Emilia Martin. Românii din Ungaria Studii de etnologie

Átírás

1 Emilia Martin Românii din Ungaria Studii de etnologie 1

2 Românii din Ungaria Studii de etnologie Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria A Magyarországi Románok Kutatóintézete kiadványa Copertă / Borító: Emilia Nagy Ilustraţie copertă / Borító illusztráció: Ştefan Oroian Editor responsabil / Felelős kiadó: Maria Berényi 2 Volumul a fost finanţat de: Ministerul Resurselor Umane A kötet megjelenését támogatta: Emberi Erőforrások Minisztériuma Emilia Martin ISBN

3 Emilia Martin Românii din Ungaria Studii de etnologie 3 Giula, 2013

4 4 Românii din Ungaria Studii de etnologie

5 Cuprins / Tartalom Cuprins Tartalom 7 Cuvânt înainte 9 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria 27 Giula, oraşul multietnic 36 Particularităţi etnice în cultura materială a românilor din Ungaria 42 Reminiscenţe ale culturii populare ca marcă identitară la românii greco-catolici din Bihorul unguresc 48 Piese de ceramică în gospodăriile româneşti din Ungaria 54 Alimentaţia tradiţională a românilor din Ungaria 62 Îmbrăcămintea românilor din Aletea 82 Igienă şi frumuseţe în familia românească 91 Femeia în comunitatea tradiţională 100 Rolul fotografiilor în cercetarea etnografică a românilor din Ungaria 107 Cimitirul purtător de informaţii istorice şi etnografice 113 Blestemul, ocara, înjurătura în comunitatea românească din Micherechi A magyarországi románok bázismúzeuma 152 Honos és betelepült románok a mai Magyarországon 172 A magyarországi román népi textíliák 201 Erkölcsi normák a hagyományos társadalomban 211 Adatok a határmenti települések halottkultuszához 254 A népi gyógyítás emlékei a magyarországi románoknál 280 Emilia Martin: Bibliografie

6 6 Românii din Ungaria Studii de etnologie

7 Cuvânt înainte Cuvânt înainte Acum mai bine de 30 de ani, în 1982, debuta în literatura de specialitate românească din Ungaria, Emilia Martin, studentă la acea vreme a Universităţii din Debrecen, secţia maghiară etnografie. Emilia Martin a făcut parte din prima generaţie de studenţi români cu specializare în acest domeniu, într-un moment în care se cerea profesionalizarea activităţii de cercetare etnografică, se înfiinţau muzee ale naţionalităţilor şi apăreau primele publicaţii ştiinţifice în limbile materne. Articolul apărut în modesta publicaţie pe atunci, Izvorul, deschidea de fapt drumul prodigioasei activităţi de cercetare şi de valorificare a culturii populare româneşti, de mai târziu, a Emiliei Martin. Fiindcă, de la aceea culegere plină de acribie a textului românesc de Betlehem, făcută în satul Bedeu, cu ocazia taberei de cercetare etnografică, până azi, fosta studentă s-a transformat în unul dintre cei mai apreciaţi etnologi români din Ungaria. Articolele, studiile şi cărţile etnografice scrise în limba română şi maghiară, cu multă seriozitate şi competenţă, i-au adus recunoaşterea ştiinţifică meritată. Prezenţă activă la conferinţele de etnologie din ţara de limbă, Emilia Martin a devenit în 2006 membru cu drepturi depline al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice Române. Peste alţi şase ani, în 18 decembrie 2012, de ziua minorităţilor, Institutul maghiar pentru Cultură şi Artă, i-a acordat premiul Pro Cultura Minoritatum Hungariae 2012, pentru contribuţia adusă în cunoaşterea patrimoniului nativ al românilor din Ungaria. Acum, la 30 de ani de la debut, o parte din studiile Emiliei Martin sunt republicate într-o culegere sintetică. Selecţia îi aparţine autoarei. În număr de 18, cele mai multe tratând cultura materială a românilor din Ungaria, studiile au fost grupate, pentru o mai uşoară lectură, în două părţi, după limbă. După cum sugerează şi titlurile, fie că este vorba de cimitire, îmbrăcăminte, ceramică, fotografie, alimentaţie, studiile, care au în spate o cercetare minuţioasă şi de durată, scot în evidenţă esenţa, specificul românesc, adică acele elemente ale culturii lor tradiţionale prin care românii se autodefinesc, se recunosc şi se diferenţiază de celelalte culturi din Bazinul Carpatic. Alături de acestea, în volum se regăsec şi câteva articole care tratează cultura spirituală, norme etice, elemente de psihologie populară românească. Într-un cuvânt, culegerea repune în circulaţie, pentru toţi cei interesaţi, o informaţie etnografică devenită greu de găsit, în mulţimea de reviste, în care au apărut prima oară. Etapă necesară şi bilanţ ştiinţific, cartea pe care ne-o dăruieşte Emilia Martin este pentru ea un reconfortant moment de a privi înapoi, pentru a putea merge mai departe, în acest proces de radiografiere, de înţelegere a schimbărilor care au loc azi în cultura românilor din Ungaria. Mulţumim pentru cartea de azi, Emilia Martin. Rodica Colta 7

8 8 Românii din Ungaria Studii de etnologie

9 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria În ceea ce priveşte aşezarea geografică, românii din Ungaria nu alcătuiesc un grup compact ci sunt răsfiraţi, în Giula, în Budapesta şi în mai multe localităţi din judeţele Békés, Hajdú-Bihar şi Csongrád, unde convieţuiesc împreună cu unguri, sârbi, slovaci, nemţi şi rromi. Ca toate comunităţile tradiţionale, şi cele româneşti au trăit, în cadrul anumitor localităţi, izolate, închise, lucru care le-a permis să-şi păstreze, timp îndelungat (până prin anii 1960) trăsăturile specifice româneşti şi să-şi conserve specificul dialectal secular. Pe de altă parte însă sunt numeroase şi influenţele survenite în urma convieţuirii cu alte naţionalităţi. La început, cultura populară a românilor din Ungaria a cuprins elemente specifice diferenţiindu-se de cultura populară maghiară şi de cea a altor naţionalităţi. Trăind însă secole de-a rândul în mediu unguresc, tradiţiile au trecut printr-o transformare, dobândind un caracter special, propriu uneia sau alteia dintre localităţile în care s-au aşezat românii. Prin urmare, putem spune că, în formarea trăsăturilor specifice culturii populare a românilor din Câmpia Ungară, pe lângă elementele moştenite, un rol important l-au avut şi cele preluate în cadrul relaţiilor interetnice. Populaţia românească din Ungaria este compusă din mai multe straturi, un strat vechi, al românilor autohtoni şi straturi mai noi, aşezate după Prin urmare, azi există vechile comunităţi româneşti, izolate, aflate îndeosebi în localităţile din estul Ungariei, alături de care, în urma schimbărilor politice din ultimele decenii, s-a transferat din România o populaţie românească numeroasă, fapt care a început să aibă o influenţă hotărâtoare asupra vieţii culturale a românilor autohtoni. Această apariţie a românilor precum şi a ungurilor vorbitori de limba română în Ungaria a avut numeroase consecinţe 1. Încă de la început, cercetătorii maghiari interesaţi de etnografie s-au ocupat şi cu studierea naţionalităţilor conlocuitoare. De asemenea Societatea Etnografică Maghiară, înfiinţată în anul 1889, şi-a propus încă de la înfiinţare ca, pe lângă cercetarea maghiarimii, să studieze, din punct de vedere etnografic, şi naţionalităţile de pe teritoriul Ungariei. Lucrurile se vor schimba radical după anul 1920, adică după trasarea noii frontiere, când pe teritoriul micşorat al Ungariei au rămas doar câteva insule răzleţe cu locuitori de altă naţionalitate. Noua situaţie a produs o stare de încordare, care s-a răsfrânt şi asupra vieţii spirituale. Cercetătorii maghiari s-au îndepărtat aproape total de valorile vieţii culturale ale naţionalităţilor, această lipsă de interes faţă de problemele culturale ale naţionalităţilor menţinându-se aproape două decenii, adică până prin anii Reluarea cercetărilor, după această dată, a fost una pozitivă, deoarece din etnografia unei ţări nu pot lipsi referinţele la viaţa culturală a populaţiei de altă naţionalitate, la fel cum clarificarea unor teme nu poate fi concepută 9

10 Românii din Ungaria Studii de etnologie fără cunoştinţe din domeniul etnografiei naţionalităţilor, pentru că fenomenele sunt de obicei interferente şi complexe. Prin urmare, de la mijlocul secolului al 20-lea au început cercetările de teren mai numeroase şi în cercul românilor din Ungaria, fără a fi atinse însă toate domeniile etnografiei şi folclorului. Au fost prelucrate, analizate îndeosebi acele domenii, care prezentau în mod accentuat trăsăturile etnice, cum sunt de exemplu obiceiurile, credinţele, creaţiile populare. Rareori însă au apărut articole sau studii referitoare la cultura materială, care era determinată în mod firesc de condiţiile geografice, sociale şi economice. Cercetările de teren au fost iniţial îngreunate de lipsa specialiştilor. Etnografii maghiari înfruntau greutăţi de limbă, cercetătorii din România nu erau interesaţi de cultura materială şi spirituală a românilor din această zonă, iar românitatea din Ungaria nu avea intelectuali, care să se ocupe cu acest domeniu de cercetare. Instituţiile centrale de cercetare erau interesate într-o anumită măsură cu studierea naţionalităţilor, însă nu se puteau angaja la analize ample. Din fericire însă au existat şi exemple contrare, deoarece câţiva dintre cercetătorii unguri, în cursul activităţii de colecţionare şi prelucrare au fost atenţi şi la datele referitoare la comunităţile româneşti existente în diferitele localităţi cu populaţie mixtă din Ungaria. 10 Cercetări în cadrul muzeelor Pentru început, trebuie menţionate culegerile foştilor directori ai muzeului din Giula, apărute mai târziu în diferite publicaţii. Astfel, Gábor Lükő a adunat în anii 1950 date importante despre cultura materială, a înregistrat şi a pus pe note multe cântece populare româneşti. Fişele sale de lucru au şi azi o valoare deosebită, fiindcă renumitul etnograf, director al muzeului din Giula, a cunoscut limba română, şi a notat în ambele limbi denumirile pieselor etnografice precum şi textele cântecelor populare 2. Următorul director, Imre Dankó a elaborat, pe baza numeroaselor cercetări de teren, studii importante privind arhitectura populară şi schimbul de mărfuri din târgurile din zonă. De asemenea, merită, din perspectiva cercetării etnografiei românilor, toată atenţia şi volumul său de studii, apărut mai târziu, în 1977, la Debrecen. În cadrul celor 27 de studii cuprinse în carte se fac numeroase referiri şi la românii din Ungaria 3. Această muncă de colecţionare şi prelucrare a fost continuată de János Bencsik, care, pe baza culegerilor proprii, a publicat studii despre creşterea animalelor şi despre anumite obiceiuri calendaristice 4. Începând cu anii 1970, cercetarea etnografiei şi folclorului românilor din Ungaria i-a revenit oficial Muzeului Judeţean Békés, care a devenit muzeul de bază al românilor şi slovacilor din Ungaria. Instituţia a primit ca sarcină colecţionarea mărturiilor culturii materiale, cercetarea istoriei şi culturii populare a comunităţilor româneşti din judeţele Békés, Hajdú-Bihar şi

11 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria Csongrád, adunarea materialelor aparţinând culturii spirituale şi prezentarea acestora în cadrul expoziţiilor şi în publicaţii. Argumentul principal al deciziei ministeriale a fost că în judeţul Békés trăiesc cei mai mulţi români şi că potrivit datelor oferite de inventarele muzeelor locale până la începutul anilor 1970 numărul pieselor româneşti era foarte redus 5. Kállai Ernő, reprezentant al drepturilor minorităţilor naţionale şi etnice din Parlamentul Maghiar, în referatul din anul 2010 întocmit despre drepturile culturale ale naţionalităţilor, la punctul 5 scrie şi despre activitatea şi situaţia muzeelor de bază ale naţionalităţilor, printre care şi despre cel al românilor din Ungaria 6. Transformările socio-economice care s-au produs în ultimele decenii au avut influenţe considerabile şi în viaţa naţionalităţilor. Cea mai mare parte a obiectelor tradiţionale a ieşit din uzul gospodăresc şi s-a distrus. Din cauza procesului accelerat de modernizare şi datorită concurenţei colecţionarilor particulari, muzeul a trebuit să accelereze ritmul de strângere a obiectelor etnografice. O soluţie în această activitate, a fost oferită de taberele etnografice iniţiate de către Uniunea Românilor din Ungaria şi Muzeul Judeţean Békés, care au avut drept scop, pe lângă cercetarea sistematică a tradiţiilor, în fiecare localitate din Ungaria în care exista şi populaţie românească, şi colectarea de piese. Între anii 1976 şi 1999 au fost organizate 24 de tabere în 18 localităţi. În acele localităţi, în care comunităţile româneşti sunt viabile şi au conştiinţa identităţii etnice, sau unde trăiesc români în număr mai mare, au fost organizate tabere de mai multe ori. În cei 24 de ani au avut loc tabere de cercetare în următoarele localităţi din Ungaria: Chitighaz (1976), Bătania (1977), Aletea (1978), Micherechi (1979), Bedeu (1980), Chitighaz (1981), Apateu (1982), Cenadul Unguresc (1983), Săcal (1984), Otlaca Pustă (1985), Jaca (1986), Bătania (1987), Pocei (1988), Leta Mare (1989), Peterd (1990), Darvaş (1991), Vecherd (1992), Crâstor (1993), Nyíradony (1994), Aletea (1995), Ciorvaş (1996), Micherechi (1997), Bedő - Bedeu (1998), Otlaca Pustă (1999). Taberele au dobândit un rol cultural-ştiinţific, fiindcă, pe lângă adunarea materialelor aparţinătoare culturii materiale şi spirituale, şi-au propus şi înregistrarea particularităţilor graiului, precum şi răspândirea valorilor culturale în cercul participanţilor. În urma acestei munci de teren s-au pus bazele colecţiilor de etnografie şi istorie ale muzeului de bază al românilor din Ungaria, cu sediul la Békéscsaba, care au ajuns în prezent la mai multe mii de piese şi documente. Materialele adunate în depozitele muzeelor din Gyula şi Békéscsaba fac posibilă prezentarea culturii populare a românilor din Ungaria în cadrul expoziţiilor. La munca de cercetare au participat elevii liceului românesc (în primii ani şi câţiva studenţi de la catedra română a Institutului pedagogic din Szeged) îndrumaţi de specialiştii muzeului şi după înfiinţare ai Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria (cercetători, muzeografi, resta- 11

12 Românii din Ungaria Studii de etnologie uratori, fotografi, gestionari). Munca a fost ajutată de specialişti din ţară şi din România, care au participat ani de-a rândul în aceste tabere: Grin Igor, Bencsik János, Kovács Ágnes, Elena Csobai, Emilia Martin, Alexandru Hoţopan, Ioan Godea, Aurel Chiriac, Elena Rodica Colta. Înregistrarea tradiţiilor orale s-a realizat pe baza chestionarelor întocmite prealabil, naraţiunile fiind înregistrare pe benzi de magnetofon. Printre temele cercetate se numără sărbătorile calendaristice, obiceiurile ciclului familiar, mitologie, magie, medicina populară, ocupaţii casnice gospodăreşti (prelucrarea fibrelor textile), alimentaţia şi îmbrăcămintea tradiţională. În sfârşit, taberele au oferit şi posibilitatea înregistrării schimbărilor care au avut loc de-a lungul anilor în cultura tradiţională şi în graiul anumitor comunităţi româneşti, existente încă în unele localităţi din Ungaria 7. Publicaţii 12 În urma cercetării etnografiei şi folclorului românilor din Ungaria au apărut numeroase articole, studii şi volume. Din seria culegerilor de naraţiuni epice, deosebit de important este volumul lui Sámuel Domokos, care cuprinde, în limba română şi maghiară, poveştile micherecheanului Vasile Gurzău. Acest volum a fost prima culegere de naraţiuni a unui povestitor român din Ungaria, punând în valoare bogăţia tradiţiilor româneşti, şi atrăgând atenţia asupra necesităţii culegerilor şi prelucrărilor folclorice 8. De mare succes s-a bucurat printre cititorii români din Ungaria şi volumul bilingv cu proverbe şi zicători din Micherechi 9 precum şi volumul cu strigături, intitulat Floricele 10. Aceste cărţi au fost urmate de patru volume de naraţiuni întocmite tot de Alexandru Hoţopan, în care sunt salvate snoave şi poveşti din Otlaca Pustă şi Chitighaz 11. În anul 1982 a luat fiinţă Revista de etnografie şi folclor Izvorul, din care recent a ieşit de sub tipar numărul al 31-lea. Scopul revistei este tocmai valorificarea culegerilor de materiale etnografice şi folclorice în articole, studii. Tot aici trebuie să amintim şi culegerile de studii editate de Uniunea Românilor din Ungaria, iar mai târziu de Societatea Maghiară de Etnografie apărute sub titlul Din tradiţiile populare ale românilor din Ungaria. Primul volum al serialului a văzut lumina tiparului în anul Depăşind stadiul de simplă prezentare a culegerilor, cele 14 volume ale publicaţiei apărute până în prezent pun accent pe analiza obiceiurilor, credinţelor, creaţiilor populare şi a culturii materiale. Seria de publicaţii a avut importanţă şi în mediatizarea, popularizarea cunoştinţelor, articolele apărute fiind utilizate în învăţământ, în predarea cunoştinţelor despre cultura şi civilizaţia românească.

13 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria După 1980 numărul volumelor de etnografia şi folclorul românilor din Ungaria a crescut. Alexandru Hoţopan a întocmit un volum cu scrieri în limba maghiară despre obiceiuri 12, Lucia Borza a publicat o culegere de folclor din Chitighaz 13, iar Eva Kozma a adunat în 1987 într-un volum piese valoroase din folclorul muzical 14. Tot în anul 1987 a văzut lumina tiparului o carte despre sărbătorile calendaristice din judeţul Bichiş 15. Cântecele funerare scrise de micherecheanul Teodor Sava au fost strânse într-un volum de Domokos Sámuel 16. Eva Kozma a completat culegerea de cântece ale românilor, publicând o a doua ediţie a cărţii apărute în Volumul intitulat Date etnografice despre românii din Ungaria 17 oferă o scurtă privire asupra fenomenelor etnografice şi folclorice. Aceeaşi autoare a publicat, în 2003, un volum referitor la sărbătorile calendaristice ale românilor din Ungaria 18. În sfârşit, cercetătoarei Maria Gurzău Czeglédi i se datorează volumul Nunta la românii din Ungaria, apărut sub egida Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria 19. Activitatea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria O primă încercare de organizare a cercetării româneşti a avut loc în anul 1991, când din iniţiativa unui grup de intelectuali s-a constituit cercul cercetătorilor, care îşi propunea o cercetare sistematică a istoriei, etnografiei, folclorului, limbii şi culturii românilor din Ungaria. În anul următor, în urma activităţii acestui cerc, a fost înfiinţată Comunitatea Cercetătorilor şi Creatorilor Români din Ungaria, o asociaţie cu personalitate juridică proprie. În anul 1993, Comunitatea Cercetătorilor şi Creatorilor români din Ungaria, a înfiinţat Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, instituţionalizând astfel munca de cercetare. Institutul funcţionează şi în zilele noastre cu trei secţii, printre care şi secţia de etnografie. În urma cercetărilor din cadrul acestui institut, în ultimii ani au apărut multe publicaţii. În prezent, Institutul coordonează activitatea, organizează sesiuni ştiinţifice şi consfătuiri, se îngrijeşte de publicarea materialelor, desfăşoară muncă de cercetare, documentare, arhivare, organizează diferite manifestări, etc. Membrii şi colaboratorii institutului desfăşoară în vederea unor analize comparative cercetări de teren şi în România. De la înfiinţare, Institutul de cercetări organizează în fiecare an sesiuni ştiinţifice, la care sunt prezentate comunicări cuprinzând rezultatele obţinute în anul respectiv. În cadrul acestor simpozioane, membrii şi colaboratorii încearcă să facă cunoscute valorile culturale, istorice, etnografice şi folclorice ale românilor din aceste locuri. Subiectele de cercetare la secţia de etnografie sunt variate: sărbătorile calendaristice, muzica şi dansul popular, obiceiurile legate de momentele importante ale vieţii, îmbrăcămintea, credinţele populare, etc. Pe lângă problemele de specialitate pe care şi 13

14 Românii din Ungaria Studii de etnologie 14 le pun, în comunicări, cercetătorii încearcă să ofere răspunsuri şi la mai multe din problemele actuale privind supravieţuirea naţionalităţii române: globalizare identitate, programarea viitorului, limba minoritară în procesul universalităţii, statutul culturilor naţionale şi minoritare în Europa comunitară, etc. O altă importantă preocupare a Institutului este aceea de cinstire a trecutului. În această direcţie Institutul a evocat viaţa şi activitatea mai multor personalităţi de seamă ale românilor din Ungaria: Iosif Ioan Ardelean, Moise Nicoară, Gheorghe Pomuţ, Teodor Papp şi David Voniga. În cronica evenimentelor pomenim şi expoziţiile organizate de Institutul de cercetări. În sfârşit, în ultimii ani, cu sprijinul şi sub îngrijirea institutului, au apărut şi revistele Lumina. Revistă socială, culturală şi ştiinţifică a românilor din Ungaria şi Izvorul. Revistă de etnografie şi folclor. De asemenea se cuvine să fie amintite aici cele trei volume 19 din seria de micro-monografii ale unor localităţi, în care găsim prezentate istoria, etnografia şi studii privind graiul vorbit, cele două culegeri bilingve de studii, intitulate Annales şi un volum cuprinzând biografiile, activitatea publicistică, recenziile apărute în ţară şi în România despre aceste scrieri 20 ale cercetătorilor, care activează în cadrul institutului. Activitatea ştiinţifică a intelectualilor grupaţi în jurul institutului este cotată drept una dintre cele mai importante realizări spirituale din ultimele decenii ale comunităţii. Printre membrii şi colaboratorii institutului, condus de la începuturi de către Maria Berényi, se numără profesori, cercetători, muzeografi (Lucia Borza, Alexandru Hoţopan, Gheorghe Petruşan, Mihai Cozma, Gheorghe Santău, Ana Borbély, Ana Hoţopan, Tiberiu Herdean, Mihaela Bucin, Elena Csobai, Eva Kozma Frătean, Stella Nikula, Maria Gurzău Czeglédi, Anamaria Brad, Irina Garami, Emilia Martin, Florica Santău, Gyöngyi Mocan). O parte din ei au relaţii cu multe instituţii de specialitate din Ungaria, participă la manifestările cultural-ştiinţifice, conferinţele organizate de aceste instituţii. Colecţii muzeale româneşti, expoziţii Devenind muzeu de bază al românilor din Ungaria, Muzeul Judeţean Békés s-a străduit să îmbogăţească colecţiile muzeale cu piese şi documente legate de românii din Ungaria. În această muncă un rol important l-au avut, pe lângă taberele etnografice, şi culegerile de teren ale colaboratorilor instituţiei. Astfel, din anul 1979 colecţia istorică s-a îmbogăţit cu documente (cărţi, afişe, fotografii, pliante, acte, etc.) legate de viaţa şi activitatea personalităţilor (preoţi, profesori, oficialităţi, muzicanţi, dansatori, etc.) româneşti, precum şi de activitatea anumitor asociaţii, cercuri de lectură, coruri care au funcţionat îndeosebi în perioada interbelică 21.

15 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria Miile de piese (mobilier, îmbrăcăminte, unelte gospodăreşti, ceramică, textile, fotografii) inventariate în colecţiile Muzeului Munkácsy Mihály şi Erkel Ferenc fac posibilă prezentarea vieţii tradiţionale româneşti. De mare importanţă este şi baza de date, în care sunt înscrise peste 1200 de dosare, dar şi fonoteca care cuprinde 276 de casete, 10 CD-uri, 12 DVD-uri, precum şi multe alte înregistrări sonore mai recente. Prima expoziţie etnografică care a prezentat grupurile etnice din judeţul Békés a fost deschisă în perioada Expoziţia a încercat să ilustreze cultura tradiţională a diferitelor naţionalităţi, asemănările şi diferenţierele, prin interioare specifice fiecărei etnii. La începutul secolului XXI expoziţia a fost considerată demodată, învechită ca mod de prezentare, încât angajaţii muzeului judeţean au realizat una nouă, mai modernă, intitulată Identitate, alteritate, multicoloritate. Această expoziţie vizitabilă din anul 2002 până în 2010 a încercat să facă cunoscută cultura materială şi spiriuală a naţionalităţilor, prezentând istoria, etnografia şi folclorul ungurilor, românilor, slovacilor, nemţilor şi rromilor din judeţ. După demontarea expoziţiei, începând cu anul 2010, cei interesaţi de cultura naţionalităţilor pot vedea o expoziţie virtuală postată pe pagina web a muzeului judeţean 22. Din bogatul material românesc păstrat în colecţiile muzeului judeţean au fost organizate mai multe expoziţii temporare. În anul 1983 s-a vernisat în sala de expoziţii a Muzeului Munkácsy Mihály expoziţia De la Coresi la Calendarul nostru Aspecte din cultura românilor şi slovacilor din sudul Câmpiei Maghiare. În 1985 muzeografii au organizat o expoziţie la Budapesta, cu titlul: Aspecte din istoria şi etnografia românilor din Ungaria 23. Publicul larg a avut ocazia să cunoască cultura românilor în mai multe localităţi ale Ungariei (Törökszentmiklós, Cenadul Unguresc, Bătania, Micherechi, Giula). Dintre aceste expoziţii mai menţionăm expoziţia despre istoria Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, organizată în anul 1988, în Sala Dürer din Giula 24. Azi există în Ungaria o singură expoziţie permanentă, în care cei interesaţi au posibilitatea să vadă printre altele şi piese etnografice româneşti, şi anume expoziţia din fostul castel Almásy din Giula 25. Castelul a fost renovat din fonduri europene, de către Fundaţia de Dezvoltare Regională şi Economie Ecologică Criş-Mureş, cu scopul de a constitui un spaţiu expoziţional, în care să fie prezentate valorile geografice, naturale, istorice, etnografice şi artistice ale zonei, întregul complex urmând a fi introdus în circuitul turistic. Românii sunt reprezentaţi, în acest spaţiu, printr-un interior de casă ţărănească, amenajat cu piese cumpărate special pentru acest scop 26 şi prin lucrări ale artiştilor plastici români din ţară şi din România. Pe lângă această expoziţie, amenajată în urmă cu doi ani, merită să fie amintită colecţia etnografică a românilor din Aletea. Mica expoziţie reuneşte piese etnografice (secvenţe de interior, mobile, ceramică, piese de îmbrăcăminte şi de uz gospodăresc, textile, piese legate de diverse sărbători, etc.) adunate de la românii din localitate. Colecţia se află sub îngrijirea 15

16 Românii din Ungaria Studii de etnologie 16 autoguvernării româneşti din localitate şi poate fi vizitată în sediul acesteia prin solicitare anticipată către conducerea autoguvernării. Colecţiile particulare ale unor colecţionari, cum sunt de exemplu piesele etnografice şi fotografiile, care evocă vremurile din trecut, adunate de Petru Sabău din Aletea sau Maria Zombai din Chitighaz, îmbogăţesc şi ele patrimoniul etnografic românesc din Ungaria. Ar merita să se organizeze expoziţii temporare cu aceste materiale. În ce priveşte patrimoniul etnografic construit, românii din Ungaria nu se pot mândri cu prea multe case muzeu şi colecţii în teritoriu. Comparativ cu celelalte naţionalităţi, românii au doar câteva puncte etnografice: casa muzeu din Chitighaz, colecţia etnografică din Aletea, expoziţia din castelul din Giula şi diferite colecţii etnografice particulare. Inaugurarea casei muzeu din Chitighaz, prima şi singura casă muzeu românească din Ungaria, a avut loc în anul 1984 şi s-a realizat prin colaborarea dintre primăria din Chitighaz şi Muzeul Munkácsy. Tentative de amenajare a unei case muzeu la Micherechi au apărut deja în anii 1970, însă, din păcate, despre acestea ştim doar din povestirile membrilor de atunci ai Uniunii Culturale. O altă ocazie de amenajare a unei case muzeu s-a ivit la sfârşitul anilor 1980, în Apateu. Deoarece clădirea, conform studiilor efectuate, nu s-a dovedit a fi potrivită cu destinaţia pe care urma să o primească, nici acest plan nu s-a realizat. În 2004 s-a ivit posibilitatea cumpărării unei case tradiţionale pentru a se amenaja un muzeu în Oraşul Mic Românesc din Giula, dar în această perioadă nicio organizaţie nu a putut procura sumele necesare pentru cumpărare şi amenajare. Tot aşa, din motive financiare, a eşuat şi proiectul românilor din Otlaca-Pustă, de a inaugura un muzeu în casa lui Ioan Duma, cu piesele existente în colecţia Duma. Singurul lucru îmbucurător este că piesele s-au păstrat, fiind cumpărate pentru colecţia etnografică a muzeului de bază al românilor din Ungaria 28. Din toate aceste tentative, aşa cum am menţionat deja, o singură iniţiativă s-a realizat totuşi. În anul 1984, Uniunea Democratică a Românilor din Ungaria, în colaborare cu Muzeul Judeţean Bichiş, a amenajat la Chitighaz, cu obiecte adunate de la românii din localitate şi cu piese etnografice din colecţia muzeului judeţean, prima şi singura casă muzeu românească 29. În anul 2002 în Ungaria s-a constituit Asociaţia Uniunea Caselor Muzeu pentru a sprijini iniţiativele şi toate activităţile diverselor comunităţi, legate de aceste colecţii etnografice. De altfel, în ultima perioadă în toată ţara a crescut numărul acelor case muzeu, care nu sunt pur şi simplu expoziţii, ci oferă vizitatorilor posibilitatea de a desfăşura anumite activităţi, de a-şi însuşi meştesuguri tradiţionale sau de a organiza conferinţe, fiind dotate cu ateliere de specialitate, săli de conferinţe, posibilităţi de cazare. Astfel, acestea pot să intre în circuitul turistic. De la înfiinţare până în 2007 casa muzeu a fost în proprietatea consiliului local, fiind administrată de către casa de cultură din Chitighaz. După

17 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria un deceniu de la inaugurare, starea de conservare a clădirii s-a deteriorat. Renovarea ei s-a făcut în 1996 cu sprijinul financiar primit de la Ministerul Culturii şi de la Oficiul de Ocrotire a Monumentelor. Consiliul local din Chitighaz, neputând face faţă cerinţelor, a decis să o vândă Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, renunţând la toate drepturile de până atunci. Astfel clădirea a ajuns în proprietatea AŢRU, şi funcţionează ca filială a Centrului de Documentare şi Informare. La începutul anilor 1980, la iniţiativa Uniunii Românilor din Ungaria, Ministerul Culturii a sprijinit ideea infiinţării unei colecţii bisericeşti şi implicit a depozitării ei în condiţii corespunzătoare, accentuând necesitatea ca piesele să fie inventariate după criterii muzeografice şi arhivistice. Conducătorii, preoţii, slujitorii şi credincioşii bisericii au căzut de acord că tezaurizarea acestor valori este strict necesară, deoarece piesele de artă, cărţile vechi de cult şi documentele parohiilor se găseau într-o stare dezastruoasă, datorită condiţiilor improprii de păstrare şi depozitare din prima jumătate a secolului al XX-lea. Adunarea materialelor s-a realizat cu aprobarea Vicariatului şi a consiliilor parohiale cu condiţia ca, aceste valori, deşi urmau să fie depozitate în clădirea Vicariatului, să rămână şi pe mai departe în posesia comunităţii bisericeşti de la care provin. Bineînţeles predarea pieselor şi a documentelor s-a făcut pe bază de proces verbal, care ulterior a constituit şi un mijloc de identificare a provenienţei materialului. Nu au fost preluate de la parohii piesele de cult şi matricolele care sunt încă în folosinţă, şi din cauza condiţiilor de depozitare limitate nici piesele de mobilier cu valoare istorică. În activitatea de colecţionare, care a durat 2 ani de zile, biserica a fost sprijinită de Uniunea Românilor din Ungaria, de Muzeul Judeţean Békés şi de Oficiul pentru Minorităţile Naţionale şi Etnice. Colecţia Bisericii ortodoxe Române din Ungaria, depozitată azi în condiţii corespunzătoare în clădirea Episcopiei, constă din icoane pe lemn, sticlă şi pânză, din obiecte de cult, cărţi vechi româneşti, textile bisericeşti şi din materialul arhivistic (documentar-istoric) al parohiilor 30. Sub aspect valoric, din colecţie merită să evidenţiem icoanele prăznicare de la parohia din Bichiş, pictate pe lemn, în 1773, de pictorul de origine aromână Ştefan Teneţchi. Grupul icoanelor pe pânză provin îndeosebi de la parohiile bihorene Vecherd, Jaca şi Darvaş şi din bisericile din Bichiş şi Giula. Puţinele icoane pe sticlă din colecţie au fost executate, potrivit schemei compoziţionale, cromaticii, elementelor decorative, în satul Nicula, cel mai important şi mai vechi centru de icoane pe sticlă din Transilvania. Aşadar, din marea producţie de icoane realizate aici, de generaţii de meşteri rămaşi anonimi, unele au ajuns, după cum ne demonstrează piesele din colecţie, şi în bisericile şi casele oamenilor din Ungaria de azi. În decursul secolelor din cauza condiţiilor nefavorabile de microclimat din biserici, o mare parte a steagurilor bisericeşti au ajuns într-o stare avansată de degradare, unele dintre icoanele de prapuri au fost aplicate pe un su- 17

18 Românii din Ungaria Studii de etnologie 18 port nou de pânză. Colecţia conţine şi Antimise de secol XIX-XX, provenind de la diferite parohii româneşti. O deosebită valoare au obiectele de cult din colecţie, cum sunt de exemplu crucile lucrate în argint aurit, lemn şi sticlă. Dintre potirele din colecţie unele sunt din secolul al XVIII-lea. Dacă acestea sunt uşor de identificat datorită lucrăturii simple, cele din secolele următoare sunt deja produse executate în ateliere de orfevrărie. Alături de icoane, textile şi obiecte de cult, cartea veche românească constituie o preţioasă mărturie a culturii poporului român. Circulaţia cărţilor româneşti dincolo de hotarele României se reflectă şi în însemnările scrise de cei care le-au citit şi le-au transmis mai departe. Numărul mare al însemnărilor, conţinutul variat al acestor mesaje sunt elemente care vin în sprijinul cercetării şi completării datelor ştiinţifice. Pe baza însemnărilor scrise pe cărţi de posesorii diferitelor exemplare avem posibilitatea să reconstituim istoria cărţii şi a cititorilor ei. Tipăriturile din colecţie sunt numeroase. Cum s-a întâmplat şi în alte locuri, o mare cantitate de cărţi s-au distrus în timp. Pentru noi însă nu numărul, ci prezenţa acestor cărţi în bisericile româneşti din Ungaria este importantă. Pe lângă piesele de cult o deosebită importanţă are şi fondul arhivistic al parohiilor româneşti, care însumează documente ale bisericilor şi şcolilor confesionale. Numeroasele registre şi acte, adunate de-a lungul vremii, cuprind informaţii necesare pentru cercetarea istoriei românilor de pe teritoriul actual al Ungariei. Ca vechime, în arhiva tuturor acestor biserici ortodoxe, s-au păstrat mai ales acte din perioada de după Cele mai timpurii dintre acestea sunt scrise în româneşte cu chirilice. Materialul documentar-istoric, matricolele, protocoalele, circularele, conscrierile, inventarele, registrele economice şi documentele şcolare diverse sunt utile îndeosebi pentru cercetarea istoriei bisericii, a învăţământului, şi a genealogiei familiilor româneşti. Din unele însemnări scrise în registrele matricole se poate reconstitui satul de origine al locuitorilor anumitor aşezări sau procesul de maghiarizare a numelor de familii româneşti. Printre aceste documente se află de exemplu şi matricolele de botez în care apar înregistraţi Moise Nicoară, Gheorghe Pomuţ sau Gheorghe Kohan. Cele mai însemnate piese de valoare artistică şi unele documente din patrimoniu au fost prezentate în cadrul unor expoziţii temporare în Giula şi Budapesta, în volumul biling Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria, editat în anul 1999, precum şi în serialul documentar al emisiunii Ecranul nostru, realizat de redacţia românească a televiziunii maghiare, cu scopul de a le face cunoscute pentru marele public. Românii din Ungaria de mai multe decenii îşi propun realizarea unei expoziţii cu valorile de artă bisericească. Ar fi nevoie şi de o expoziţie permanentă, care să prezinte viaţa tradiţională şi cea religioasă românească,

19 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria ţinând seamă de faptul că toate celelalte naţionalităţi se bucură de expoziţii care prezintă istoria lor, precum şi viaţa bisericească şi cea tradiţională. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât materialul necesar pentru amenajarea unei expoziţii există. Relaţii şi colaborări profesionale În ultimii ani s-au întărit legăturile, relaţiile, colaborările cu instituţii şi specialişti din România. Colaborarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria cu oameni de ştiinţă din ţara de limbă s-a dovedit indispensabilă pentru continuarea cercetărilor în diferite domenii. De la înfiinţarea Institutului, la simpozioanele organizate în fiecare toamnă, au participat următorii specialişti, istorici, lingvişti, etnografi din România: Acad. Cornelia Bodea, Narcisa Ştiucă (Bucureşti), Nicolae Bocşan, Liana Pop, Victoria Moldovan, Ileana Mureşan (Cluj-Napoca), Otilia Hedeşean, Viorica Goicu (Timişoara), Cornel Sigmirean, Grigore Ploeşteanu, Vasile Dobrescu, Corina Teodor, Nicoleta Sălcudeanu (Târgu Mureş), Elena Rodica Colta, Eugen Gluck (Arad), Aurel Chiriac, Constantin Mălinaş (Oradea), Cornel Munteanu (Baia Mare). Colaborarea Direcţiunii Muzeului Judeţean Bichiş cu Complexul Muzeal Arad datează de la începutul anilor Primul eveniment organizat în parteneriat a fost expoziţia etnografică realizată din piesele colecţiei muzeului din Arad, în mai multe localităţi din judeţul Bichiş. De la sfârşitul anilor 1997 colaboratorii celor două instituţii au participat reciproc în taberele etnografice organizate în cele două judeţe, iar din anul 1996, tot pe bază de reciprocitate, au prezentat prelegeri ştiinţifice în cadrul simpozioanelor organizate de către muzeul arădean şi Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria. Numeroasele activităţi muzeale şi ştiinţifice din primii ani au fost consolidate şi completate în ani, prin protocoale anuale de colaborare, semnate de către directorii muzeelor. După lansarea proiectelor finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor Phare CBC pentru graniţa România Ungaria colaborarea dintre cele două instituţii s-a intensificat, fiind derulate, în parteneriat, în perioada cinci proiecte comune, cu subiecte diferite dar cu acelaşi scop: iniţierea unei cooperări între cele două muzee în scopul cercetării interferenţelor culturale dintre etniile care convieţuiesc în regiunea de frotieră şi în scopul promovării tradiţiilor şi obiceiurilor acestora. Primul proiect cu titlul Obiceiuri şi tradiţii populare interferenţe culturale transfrontaliere s-a derulat în perioada şi a avut ca obiectiv cercetarea unor domenii prioritare: istoria şi problema convieţuirii comunităţilor, arhitectura şi meşteşugurile tradiţionale, obiceiurile de familie şi calendaristice la diferite etnii şi mitologia populară zonală 31. Gări şi tradiţii populare. Trasee culturale transfrontaliere pe calea fe- 19

20 Românii din Ungaria Studii de etnologie 20 rată a fost titlul proiectului al doilea derulat în anii Proiectul şi-a propus să readucă în atenţie cultura transportului pe calea ferată, să prezinte câteva dintre tronsoanele de cale ferată din judeţele Arad şi Bichiş şi să invite la turism pe calea ferată 32. Al treilea proiect, derulat în , intitulat Cânepa de la etnologie la ecologie program cultural transfrontalier de revitalizare a culturii cânepii, şi-a propus redescoperirea culturală a valenţelor şi utilităţii plantei 33. Identitatea culturală contează. Un program transfrontalier de salvgardare a patrimoniului imaterial a fost cel de-al patrulea proiect desfăşurat în parteneriat. Scopul proiectului a fost identificarea, cercetarea şi conservarea patrimoniului imaterial local, pe traseul viitoarei autostrăzi Szeged-Nădlac-Arad-Timişoara 34. În anul 2008 a fost derulat ultimul proiect intitulat Satul românesc şi maghiar în contextul integrării în Uniunea Europeană program transfrontalier de conservare a identităţii culturale locale. Proiectul a cuprins activităţi menite să pună în valoare anumite componente ocupaţionale tradiţionale, în vederea conservării lor 35. Relaţia cu Muzeul Ţării Crişurilor datează din anii 1980 când angajaţii instituţiei, Ioan Godea şi Aurel Chiriac, au participat la taberele etnografice organizate de Muzeul Judeţean Békés şi Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria. Colaborarea s-a reluat în anul 2009, prin semnarea de către directorii celor două instituţii, Aurel Chiriac şi Szatmári Imre a unui protocol. Instituţiile şi-au propus derularea unor proiecte comune, în domenii de activitate circumscrise preocupărilor specialiştilor aparţinând celor două muzee. Schimburi de muzeografi arheologi, etnografi, istorici de artă la reciprocitate, pe baza unor proiecte acceptate, săpături arheologice şi cercetări etnografice comune, publicarea cercetărilor în volume, colaborare la promovarea activităţilor fiecăreia dintre cele două instituţii, schimburi de publicaţii. S-a planificat şi realizarea expoziţiilor, astfel, la Muzeul Munkácsy Mihály, în 2010 a fost vernisată expoziţia Muzeului Ţării Crişurilor intitulată Vechi icoane româneşti pe sticlă din Transilvania. Tot în acel an, muzeul din Békéscsaba a realizat la Oradea o expoziţie despre secretul cârnatului de Ciaba. Conducerea celor două muzee a stabilit o colaborare în vederea realizării unei expoziţii permanente în Giula, dedicată artei religioase a românilor, bazată pe Colecţia Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria şi pe colecţiile de istorie şi etnografie ale Muzeului Judeţean Békés. * * * În viaţa comunităţilor româneşti păstrarea tradiţiilor a avut un rol important până în ultimii ani, fiindcă, alături de limba maternă, cultura tradiţională a fost al doilea element de marcă în definirea identităţii etnice. Pornind de la reminiscenţele culturii materiale, fotografii, documente şi

21 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria amintiri, putem reconstitui modul de viaţă tradiţional românesc pe o perioadă lungă, adică de la mijlocul secolului trecut până în zilele noastre. Cert este însă că, în această perioadă, avem de a face deja cu o cultură populară cu totul schimbată faţă de cea originală, care totuşi păstrează multe elemente arhaice. În ultimele decenii au văzut lumina tiparului numeroase lucrări de analiză şi culegeri de materiale privind etnografia românilor din Câmpia Maghiară. Deoarece comunitatea românească din Ungaria este redusă, este îmbucurător faptul că mai sunt încă membri preocupaţi de studierea culturii materiale şi spirituale. Bibliografie Berényi Maria red.: În amintirea lui Ioan Iosif Ardelean. Chitighaz Pagini istorico-culturale, Budapesta, Berényi Maria red.: Bătania Pagini istorico-culturale, Budapesta, Berényi Maria red.: Micherechi Pagini istorico-culturale, Giula, Borza Lucia: Jerebetu Din folclorul chitighăzean, Budapesta, Colta Elena Rodica red.: Obiceiuri şi tradiţii populare. Interferenţe culturale transfrontaliere Népi szokások és hagyományok. Határokon átívelő kulturális interferenciák, A Complexul Muzeal Arad és a Munkácsy Mihály Múzeum kiadványa, Arad, Colta Elena Rodica red.: Satul românesc şi maghiar în contextul integrării în Uniunea Europeană. Program transfrontalier de conservare a indentităţii culturale locale A román és a magyar falu az Európai Uniós integráció tükrében. Határon átívelő program a lokális kulturális identitás megőrzéséért, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Colta Elena Rodica Martin Emilia: Gări şi tradiţii populare. Trasee culturale transfrontaliere pe calea ferată ghid turistic, Vasútállomások és néphagyományok. Határon átívelő vasúti kulturális utazások Útikalauz, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Colta Elena Rodica Martin Emilia Csobai Elena: Cânepa de la etnologie la ecologie. Un program transfrontalier de revitalizare a culturii cânepii A kender az etnológiától az ökológiáig. Egy növényi kultúra határon átívelő revita-

22 Românii din Ungaria Studii de etnologie lizációs programja, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Colta Elena Rodica Martin Emilia Csobai Elena: Identitatea culturală contează. Un program transfrontalier de salvgardare a patrimoniului imaterial din DKMT A kulturális identitás számít. Határon átívelő program a szellemi örökség megőrzéséért a DKMT régióban, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Csobai Elena: A Magyarországi Románok Demokratikus Szövetségének története ig, Kiállítási katalógus. Gyula, Csobai Elena: Înfiinţarea muzeului din Bichişciaba ca muzeu de bază al românilor din Ungaria, In: Lumina, Revistă socială, culturală şi ştiinţifică a românilor din Ungaria, Red. Elena Munteanu Csobai, Giula, Csobai Elena Martin Emilia: Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria A magyarországi román ortodox egyház kincsei, Gyula, Csobai Elena Sabău Sorin: Gări şi tradiţii populare. Trasee culturale transfrontaliere pe calea ferată Vasútállomások és néphagyományok. Határon átívelő vasúti kulturális utazások, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Dankó Imre: Opuscula Ethnographica, Debrecen, Grin Igor: Despre casa-muzeu din Chitighaz, In: Izvorul, Revistă de etnografie şi folclor, Red.: Alexandru Hoţopan, Giula, 1988/ Gurzău Czeglédi Maria: Nunta la românii din Ungaria, Publicaţie a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Giula, Havassy Péter: Szemelvények Gyulavári és környékének történetéhez, In: A megújult kastély. Vezető a gyulavári kastély állandó kiállításához, Kiadja a Körös-Maros Vidékfejlesztési és Ökogazdálkodási Alapítvány, Szerk.: Havassy Péter, Gyula, Hălmăgean Gabriel: Parteneriat muzeal în cadrul programului european de cooperare transfrontalieră, In: Izvorul Revistă de etnografie şi folclor, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Red.: Martin Emilia, Giula, Domokos Sámuel: Vasile Gurzău meséi, Budapest, 1968

23 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria Domokos Sámuel: Horele morţilor ale lui Teodor Sava, Budapesta, Hocopán Sándor: Proverbe şi zicători din Micherechi Méhkeréki szólások és közmondások, Gyula, Hoţopan Alexandru red.: Floricele, Strigături din Micherechi, Gyula, Hoţopan Alexandru: Poveştile lui Mihai Purdi, Budapesta, Hoţopan Alexandru: Florian. Poveştile lui Teodor Şimonca, Békéscsaba, Hoţopan Alexandru: Împăratu Roşu şi Împăratu Alb, Budapesta, Hoţopan Alexandru: Világ szépe és világ gyönyörűje Magyarországi román népmesék, Budapest, Hocopán Sándor: A magyarországi románok folklórjáról, Budapest, Kállai Ernő, a nemzeti és etnikai kisebbségi jogok országgyűlési biztosának jelentése a kisebbségi kulturális jogok érvényesülésének vizsgálatáról 2010, cervinus.s8. vhost. hu/dokumentumok/nszsz/jelentes_2010. pdf 23 Kozma Eva: Cîntece populare româneşti din Ungaria, Budapesta, Kozma Eva Martin Emilia red.: Bibliografie, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Giula, Martin Emilia: Date etnografice despre românii din Ungaria, Giula, Martin Emilia: Cercetări în cadrul taberelor etnografice, In: Izvorul, Revistă de etnografie şi folclor, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Red.: Emilia Martin nr. 20. Gyula, Martin Emilia: Cercetări privind etnografia şi folclorul românilor din Ungaria, In: Minorităţile între identitate şi integrare, Red.: Elena Rodica Colta, Arad, Martin Emilia: Sărbătorile calendaristice ale românilor din Ungaria, Giula, Martyin Emília: A magyarországi románok bázismúzeuma, In: Barátság, A Filantróp Társaság folyóirata, Szerk.: Mayer Éva, Budapest, december.

24 Românii din Ungaria Studii de etnologie Martyin Emília: Nemzetiségi hagyományok, értékek, In: A román nemzetiségűek helyzete Békés megyében, Központi Statisztikai Hivatal Békés Megyei Igazgatósága, Békéscsaba, Martyin Emília: A gyulai Erkel Ferenc Múzeum, In: A Békésvármegyei Régészeti és Művelődéstörténelmi Társulat Évkönyve, A Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadása, Szerk: Ando György, Békéscsaba Gyula, Petrusán György Martyin Emília Kozma Mihály: A magyarországi románok, Változó világ 29. Útmutató Kiadó, Győr, Note 24 1 Emilia Martin, Românii autohtoni şi proveniţi în Ungaria, în Din tradiţiile populare ale românilor din Ungaria, nr. 15, Budapesta, 2008, p (în continuare: Emilia Martin, Românii autohtoni ) 2 Vezi culegerile lui Lükő Gábor în Arhiva Muzeului Erkel Ferenc din Giula. 3 Dankó Imre, Opuscula Ethnographica, Debrecen, 1977, p Vezi articolele lui Bencsik János în paginile revistei Izvorul. 5 Elena Csobai, Înfiinţarea muzeului din Bichişciaba ca muzeu de bază al românilor din Ungaria, In: Lumina, Revistă socială, culturală şi ştiinţifică a românilor din Ungaria, Red. Elena Munteanu Csobai, Giula, 1996, p (în continuare: Elena Csobai, Înfiinţarea muzeului ) 6 Kállai Ernő, A nemzeti és etnikai kisebbségi jogok országgyűlési biztosának jelentése a kisebbségi kulturális jogok érvényesülésének vizsgálatáról 2010, cervinus.s8. vhost. hu/dokumentumok/nszsz/jelentes_2010. pdf, p Emilia Martin, Cercetări în cadrul taberelor etnografice, în: Izvorul, Revistă de etnografie şi folclor, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Red.: Emilia Martin nr. 20. Gyula, 1999, p Domokos Sámuel: Vasile Gurzău meséi, Budapest, Alexandru Hoţopan, Proverbe şi zicători din Micherechi. Méhkeréki szólások és közmondások, Gyula, Alexandru Hoţopan red.: Floricele, Strigături din Micherechi, Gyula, Alexandru Hoţopan, Poveştile lui Mihai Purdi, Budapesta, 1977; Florian. Poveştile lui Teodor Şimonca, Békéscsaba, 1981; Împăratu Roşu şi Împăratu Alb, Budapesta, Alexandru Hoţopan, A magyarországi románok folklórjáról, Budapest, Lucia Borza, Jerebetu Din folclorul chitighăzean, Budapesta, Eva Kozma, Cîntece populare româneşti din Ungaria, Budapesta, Emilia Martin, Sărbători calendaristice la românii din judeţul Bichiş, Budapesta, 1987; Domokos Sámuel, Horele morţilor ale lui Teodor Sava, Budapesta, Emilia Martin, Date etnografice despre românii din Ungaria, Giula, Idem, Sărbătorile calendaristice ale românilor din Ungaria, Giula, 2003.

25 Cercetări etnografice şi colecţii româneşti în Ungaria 19 Maria Gurzău Czeglédi, Nunta la românii din Ungaria, Publicaţie a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Giula, Maria Berényi, În amintirea lui Ioan Iosif Ardelean. Chitighaz Pagini istorico-culturale, Budapesta, 1993; Bătania Pagini istorico-culturale, Budapesta, 1995; Micherechi Pagini istorico-culturale, Giula, Herdean Tiberiu red., Annales 96, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Giula, ; Martin Emilia red., Annales2000, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Giula, ; Eva Kozma, Emilia Martin, Bibliografie, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Giula, Elena Csobai, Înfiinţarea muzeului, p Elena Csobai, Înfiinţarea muzeului, p Vezi catalogul expoziţiei: Elena Csobai, A Magyarországi Románok Demokratikus Szövetségének története ig, Kiállítási katalógus, Gyula, Havassy Péter, Szemelvények Gyulavári és környékének történetéhez, în: A megújult kastély. Vezető a gyulavári kastély állandó kiállításához, Kiadja a Körös-Maros Vidékfejlesztési és Ökogazdálkodási Alapítvány, Gyula, 2007, p Emilia Martin, A dél-alföldi régió magyarságának és nemzetiségeinek néprajza, în A megújult kastély. Vezető a gyulavári kastély állandó kiállításához, Kiadja a Körös-Maros Vidékfejlesztési és Ökogazdálkodási Alapítvány, Szerk. Havassy Péter, Gyula, Emilia Martin, Românii autohtoni, p Grin Igor, Despre casa-muzeu din Chitighaz, în: Izvorul, Revistă de etnografie şi folclor, red.: Alexandru Hoţopan, Giula, 1988/1, p Despre Colecţia Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria vezi: Elena Csobai, Emilia Martin, Vestigiile Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria. A magyarországi román ortodox egyház kincsei, Gyula, 1999, p Elena Rodica Colta red.: Obiceiuri şi tradiţii populare. Interferenţe culturale transfrontaliere Népi szokások és hagyományok. Határokon átívelő kulturális interferenciák, A Complexul Muzeal Arad és a Munkácsy Mihály Múzeum kiadványa, Arad, 2004, p Elena Rodica Colta, Emilia Martin, Gări şi tradiţii populare. Trasee culturale transfrontaliere pe calea ferată ghid turistic, Vasútállomások és néphagyományok. Határon átívelő vasúti kulturális utazások Útikalauz, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, 2005; Elena Csobai, Sorin Sabău, Gări şi tradiţii populare. Trasee culturale transfrontaliere pe calea ferată Vasútállomások és néphagyományok. Határon átívelő vasúti kulturális utazások, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Elena Rodica Colta, Emilia Martin, Elena Csobai, Cânepa de la etnologie la ecologie. Un program transfrontalier de revitalizare a culturii cânepii A kender az etnológiától az ökológiáig. Egy növényi kultúra határon átívelő revitalizációs programja, A Complexul Muzeal Arad és a Békés Megyei Múzeumok Igazgatósága kiadványa, Arad, Elena Rodica Colta, Emilia Martin, Elena Csobai, Identitatea culturală contează. Un program transfrontalier de salvgardare a patrimoniului imaterial din 25