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic După primul război mondial, începe un proces în care diferite procese identitare divergente iau locul tendinţelor iniţiale de convergenţă. Politica naţională a statului maghiar ajunge în mod limitat dincolo de graniţele acestui stat, unitatea social-economică se destramă, iar statele succesoare încearcă să iniţieze procese interne de integrare proprii, cu mai mult sau mai puţin succes. Procesul de aproape 90 de ani de dezvoltare separată (fără a socoti perioada dintre ) a consolidat diferite caracteristici identităţii colective ale maghiarilor din diferite state. Ca urmare, dezvoltarea politico-socială divergentă a maghiarilor din diferitele state a jucat un rol determinant în relaţiile maghiaro maghiare de azi şi în identitatea naţională şi etnică a diferitelor comunităţi maghiare. Noţiunea de naţiune unitară maghiară, formată încă înainte de 1918 există şi azi, în sens etnocultural, aşa cum Brubaker şi colegii lui au observat într-o cercetare din Cluj: automat s-a subînţeles ca toţi cei care s-au autoconsiderat maghiari fac parte şi din naţiunea etnoculturală maghiară, şi se referă la vorbitorii de limbă maternă maghiară, conform autorilor (Brubaker et alii 2006: 14). Atât cercetările noastre anterioare cât şi cele de acum referitoare la identitatea maghiară arată faptul că acele diferenţe care se datorează concepţiei de naţiune politică a celor care formează populaţia majoritară în Ungaria, respectiv datorită reprezentării ca străini a maghiarilor de peste hotare care lucrează în Ungaria, sunt fenomene reale în viaţa comunităţilor minoritare maghiare. În rândul celor care trăiesc în minoritate, aceste diferenţe pot fi explicate, pe de o parte, prin interacţiunile bazate pe dezvoltarea socială specifică şi pe comunitatea politică, civică, economică etc. cu naţiunea majoritară, iar pe de altă parte, prin diferenţele regionale anterioare momentului Trianon şi care dăinuie şi îşi exercită influenţa şi în prezent. Tradiţiile istorice ale Transilvaniei istorice şi de azi, caracteristicile regionale şi culturale ale Secuimii, caracteristicile de dublă minoritate ruteno maghiară ale Transcarpatiei, rolul prezenţei continue a populaţiei cu identitate dublă slovaco maghiară în Slovacia etc. pot fi citate ca şi exemple pentru ilustrarea acestei tendinţe. Etapele de extindere a Uniunii Europene pot semnifica începutul unor schimbări profunde în statele Bazinului Carpatic. După aderarea Ungariei, Slovaciei şi Sloveniei în mai 2004, aderarea României în ianuarie 2007, finalizarea cu succes a negocierilor de aderare cu Croaţia, respectiv pe baza negocierilor de asociere la UE cu Serbia, se poate presupune rolul determinant al procesului de integrare europeană cu privire la regiunile de contact din Bazinul Carpatic. Am considerat că schimbările demografice intervenite după 1989, scăderea populaţiei maghiare care în Ungaria se manifestă deja de trei decenii, iar în cazul minorităţilor maghiare de aproximativ zece, cinsprezece ani reprezintă un alt proces social important. În fundalul acestui proces se află procesele demografice nefavorabile îmbătrânirea, fertilitatea scăzută, emigrarea şi pericolul asimilării celor care trăiesc în comunităţi insulare. În cursul operaţionalizării, am pornit de la următorul cadru teoretic-conceptual: identitatea naţională presupune existenţa unei naţiuni şi se referă la conştiinţa apartenenţei la aceasta. În această cercetare nu ne oprim asupra conceptului de naţiune, asupra formării naţiunilor, asupra diferenţei teoretice dintre forma naţiunii culturale şi cea a naţiunii-stat (cetăţeneşti). Dintr-o perspectivă operaţională pornim de la faptul că naţiunea este un grup social mare format în cursul istoriei care leagă membrii naţiunii prin relaţii directe şi care permite asumarea apartenenţei la alte grupuri. Întrebarea definiţiei şi interpretării categoriei naţionale este în ce măsură există compatibilitate cu alte categorii naţionale. (Csepeli 1992: 34 35) Considerăm că identitatea naţională este setul de cunoştinţe şi raportări atitudinale compus din elemente afective şi cognitive formate în mod colectiv care reprezintă rezultatul funcţionării sociale a ideologiei naţionale şi reprezintă una dintre formele de relaţionare cele mai importante ale grupurilor sociale moderne. Deoarece am analizat identitatea în mod asemănător la nivelul întregii societăţi, în rândul tuturor straturilor sociale, ceea ce am putut surprinde este forma identităţii care poate fi analizată cu ajutorul aşa-numitei metode naturale de investigare a identităţii, care se referă în primul rând la cele mai simple elemente din setul de cunoştinţe referitoare la naţiune, la semnificaţiile universului simbolic create de denumirea naţională (patria, simbolurile naţionale), respectiv la tipizările care desemnează limitele dintre grupuri şi la interpretarea raporturilor dintre grupuri (Csepeli 1992: 113). Conştiinţa şi ideologia naţională sunt noţiuni apropiate, dar totuşi diferite. În concepţia lui Hobsbawm avem de a face cu o noţiune duală, astfel cunoaşterea conţinutului unei ideologii naţionale oficiale nu arată cum apare conştiinţe naţională în universul de gândire a unui om de rând. (Hobsbawm, 1990: 10 12) În această lucrare considerăm că maghiarii care trăiesc dincolo de graniţele Ungariei sunt minorităţi naţionale în sensul în care Horváth István a arătat că grupurile etnice care în sec. al XIX-lea au trecut prin procesul de formare naţională s-au desprins îndeosebi ca urmare a modificărilor de frontiere după primul război mondial de statul în care făceau parte din etnia dominantă şi au fost integraţi în state în care statul se identifica cu valorile culturale ale altor grupuri etnonaţionale (România, fosta Cehoslovacie, azi Slovacia, Serbia). Astfel, grupurile cu o conştiinţă etnoculturală devenită deja naţională care au experimentat apartenenţa la o naţiune majoritară au ajuns într-o poziţie subordonată (Horváth 2006: 160). Câmpul ideologic care configurează identitatea naţională a minorităţilor naţionale din Europa Centrală şi de Est are trei surse principale: ţara-mamă exterioară care îşi asumă protecţia culturală; ideologiile naţionale 5

7 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 ale statului majoritar de provenienţă; respectiv elementele ideologice formulate de către elita conducătoare a comunităţii naţionale minoritare respective. Toate acestea sunt valabile dacă în statul respectiv există o majoritate etnoculturală bine definită (vezi Brubaker 1996: 60 69). Considerăm că şi tipologia lui Kymlicka, în care se face diferenţă între minorităţile naţionale şi comunităţile etnice, este relevantă în definirea identităţii naţionale a comunităţilor minoritare maghiare. În opinia lui, modul în care o minoritate se reflectă într-un stat este determinant în ceea ce priveşte natura identităţii membrilor acelui grup minoritar. Conform tipologiei sale, minorităţile cooptate, cum ar fi maghiarii din România care au dobândit cetăţenia română prin faptul că Transilvania a devenit parte a României după primul război mondial, din punct de vedere tipologic se diferenţiază de minorităţile imigrante care, în opinia sa, doresc să se asimileze cât mai repede (Kymlicka 1995: 10 11). Într-o abordare tematică, cercetarea identităţii naţionale în medii minoritare se extinde asupra dimensiunii identităţii minoritare (şi majoritare) naţionale, civice şi specific minoritare. În detaliu, aici se poate include importanţa problematicii naţionale în concepţia individuală, criteriile apartenenţei la o comunitate naţională, implicaţiile cognitive şi afective ale conceptului de patrie şi pământ natal, trăirea afectivă a apartenenţei la grupul naţional, auto- şi heterostereotipurile naţionale, percepţia condiţiei minoritare şi a discriminării, respectiv analiza eventualei funcţii de organizare a identităţii acestora, raportarea la cealaltă naţiune, relevanţa simbolurilor şi sărbătorilor naţionale, persoanele de referinţă din punctul de vedere al naţiunii, analiza unor tematizări minoritare şi politice ale conştiinţei istorice. Identitatea colectivă a indivizilor se organizează ierarhic. Rezultatele cercetării identităţii din Transilvania din anul 2000 au arătat că în identitatea maghiarilor din Transilvania cele mai importante sunt caracteristicile individuale cu o medie de 4,3 (pe o scară de la 1 la 5), acestea fiind urmate de caracteristici legate de identitatea naţională maghiară, şi anume: naţionalitate (3,98), origine etnică (3,7) şi regiunea în care trăiesc, adică Transilvania (4), cetăţenia fiind mai puţin semnificativă (3,2) (Veres 2005: ). Compararea acestor categorii de identitate este rezultatul unei aşa-numite măsurări artificiale, fiindcă în viaţa cotidiană, în viaţa proprie în sens fenomenologic diferitele elemente, dimensiuni ale identităţii sociale se activează sau rămân pasive în funcţie de situaţie. Identificarea cu marile grupuri sociale în rândul celor care trăiesc în minoritate poate fi plină de contradicţii şi poate crea situaţii disonante din punct de vedere cognitiv. Aici ne referim în special la identificarea cu comunitatea naţională maghiară şi cu comunitatea civică română, când indivizii sunt expuşi în mai multe cazuri la interpretări diferite ca urmare a funcţionării sociale a celor două ideologii naţionale, referindu-ne aici la evaluarea diferitelor evenimente istorice legate de Transilvania, la aprecierea rolului maghiarilor etc. Aceste cunoştinţe ideologice contradictorii creează probleme pentru indivizi în măsura în care diferitele interpretări ale ideologiilor naţionale sunt percepute de către aceştia. Deoarece nivelul cunoştinţelor ideologice se află în legătură cu nivelul de şcolarizare, ajungând în mod stratificat ierarhic la diferitele straturi sociale, se poate afirma că în cazul majorităţii populaţiei, care nu dispun nici de studii liceale şi au un nivel de şcolarizare scăzut, aceste contradicţii sunt mai puţin vizibile decât în rândul celor cu un nivel de şcolarizare mai ridicat şi, astfel, cu un statut social mai ridicat. Ipotezele de analiză ale cercetării sunt următoarele: Idealul naţiunii maghiare unitare există atât la nivel ideologic, cât şi la nivelul conştiinţei cotidiene. Cu toate acestea, la nivelul identităţii naţionale naturale, în special în ceea ce priveşte relaţiile dintre grupuri, majoritatea maghiarilor de peste hotare nu privesc maghiarimea ca pe un grup unitar, ci consideră că sunt membrii unei comunităţi maghiare regionale, iar în sens socio-psihologic se comportă şi se raportează la maghiarii majoritari, respectiv la populaţia majoritară din ţara lor ca grup de referinţă principal ca membrii acestui grup. Presupunem că structura identităţii respondenţilor este pur culturală în cazul unei minorităţi şi combinată cu elemente de naţiune-stat în cazul unei majorităţi. În acest context, există o omogenitate mare în privinţa simbolisticii naţionale, iar rolul caracteristicilor regionale devine secundar. În legătură cu conceptul de patrie, însă, diferenţele regionale devin dominante. Cei care trăiesc în minoritate consideră că patria lor este acea regiune a Bazinului Carpatic unde trăiesc sau acel stat în care trăiesc şi de care sunt legaţi prin cetăţenie. Regiunea/statul este invocată ca patrie în procente diferite în diferitele state, însă Ungaria, în special idealul Ungariei istorice nu apare în procente semnificative ca un teritoriu care uneşte maghiarii din punct de vedere al conceptului de patrie. În perceperea apartenenţei la naţiunea maghiară sunt dominante sentimentele pozitive. Presupunem că identitatea socială a marii majorităţi a maghiarilor este pozitivă în toate regiunile, ceea ce este condiţia de bază a păstrării identităţii naţionale maghiare minoritare. Distribuţia socială a cunoştinţelor referitoare la naţiune este variabilă în funcţie de şcolarizare şi vârstă, existând diferenţe semnificative între intelectualii cu diplomă, respectiv cei cu un nivel de studiu mai scăzut în ce priveşte atitudinile naţionale. 6

8 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Analiza empirică comparativă Studiul analizează pe un eşantion de 2930 de persoane din comunităţile maghiare din cinci ţări, utilizând rezultatele primei culegeri de date din cadrul cercetării panel iniţiate, diferitele dimensiuni, caracteristici ale aşanumitei identităţi naţionale naturale a populaţiei din Ungaria şi a minorităţilor naţionale maghiare cu ajutorul conceptelor definite în prima parte, diferenţele dintre state textul încearcă să interpreteze efectele indirecte ale schimbărilor sociale, economice şi politice din ultimul deceniu asupra schimbării identităţii, în special pe baza diferenţelor cunoscute dintre profilul socio-demografic al respondenţilor, respectiv dintre state (ne referim aici în primul rând la situaţia generală a statelor din Bazinul Carpatic şi la relaţia cu Uniunea Europeană). 2 Între limitele cercetării poate fi amintită pe de o parte mărimea eşantionului, în special în rândul comunităţilor mai puţin numeroase, cum ar fi de ex. în Serbia şi Transcarpatia (Ucraina), pe de altă parte este binecunoscut că analiza identităţii cu ajutorul metodelor cantitative de investigare este o măsurare artificială, dat fiind că respondenţii sunt chestionaţi prin utilizarea unui număr mare de întrebări referitoare la tematica dată, în timp ce în interacţiunile de zi cu zi comportamentul sau atitudinile lor s-ar putea să fie diferite decât în situaţii de interviu prin utilizarea unor chestionare (vezi Krappmann 1980). În aceste condiţii, nu avem posibilitatea să măsurăm înclinaţiile lor referitoare la anumite elemente ale identităţii naţionale, relaţia afectivă în legătură cu acestea, relevanţa reală a situaţiilor disonante etc. Datorită acestor limite metodologice nu cunoaştem interpretările semnificaţiei conceptului de naţiune, câmpul de semnificaţii cognitive şi afective ale conceptului de patrie etc. Denumirea naţională, criterii, conceptul de patrie şi legături teritoriale Denumirea naţională este elementul de bază al identităţii naţionale, care în opinia lui Tajfel este un instrument al formării grupurilor umane. Puterea deosebită a fiecărei denumiri constă în faptul că exagerează, subliniază, presupune în mod arbitrar identitatea, corespondenţa acelor fenomene la care se referă. Totodată, categorizarea reprezintă şi momentul de bază al formării grupurilor care nu se poate rupe de la caracteristicile reale ale celor categorizaţi (Tajfel 1980; Tajfel şi Wilkes 1963: ). Am rugat respondenţii să desemneze acea comunitate din care consideră că fac parte în primul rând. Situaţia este diferită în cazul maghiarilor din Ungaria şi maghiarii care trăiesc în minoritate. În Ungaria simpla denumire de maghiar domină cu 46,3%, fiind urmată de categoria fără etnonim din Ungaria cu 38%. În cazul maghiarilor minoritari din Bazinul Carpatic cea mai specifică este aşa-numita denumire maghiar cu atribut regional: în Transilvania 27, în Transcarpatia 43,9, în Slovacia 30,4, în Serbia 49,1% au considerat că sunt maghiari din Transilvania/Transcarpatia/Slovacia/Voivodina, iar un alt procent semnificativ s-a identificat printr-o denumire regională fără etnonimă: 16,6% s-au declarat transilvăneni, 21,8% din Transcarpatina, 17,6 din Slovacia, 24,7 din Voivodina. Procentul acelora care s-au declarat maghiari fără atribut reprezintă 29,2% în Transilvania, 18% în Transcarpatina, 33,6 în Slovacia şi 16,4% în Serbia. În Transilvania, procentul altor denumiri reprezintă o pondere semnificativă, 22,9%, dintre care se evidenţiază denumirea de secui cu 7%, iar astfel ponderea celor care se declară secui şi maghiari din Transilvania şi aici este semnificativ mai mare decât ponderea celor care se declară maghiari fără atribut. Diferenţele evidenţiază că marea majoritate a maghiarilor care trăiesc în diferite state se autodefinesc ca grup separat, însă legătura cu naţiunea maghiară nu poate fi pusă sub semnul întrebării, aceasta îmbrăcând doar o formă specifică, în care se accentuează caracterul regional, dat fiind că în fiecare ţară ponderea totală a celor care se declară maghiari cu atribut şi fără atribut se apropie sau depăşeşte 60%. Pe de altă parte, însă, ponderea agregată a identificării regionale fără etnonim şi a maghiarilor cu atribut se situează la fel în jur de sau peste 50%, ceea ce arată importanţa caracterului regional specific. Aceste straturi ale identităţii sunt prezente simultan şi nu se exclud în conştiinţa respondenţilor, ci mai degrabă sunt complementare. Apare întrebarea dacă pot fi observate caracteristici social-demografice diferite între maghiarii cu atribut regional şi maghiarii fără un astfel de atribut în rândul celor care trăiesc în minoritate. Testele statistice de semnificatie au relevat asemenea diferenţe în cazul eşantionului din Transilvania şi Slovacia. În Transilvania, cei 2 Bazele de date au fost ponderate în funcţie de nivelul de şcolarizare, de aceea anumite procente pot fi puțin diferite de cele publicate în Raportul preliminar al cercetării Carpat Panel. 7

9 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 care s-au autointitulat maghiari fără atribut regional sunt în medie cu 6 ani mai în vârstă decât cei care s-au declarat maghiari fără atribut, iar în funcţie de şcolarizare cu aproximativ 10% mai mulţi din cei cu studii superioare s-au declarat maghiari cu atribut regional, adică maghiari din Transilvania decât cei cu studii de bază (generale şi şcoală profesională). Ca urmare, cei care se declară maghiari cu atribut regional sunt în medie puţin mai tineri şi cu un nivel de şcolarizare mai înalt. În cazul maghiarilor din Slovacia tendinţa este asemănătoare cu cea din Transilvania, poate puţin mai accentuată: diferenţa de vârstă între cei care se declară maghiari din Slovacia şi cei care se declară maghiari fără atribut este de 7 ani, iar ponderea răspunsurilor maghiar fără atribut este cu aproximativ 13% mai mică în rândul celor cu studii superioare decât în rândul celor cu studii de bază. Faptul că o pondere semnificativ mai mare a intelectualilor preferă denumirea Felvidéki 3 decât cei cu un nivel de studii mai scăzut care preferă în procent mai mare denumirea maghiar din Slovacia reprezintă o caracteristică locală. Tendinţa este asemănătoare şi în Ucraina, însă datorită numărului mai mic de cazuri proba Khi-pătrat nu relevă corelaţii semnificative (vezi anexa nr. 1). Pe baza analizei din perspectiva cunoaşterii limbii majorităţii (limba română, slovacă, sârbă, ucraineană) se poate observa că în medie cei care vorbesc mai bine limba majorităţii se consideră în pondere semnificativ mai mare maghiari cu atribut regional decât cei care vorbesc puţin mai rău limba majorităţii. Diferenţele sunt mai vizibile în Ucraina şi mai mici în alte părţi. Însă datorită faptului că gradul de cunoaştere a limbii se află în legătură şi cu vârsta, iar efectul de vârstă a fost deja prezentat, se poate afirma că în cazul Transilvaniei şi a Slovaciei, din punct de vedere etnonim, cunoaşterea limbii se manifestă preponderent prin efectul vârstei. În ce priveşte criteriile apartenenţei la maghiarime, în fiecare regiune ponderea cea mai mare o reprezintă cei care sunt de acord cu criteriile idealului naţional etno-cultural, bazat pe autodefinire. În această privinţă nu se pot observa schimbări esenţiale nici în Transilvana, poate doar atât că criteriile naţiunii-stat, cum ar fi şi cetăţenia maghiară, şi faptul de a fi născut pe teritoriul Ungariei au fost amintite în mai mare pondere ca fiind importante decât în 2002 (Veres 2005). Cu ajutorul criteriilor apartenenţei la maghiarime am efectuat o analiză de componente principale pentru a ilustra modul în care se structurează criteriile identităţii naţionale culturale în diferitele regiuni. Puterea de explicaţie a analizei este relativ mare, valoarea KMO generând o structură interpretabilă, de peste 0,7. Structura componentelor în funcţie de regiuni este asemănătoare, în fiecare dintre ele prima componentă de naţiune culturală explicând 26-35% din varianţa totală. Tabel 1. Valori explicative ale varianţei totale a criteriilor de identitate naţională (%) (Varianţa totală explicată.) Componente România Ucraina Slovacia Serbia % 26.27% 35.92% 32.37% % 14.29% 13.87% 14.70% Total 44.90% 40.56% 49.79% 47.07% A doua componentă, având valoarea de 14% pretutindeni, întruchipează în primul rând cele două identităţi naţiune-stat în sensul de Ungaria, însă într-o măsură mai mică există corelaţie şi între alte criterii (vezi anexa nr. 3). Structura de componente la care se ajunge confirmă ipoteza noastră conform căreia identitatea naţională minoritară a maghiarilor de peste hotare este pur culturală, combinată alocuri cu elemente de identitate de origine etnică, iar cetăţenia maghiară nu are legătură cu aceasta. Conceptul de patrie este un element important al identităţii naţionale, fiind unul dintre indicatorii principali ai legăturii teritoriale. În comunităţile maghiare de peste hotare două treimi-trei sferturi din respondenţi au indicat statul de cetăţenie, respectiv regiunea respectivă ca fiind patria lor. Maghiarii din România şi Slovacia au indicat pe primul loc statul în care trăiesc, ca fiind patria lor, deci România şi Slovacia (46,5 respectiv 41%), şi într-o mai mică măsură Transilvania, respectiv regiunea Felvidék. O parte mai mare a maghiarilor din Transcarpatia şi Voivodina au indicat regiunea istorică în care trăiesc ca fiind patria lor, aceasta fiind urmată de statul respectiv, Ucraina şi Serbia. Explicarea diferenţei nu este simplă. Aparent ar părea că în statele membre ale UE maghiarii consideră că propria ţară este mai valoroasă, însă acest lucru nu este neechivoc, dat fiind că în conformitate cu o cercetare pe bază de chestionar din anul 2000 majoritatea respondenţilor, 59% au indicat România, iar 31% Transilvania ca fiind patria lor, deci ponderea celor care consideră că România este patria lor nu a crescut conform tendinţei după aderarea la UE. În cazul Slovaciei explicaţia este mai simplă, deoarece expresia Felvidék 3 Felvidék, Ţinutul de Sus este partea de sud a Slovaciei, macroregiune din Ungaria dualistă. Locuitorii acestei regiuni se numesc şi felvidéki. 8

10 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic nu este atât de răspândită şi determinată din punct de vedere teritorial ca şi Transilvania, iar vreme îndelungată autorităţile slovace au considerat că utilizarea conceptului de Felvidék denotă iredentism. O caracteristică importantă a răspunsurilor legate de conceptul de patrie este faptul că doar puţini din cei peste hotarele Ungariei consideră că patria lor este Ungaria, în Transilvania şi Slovacia doar 2-3%, în Slovacia 7%, iar în Ucraina 11%. Conceptul de pământ natal al respondenţilor prezintă aceleaşi tendinţe, aici însă pe locul întâi s-a situat regiunea mai apropiată respondenţilor, astfel Transilvania, Transcarpatia, Voivodina, cu excepţia Felvidék în cazul celor din Slovacia, unde datorită motivelor sus-amintite pe primul loc s-a clasat Slovacia. În celelalte zone, în special în Transilvania şi Slovacia, aproape 30% din răspunsurile referitoare la pământ natal au desemnat localitatea/locul naşterii sau localitatea de domiciliu. Între răspunsuri nu am reuşit să separăm respondenţi cu profil socio-demografic explicit, ca urmare în privinţa celor patru grupuri principale ale conceptului de patrie (ţară, regiune, Ungaria şi altele) nu există corelaţii semnificative în funcţie de vârstă, şcolarizare, limba de absolvire a şcolii şi nivelul de cunoaştere a limbii populaţiei majoritare în nici una dintre regiuni, ceea ce indică faptul că conceptul de patrie face parte din stratul de bază al identităţii naţionale în fiecare regiune, iar diferenţele dintre răspunsuri (Transilvania, România) nu reprezintă linii de demarcare între respondenţi în funcţie de variabilele socio-demografice tradiţionale. S-a pus întrebarea dacă răspunsurile referitoare la patrie se datorează constrângerii sau lipsei de alternativă. De aceea, prin utilizarea unei întrebări suplimentare de control i-am întrebat dacă ar putea alege în mod liber, în ce ţară ar alege să trăiască. Răspunsurile au confirmat caracterul consistent al răspunsurilor referitoare la patrie, deoarece răspunsul cel mai frecvent a desemnat, de asemenea, propria ţară, iar Ungaria deşi amintită mai frecvent ca şi patrie a rămas cu mult în urma propriei ţări. Dintre cei care au desemnat propria ţară, maghiarii din Transilvania au desemnat în ponderea cea mai mare România, 53%, aceştia fiind urmaţi de maghiarii din Transcarpatia, care au desemnat Ucraina în procent de 50%, cei din Slovacia au desemnat Slovacia în procent de aproape 40%, şi cei din Voivodina care au desemnat Serbia în procent de o treime. Aproape o zecime din maghiarii din România, Slovacia şi Voivodina ar alege să trăiască în Ungaria, în cazul celor din Transcarpatia acest procent fiind mai mare, de 20%. Ceilalţi respondenţi ar alege alte ţări sau nu ştiu. Aşa cum am semnalat anterior, una dintre limitele cercetării reprezintă faptul că materialul empiric de până acum nu permite dezvăluirea corelaţiilor afective ale conceptului de patrie, a interconexiunilor dintre patrie şi pământ natal. În cazul respondenţilor din Ungaria 70% ar alege Ungaria, iar 25% altă ţară (vezi fig. 5). Fig. 1. În primul rând mă declar... (N=2885): România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% ardelean/felvidéki/voivodinean/transcarpatian/ungurean maghiar maghiar ardelean/felvidek/voivodinean/transcarpatian/ungurean român/slovac/sarb/ucrainian cetățean român/slovac/sarb/ucrainian/ungar alta 9

11 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 Fig. 2. Ca cineva să fie considerat maghiar, cât de important este ca...? (valori medii, 1-deloc important, 5-foarte important) Cel puțin unul dintre părinți să fie maghiar 2.Ambii părinți să fie maghiari 3.Să aibă ca limbă maternă limba maghiară 4.Să aibă cetățenie maghiară 5.Să respecte şi onoreze drapelul național maghiar 6.Să se considere maghiar 7.Să simtă cultura maghiară ca fiind cultura lui 8.Să apar țină de o biserică maghiară 9.Să se fi născut în Ungaria 10.Să-şi fi petrecut majoritatea vieții printre maghiari 11.Să voteze cu o formatiune maghiară 12.Să învețe în scoală cu predare în lb. maghiară România Ucraina Slovacia Serbia 10

12 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Fig. 3. Ce consideraţi că este pământul Dvs. natal? România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Ardeal/Felvidek/Voivodina/Transcarpatia Ungaria Localitatea unde trăieşte Alta România/Slovacia/Serbia/Ucraina Localitatea unde s-a născut Județ/district/regiune adm. Fig. 4. Ce consideraţi că este patria Dvs.? România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Ardeal/Felvidek/Voivodina/Transcarpatia Ungaria Localitatea unde s-a născut Județ/district/regiune adm. România/Slovacia/Serbia/Ucraina Ungaria istorică Localitatea unde trăieşte Alta 13 11

13 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 Fig. 5. Dacă aţi putea alege liber, în ce ţară aţi vrea să trăiţi? România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% România/Slovacia/Serbia/Ucraina Ungaria Nu ştie Ardeal/Felvidek/Voivodina/Transcarpatia Altă țară Disonanţă cognitivă în identitate? Naţiune culturală şi cetăţenie Identitatea care are la bază naţiunea culturală poate crea situaţii de disonanţă cognitivă pentru cei care trăiesc în minoritate. Aspiraţiile de construire a naţiunii (nation building) a statului, mecanismul de reproducere a culturii naţionale poate crea conflicte la nivel individual sau comunitar în cazul unei părţi dintre persoanele aparţinând minorităţilor naţionale. În fiecare ţară, la întrebarea referitoare la ce anume determină identitatea lor naţională, marea majoritate a respondenţilor, aproape două treimi sau chiar mai mulţi în cazul Slovaciei (78%), au răspuns că limba maternă, cultura, iar criteriul cetăţeniei a fost desemnat de mai puţin de 10% în fiecare ţară. Cei care consideră că apartenenţa naţională este o decizie personală, deci nu este un fapt predefinit, sunt în minoritate absolută. Ponderea acestor răspunsuri este cea mai mare în Transilvania, aproape 30%, iar cea mai mică în Slovacia, şi anume 18,3%. În Ungaria domină, de asemenea, identificarea bazată pe limba maternă şi cultură, însă cu doar 49,8%, iar ponderea celor care preferă cetăţenia este şi ea semnificativă, aproape o treime (32%), în timp ce ponderea celor care invocă propria decizie este de 18,3%. Ponderea celor care au dat cele două răspunsuri din urmă corespunde ponderii celor care consideră că identificarea culturală este mai importantă. Răspunsurile nu indică corelaţii semnificative cu cel mai înalt nivel de şcolarizare în nici una dintre regiunile minoritare, ceea ce indică faptul că tipul apartenenţei naţionale nu este ierarhizată în funcţie de volumul cunoştinţelor referitoare la naţiune, ci aceasta se situează la nivelul cel mai strâns, împărtăşit de toată lumea. Situaţia este diferită în Ungaria, unde dintr-o perspectivă majoritară, semnificativ cu 15% mai mulţi intelectuali consideră că elementul determinant al identităţii lor este limba şi cultura decât cei cu studii de bază, dintre care cu tot atât mai mulţi consideră că cetăţenia reprezintă baza determinantă a identităţii lor. Acest lucru indică faptul că, fiind în posesia unui nivel mai înalt de cunoştinţe despre 12

14 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic naţiune, intelectualii adoptă în pondere mai mare idealul naţional maghiar dominant, conform căruia apartenenţa la naţiunea maghiară este de natură culturală. Cetăţenia diferită de identitatea culturală creează o anumită duplicitate în rândul maghiarilor de peste hotare, reprezentând o dublă legătură. Acest lucru nu reprezintă, însă, starea dublei identităţi observată de Bindorffer în rândul minorităţilor naţionale şi etnice din Ungaria (Bindorffer 2001). Totodată, este grăitor şi faptul că la întrebarea dacă propria comunitate minoritară maghiară face parte din naţiunea maghiară, respectiv cea majoritară, în Transilvania marea majoritate a respondenţilor a răspuns cu da în ambele cazuri (82, respectiv 65%). În Ucraina 52% consideră că maghiarii fac parte din naţiunea ucraineană, iar în Slovacia şi Serbia mai puţin de jumătate din respondenţi, aproximativ 40% consideră că maghiarii din ţările respective fac parte din naţiunea majoritară. Pe de o parte, răspunsurile indică faptul că apartenenţa la naţiunea maghiară reprezintă opinia a aproximativ trei sferturi sau a chiar mai mulţi în fiecare comunitate minoritară. Dubla raportare naţională este preponderent acceptată, dat fiind că majoritatea respondenţilor, aşa cum vom vedea mai jos, nu percep această duplicitate ca fiind contradictorie, ci având caracter complementar, într-un câmp de identitate care, după cum am amintit, în opinia lui Brubaker se datorează existenţei a trei surse ideologice: din efectele ideologice agregate ale statului majoritar, liderilor comunităţii minoritare, precum şi ţării mamă exteriore, bazate pe naţiunea culturală (Brubaker 1996: 60 69). În opinia lui Csepeli, este posibil ca o persoană să fie guvernată de două categorii naţionale şi în cazul în care între cele două categorii există diferite dimensiuni, înţelegând prin aceasta că o categorie este valabilă din punct de vedere cultural, iar cealaltă din punct de vedere al cetăţeniei, exact ca în cazul minorităţilor maghiare (Csepeli 1992: 35). Faptul că marea majoritate a maghiarilor din Ungaria, adică 78-80% consideră că atât maghiarii de peste hotare cât şi minorităţile naţionale din Ungaria fac parte din naţiunea maghiară, confirmă ipoteza noastră că intensificarea acestei duble legături poate fi interpretată ca o tendinţă în creştere. În spaţiul de comunicare din ce în ce mai unitar al Uniunii Europene (în prezent 95% din maghiarii din Bazinul Carpatic trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene) considerăm inadecvate acele discursuri din presa de dreapta din Ungaria care consideră ca normal faptul că minorităţile naţionale din Ungaria fac parte din naţiunea maghiară, dar în acelaşi timp consideră inacceptabil ca maghiarii de peste hotare să considere că fac parte din naţiunea majoritară din ţara respectivă (de exemplu, din naţiunea română). Însă trebuie să subliniem şi faptul că pe baza întrebării precedente ştim că raportarea culturală şi civică nu pot fi plasate pe acelaşi nivel, de vreme ce în privinţa importanţei acestora întâietatea legăturii culturale este indiscutabilă în cazul majorităţii respondenţilor. Totodată, este important să menţionăm faptul că, date fiind limitele cercetării, nu am avut posibilitatea să dezvăluim ce înţeleg în realitate respondenţii prin a face parte din naţiunea română. Nu este exclus că o parte semnificativă din respondenţi au confundat acest lucru cu apartenenţa la comunitatea civică română (cetăţenie), din care şi maghiarii fac parte, de drept, fără îndoială. În timp ce abia există diferenţe socio-demografice în privinţa apartenenţei la naţiunea maghiară, deoarece marea majoritate a respondenţilor consideră că acceptarea minorităţilor maghiari ca parte a naţiunii majoritare se află în corelaţie cu şcolarizarea, însă în măsură diferită în diferitele regiuni. În Transilvania şi Transcarpatia corelaţia este mai slabă, în Slovacia şi Voivodina mai puternică. Cu 5-7% mai puţini dintre cei cu studii superioare în cazul primelor două ţări, respectiv cu 12-15% mai puţini în cazul celor două ţări din urmă considerând că propria comunitate maghiară face parte din naţiunea majoritară, faţă de cei cu şcoală generală sau profesională. Diferenţele se datorează, de asemenea, nivelului mai ridicat al cunoştinţelor privind naţiunea, dat fiind că la nivel ideologic pentru cei care înţeleg semnificaţia naţiunii culturale pare disonant ca cineva să fie în acelaşi timp membru al ambelor naţiuni. Răspunsurile nu indică nici o corelaţie cu vârsta şi cunoaşterea limbii majorităţii. Pentru majoritatea maghiarilor care trăiesc în minoritate disonanţa, contradicţia dintre identitatea naţională şi situaţia minoritară ce rezultă din cetăţenie nu reprezintă o problemă din punct de vedere sentimental. În fiecare regiune se conturează o tendinţă asemănătoare, însă în privinţa procentelor cei din Transilvania se disting oarecum faţă de ceilalţi. În Transilvania, o pondere semnificativ mai mare, adică cu 62% au răspuns că nu au sentimente contradictorii în ce priveşte naţionalitatea maghiară şi cetăţenia română, respectiv că pot fi conciliate uşor, 27,2% dintre ei au câteodată sentimente contradictorii, dar în general le pot concilia uşor, pentru 8% este o problemă destul de frecventă, însă acest lucru nu creează o problemă în mediul lor, deci apare ca o problemă teoretică, iar numai pentru 2% acest lucru reprezintă şi o problemă practică. În celelalte regiuni 42-44% au răspuns că nu are sentimente contradictorii în privinţa naţionalităţii maghiare şi a cetăţeniei, alta decât cea maghiară (română/ slovacă/sârbă/ucraineană), respectiv că acestea pot fi conciliate uşor, iar pentru alţi 30-40% se ivesc uneori sentimente contradictorii, însă acestea pot fi conciliate uşor. Ponderea acestei categorii este cea mai mare în Slovacia, şi anume 43%. Ponderea acelora pentru care acest lucru reprezintă o problemă destul de frecventă, însă acest lucru nu creează probleme în mediul lor este mai mare ca în Transilvania, dar nicăieri nu depăşeşte 15%. Concilierea creează probleme mai grave doar pentru o mică parte dintre respondenţi (1-2%). 13

15 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 Am analizat profilul social-demografic al respondenţilor şi putem afirma că în România, în funcţie de şcolarizare, se poate observa o corelaţie slabă în privinţa sentimentelor contradictorii, cu 10% mai mulţi dintre cei cu studii de bază declară că nu au nici o problemă în acest sens, faţă de cei cu studii superioare. În Serbia corelaţia este mai puternică, 28% dintre cei cu studii de bază, respectiv 52% din cei cu studii superioare nu au nici o problemă în acest sens, majoritatea celorlalţi confruntându-se cu asemenea sentimente contradictorii, iar alţi 20% se confruntă cu probleme mai mici. În celelalte state răspunsurile nu indică diferenţe semnificative din punct de vedere al nivelului de şcolarizare. Cu excepţia Slovaciei, există diferenţe semnificative în funcţie de vârstă. Cei care nu au probleme în a concilia sentimentele contradictorii sunt cu 5-7 ani mai în vârstă decât aceia care se confruntă din când în când cu probleme de conciliere, însă aceia care se confruntă cu probleme mai mici sunt în medie de aceeaşi vârstă ca şi aceia care nu au probleme în a concilia naţionalitatea şi cetăţenia. Diferenţe semnificative pot fi observate în special în Transilvania şi Serbia, în funcţie de cunoaşterea limbii majorităţii. Cei care nu întâmpină nici un fel de problemă vorbesc mai bine limba majorităţii, în medie cu un jumătate de punct (pe o scară de la 1 la 6), decât cei care întâmpină rar sau frecvent probleme de conciliere, ceea ce este de înţeles din punct de vedere practic, deoarece în aceste două ţări maghiarii trăiesc mai dispersat decât în celelalte două state, fapt pentru care cunoaşterea limbii majorităţii poate fi o problemă în mai multe situaţii decât în regiunile unde contactul cu majoritatea este mai rară. Fig. 6. Ce defineşte în mod primordial apartenenţa Dvs. naţională? România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% cetățenia limba şi cultura maternă, decizia privată 14

16 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Fig.7. Maghiarii din România/Slovacia/Serbia/Ucraina fac parte din naţiunea maghiară, respectiv din cea majoritară (română/slovacă/sârbă/ucraineană)? Răspunsuri date referitor la comunitatea minoritară din ţara proprie România Slovacia Serbia Ucraina Ungaria Fac parte din națiunea maghiară Fac parte din națiunea majoritară Fig. 8. Maghiarii din România/Slovacia/Serbia/Ucraina fac parte din naţiunea majoritară? Răspunsuri da, în funcţie de nivelul ultimei şcoli absolvite, asocieri semnificative (Chi-pătrat) Ungaria România Slovacia şcoală generală şcoală profesională liceu industrial postliceal studii superioare Total 15

17 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 Fig. 9 În ce măsură reprezintă o problemă faptul că, fiind cetăţean român sunteţi de naţionalitate maghiară? În ce măsură aţi reuşit să conciliaţi acestea? România Ucraina Slovacia Serbia 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% nu am nici o problemă, pot concilia bine uneori îmi vine câte un sentiment contradictoriu, dar în general nu e problemă destul de des e problemă pt mine, dar nu am probleme cu anturajul meu destul de des e problemă pt mine, inclusiv cu unele persoane din anturaj am des probleme nu ştie/nu răspunde Sentimente naţionale Trăirea pozitivă a apartenenţei de grup este o condiţie importantă a supravieţuirii grupurilor minoritare cu identitate proprie. În cercetarea identităţii naţionale acest lucru este în general măsurat prin trăirea orgoliului naţional. Respondenţii au trebuit să răspundă la mai multe întrebări pe scara Lickert privind sentimentele pe care apartenenţa la comunitatea naţională maghiară le-o dă. La întrebarea în ce măsură sunt de acord cu afirmaţia că faptul că s-au născut maghiari îi dă un sentiment de mândrie, în fiecare regiune cei mai mulţi sunt complet de acord, însă maghiarii din Transilvania conduc cu cel mai mare procent, adică 61%, fiind urmaţi, în ordine, de cei din Ucraina, Slovacia, Ungaria şi cei din Serbia cu 44,2%. Perceperea apartenenţei la naţiunea maghiară ca fiind defavorabilă nu este caracteristică, sau e puţin caracteristică majorităţii respondenţilor. Structura răspunsurilor este relativ asemănătoare şi în funcţie de ţări, maghiarii din Ungaria distingându-se puțin prin faptul că acolo ponderea acelora care nu sunt de loc de acord cu afirmaţia că faptul de a fi maghiar ar reprezenta un dezavantaj este de 50,3%, în timp ce în rândul maghiarilor care trăiesc în minoritate acest procent variază între 29 şi 38%. Ponderea celor care consideră că apartenenţa la naţiunea maghiară este complet defavorabilă se situează între 4-5% peste tot, iar în Ungaria ponderea acestora este de 2%. Analizând şi celelalte trăiri sentimentale se poate afirma că în comunităţile maghiare minoritare apartenenţa la naţiunea maghiară se asociază cu o identitate socială pozitivă, ceea ce reprezintă condiţia supravieţuirii identităţii de grup (Tajfel 1978). 16

18 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Fig. 10 Faptul că m-am născut maghiar îmi dă un sentiment de mândrie (N=2893) România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% dezacord total dezacord parțial este şi nu este de acord acord parțial acord total nu ştie/nu răspunde Fig. 11 Faptul că m-am născut maghiar reprezintă un dezavantaj (N=2893) România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% dezacord total dezacord parțial este şi nu este de acord acord par țial acord total nu ştie/nu răspunde 17

19 ISPMN working WORKING PAPERS papers 1/2008 2/2008 Simboluri naţionale în raport cu identitatea culturală maghiară Identificarea cu anumite simboluri naţionale reprezintă unul dintre modurile de a trăi identitatea naţională. Am analizat şi simbolistica de factură materială a personajelor istorice şi culturale. Datorită naturii ierarhice a socializării naţionale o parte a populaţiilor cercetate nu dispune de cunoştinţe privind simbolica naţională. În vederea cartografierii ponderii acestei populaţii am analizat dacă în opinia respondenţilor există simboluri, personaje istorice şi culturale care pentru ei întruchipează maghiarii, naţiunea maghiară. În cazul simbolurilor materiale, 68-88% din respondenţi au răspuns că există asemenea simboluri. Este vizibilă, însă, o diferenţă în ce priveşte ponderile, deoarece ponderea celor care au răspuns cu da este cea mai mare în Ungaria, în timp ce în Transilvania şi Serbia cu 18-20% mai puţini consideră că naţiunea este întruchipată şi de simboluri. În realitate, e posibil ca răspunsurile să se afle în legătură cu nivelul cunoştinţelor lingvistice, deoarece în situaţie minoritară sistemul conceptual în limba maghiară, a unei părţi mai mici a respondenţilor este foarte sărac. Ponderea răspunsurilor afirmative se află în asociere puternică cu nivelul de şcolarizare, ceea ce indică foarte bine caracterul ierarhic al distribuţiei cunoştinţelor referitoare la naţiune. Faptul că o pondere mai mare dintre cei din Ungaria pot cita simboluri naţionale denotă modul mai eficient al socializării naţionale în condiţii de majoritate. Acest lucru e vizibil şi din caracterul mai concentrat al simbolicii naţionale: steagul roşu-alb-verde este simbolul cel mai important în toate regiunile, însă în Ungaria acesta a fost indicat de 45% din respondenţi, în timp ce în cele mai multe comunităţi minoritare doar 33-36%, respectiv în Transcarpatia 42% din respondenţi au amintit steagul naţional ca cel mai important simbol naţional. Este amintită, de asemenea, Coroana Sfântă, apoi stema maghiară şi Imnul, în ordine schimbătoare, însă cele două din urmă sunt amintite abia de 5%. În Transcarpatia pe locul doi s-a situat Imnul, cu un procent semnificativ, de 15%, în timp ce în Ungaria stema a fost amintită tot de 8%. Diferenţa este de înţeles, deoarece în timp ce în Ungaria acestea sunt simboluri de stat, utilizarea lor fiind prevăzută de legi, iar stema apare pe toate instituţiile de stat sau de autoritate locală, în afara Ungariei pot fi întâlnite mai multe steme care au fost utilizate de-a lungul istoriei, în special în Transilvania, care a avut stemă proprie încă din vremea când a fost un stat de sine stătător sau o provincie austriacă timp de mai multe secole şi a cărei variantă modificată reprezintă la ora actuală o parte integrantă din stema de stat a României. Pe planul simbolurilor, diferenţe mai semnificative pot fi observate în structura, ordinea personalităţilor naţionale. În cazul personalităţilor istorice, în linii mari, sunt amintite aceleaşi câteva nume, cu o dispersie relativ mare şi o concentraţie mică, însă ordinea diferă în mod semnificativ. Aici se poate surprinde în primul rând reprezentarea trecutului istoric parţial diferit în Transilvania şi Ungaria istorică în sens restrâns 4, dar în general şi în celelalte regiuni personalităţile aflate într-o mai strânsă legătură cu regiunea respectivă primesc un accent mai mare, răsturnând orice canon unitar. Dacă în Ungaria pe primul loc se află Kossuth Lajos cu 10%, urmat de Széchenyi István şi regele Matei Corvin, în Slovacia şi în Voivodina pe primul loc se află regele Sfântul Ştefan cu 19, respectiv 14%, urmat de Kossuth Lajos şi regele Matei Corvin cu 9-10%, iar în Transilvania pe primul loc se află Matei Corvin şi Petőfi Sándor cu 10%, urmat îndeaproape de Kossuth şi mai departe de regele Sfântul Ştefan. Transcarpatia se comportă neregulamentar, deoarece aici Zrínyi Ilona care se află pe primul loc cu 20% și care în celelalte regiuni abia e amintită, ea fiind urmată de Rákóczy Ferenc cu 17%, care în celelalte regiuni a fost amintit doar de 4%, şi numai după aceea sunt amintiţi Kossuth Lajos şi regele Sfântul Ştefan, în timp ce Matei Corvin şi ceilalţi nu ating nici pragul de citare de 5% (vezi Fig. 3.9). În Ungaria, Transilvania şi Slovacia aproape un sfert din respondenţi au amintit alte personalităţi care în mare parte se află în legătură cu identitatea regională. În Transilvania Gábor Áron este amintit de 4%, în Secuime, însă, fiind una dintre personalităţile cel mai frecvent amintite, în timp ce principii Transilvaniei sau Gheorghe Doja sunt de asemenea amintiţi. Ponderea personalităţilor din categoria Alţii în nici o regiune nu depăşeşte 3%. Cultura reprezintă mai bine unitatea simbolică a naţiunii culturale maghiare, decât istoria, deoarece în cazul personalităţilor culturale invocarea lui Petőfi Sándor se desprinde pe departe în fiecare regiune: în Ungaria 18%, în alte regiuni 29-41% desemnându-l pe acesta, în timp ce fiecare din următoarele personalităţi au fost amintite de câteva procente: poeţi şi scriitori ca Arany János, Ady Endre, Jókai Mór, József Attila, pictorul Munkácsy Mihály, şi compozitorii Bartók Béla şi Kodály Zoltán. Regional însă există diferenţe accentuate (cu excepţia figurii lui Petőfi Sándor, care este considerat emblematic pentru toţi maghiarii): în Transilvania pe locurile doi-patru au fost amintiţi doar scriitori, poeţi născuţi în Transilvania. 4 Între 1540 şi 1688 Transilvania a fost Principat autonom cu statut de vasal al Turciei, iar după aceea provincie autonomă în cadrul Imperiului Austro-Ungar până în 1867, cu guvernare independentă. Între 1867 şi 1918 Transilvania a făcut parte din Ungaria, fără nici un fel de autonomie, printr-o structurare pe judeţe. 18

20 veres valér Analiza comparată a identităţii minorităţilor maghiare din Bazinul Carpatic Pe locul doi se clasează Sütő András, reprezentant al literaturii maghiare din România de după 1990, menţionat de 7%, şi care în alte regiuni nici nu a fost amintit în pondere semnificativă. El este urmat de Arany János şi Ady Endre cu 5%, care de asemenea fac parte şi din Panthenonul naţional maghiar, pentru că deşi s-au născut pe teritoriul actual al României, acel teritoriu făcea parte integrantă din Ungaria la vremea naşterii şi epocii de creaţie a acestora, fapt pentru care opera lor nu este considerată o parte a literaturii maghiare din România. În Slovacia, pe aceeaşi linie de idei, s-a situat scriitorul Jókai Mór, născut la Komarno (pe teritoriul Slovaciei de astăzi), care a fost amintit în pondere mai mică şi în alte regiuni. Pe planul simbolurilor, deci, se poate afirma că există o anumită unitate în diversitatea regională. Fig. 12. După părerea Dvs există simboluri naţionale care reprezintă pe maghiari? România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% exista nu există nu ştie/ nu r ăspunde Fig. 13. Cel mai important simbol naţional maghiar (frecvenţa menţionărilor) România Ucraina Slovacia Serbia Ungaria 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% tricolorul roşu-alb-verde coroana sfânt ă stema Ungariei Imnul național alta nu ştie/nu răspunde 19