Agricultură și biodiversitate în

Átírás

1 Agricultură și biodiversitate în Valea Nirajului Potecă tematică în Adrianu Mic și Mare 2010

2 Focus Eco Center Târgu Mureș, strada Crinului 22 Tel: Coordinator proiect: Suba Csongor Asistent proiect: Balla Zoltán Proiect realizat cu sprijinul: Acest material nu exprimă opinia finanțatorilor. Finanţatorii nu pot fi făcuţi în nici un fel răspunzători de felul în care se folosesc informaţiile cuprinse în această publicație.

3 Introducere Bine aţi venit pe poteca tematică din Adrianu Mic şi Mare. Habitaturile formate aici sunt unice şi reprezintă o mare bogăţie pentru natură şi pentru oameni. Am creat această potecă pentru ca cât mai multe persoane să se bucure de bogăţiile ei, ca pajiştile umede, pădurile, pajiştea, fâneţea şi terenurile arabile. Vă dorim drum plăcut şi explorare distractivă! Informaţii despre potecă: Lungimea potecii este de aproximativ 6500 m, are 10 staţii. Ca echipamente utile recomandăm echiparea cu binoclu, aparat foto, şi ruletă pentru măsurarea trunchiurilor arborilor. Vă rugăm ca pe parcursul excursiei să păstraţi curăţenia şi integritatea naturii! Biodiversitatea înseamnă varietatea vieţii pe Pământ. Reprezintă o bogăţie naturală a planetei, asigurând baza vieţii şi prosperităţii noastre. Biodiversitatea susţine multe dintre serviciile de bază de care depindem, ca de exemplu apa pe care o bem şi aerul pe care îl respirăm. Ne ajută la polenizarea culturilor, asigură hrana noastră cea de toate zilele, reglează ciclurile climatice şi ne curăţă deşeurile. Adrianu Mic și Adrianu Mare sunt două sate de pe Valea Nirajului ascunse și protejate de intervențiile agresive ale omului și continuă tradiția agriculturii tradiționale și prezervă peisajele naturale create prin agricultură extensivă. 3

4 Diversitatea biologică Biodiversitatea este variabilitatea entităților biologice (și ecologice), de la gene, specii, ecosisteme până la complexe de ecosisteme. Biodiversitatea poate fi luată în discuție la nivel local, regional, național și global. Așa cum scăderea diversității genetice intraspecifice face ca specia să devină mai vulnerabilă, incapabilă să se adapteze la schimbările de mediu, tot așa scăderea diversității speciilor duce la scăderea stabilității ecosistemelor. Am putea aminti situația monoculturilor realizate de om, care pot fi distruse rapid de explozia populațională a unei singure specii de dăunător. Contrar acestor monoculturi, ecosistemele naturale actuale sunt rezultatul unei îndelungate coevoluții a speciilor componente, coevoluție care a dus la stabilirea unui echilibru dinamic printr-un sistem complex de autoreglare.

5 1. Pajiște umedă Pajiştea reprezintă o suprafaţă de teren ocupată cu vegetaţie ierboasă permanentă, alcătuită din specii ce aparţin mai multor familii de plante, dintre care cele mai importante sunt gramineele şi leguminoasele perene. Pajiștile situate pe zone mai înalte sunt pajiști uscate, iar cele aflate pe terenuri mai joase sunt umede. Cu toate că pajiștile sunt împânzite de flori, plantele dominante sunt gramineele. Vegetația cosită și uscată este fânul, sursă de hrană importantă pentru animalele domestice ierbivore. Printre plantele specifice pajiștilor umede se regăsesc stânjenelul, stânjenelul de baltă. Primăvara printre firele de iarbă strălucesc florile de piciorul cocoșului. Pajiștile sunt bogate în plante medicinale ca crețușca, coada șoricelului, pătlăgină îngustă. Pajiștile sunt pline de insecte, printre care putem aminti lăcustele, care dăunează agriculturii prin faptul că mănâncă plantele ce le ies în cale. populația lăcustelor este ținută sub control de către arici, de brotăcei și barze. Plantele și animalele dintr-un habitat sunt în strânsă legătură pentru că aici își găsesc hrana necesară supraviețuirii. Animalele specifice pajiștilor umede sunt țânțarii, barza, care se găsește și pe pajiști uscate. Activități: 1. Barză, barză hai acasă! 2. Broscuțele 3. Imitarea mișcării animalelor 4. Identificarea și observarea plantelor de pe afiș. 5. Adunare de insecte, observarea, determinarea și eliberarea lor 6. Prezentarea plantelor medicinale 7. Folosul plantelor medicinale 8. Determinarea animalelor de pe salcie 9. Desenarea florii care ți-a plăcut mai mult la această stație. 5

6 2. Pădure În pădure arborii, plantele ierbacee și animalele sunt în strânsă legătură. Vietățile din pădure alcătuiesc un habitat, asigurându-și hrană, loc de cuibărit, ascunzătoare unul celuilalt. Totodată sunt în strânsă legătură cu solul și cu clima. Fiecare vietate are un loc specific în care trăiește, acesta fiind humusul, arborii sau arbuștii. Mediul de viață se caracterizează prin diferiți factori naturali., de exemplu sub humus solul este mai umed lumina este slabă; în frunzișul des intră mai puțină lumină iar în frunzișul stejarilor intră mai multă lumină. Fiecare habitat este populat de vietăți care s-au adaptat condișiilor specifice locului unde trăiesc. Comunitatea de populații (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relații interspecifice se numește metamorfoza. Unitatea structurală și funcțională care se stabilește între un biotop și o biocenoză constituie un ecosistem. În pădure există mai multe legături între vietăți, cel mai important fiind legăturile de hrană. Pășind pe solul din pădure cu sigurnță nu ne gândim că sub picioarele noastre sunt milioane de vietăți care își fac treaba. Într-un litru de sol se găsesc cca de viermi, 2000 acaride, 1000 colembole, 100 de păianjeni, melci și insecte și câteva râme.

7 Activități: 1. Observarea etajelor din pădure 2. Animalele din pădure 3. Joc în pădure, cunoașterea obiceiurilor de hrănire a animalelor 4. Adunarea lucrurilor necesare pentru munca în sală 5. Zgomote în pădure 6. Cine a văzut acest copac? 7. Caută urme de pași pe sol și identifică-le! 8. Caută frunze de arbori și fructe și identifică-le! stejar salcâm gorun carpen tei 7

8 3. Fânațe La cosit se adaptează cel mai bine plantele erbacee care se răspândesc pe cale vegetativă. Plantele monocotiledonate se răspândesc cu cât cosim mai mult, iar cele dicotiledonate se retrag de pe fânațe. Acest lucru reprezintă un risc pentru că pot să dispară plante ocrotite sau flori care asigură hrană pentrul multe specii de fluturi. De obicei se cosește o dată sau de două ori pe an. Cele mai frumoase pajiști împânzite cu flori se obțin prin cosirea regulată și o dată pe an. Vegetația de pe fânațe este alcătuită mai ales din plante ierbacee înalte care nu tolerează pășunatul. totodată găsim ierbacee scunde și plante cu flori. Sincronizarea optimă a cositului este esențială pentru flora și fauna fânațelor. Intervențiile omului sunt importante pentru că are un efect mare asupra ecosistemelor fânașelor prin reglarea densității și răspândirii speciilor. Prin necosirea fânețelor pe terenuri apar buruienile, cu trecerea timpului arbuștii iar în final se împăduresc. La cosit trebuie să ținem cont de animalele care trăiesc în fânațe, ca prepelița, fazanul, căprioarele, de aceea cositul se face din centrul terenului spre exteriorul acestuia. Activități: 1. Întreabă-mă-răspund! 2. Vizualizarea terenului din alt unghi 3. Recunoașterea animalelor 4. Recunoașterea și gruparea animalelor 5. Obiecte care nu se potrivesc

9 4. Zonele umede Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălți, mlaștini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare. Ele sunt zone în care saturația cu apă este factorul determinant al naturii solului, precum și al tipurilor de comunități vegetale și animale care trăiesc în sol și la suprafața solului. Limitele unei zone umede sunt date în perioada de primăvară după topirea gheții. Zonele umede sunt un compromis între mediul acvatic și cel al uscatului pe întreaga perioadă a anului limitele lor se modifică, în perioada verii prezentând caracteristici terestre, iar în perioadele cu precipitații abundente apele câștigă teren în fața uscatului. Aflate la granița a două sisteme fizice și ecologice diferite acvatic și terestru sunt din punct de vedere al biodiversității printre cele mai productive ecosisteme din lume. Din ecosistemele zonelor umede pot face parte o imens_ varietate de specii de microorganisme, plante, insecte, amfibieni, reptile, păsări, pești și mamifere. Importanța zonelor umede: - Sunt veritabile filtre naturale, funcționând ca o adevărată stație de depoluare a apei; - Constituie resurse importante de apă și au un rol important în circuitul apei în natură; - Oferă habitat pentru un mare număr de specii, în special de păsări și pești, inclusiv specii rare; - Pot constitui resurse valoroase de biomasă vegetală, pește, cherestea, etc; -Pot îmbunătăți aspectul peisagistic al zonei și pot constitui zone pentru recreere; - Pot oferi oportunități pentru activitati științifice, pescuit, vânătoare, etc. Plantele cele mai reprezentative zonelor umede sunt trestia, papura, salcia. Printre animale găsim animale care își petrec tot impul în apă ca peștii, scoicile și diferite nevertebrate. Libelula, țânțarul și broasca se înmulțesc în 9

10 apă dar nu stau toată viața în apă. Multe animale își procură hrana în jurul zonelor umede ca rândunica, codobatura albă, șarpele de apă. Activități: 1. Observarea apei 2. Metamorfoza broaștelor. 3. Barză, barză, brekeke. 4. Pâraie ascunsă 5. Pescuit 6. Un model de filtru de apă 7. Este multă apă pe planeta noastră

11 Pășunile O pășune este un teren agricol acoperit cu iarbă, care servește ca hrană (nutreț) pentru animalele erbivore. Termenul poate cuprinde și expresia de pajiște cu flori de câmp. După modul de folosire a pășunilor, se pot clasifica în fânețe, pășuni, izlazuri, de unde se recoltează plantele pentru însilozare sau obținerea fânului pentru iarnă prin uscare. După regiunea în care se află, cele care se află la o anumită altitudine sunt numite pășuni alpine. Sau după timpul de folosire sunt pășuni permanente, sau pășuni cultivate. Pășunatul modern pentru a împiedica distrugerea florei printr-un pășunat excesiv se parcelează cu ajutorul unor garduri electrice, creând posibilitatea refacerii ierburilor de pe pășune. Printre regulile de pășunat se poate aminti faptul că nu se pășunează cu erbivore mari (bovine, cabaline) unde s-a pășunat deja cu ovine, care lasă în urma pășunatului o iarbă mică care nu poate fi consumat de erbivorele mari. Pășunile umede sunt un mediu prielnic de dezvoltare a unor paraziți, din care cauză acestea se folosesc ca pășuni numai în anumite perioade ale anului și după ce în prealabil au fost tratate. Plantele dominante pe pășuni sunt ierbaceele scurte, care rezistă la călcat și ras, dar se mai găsesc plante înalte, buruieni, și pete de arbuști. Animalele de pe pășune au obiceiuri de pășunare diferite. Ovinele rad plantele aproape de sol, bovinele nu rad plantele ci le rup de aceea pot să limiteze prezența arbuștilor de pe pășune. Cabalinele sunt cele mai selective animale. Activități: 1. Tu ce animal ai fi? 2. De-a lungul sforii! 3. Harta de sunete 4. Ecoalergat

12 Tanösvény útvonala Fakultativ útvonal (magasabb nehézségi szint)

13 13 6. Stejarii seculari Stejarul (Quercus robur), este un arbore din zona temperată, înalt, cu ramuri puternice, noduroase, coroană largă și bogată. Scoarța stejarului este de culoare brun-negricioasă, aspră, adânc brăzdată, adăpostind adesea o micro-faună activă (în special furnici și anumite specii de gândaci). Frunzele sunt lobate, cu 4-8 perechi de lobi. Pețiolul este scurt (4-8 cm). Stejarul înflorește în luna mai. Fructul este achenă (ghindă). Se întâlnește mai ales la câmpie și în zonele colinare, foarte rar la deal. În afară de pădurile curate de stejar, numite stejărete, stejarul se găsește și în amestec cu alte foioase, în așanumitele păduri de șleau. Ghinda a fost folosită de-a lungul timpului atât la hrana porcilor, fiind foarte apreciată și de mistreți, alături de jir, cât și la confecționarea de coliere și păpușele pentru copii, și chiar la unele piese de mobilier sau "bibelouri" rustice. Scoarța de stejar este folosită din antichitate în tăbăcărie, deoarece conține mari cantități de tanini foarte eficienți în prelucrarea pielii. Lemnul de stejar este lemn prețios, de calitate superioară, mai ales dacă este uscat corespunzător. Lemnul de stejar uscat natural, având peste 12 ani vechime, este scump, fiind folosit pentru mobilă de lux, iahturi de lux, construcții de lux, etc. Aproape două secole traversele de stejar au fost folosite cu mult succes în dezvoltarea căilor ferate, doar recent începând înlocuirea lor conform noilor tehnologii de transport. Lemnul de stejar se folosește pe scară largă în construcțiile de lemn sau mixte, iar în industria mobilei, acolo unde nu se găsește, este una din principalele varietăți imitate, alături de nuc și cireș. Activități: 1. Vedere din alt unghi! 2. Arborele meu 3. Concurs de șarpe 4. Foaie de activitate

14 7 Ogoare și ogoare părăsite Ogoarele sunt terenurile unde se practică agricultura. Solul este mai vulnerabil la eroziune dacă nu este acoperit cu vegetație, de aceea este necesară prelucrarea profesională a terenurilor. Din păcate în ultima perioadă tot mai multe terenuri agricole se abandonează și rămân nelucrate, iar natura își revendică teritoriile. După câţiva ani, terenul este complet acoperit de plante sălbatice, uneori tufărişuri sau arbuşti. Dacă omul nu intervine un timp mai îndelungat, terenul va deveni fie păşune fie pădure. Procesul ce descrie aceste transformări se numeşte succesiune ecologică. Succesiunea ecologică reprezintă procesul de dezvoltare al sistemelor ecologice. Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme dinamice, ele se transformă în timp, se dezvoltă, atât prin schimbarea compoziţiei specifice a biocenozei (unele specii dispar şi sunt înlocuite de altele), cât şi prin modificarea biotopului cauzată de activitatea speciilor componente. Acest proces de dezvoltare a sistemelor ecologice, denumit succesiune ecologică, nu este unul întâmplător, imprevizibil, ci este un proces ordonat ce se desfăşoară după anumite legităţi. Sunt două cauze majore care conduc la succesiunea ecologică. Prima se datorează interacţiunilor dintre biocenoză şi biotop. Speciile componente ale biocenozei, prin activitatea lor, duc la modificarea biotopului. În urma modificărilor, biotopul devine încetul cu încetul impropriu pentru unele specii, dar favorabil pentru altele. A doua cauză se datorează transformării continue a compoziţiei specifice a biocenozei, datorită extincţiilor şi colonizărilor repetate. Trebuie subliniat faptul că nu biocenoza în ansamblu răspunde la schimbări, ci fiecare populaţie componentă răspunde în raport cu limitele proprii de toleranţă. Succesiunea ecologică se poate clasifica în: Primară: în cazul în care biocenoza se instalează într-un biotop nou, în care nu a mai existat înainte o altă biocenoză. Secundară: în cazul în care biocenoza iniţială a fost parţial distrusă pe cale naturală sau artificială (incendiu, inundaţie, construcţia unui baraj, defrişare etc.). Din biocenoza iniţială au rămas o serie de organisme sub formă de seminţe, spori, ouă şi germeni, biotopul este modificat (de exemplu mai există sol), iar procesul succesional decurge în general cu viteză mare.

15 De exemplu, pe un teren agricol abandonat se dezvoltă rapid vegetaţie spontană, dar în timp, în absenţa intervenţiei umane începe să se dezvolte vegetaţia lemnoasă dacă condiţiile o permit (calitatea solului, umiditatea, absenţa păşunatului etc.). După un timp terenul poate fi complet acoperit de pădure. Mai mult, compoziţia specifică se va modifica în timp: dacă în primii ani predomină plantele anuale, acestea vor fi încet înlocuite cu ierburi perene apoi se vor dezvolta specii lemnoase pioniere (cum este mesteacănul). Ponderea covorului ierbos va fi redusă şi va permite dezvoltarea şi a altor specii lemnoase, cu o creştere mai lentă decât mesteacănul, dar care în timp îi vor reduce ponderea. Activități: 1. Gruparea plantelor și aninalelor pe baza afișului 2. Culori din natură 3. Ce nu se potrivește în peisaj? 4. Aparat foto 5. Joc de eroziune 6. Umiditatea relativă a diferitelor soluri 15

16 8 Pădurice Păduricele se formează mai ales în zonele de șes sau în văi. Păduricele urmează cursul pâraielor, pârâurilor, sau a râurilor. Solul din pădurice este mai bogat în oxigen deoarece apa din sol este în continuă mișcare. Păduricele sunt păduri sau grupări de plante unde periodic este inundat de apă. Pot fi grupate pe baza aluviunilor depuse de ape, pe baza duratei de inundare cu apă sau pe baza înălțimii. Păduricele pot fi de înălțimea arbuștilor (1,5-6 m) sau de înălțimea arborilor (25-30 m), ca păduricele de salcie, de plop, stejar-carpen-ulm. Animalele cele mai reprezentative sunt păsările care cuibăresc în frunzișul plantelor. Activități: 1. Recunoașterea păsărilor pe baza sunetelor 2. Șef indian 3. Mâță în sac 4. Animale! Animale! 5. Să jucăm arbore

17 9. Livadă Livezile reprezintă o componentă importantă în peisajul rural. Prin prezența lor înfrumusețesc peisajul și îi conferă prezență aparte. O livadă bătrână poate să adăpostească mai mult de 5000 de vietăți, ca insectele în căutare de nectar, insectele dăunătoare, păsările și mamiferele mici. În scorburile din copacii bătrâni ciubăresc păsări, liliacii, și se adăpostesc de iarna geroasă insectele. Pajiștile cosite de sub livezi pot să ofere adăpost multor specii ocrotite. Florile pomilor atrag totodată fluturii. Arbuștii ca porumbarul, păducelul, măceșul sunt foarte importante pentru adăpostesc păsări ca sfrânciocul roșiatic. În livezile bătrâne putem găsi soiuri de fructe de mult uitate, dar care sunt mai gustoase mai rezistente la boli, deoarece s-au adaptat condițiilor climatice. Aceste soiuri reprezintă un punct de plecare în cercetările din viitor și în crearea noilor soiuri. Ca dezavantaj putem să amintim necesitatea forței de muncă, producția scăzută față de soiurile moderne. Prin lucrările de tăiere asigurăm creșterea corectă, longevitatea și înrodirea pomilor fructiferi. tăierea corectă a copacilor diferite foarfeci 17

18 Cărăbușul reprezintă o problemă livezilor și în formă de larvă și în formă matură, deoarece mănâncă aproape orice plantă. Cărăbușul se dezvoltă cu metamorfoză timp de 3-4 ani, de aceea o dată la trei ani apar în număr mai mare în perioada aprilie-mai. Activități: dezvoltarea cărăbușului 1. Ghicitoare 2. Toto 3. Hrănirea păsărilor cu viermi 4. Urmaș ocrotit

19 10. Gospodărie tradițională Gospodăria tradițională este un loc unde oamenii trăiesc în armonie cu natura, cu plantele şi cu animalele și se pregătesc mâncăruri delicioase și sănătoase. Animalele ca vacile, porcii, găinile şi oile trăiesc în locuri spaţioase, la aer curat şi primesc hrană conform nevoilor lor. Gospodarii trudesc mult pentru ca plantele cultivate să fie sănătoase folosind numai substanţe naturale. Gospodăriile tradiţionale nu numai se bazează pe natură, ci sunt o parte a naturii, pentru că folosesc numai ce se găsește în natură și de aceea nu rezultă deșeuri dăunătoare naturii. Eroziunea solului, carenţa de apă şi nutrimente este la nivel minim datorită utilizării de gunoi de grajd, care îmbogăţeşte materia organică din sol. Sănătatea solului, respectarea naturii sunt foarte importante pentru supraviețuirea omului și animalelor. Gospodăria tradițională protejează mediul înconjurător pentru că: Utilizează cu eficiență energia și rezervele naturale Preservă diversitatea biologică Întreține echilibrul ecologic regional Preservă și repară productivitatea solului Ocrotește calitatea apei Sănătatea și bunăstarea animalelor este foarte importantă Animalele sunt întreținute în funcție de necesități Gospodăriile tradiționale se bazează pe cunoștințe vechi de câteva decenii, ca ocrotirea animalelor prin asigurarea locului pentru mișcare și accesul la pășunat. Aceste cunoștințe sunt completate de cunpștințe moderne ce asigură producții optime pentru animale și plante. 19

20 Activități: 1. Avantajele gospodăriei tradiționale 2. Găsește perechea expresiei 3. Animalele și puii lor 4. Restaurant pentru animale 5. Foaie de activitate 6. Caută-i perechea!