ASPECTE ECONOMICE ALE PERIOADEI ROMANE ŞI POSTROMANE ÎN ESTUL TRANSILVANIEI. Rezumat. Teză de doctorat. Autor: Victor Sibianu

Átírás

1 ASPECTE ECONOMICE ALE PERIOADEI ROMANE ŞI POSTROMANE ÎN ESTUL TRANSILVANIEI Rezumat Teză de doctorat Autor: Victor Sibianu Coordonator: prof. univ. dr. Thomas Nägler Universitatea Lucian Blaga din Sibiu Facultatea de Istorie şi Patrimoniu Nicolae Lupu 1

2 Structura lucrării: Lucrarea conńine 472 de pagini şi este structurată pe cinci capitole. La începutul lucrării sunt prezentate Argumentul tezei, Abrevierile bibliografice şi tehnice, Bibliografia, iar în final, Concluziile cercetării. Ultima Anexă a lucrării, având un caracter general, se referă la Registrele Muzeului NaŃional Secuiesc. Cele cinci capitole sunt: I. Introducere II. Zona estică a Daciei Romane. Drumuri, turnuri, burgus-uri şi castre III. Aşezări şi ocupańii agrar-păstoreşti în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană IV. Exploatarea sării în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană V. CirculaŃia monetară în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană Capitolele II, III, IV şi V sunt însońite de Anexe. La sfârşitul fiecărui capitol este prezentată bibliografia utilizată în capitolul respectiv. Bibliografia, prezentată la începutul lucrării, este structurată pe: A. Culegeri de inscripńii (6 lucrări); B. Repertorii arheologice şi topografice (9 lucrări); C. DicŃionare şi Enciclopedii (8 lucrări); D. Registre manuscrise (9 lucrări); E. Izvoare istorice (22 lucrări); F. Lucrări generale (49 lucrări); G. Lucrări speciale (328 lucrări); H. Lucrări inedite (5 lucrări). Numărul total al titlurilor citate în lucrare este de 436. În cadrul aparatului critic al lucrării sunt utilizate note de subsol, a căror numerotare începe, la fiecare capitol, de la nota 1. La capitolul V, subcapitolul V (Repertoriul tezaurelor monetare preromane, romane şi postromane descoperite în colńul sud-estic al Transilvaniei), pentru a uşura lectura, bibliografia este trecută în dreptul fiecărui tezaur monetar prezentat, şi nu la subsol. Argumentul tezei Cele mai importante argumente prezentate sunt: insuficienńa cercetărilor; necesitatea corectării şi clarificării unor erori generale şi specifice legate de rezultatele cercetărilor; importanńa studierii şi a cunoaşterii, atât de către specialişti, cât şi de publicul mai larg, a celor mai importante aspecte economice ale perioadei romane şi postromane în estul Transilvaniei, zona neurbanizată a provinciei Dacia; prezentarea unor descoperiri necunoscute, nepublicate până în prezent. Ca argumente subiective, 2

3 pe de o parte, sunt menńionate propunerile şi contribuńiile coordonatorilor şi a altor cercetători, pe de altă parte, avantajele de care beneficiază autorul lucrării: cunoaşterea foarte bună a zonei studiate, a celor două limbi vorbite în zonă, limba română şi limba maghiară. I. Introducere În capitolul introductiv sunt prezentate Cadrul geografic şi Istoricul cercetărilor. Cadrul geografic: Este delimitată clar zona studiată care, potrivit împărńirii teritorial-administrative actuale a României, cuprinde: colńul sud-estic al judeńului BistriŃa-Năsăud, jumătatea estică a judeńului Mureş, judeńele Harghita şi Covasna integral şi acea parte a judeńului Braşov, care se află la est de linia ce leagă actualele oraşe Râşnov, Codlea şi Rupea. Teritoriul include în limitele sale o unitate geomorfologică complexă. Structura terenului prezintă două unităńi geografice principale: zona montană (cca. 42%), zona premontană, depresionară (cca. 58%). Sunt prezentate resursele naturale ale zonei: sare şi alte zăcăminte; reńea hidrografică bogată; păduri; păşuni; câmpii fertile, mai ales Depresiunea Braşovului. Istoricul cercetărilor. În ordine cronologică, dar şi în funcńie de cele mai importante puncte, situri cercetate, sunt prezentate cele mai importante rezultate ale cercetărilor. Acestea au început în secolul al XIX-lea. În Subcapitolul I ContribuŃia cercetătorilor maghiari la studiul romanităńii, sunt prezentate cele mai importante contribuńii ale cercetătorilor maghiari la studiul romanităńii. Cei mai importanńi cercetători, ale căror contribuńii sunt prezentate, sunt: Orbán Balázs, Jakab Elek, Kıvári László, Vass József, Torma Károly, Téglás Gábor, Király Pál, Ornstein József, Cserni Béla, Finály Henrik, Posta Béla, Buday Árpád, Finály Gábor, Ferenczi Sándor, Roska Márton, Paulovics István, Ferenczi István, Székely Zoltán, Szilágyi István, Zrinyi András. II. Zona estică a Daciei Romane. Drumuri, turnuri, burgus-uri şi castre Capitolul II este destinat drumurilor, turnurilor, burgus-uri şi castrelor romane din estul Transilvaniei. Sunt prezentate detaliat traseele celor mai importante drumuri romane din zona limes-ului estic al provinciei Dacia. Aceste trasee au fost identificate pe baza izvoarelor 3

4 istorice şi a bibliografiei, a hărńilor austriece din secolul al XIX-lea, dar mai ales pe baza perieghezelor efectuate de autorul lucrării. Sunt listate şi prezentate sumar, de la nord spre sud, 27 de turnuri de pândă şi de observańie aflate în apropierea limes-ului estic al provinciei: ŞieuŃ, Monor, Jeica, Viile Teicii, SărăŃel, Simioneşti, Buduş, Budacu de Jos, Uila, Săcalu de Pădure, Vălenii de Mureş, Ideciu de Jos, Beica de Jos, Nădaşa, Sâmbriaş, Eremitu, Cuşmed, Şiclod, Brădeşti, Corund, Dealu, Tibod, Lupeni, Chinuşu, Ocland, Pasul Oituz, BreŃcu-Oituz. În estul Transilvaniei, până în prezent, s-au descoperit 8 burgus-uri romane, prezentate în acest capitol: Domneşti, Batoş, Ibăneşti, Deda Bistra, Eremitu, Băile Homorod 1, Băile Homorod 2, Ocland. Atât turnurile, cât şi burgus-urile, au fost foarte puńin cercetate, motiv pentru care existenńa unora dintre ele nu este certificată arheologic. Castrele de pământ, prezentate pe scurt, sunt: Livezile, Sighişoara şi posibilul castru de la Cristeşti. Cele 13 castrele de piatră care au, toate, o primă fază de pământ, sunt: Orheiu BistriŃei, Brâncoveneşti, Călugăreni, SărăŃeni, Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul, Hoghiz, Olteni, BreŃcu, Boroşneul Mare, Comalău, Râşnov. Dintre acestea, cele de la Odorheiu Secuiesc, Comalău şi Baraolt, încă nu sunt verificate arheologic în mod cert. În prezentarea castrelor am insistat asupra celor mai importante rezultate ale cercetării, asupra dimensiunilor castrului, a trupelor care au stańionat în acestea, precum şi asupra fazelor de construcńie. Desigur, am reliefat cele mai importante descoperiri. III. Aşezări şi ocupańii agrar-păstoreşti în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană Capitolul III este cel mai consistent. În cadrul acestuia sunt prezentate Caracteristicile generale economice ale zonei din perioada romană şi postromană. Cea mai importantă caracteristică evidenńiată este faptul că această parte a provinciei nu a fost urbanizată. Neurbanizarea uniformă a Daciei Romane se datorează atacurilor dacilor liberi, cum este prezentat în subcapitolul III ConsideraŃii cu privire la neurbanizarea estului Transilvaniei în epoca romană. Atacurile dacilor liberi. Tot în cadrul Caracteristicilor generale sunt prezentate Tipurile de proprietăńi (III. 1. 2), Tipuri de organizare a sistemului agricol (III ), respectiv Ager publicus (III ), insistând mai mult asupra reformelor care au finalizat sistemul de proprietate funciar roman. În subcapitolul III. 2. Villae rusticae, sunt prezentate acele descoperiri arheologice din estul Transilvaniei care trimit la existenńa unor gospodării asemănătoare vilelor rustice clasice: Mărculeni, Dedrad, Citfalău, Iernut. Este clarificată accepńiunea 4

5 arheologică a termenului villae rusticae, autorul considerând că în estul Transilvsaniei nu au existat villae rusticae clasice. III. 3. Territorium militare. Vici militares În acest subcapitol, după ce sunt descrise formele juridice, de amplasament şi de funcńionare specifice unui vicus militar, sunt prezentate 15 vici militare atestate în estul Transilvaniei. Din cele cca. 70 de vici militare atestate pe teritoriul Daciei, 15 se află în estul Transilvaniei unde, în epoca stăpânirii romane, au existat lângă toate castrele mai importante, vici militare. Singurul castru din estul Transilvaniei, unde, până în prezent, nu a fost identificată o aşezare de acest tip, este cel de la Livezile, însă acest lucru este explicabil, deoarece castrul a fost abandonat repede de romani. La Sighişoara, deşi a fost o modestă aşezare, caracterul ei de vicus militar este incert. Dintre cele 15 aşezări prezentate, doar 7 au fost identificate cu certitudine şi cercetate sumar prin săpături arheologice: Brâncoveneşti, Cristeşti, Sighişoara, Inlăceni, Sânpaul, Comalău, Boroşneul Mare. Dintre acestea, mai bine au fost cercetate doar trei: Cristeşti şi Brâncoveneşti, urmată de cea de la Inlăceni. Celelalte patru au fost doar sondate. Alte şase au fost doar identificate prin cercetări de suprafańă: Orheiu BistriŃei, Călugăreni, SărăŃeni, BreŃcu, Boroşneul Mare. Locul celorlalte două nu a fost identificat cu certitudine (Olteni, Râşnov), iar la Hoghiz, existenńa vicus-ului militar este doar presupusă, locul nefiind identificat. Perimetrul, cu excepńia celei de la Cristeşti (nu neam pronunńat în favoarea sau în defavoarea aşezării de tip vicus militar), nu este stabilit exact pentru niciuna din ele. O situańie neelucidată este cea de la Comalău, în relańie cu cea de la Boroşneul Mare, care se va putea clarifica doar dacă existenńa castrului de la Comalău se va confirma sau infirma prin noi cercetări. În opinia noastră, pe baza datelor pe care le avem la ora actuală, cele mai prospere vici militare din estul Transilvaniei erau cele de la Inlăceni, Brâncoveneşti, Comalău şi, desigur, cel de la Cristeşti, dacă admitem caracterul ei de vicus militar. III. 4. Aşezările rurale (vici civili) Teritoriile agricole mai puńin productive, mai ales în Ńinuturile periferice ale provinciei Dacia, au fost lăsate în folosinńă populańiei autohtone sub forma de ager stipendiarius. În cadrul subcapitolului III Obştea sătească, am insistant asupra unor probleme legate de obştea sătească în istoria românilor susńinând menńinerea informală a formei de habitat specific obştei săteşti. III Aşezări rurale agrar-păstoreşti În cadrul acestui subcapitol sunt prezentate 47 de aşezări rurale agrar-păstoreşti din estul Transilvaniei: Şieu, Jelna, Bârla, Dipşa, Herina, Monariu, Buduş, Budacu de Jos, BistriŃa, Archiud, Vişua, Aluniş, Brâncoveneşti, Voivodeni, Gorneşti, Târgu Mureş, Apold, Archita, Criş, Daia, Goreni, Mureni, Saschiz, Seleuşul Mare, Sighişoara, Vulcan, Crăciunel, Porumbenii Mici, Mărtiniş, Şimoneşti, Mugeni, Timafalva, Sfântu Gheorghe, Angheluş, Ariuşd, Brateş, Ilieni, Măgheruş, Moacşa, Cernatul de Jos, Târgu Secuiesc, Sânzieni, Baraolt, Cuciulata, Rupea, Feldioara, CriŃ. Fără să excludem posibilitatea că şi în alte locuri, menńionate de N. Gudea, Doina Benea, D. Popa, M. Petică şi alńii, ar fi aşezări rurale de epocă romană, noi nu 5

6 am inclus în listarea noastră decât acele puncte în care au fost atestate urme de construcńii şi/sau substrucńii, sau unde urmele locuirii de epocă romană sunt atestate cert. Descoperirile prezentate confirmă că în toate aceste 47 de locuri au existat aşezări rurale. Am fost avantajańi în alcătuirea acestei prezentări de observańiile şi constatările pe care le-am efectuat pe teren, la fańa locului, precum şi de analiza materialului arheologic care ne-a fost pus la dispozińie de muzee. Doar aceste avantaje ne-au permis ca lista noastră cu aşezările de epocă romană din estul provinciilor celor trei Dacii să nu fie nici prea scurtă (N. Gudea doar 13 pentru zona studiată de noi: Archiud, Dedrad, Domneşti, Goreni, Jelna, Moreşti, Baraolt, CriŃ, Mărculeni, Şimoneşti, Cernatul De Jos, Sf. Gheorghe, Tg Secuiesc) şi nici prea lungă (M. Petică 50 aşezări, fără colńul sud-estic al Transilvaniei; D. Popa 154 de aşezări/urme romane în 216 puncte). Din prezentarea de mai sus, precum şi din tabelul sinoptic întocmit de noi, rezultă că, în cele mai multe cazuri, habitatul din aşezările rurale de epocă romană se limitează doar la perioada provincială. Există însă şi cazuri când habitatul se extinde pe toate cele trei epoci: dacică clasică, romană şi postromană. Mai frecvente sunt cazurile când aşezarea de epocă dacică îşi continuă existenńa şi după cucerirea romană. Aceste considerente, în faza actuală a cercetărilor, se bazează doar pe materialul descoperit şi nu pe cercetări exhaustive şi datări precise. PrezenŃa materialului de factură dacică întâlnit în aşezările de epocă romană, după ipoteza noastră, se explică prin două modalităńi: 1) este vorba de o aşezare rurală etnic mixtă, întemeiată după cucerirea romană, cu locuitori autohtoni daci, respectiv colonişti romani. În acest caz, avem de-a face cu o migrańie internă a autohtonilor către zonele castrelor, ale arterelor rutiere romane, către zonele mai fertile şi mai optime locuirii preferate de romani. Acest aspect este mai frecvent întâlnit în vicile militare; 2) aşezarea rurală este întemeiată anterior cuceririi romane şi îşi continuă existenńa şi după 101/102, respectiv 106. Acest al doilea aspect, din lipsa cercetărilor, este atestat stratigrafic, cu nivele de locuire clar surprinse, doar în câteva situańii. Ambele cazuri au existat şi în zona granińei estice a provinciei Dacia, însă stabilirea frecvenńei acestor aspecte de locuire, în faza actuală a cercetărilor, prezintă multe impedimente. Strămutarea vetrelor de sat, este un fenomen real şi destul de intens pentru aceste epoci. Chiar dacă nu dispunem de date complete, tindem să credem că dacii, după venirea romanilor, au migrat din interese economice şi mai ales pentru mai multă siguranńă, spre zonele colonizate mai intens de coloniştii venińi din toată lumea romană. În situańiile în care aşezarea dacică de dinainte de cucerirea romană se afla într-o asemenea zonă, acolo, în general, aşezarea îşi continuă existenńa şi după cucerirea romană. Perturbările datorate migrańiilor de după părăsirea zonei de către administrańia romană, a determinat, în general, o şi mai mare mobilitate, mutare a aşezărilor rurale. Acest fapt este destul de convingător dovedit prin puńinele aşezări de epocă romană prezentate de noi, care îşi continuă existenńa pe acelaşi loc şi în perioada postromană. IntervenŃiile violente succesive ale carpilor, gońilor, gepizilor, hunilor şi, mai târziu, ale avarilor şi slavilor, care au stăpânit politic şi militar Transilvania în epoca de după retragerea aureliană, au determinat o bulversare a stabilităńii habitatului continuu în acelaşi loc, zonele văilor râurilor mai importante unde perindau aceşti migratori nemaifiind prielnice locuirii paşnice şi continue. IntenŃia noastră a fost de a surprinde modul şi frecvenńa în care aşezările de epocă romană îşi continuă existenńa în perioada 6

7 postromană. Aspectul mobilităńii teritoriale al habitatului poate fi urmărit, pentru o perioadă de câteva secole, doar dacă sunt întreprinse cercetări arheologice exhaustive care să includă atât aşezările rurale cât şi cimitirele aferente acestora. Până când acest lucru nu se va realiza, cel puńin pentru o anumită zonă restrânsă, ipotezele, fie ele şi contrare, rămân valabile, iar controversele pe această temă, interminabile. După cum rezultă, atât din prezentarea noastră, cât şi a altor autori, menńionańi în acest capitol, care s-au ocupat de aşezările rurale, cercetările arheologice în acest sens sunt extrem de puńine. În aceast capitol, pentru zona estică a provinciei, am inclus diferenńiat toate aşezările rurale, deosebind pe cele atestate în mod cert de cele probabile, sintetizând cunoştinńele cercetărilor anterioare şi contribuind prin cele realizate de noi prin cercetări de suprafańă şi prin analiza materialelor/vestigiilor aflate în diferite muzee. În finalul acestui studiu, afirmăm că în estul Transilvaniei au existat în mod cert 47 de aşezări rurale de epocă romană la care se adaugă cele 15 vici militare, respectiv 4 aşezări pe care le-am listat ca posibile villae rusticae, Mărculeni, Dedrad, Citfalău şi Iernut. Aşezările rurale de epocă romană din zona neurbanizată a estului provinciei sunt, în general, de dimensiuni mici (0,5 1,5 hectare) şi mijlocii (1,5 2,5 hectare). Aşezări rurale mai mari, de peste 3 hectare, sunt mai puńine. Doar la Tg. Secuiesc, Buduş, BistriŃa şi Tg. Mureş putem presupune aşezări de asemenea dimensiuni, însă nici în aceste cazuri perimetrele lor nu sunt determinate precis. Cele mai multe sunt de dimensiuni mijlocii: 32 aşezări. MenŃionăm că aria niciuneia dintre aşezări nu a fost stabilită precis prin săpături arheologice. Dimensiunile lor sunt date pe baza constatărilor de teren, avându-se în vedere şi configurańia terenului din jurul punctului unde vestigiile descoperite atestă existenńa aşezării. III. 5. Habitatul în teritoriile extra provinciam din estul Transilvaniei Acest subcapitol este destinat habitatului din depresiunile Giurgeului, Ciucului şi Casinului, situate în afara Daciei Romane. În aceste depresiuni, cu condińii de habitat asemănătoare, asistăm la diferenńe categorice în privinńa intensităńii locuirii. Dacă depreisiunile nordice nu sunt aproape deloc locuite până în evul mediu, Depresiunea Ciucului este intens locuită încă din preistorie, iar în perioadele dacică şi, se pare, în tot cursul stăpânirii romane în restul Transilvaniei (secolele II-III), a fost practic suprapopulată. Cum se explică această situańie cu totul specială? În opinia cercetătorilor, această mare deosebire dintre cele două depresiuni intramontane în privinńa intensităńii habitatului, se datorează zăcămintelor de fier de hematită şi de limonită, respectiv de cupru, care, conform numeroaselor mărturii arheologice, au fost exploatate şi prelucrate din plin, atât de populańiile diferitelor culturi preistorice (cuprul, de eneoliticieni mai ales), cât şi de către daci. După părerea mai multor cercetători (Al. Ferenczi, C. Daicoviciu, V. Pârvan, M. Macrea şi alńii), cetăńile şi implicit aşezările deschise din Depresiunea Ciucului au rămas în stăpânirea carpo-dacilor liberi şi după ocuparea Daciei de către romani, situańie valabilă şi pentru Depresiunea Casinului. O altă întrebare la care se încearcă a se da un răspuns în acest subcapitol este: De ce romanii nu au cucerit zona Depresiunii Ciucului, dacă era atât de importantă pentru zăcămintele de fier şi de cupru?. Răspunsurile la această întrebare, formulate în 9 puncte, sunt prezentate prin consemnarea acelor aspecte care pot fi considerate 7

8 valabile în privinńa habitatului din depresiunile intracarpatice extra provinciam ale CarpaŃilor Orientali. În cadrul acestor aspecte sunt prezentate vestigiile romane descoperite la: Jigodin I, Jigodin III, Racu I, Racu II, Satul Nou, Armăşeni, Ciuc- Sângeorgiu, Valea Strâmbă. Descoperirile prezentate arată faptul că habitatul din Depresiunea Ciucului şi a Casinului nu a încetat imediat după războaiele daco-romane, dacii liberi din aceste depresiuni au continuat să trăiască şi după 102/106, însă în condińii arhaice, motiv pentru care elementele de epocă romană nu sunt atât de prezente şi de evidente. Aceştia au întreńinut legături, atât cu populańia din provincia Dacia, cât şi cu carpo-dacii din Moldova. III. 6. Unelte agricole, păstoreşti şi de uz casnic Sunt descrise 171 de unelte agricole, păstoreşti şi de uz casnic, descoperite în diferite localităńi din estul Transilvaniei: Căianu Mic, Dedrad, LechinŃa de Mureş, Cristeşti, Crăciuneşti, Mărculeni, Brâncoveneşti. Uneltele agricole prezentate ne oferă unele indicii importante privind tehnica avansată a acelor vremuri. Este vorba, în primul rând, de utilizarea celui mai perfecńionat tip de plug cunoscut la vremea aceea: plugul cu brăzdar, cuńit de fier şi rotile. PrezenŃa, în depozitul de la Mărculeni, a două tipuri de cuńite de plug, diferite ca formă şi masivitate, sugerează utilizarea acestora în funcńie de rezistenńa solului, cu alte cuvinte, se poate vorbi de unelte specializate, în funcńie de particularităńile terenului. Aceeaşi specializare a uneltelor o dovedesc şi două tipuri de coase, descoperite tot în depozitul de la Mărculeni: coasa obişnuită de tăiat iarbă şi coasa masivă şi scurtă, utilizată mai ales la tăierea rogozului. Numărul mare al uneltelor legate de cultivarea şi valorificarea cerealelor precum şi grâul carbonizat, descoperit la Dedrad, dovedesc că zona văii Mureşului era, în primul rând, producătoare de cereale. Descoperirile arheologice au scos la iveală numeroase alte unelte, care atestă practicarea şi a unor alte ramuri ale agriculturii, cum ar fi viticultura şi horticultura. ExistenŃa unor activităńi de creştere a animalelor este atestată, de asemenea, prin numeroase descoperiri. La Cristeşti întâlnim două fiare pentru ştampilarea animalelor, care ne indică o activitate productivă în creşterea animalelor. Grătarul descoperit în cadrul depozitului de la Mărculeni dovedeşte că hrana proprietarului şi a familiei sale consta şi din preparate din carne şi motivează existenńa unei activităńi de creştere a animalelor. Numeroasele oase de animale, descoperite în diverse localităńi dovedesc, de asemenea, creşterea animalelor pe scară largă. În unele cazuri, alături de oasele animalelor domestice, au fost identificate şi oase de animale sălbatice, fapt ce arată că vânătoarea era o îndeletnicire curentă a locuitorilor din această zonă. Pe lângă aceste dovezi materiale, legate de practicarea creşterii animalelor, se cunoaşte şi faptul că, întinsele păşuni de pe teritoriul Daciei erau arendate fiscului imperial, adeseori împreună cu salinele, pentru a păşuna turmele proprii. ExistenŃa unor păduri bogate în această regiune ocupată de trei masivi vulcanici, precum şi faptul că în marile oraşe ale provinciei existau colegii ale dulgherilor şi 8

9 lemnarilor, aceste dovezi indică exploatarea bogată a lemnului şi în această regiune a limes-ului nord-estic al Daciei Romane. III. 7. Tabelul sinoptic al descoperirilor Tabelul sinoptic al descoperirilor este realizat în format electronic sub forma unei baze de date (Microsoft Office Excel 2007). Este centrat pe descoperirile de epocă romană. Am încercat să includem toate punctele cu descoperiri de materiale/vestigii romane. Acolo unde, alături de vestigii romane, au fost atestate şi materiale dacice şi/sau postromane, am inclus şi aceste descoperiri, pentru a avea o viziune de ansamblu aspra habitatului pentru câteva secole care includ trei epoci istorice distincte: dacică, romană şi postromană. În felul acesta se poate vedea, de la caz la caz, continuitatea habitatului în acelaşi punct (sit) în cele trei epoci istorice. Am acordat atenńia cuvenită modalităńii de cercetare, a modului în care au fost descoperite vestigiile respective. Astfel, pe lângă o viziune de ansamblu cu privire la stadiul cercetărilor, putem avea şi o reflecńie asupra certitudinii sau incertitudinii acestor indicii de locuire. Pentru a avea o perspectivă mai clară, am prezentat descoperirile separat în toate punctele, evitând astfel eroarea de a crede că descoperirile listate pentru o aşezare sau alta provin din acelaşi punct. Acest lucru este important pentru a reliefa, de la caz la caz, eventualele strămutări ale aşezării şi pentru a înńelege aspectul habitatului pentru o perioadă mai lungă de timp. În fine, la fiecare punct, am menńionat cele mai importante descoperiri. Lista noastră cuprinde 182 de aşezări, de unde provin diferite materiale şi/sau vestigii de epocă romană. Anexe Anexele destinate acestui capitol sunt: Harta nr.iii/1. Harta lui Ptolemeu (cf. Ioana B. Cataniciu); Harta nr. III/2: Aşezările rurale romane şi postromane din estul Transilvaniei; Foto Nr. III/1: Unelte descoperite la Mărculeşti (1-6): 1. Coase 2. ColŃar 3. Seceră mică; seceră mare 4. Cuie de diferite dimensiuni 5-6. HârleŃ; Foto Nr. III/2: Unelte descoperite la Mărculeşti (1-4): 1. Grapă 2. Întăritura de fier 3. LanŃ 4. Săpăligă de grădinărit; Foto Nr. III/3: Unelte descoperite la Ernei (1-6): 1-2. Brăzdar mare 3. Cui grapă 4. CuŃit 5-6. Depozit de unelte; Foto Nr. III/4: Unelte descoperite la Ernei (1-6): Ferecătură fier 4. Ferecătură 5. Fier de plug mic 6. Inele zăbală; Foto Nr. III/5: Unelte descoperite la Ernei (1-6): 1. Seceră mică 2. Seceri 3. Plug roman reconstituit 4. Seceră mare 5. Săpăligă 6. Seceră; Foto Nr. III/6: Unelte descoperite la Ernei (1-3): 1. Toartă ciaun 2. Topor 3. Topor mic; Foto Nr. III/7: Unelte descoperite la Dedrad (1-6): 1. Cuie grapă 2. Fier de plug 3. HârleŃ 4. Piedică pentru cal 5. Brăzdar de plug 6. Cruce car; Foto Nr. III/8: Unelte descoperite la Dedrad (1-2): 1. Străpungător 2. Topor; Foto Nr. III/9: Piese inedite, Muzeul Cernatul de Jos (1-6): 1-2: Fibulă romană de bronz, 9

10 secolul al II-lea 3-4: Fibulă gepidă de bronz 5-6. Inel roman; Foto Nr. III/10: Piese inedite, Muzeul Cernatul de Jos (1-5): 1. Cheie mică casetă 2-3. Chei 4-5. Inel; Foto Nr. III/11: Piese inedite, Muzeul Cernatul de Jos (1-3): Fragment vas; Foto Nr. III/12: Piese inedite, Muzeul Cernatul de Jos (1-4): 1-2. Vârf de lance descoperit la Cernat 3-4: Vârf de lance celtic, cu vârf îndoit, descoperit la Cernat; Foto Nr. III/13: Cuptor de olar, Cristeşti 4-5. Vase descoperite la Cristeşti 6. Stilus descoperit la Cristeşti; Foto Nr. III/14: Fragmente ceramice romane şi de mortar de la aşezarea (castrul?) de la Baraolt (periegheză Victor Sibianu, martie 2009; Foto Nr. III/15: Locul şi urmele aşezării civile şi a drumului roman ( RómaiTraján útja ) de la Cernatul de Jos (periegheză Victor Sibianu şi Radu Zăgranu, aprilie 2009) IV. Exploatarea sării în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană Primele două subcapitole ale acestui capitol sunt: IV. 1. Însemnătatea istorică a exploatării sării, respectiv, IV. 2. Resursele de sare în estul Transilvaniei. Pe baza unor izvoare istorice scrise, cu precădere din evul mediu, este reliefată importanńa istorică a sării. În estul Transilvaniei, cele mai importante zăcăminte de sare sunt: zona DumbrăviŃa şi Dumitra-Domneşti din stânga şi din dreapta cursului superior al Someşului Mare; zona SărăŃel; zona Vila; Brâncoveneşti; Sovata Praid; Lueta, Sânpaul Orăşeni; zona Homoroadelor. Zăcămintele cele mai mari sunt cele din partea nordică, urmate de cele din zona Praid Sovata. În sectorul Sovata Corund zăcământul de sare este reprezentat prin două coloane diapire de sare care constituie cel mai potrivit exemplu de exploatare şi valorificare a sării şi a apelor sărate. Primul diapir, cel de la Sovata, este compus din sarea masivă care se află la suprafańă, asociată cu lacuri (Ursu, Aluniş) şi bălńi cu apă sărată (BerŃ, Dulce, Mierlei, Negru, Roşu, Sărat, Şerpilor, Verde). Acestora li se adaugă nămolul sărat, eflorescenńele saline şi plantele halofile. Dintre cele 10 lacuri şi bălńi, cea de la Negru s-a format, cu siguranńă, într-o excavańie de exploatare romană. Diapirul de sare de la Praid, exploatat şi în secolele I-VI, se manifestă la suprafańă sub forma unui munte de sare. Datorită calităńilor zăcământului şi a întregului complex salin, acesta este cel mai important din Transilvania şi unul dintre cele mai mari din Europa. Corpul de sare (munte de sare) are o formă uşor eliptică, cu diametrele de 1,2 km, respectiv 1,4 km, şi o adâncime de 2700 m, şi are rezerve pentru mai multe sute de ani. A fost exploatat de romani, la fel ca şi cel de la Sovata, în excavańii adânci de m, iar mai târziu, prin aceleaşi metode, de popoarele migratoare care s-au stabilit vremelnic sau pentru o perioadă mai îndelungată în această zonă. O altă resursă importantă de sare o reprezintă izvoarele sărate. În estul Transilvaniei au existat şi există sute de izvoare de apă sărată (noi cunoaştem 136 de izvoare sărate; apa sărată din peste 70 de izvoare sărate este utilizată în mod curent şi astăzi de localnici). Dintre acestea, foarte puńine sunt exploatate semi-sistematic, însă localnicii şi nu numai, folosesc şi azi apa din acestea în locul sării de rocă. Cele mai 10

11 exploatate fântâni cu apă sărată sunt cele din Mintiu, Tăure şi Dumitra (jud. BistriŃa- Năsăud), urmate de cele din zona Homoroadelor (Lueta, Sânpaul, Homorod, Mărtiniş), care sunt exploatate mai mult de localnici. Izvoarele cu apă sărată din estul Transilvaniei pot fi grupate în patru zone: 1. Zona Reghin Valea Gurghiului; 2. Zona Văii Homoroadelor; 3. Zona BistriŃa-Năsăud; Zona Praid Sovata Corund. În afară de aceste patru zone, în care se concentrează majoritatea izvoarelor sărate, se întâlnesc, cu o frecvenńă mai redusă, izvoare de apă sărată de o calitate excepńională şi în zona cuprinsă între MunŃii Bodoc şi MunŃii Baraoltului din judeńul Covasna. În subcapitolul IV. 3. Izvoarele istorice sunt prezentate cele mai importante surse istorice de care dispunem la ora actuală. Cele mai imprtante surse epigrafice cu privire la exploatarea sării în estul Transilvaniei în epoca romană sunt cele două altare votive, descoperite la Sânpaul şi la Domneşti. În subcapitolul IV. 4. Regimul salinelor în Roma antică este perezentat pe scurt istoricul exploatărilor miniere din Roma antică şi accentuat regimul salinelor. Unul din cele mai importante surse este legea specială de la Vipasca din Hispania. Din această lege ştim că rolul marelui arendaş, conductor, se limita la încasarea arenzii şi a impozitelor de la micii întreprinzători. Principiul de bază al acestui sistem era următorul: jumătate din beneficiul producńiei de la fiecare mină aparńinea statului; cealaltă jumătate îi revenea celui care era dispus să reinvestească capitalul pentru exploatarea minieră. O lege modernă a profitului reinvestit! Legea, care datează din timpul Flaviilor, are şi o serie de stipulańii tehnice, de securitate a muncii, de modalităńi de dobândire a exploatărilor miniere etc. Sistemul de exploatare a sării, cunoscut din legea de la Vipasca, s-a dezvoltat cel mai mult pe vremea împăratului Hadrian ( ). AdministraŃia minelor a cunoscut în timpul crizei economice de după Severi forme cu totul deosebite. Arendarea către micii arendaşi şi celelalte forme de exploatare cunoscute în primele trei secole au fost înlocuite cu metode de exploatare directă de către fisc, prin intermediul condamnańilor, al deportańilor şi al creştinilor persecutańi. Se pare că, odată cu Severi, administrarea salinelor era realizată prin implicarea directă a armatei. Pentru estul provinciei Dacia, aflată în periferie şi periclitată de atacurile dacilor liberi dinspre est, situańia era mai specială. Castrele fiind construite cu precădere în apropierea zăcămintelor de sare, putem presupune că în această zonă armata a avut un rol mai important în exploatarea şi comercializarea sării. Din informańiile pe care ni le furnizează Vegetius, putem deduce că exploatarea sării în epoca romană a avut un caracter sezonier. În subcapitolul IV. 5. Exploatarea sării în Dacia Romană sunt reliefate cele mai importante descoperiri care atestă explotarea sării în Dacia Romană, urmate de prezentarea Metodelor şi tehnicilor de exploatare (IV. 6). Sunt menńionate patru metode: 1. Extragerea sării uscate direct din rocă, din gropi de sare. Acesta se efectua prin sistemul clopot, con, butelie, respectiv prin galerii. 2. Extragerea sării din apele sărate: fântâni, murătoare, izvoare sărate. Estul Transilvaniei fiind o zonă foarte bogată în asemenea izvoare, această metodă a fost utilizată în mod sigur. 3. Exploatarea minereului prin dizolvarea rocii care se realiza prin introducerea de apă dulce şi, după ce saramura era adusă la suprafańă, prin metoda evaporării, se obńinea sare pudră. 11

12 4. Exista şi o metodă mixtă, prin care se folosea apa dirijată pe jgheaburi pentru săparea unor şanńuri în roca masivă, pentru dislocarea brazdelor de sare. IV. 7. Repertoriul descoperirilor arheologice care atestă exploatarea sării în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană În acest subcapitol sunt prezentate detaliat descoperirile care atestă exploatarea sării în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană. Aceste descoperiri provin de la: Domenşti, Sânpaul, Praid, Homorod, SărăŃeni, Sovata, Olteni, Lueta, Orşova, Ideciu de Jos, JabeniŃa, Figa. În ultimul subcapitol, IV. 8. Concluzii, se arată că sarea din Transilvania a constituit miza cea mai importantă, atât pentru romani, cât şi pentru popoarele migratoare care au stăpânit Transilvania în epoca postromană. Anexele destinate acestui capitol sunt: Harta nr. IV/1: Fântânile sărate din estul Transilvaniei exploatate în epoca romană şi postromană; Harta nr. IV/2: Fântâni de apă sărată în estul Transilvaniei; Harta nr. IV/3: Puncte de exploatare a sării în estul Transilvaniei în epoca romana şi postromană; Fântâni de apă sărată (Foto nr. IV/1-6): 1. Săsarm ( Slatina ) 2. Blăjeni 3. Mintiu 4. Dumitra 5. Caila 6. Cepari; Fântâni de apă sărată (Foto nr. IV/7-12): 7. Orşova 8. Sânpaul ( Fântâna Căptuşită ) 9. Gurghiu 10. Ideciu de Jos 11. JabeniŃa ( Fântâna Veche ) 12. JabeniŃa ( Fântâna Nouă ); Fântâni de apă sărată (Foto nr IV/13-18): 13. Jimbor 14. Lueta 15. Mărtiniş 16. Merchiaşa 17. Mereşti 18. Orşova ( La Slatini Izvorul nr. 1); Fântâni de apă sărată (Foto nr. IV/19-21): 19. Racoşul de Jos 20. Sânpaul (Fântâna nr. 2) 21. Orşova ( La Slatini Izvorul sărat ); Foto Nr. IV/22-23: 22. Altarul votiv descoperit la Sânpaul (HR), care atestă exploatarea sării, MNS, nr. inventar 10076; 23. Altar votiv descoperit la Domneşti (BN), care atestă exploatarea sării; Foto Nr. IV/24: Altarul votiv descoperit la Sânpaul (imagine mărită). V. CirculaŃia monetară în estul Transilvaniei în epoca romană şi postromană În primul subcapitol, V.1. ConsideraŃii generale, sunt prezentate cele mai importante aspecte legate de circulańia monedei romane. V. 2. Descoperiri monetare izolate 12

13 În acest subcapitol sun prezentate câteva concluzii cifrate şi cuantificate cu privire la descoperirile monetare izolate din zonă, pe baza rezultatelor obńinute prin crearea unei baze de date SPSS varianta 11. Cele 610 de piese introduse, până în prezent, în această bază de date, provin, toate, din descoperiri izolate, şi nu din tezaure. Sunt prezentate următoarele grafice şi/sau tabele: Lista emitenńilor; Tabel Nr. 1. FrecvenŃa monedelor greceşti şi romane emise până în 44 a.h.; Tabel Nr. 2. FrecvenŃa monedelor romane imperiale, până la cucerirea Daciei (27 a.h.-97 p. H.); Tabel Nr. 3. Emisiunile Antoninilor; Tabel Nr. 4. FrecvenŃa monedelor emise de împărańii Severi ( ); Tabel Nr. 5. FrecvenŃa monedelor emise în perioada de criză economică şi politică ( ); Tabel Nr. 6. FrecvenŃa monedei romane după retragerea aureliană; Tabel Nr. 7. FrecvenŃa monedei romane în diferite perioade istorice; Tabel Nr. 8. FrecvenŃa monedei după tipologia generală; Tabel Nr. 9. FrecvenŃa monedei romane pe zone; Tabel Nr. 10. SituaŃia actuală a monedelor. Cele 10 grafice sunt prezentate concluziv în V Câteva concluzii asupra descoperirilor monetare izolate. FrecvenŃa cea mai mare a răspândirii monedei imperiale este cuprinsă între secolul al II-lea şi prima jumătate a secolului al III-lea. Surprinzător este numărul redus de monede datate pentru a doua jumătate a secolului I a. H., deoarece situańia în cazul monedei tezaurizate este cu totul alta. Criza Republicii, poate fi explicańia acestui fenomen. O altă constatare este numărul foarte redus al descoperirilor monetare izolate din a doua jumătate a secolului al III-lea. Argumentul adus în acest sens este, probabil, faptul că Filip Arabul ( ) retrage trupele şi administrańia după 245, când are loc violentul atac al carpilor asupra acestei zone. În prima jumătate a secolului al IV-lea, circulańia monetară este reluată şi intră pe făgaşul normalităńii vieńii economice. De menńionat şi faptul că moneda romană descoperită izolat în zonă, emisă în prima jumătate a secolului al II-lea, este mai frecventă decât cea din a doua jumătate a aceluiaşi secol, când, în mod firesc, trebuia să fie invers. Noi credem, că acest lucru se datorează războaielor marcomanice de pe vremea lui Marcus Aurelius, dar şi atacului costobocilor din 170, şi a celorlalńi daci liberi, atacuri care au perturbat şi influenńat negativ mersul firesc al vieńii economice. În subcapitolul V. 3. Exemple de descoperiri monetare în estul Transilvaniei, sunt prezentate descoperirile monetare din: Visuia, Brâncoveneşti, Cristeşti I, Cristeşti II, Sălaşuri, Reghin, Bereni, Sovata, Sighişoara- Kulterberg, Sighişoara Pârâul Hotarului, Tibod, Cristuru Secuiesc. V. 4. Tezaurizarea monedei antice în colńul sud-estic al Transilvaniei Este cel mai consistent subcapitol al Capitolului al V-lea. În V Repertoriul tezaurelor monetare preromane, romane şi postromane descoperite în colńul sud-estic al Transilvaniei, sunt prezentate 37 de tezaure monetare descoperite în colńul sud-estic al Transilvaniei: Alungeni, Arcuş, Augustin, Baraolt, Boroşneul Mare, Braşov, Catalina, Cernatul de Jos 1, Cernatul de Jos 2, Cernatul de Jos 3, Cernatul de Jos 4, Cernatul de Sus, Covasna, Covasna-Zagon, Dalnic, Dobolii de Jos, Fotoş, GhelinŃa 1, GhelinŃa 2, GhelinŃa 3, Hilib, Ilieni, Lemnia, Măgheruş, 13

14 Mărcuşa, Oituz-Poiana Sărată, Ojdula, Peteni, Pava, Prejmer, Reci, Sf. Gheorghe- Simeria, Sf. Gheorghe, Tamaşfalău, Târgu Secuiesc, Teliu, Valea Crişului. Aceste tezaure sunt prezentate astfel: Data descoperirii; Locul descoperirii; Istoricul descoperirii; Numărul total al pieselor; Numărul pieselor recuperate; ComponenŃa cunoscută; Bibliografie. După prezentarea celor 37 de tezaure, sunt trase câteva concluzii: În colńul sud-estic al Transilvaniei descoperirile monetare sunt foarte frecvente. Bucur Mitrea aprecia că în această zonă moneda romană republicană este mai prezentă decât în orice altă regiune sau populańii aflate în afara hotarelor statului roman. În 1971, Maria ChiŃescu menńiona că pentru întreaga Dacie există 16 descoperi de tezaure monetare republicane romane. Noi, în lucrarea de fańă, am listat, numai pentru colńul sud-estic al Transilvaniei, 26 tezaure monetare certe şi alte 11, incerte. Dintre acestea, 24 conńin denari republicani de argint. Explicarea acestei realităńi istorice necesită o analiză şi o cercetare exhaustivă pe care o poate realiza doar o echipă de cercetători şi care impune analize de laborator de ultimă oră. FrecvenŃa mare a monedelor antice în colńul sud-estic al Transilvaniei se datorează, în primul rând, schimburilor comerciale, a legăturii acestei zone cu puternicele centre dunărene şi pontice. Anexele pentru acest capitol sunt: Harta nr. V/1: Tezaure monetare antice descoperite în colńul sud-estic al Transilvaniei Foto Nr. V/1 Foto Nr V/2: Monede descoperite la Albeşti; Foto Nr. V/3 Foto Nr V/6: Monede descoperite la Alungeni; Foto Nr. V/7: Piese monetare din tezaurul descoperit la Cernatul de Jos 1 Foto Nr. V/8 - Foto Nr. V/21: Monezi descoperite la Fotoş; Foto Nr. V/21: Cupa breslei cojocarilor pe care au fost încrustate monede romane provenite, probabil, dintr-un tezaur monetar (Muzeul Breslelor, Tg. Secuiesc); Foto Nr. V/22: Manuscris din Registrul MNS care atestă descoperirea tezaurului monetar de la Catalina Concluzii În încheierea lucrării, sunt prezentate concluziile finale ale cercetării: Neurbanizarea uniformă a Daciei Romane se datorează, în primul rând, atacurilor dacilor liberi asupra provinciei. 14

15 PrezenŃa autohtonilor daci şi convieńuirea lor alături de coloniştii romani este mai vizibilă în estul provinciei. Această convieńuire s-a desfăşurat, atât paşnic, cât şi violent. Dinamica şi mobilittatea habitatului, a mobilităńii sociale, precum şi unele schimbări în viańa economică, în estul Transilvaniei sunt marcate de pătrunderea romanităńii. Dacii, din interese economice şi de siguranńă se apropie din ce în ce mai mult de zona castrelor şi a vici-lor militare. Limes-ul şi componentele sale, mai ales castrele romane şi aşezările civile care s-au dezvoltat în jurul lor au întreńinut o viańă economică relativ intensă, ele constituind adevărate centre de producńie. Zona intracarpatică situată în estul CarpaŃilor Orientali a fost permanent o zonă de legături economice şi culturale. Aceste legături preced şi succed cu secole stăpânirea efectivă romană a acestei zone. Extragerea şi valorificarea zăcămintelor de sare, precum şi a izvoarelor sărate, explică intensitatea circulańiei monetare şi, implicit, a vieńii economice şi comerciale, chiar dacă această zonă nu a fost urbanizată. Din analiza descoperirilor monetare izolate, rezultă convingător faptul că între perioadele preromane, romane şi postromane, nu pot fi surprinse schimbări semnificative. Practic, moneda romană este la fel de prezentă, atât înaintea venirii propriu-zise a romanilor, cât şi după plecarea lor. Numărul tezaurelor care conńin monede republicane şi imperiale din perioada preromană, este net mai mare fańă de cele cu piese monetare imperiale, atât din epoca romană ( /275), cât şi din cea postromană. Din acest motiv, am concluzionat că în estul Transilvaniei fenomenul de tezaurizare a monedei este unul dacic. Tindem să credem că partea estică a Transilvaniei a fost abandonată de romani treptat, începând cu anul 245, sub domnia lui Filip Arabul ( ). Din documentańia de care dispunem în prezent, nu putem susńine că stăpânirea romană în estul Transilvaniei a depăşit domnia lui Gallienus ( ). 15