Recomandare Cartea de faţă a fost redactată cu ocazia jubileelor suprapuse din cadrul Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a 7-a din localitatea

2006 Recomandare Cartea de faţă a fost redactată cu ocazia jubileelor suprapuse din cadrul Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a 7-a din localitatea Sărmaşu: a) Aniversarea a aproape 100 de ani de la prima apariţie pe meleagurile Sărmaşului a evangheliştilor adventişti, în jurul anilor 1906-1909. b) Aniversarea a 90 de ani de la organizarea primului cor al bisericii. c) Aniversarea a 80 de ani de la inaugurarea primei biserici de la Sărmaş. d) Aniversarea a 60 ani de la reorganizarea cântatului în comun prin acompaniament cu instrumente de claviatură, schimbându-se practica conducătorului de muzică. e) Inaugurarea noii case de rugăciune, planificată pentru toamna anului 2006. Autorul 1

GÂNDURI CU PRIVIRE LA ISTORIA MISIONARĂ A BISERICII ADVENTISTE DIN SĂRMAŞU MARE Historia est magistra vitae istoria este profesorul vieţii. Acest lucru îl ştiau deja şi romanii antici, iar adevărul are această proprietate ciudată şi anume că şi după trecerea timpului rămâne tot adevăr. Oare astăzi ne învaţă ceva istoria? În ritmul rapid al vieţii noastre, când tot mai mulţi se gândesc la faptul că trecutul este bun de uitat, pentru că şi aşa găsim foarte multe lucruri negative, întrebarea rămâne tot mai stringentă. Omul zilelor noastre crede că trecutul este în spatele nostru. Greşeşte. Trecutul este sub picioarele noastre, iar noi stăm pe această temelie. Dacă trecutul nu ar fi nici noi nu am fi. De aceea, trecutul nu trebuie şters, ci trebuie să fie un izvor de învăţătură pentru noi. Dar în ce fel? Deseori ne gândim la faptul că viitorul este în faţa noastră iar trecutul în spatele nostru. Omul vremurilor biblice nu gândea astfel. El stătea invers pe terenul timpului. Nu visa la viitor, ci pe baza învăţăturilor din trecut, dorea să decidă corect în prezent. Numai astfel poate deveni din nou istoria învăţătorul vieţii. Aceasta nu înseamnă că visăm la curcubeul înfrumuseţător al trecutului, ci înseamnă că trecutul are o funcţie de autocritică, care ne face cu adevărat oameni. De acesta aparţine nu doar binele, ci şi experienţele rele, nu doar rezultatele date de Dumnezeu ci chiar şi eşecurile avute, şi greutăţile care mai aşteaptă să fie biruite. Pentru că şi înaintaşii noştri erau oameni păcătoşi, cu greşeli. Dar nu ei au biruit, ci asupra lor a învins Cuvântul lui Dumnezeu, care este asemenea unei săbii cu două tăişuri. Istoria unei comunităţi are în cadrul biserici funcţia de auto-critică a trupului lui Hristos. Dacă doreşte să devină cu adevărat de folos, atunci istoria nu trebuie să fie un imn despre trecut, ci un studiu al Harului şi a judecăţii dumnezeieşti la bine şi la rău. Adevărata istorie nu se scrie pe hârtie, ci se recompune din nou şi din nou în noi. Speranţa mea este ca şi această carte să pornească în comunitatea Sărmaşu-Mare un curs de studiu sănătos. Trecutul nu trebuie criticat, nici lăudat, ci trebuie să ne oprim în faţa lui Dumnezeu cu mulţumire. Această biserică şi fiecare membru al acesteia poate să-i mulţumească pentru existenţa sa. El ne-a acceptat pe noi şi a acţionat în vieţile noastre. Şi noi va trebui să învăţăm atât din istoria noastră, cât şi de la Marele nostru Învăţător, să ne acceptăm în aşa fel ca rezultatele bune comune să se întărească şi să fie evidenţiat răul pe care este necesar să-l combatem. Creştinul de astăzi sau crede că lumea a început cu el, sau este foarte nemulţumit de prezentul neplăcut. Ambele extreme au o greşeală comună. Nu văd până la Dumnezeu, care este în adâncul tuturor lucrurilor noastre. Permite şi greşelile noastre, chiar dacă nu le vrea, pentru că ştie că avem nevoie de ele, pentru a învăţa că numai prin El putem fi biruitori. În viaţa omului credincios poate fi şi bine şi rău dar la voia întâmplării nu se întâmplă nimic. De aceea, un bun istoric caută întotdeauna motivul. Motivele trec dincolo de posibilităţile noastre pământeşti, de aceea ne încurajează şi ne stimulează la o lucrare exactă şi amănunţită. Dumnezeu ne-a pus ispravnici ai Săi, şi Lui Îi suntem datornici. 2

Doar atunci Biserica este trupul lui Hristos dacă trăieşte în comunitatea locală. Nu sistemul ierarhic al organizaţiei bisericeşti face biserica să devină biserică, ci comunitatea de credincioşi vii şi activi, între care se naşte iubirea lui Hristos. Organizaţia bisericii este doar o haină pe corp. Acesta se uzează, are nevoie de reînnoiri, pentru că doar astfel poate să-şi îndeplinească menirea. Astfel, şi comunitatea din Sărmaşu-Mare este parte a acestui corp. Se poate vindeca şi se poate îmbolnăvi. Nu este pentru sine şi nici pentru membrii săi, ci pentru slujire. Noi, creştinii de pe acest pământ, suntem oamenii care trăim pentru ceilalţi. Existenţa noastră este prelungiră de Dumnezeu pentru a le sluji altora. Scrisoarea profetului Ieremia trimisă către Babilonieni ne este adresată şi nouă: Urmăriţi binele cetăţii. (Ieremia 29:7) Comunitatea şi-a ajuns scopul dacă oraşul unde trăiţi va simţi rostul credinţei voastre. Trebuie să fiţi oameni mai buni, mai devotaţi lui Hristos, pentru că biserica voastră de aceea a fost ocrotită de Dumnezeu 80 de ani, iar credinţa adventă aproape 100 de ani, pentru că aveţi de lucru pentru oamenii din oraşul vostru. Şi istoria voastră este un învăţător al vieţii. Să vă înveţe statornicie credinţa, speranţa şi dragostea pionierilor voştri. Creşteţi în dragoste, şi întăriţi-vă în chemarea voastră. Nu încercaţi să le copiaţi pe cele vechi, ci păstraţi învăţăturile trecutului; astfel, plecaţi zilnic din nou, pentru ca Dumnezeu să vă poată folosi în via sa. Fiţi tari în credinţă, deschişi în dragostea frăţească, şi statornici în speranţa revenirii. Doar atunci trebuie să ne temem de viitor, dacă uităm de acel drum pe care ne-a călăuzit Dumnezeu. Istoria ne învaţă să nu fim elevi slabi, pentru ca acea zi când Domnul nostru va reveni să nu ne găsească nepregătiţi. Dr. Szigeti Jenő Profesor universitar 3

INTRODUCERE Stimate cititor, cartea de faţă este lucrarea mea de licenţă pregătită la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a 7-a din Budapesta, susţinută în anul 1993. Tema acesteia a fost dintotdeauna un mare interes pentru mine, şi din fragedă tinereţe ascultam cu mare atenţie povestirile celor mai în vârstă despre vremurile trecute. A fost destul de complicat să se traseze linia istoriei Comunităţii Adventiste din Sărmaşu-Mare, pentru că resursele scrise procese verbale sunt foarte puţine rămase. Colecţia şi lucrarea de faţă am reuşit s-o finalizez în urma unei lucrări de cercetare de mai bine de un an. În principal, am mers pe linia lucrării de vestire a Evangheliei Veşnice, şi roadele lucrării misionare, fiind un istoric al lucrării în câmpia Sărmaşului. Am o colecţie de cca. 200 poze, din care câteva le-am selectat şi pentru această carte. Pe parcursul istoriei, Dumnezeu întotdeauna a călăuzit pe poporul Său, purtându-i de grijă, iar acest lucru a fost de experimentat şi în Comunitatea din Sărmaşu-Mare. Acum, după ce am reuşit să cunosc mai multe biserici din ţară, îndrăznesc să spun că spiritul misionar al comunităţii şi acel sentiment al trimiterii şi al chemării în lucrare care s-a manifestat pe parcursul istoriei Bisericii locale. Sărmaşu, este un fenomen aparte. Vă doresc, iubiţi cititori, ca experienţele negative, care au fost obstacole ale bisericii, să fie spre învăţătura noastră, iar experienţele pozitive, pline de binecuvântări şi fericire, care sunt alese în prezentarea de faţă, să ne fie spre creştere şi întărire în speranţa aşteptării celei de-a doua veniri a Domnului nostru Isus Hristos. 4

Partea I. PRIMELE DATE DESPRE SĂRMAŞU MARE În comună au trăit de-a lungul secolelor mai multe naţionalităţi, dar majoritatea au fost români şi maghiari. Într-un document care datează încă din 1438, există în paralel denumirea de Sarmas-Hungaricalis şi Sarmas-Walahalis 1. Şi aceasta demonstrează existenţa ambelor naţionalităţi. Primele documente care atestă existenţa aşezării sunt încă din 10 aprilie 1329, când aceasta apare menţionată ca fiind proprietatea împăratului Robert Carol. Aici apare denumirea de Terra navilium de Suuc Sarmas vocata. Înainte de 1859 a fost o perioada când Sărmaşul a fost un centru important, deoarece în cadrul judeţului Cluj de atunci a îndeplinit şi funcţia de Plasă cuprinzând nu mai puţin de 11 comune. 2 Perioada colonizării localităţii Sărmaşu Mare În Sărmaş trăiau cele două naţionalităţi, română şi maghiară. În acest răstimp, maghiarimea, încet dar sigur, a devenit minoritate, stabilindu-se doar câteva familii în localitate, iar mortalitatea a fost mai pronunţată decât natalitatea. Românii, neavând drepturi, erau preferaţii nobilimii maghiare în defavoarea iobagilor unguri cărora le trebuiau asigurate mai multe drepturi. Astfel, mai multe familii de români au găsit un adăpost pentru familiile lor pe aceste moşii. Ei au fost o forţă de muncă ieftină. În felul acesta, la mijlocul secolului XIX, românii au devenit majoritari. Aceşti oameni se mulţumeau şi cu puţin pentru traiul lor. În Monografia Bisericii Ortodoxe Române din Sărmaşu, scrisă de preotul Ioan Sarlea, citim: Aceşti oameni, în ciuda faptului că produceau grâu lucrând pământul în arendă aveau ca hrană principală mămăliga. Doar de sărbători mâncau pâine. Ei trăiau în case mici de pământ, ce erau săpate în pământ. Între timp, moşia familiei Suuc a trecut în mâinile unui grof, Teleky, şi a familiei lui. În acest timp, un alt moşier cu numele de Bethlen András a propus parlamentului de la Budapesta ca din tezaurul pentru colonizări să se plătească moşierului Teleky Sándor acest teritoriu al Sărmaşului şi să fie aduşi colonizaţi din alte locuri ale Ungariei şi Transilvaniei, cu gândul ca această localitate să fie un centru agricol important în inima Câmpiei Transilvaniei. În 1894 s-a aprobat în Parlament acest proiect de colonizare, care cuprindea pe lângă Sărmaşu încă 16 localităţi. 1 A se vedea: Csánki Deszö MAGYARORZSáG TÖRTÉNELM FÖLDRAJZA A HUNYADIAK KORÁBAN (Geografia Istorică a Ungariei în timpul Corvinilor)-vol5 pag.399 Budapesta,1913 2 Prof. Condurache Aurel, STUDIUL MONOGRAFIC ASUPRA COMUNEI SĂRMAŞU Judeţul Mureş, lucrare din 1976 la pg. 29. 5

În ciuda faptului că grof Teleki Sándor era de religie romano-catolică, a vândut teritoriu cu menţiunea că numai creştini reformaţi să fie colonizaţi pe fosta sa moşie 3. Mai mult decât atât, s-a hotărât că toţi colonizaţii să fie din aceeaşi zonă geografică, pentru ca portul lor naţional, dialectul şi obiceiurile lor să nu fie prea diferite. Dar această idee s-a dovedit ineficientă nu peste mult timp după colonizare. Aşadar, în 1894-1895 au sosit 127 de familii din judeţul Veszprem, Ungaria, ei fiind primii colonişti. Pentru a putea da un cadru cultural şi religios adecvat, s-a început construcţia bisericii evangelico-reformate, conform stilului aşezării de unde au venit. Iată de ce acest stil de construcţie nu mai există în Transilvania. La 19 noiembrie 1903 a fost inaugurată noua biserică reformată din Sărmaşu, care şi astăzi este funcţională. Colonizaţii veniţi au primit 20 de iugăre de pământ, al cărui preţ trebuia rambursat în 30 de ani, în rate semestriale. Deşi contractul de colonişti le interzicea acesta, coloniştii au început să dea în arendă pământurile către vechii iobagi români, care până atunci lucrau moşiile nobilimii, ale cărora erau pământurile pe care le-au primit noii colonişti. Noua societate a început să se formeze încet, dar în anul 1896 o grindină puternică a distrus recolta. Oamenii s-au speriat, şi de frica neputinţei de rambursare a creditelor au plecat. Din cele 127 de familii venite în anii 1894-1895, doar 46 au mai rămas la Sărmaşu 4. După această plecare masivă, a fost organizată o altă colonizare din zone mai apropiate, tot cu condiţia să fie reformaţi. Între anii 1898-1901, un număr de 106 familii au fost colonizate, marea majoritate din judeţul Mureş-Turda. Încet, încet, viaţa economică a demarat. Acest început a fost favorizat şi de staţia de cale ferată, înfiinţată în 1898, iar mai apoi prin organizarea pieţei săptămânale şi prin organizarea poliţiei locale. Pe acest fundal social protestant, nou, încă neomogenizat, a apărut şi a început să se dezvolte adventismul în localitatea Sărmaşu între localnicii colonişti. Contextul cultural şi religios în care s-a dezvoltat adventismul din Sărmaşu- Mare Din cele menţionate anterior se poate observa că localitatea Sărmaşu nu avea tradiţii culturale înrădăcinate, aşa cum au alte localităţi. Acest conglomerat din diferite zone adunate aici nu a reuşit formarea unei tradiţii culturale puternice. Un lucru interesant ar fi descrierea relaţiilor dintre cei veniţi din ţinuturile Ungariei şi cei din Transilvania. Aceste grupări diferite din punct de vedere cultural se desconsiderau reciproc. Cu trecerea timpului, această aşezare, s-a format şi din punct de vedere cultural. Aşadar, acest fundal cultural a fost propice pentru 3 Darányi Ignác megbízásából írta Lovas Sándor: A LEGÚJABB ÁLLAMI TELEPÍTÉSEK MAGYARORSZÁGON (Cele mai noi colinizări de stat din Ungaria), 1898, Budapesta 4 idem 6

dezvoltarea adventismului, fiindcă comuna nu avea tradiţii culturale puternic înrădăcinate. După cum am putut observa, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Sărmaşu erau două religii dominante între români: greco-catolici şi intre maghiari evanghelico-reformaţi, adică Calvinişti şi Luterani. Evanghelicii au fost contopiţi cu reformaţii fiind de aceeaşi naţionalitate şi având religii cu liturgică asemănătoare. 5 De la începuturi, cei care au primit adevărul advent au fost reformaţi. Doar cu trecerea timpului s-au alăturat bisericii adventiste din localitate şi români, în majoritate dintre cei nou-veniţi în localitate. În concluzie, adventismul a găsit un loc potrivit în privinţa dezvoltării lui rapide, în raport cu alte localităţi, unde credinţa adventă a ajuns cu mulţi ani mai devreme. 5 Spusele preotului reformat Hermán János 7

Partea a II-a ÎNCEPUTURILE MIŞCĂRII ADVENTE ÎN ARDEAL. Începuturile adventismului în localităţile Viştea, Sic şi Vaida Cămăraş În timpul cât Sărmaşul se dezvolta din punct de vedere numeric, concomitent Duhul Sfânt a lucrat într-un chip minunat atât în localitate cât şi în întreaga Europă. În 1890 a venit misionarul adventist L.R. Conradi cu întreita solie îngerească în Cluj şi în împrejurimile lui. În această primă călătorie a avut dorinţa să-i viziteze pe sabatarienii transilvăneni care mai rămăseseră în Beziadul Nou. Călătoria nu a rămas fără succes: în data de 10 mai 1890 l-a întâlnit pe ultimul păzitor al Sabatului, Szallos József, din Beziadul Nou. 6 Mai târziu, Szallos a fost vizitat şi de J.F. Huenergardt, purtând cu el un dialog de câteva ore. 7 În 1892 pastorul Conradi s-a întâlnit cu Rotmaier Joan, prin profesorul universitar Kocács, de-la seminarului reformat, unde l-a dus pe cel din urma să-i traducă din germană. Mai târziu, familia Rottmaier a cunoscut credinţa adventă şi au devenit întemeietorii bisericii adventiste din Cluj, părăsind credinţa baptistă, dar lucrând mai departe la Societatea Biblică Britanică. 8 În 21 august 1898 a sosit în Ungaria şi Transilvania pastorul J.F. Huenergardt, trimis ca evanghelist de către Conferinţa Generală. El l-a căutat la Cluj pe Rottmaier Johann care era deja membru al bisericii din 1895 şi a început însuşirea cunoaşterii limbii maghiare. Într-un an şi jumate a învăţat-o atât de bine, încât a reuşit să ţină prima sa predică în această limbă. 9 În acest fel J.F. Huenergardt şi-a început activitatea plină de roade în Transilvania. În 1901 a călătorit cu Evanghelia veşnică şi la Sic, unde în 1903 au apărut şi primele şase roade care au primit botezul biblic, urmat apoi de localitatea Viştea, unde era deja un membru pe numele de Kovács. Concomitent, este de remarcat un alt început al mişcării advente, de care se leagă oarecum dezvoltarea adventismului în Sărmaşu. În anul 1906 soseşte la Vaida Cămăraş un colportor din Viştea, cu numele de Nagy György, lucrarea căruia a fost continuată de un tânăr pastor misionar 6 - A se vedea: W. Backer THE SABATARIANS OF HUNGARY. Vol. II pag 466-493 - 1890 7 - A se vedea: Dr. Szigeti Jenö A H.N.A.E.M. Története (Istoria Bisericii A.Z.S. din Ungaria pag 41-42) 8 - IDEM pag. 44 9 - A se vedea: Dr. Szigeti Jenö A.H.N.A.E.M. Története (Istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea), pag 45 8

Kessel Friedrich. În urma activităţii sale, în 1907 au încheiat legământ cu Domnul primele 7 suflete. 10 În concluzie, începutul mişcării advente din Sărmaşu se leagă de aceste trei comunităţi: Sic, Viştea şi Vaida Cămăraş. MIŞCAREA ADVENTĂ AJUNGE ÎN LOCALITATEA SĂRMAŞU (1909-1914) Primii misionari şi primele roade În revista Evanghéliumi Munkás (Lucrătorul Evangheliei) din 1910, colportorul Bálint Ferencz menţionează câteva lucruri interesante. Printre altele, aminteşte faptul că în fostul judeţ Mureş-Turda a întâlnit foarte multe persoane interesate de adevăr. Vorbindu-le din Scripturi, a remarcat în ei preţuirea lor faţă de Legea lui Dumnezeu, transmisă prin cele 10 porunci. Atât de important considerau decalogul încât, înainte de culcare, puneau copii să recite acesta. După o scurtă discuţie cu ei pe marginea poruncii a patra, aceştia erau dispuşi să sărbătorească ziua Domnului. De asemenea, şi în Sărmaşu, printre cei colonizaţi, erau astfel de oameni. Aceştia fiind reformaţi, erau foarte zeloşi din punct de vedere religios. Erau numiţi de ceilalţi cei cu Biblia. Au mai fost adventişti în trecere prin Sărmaşu, chiar şi colportori, dar nu s-au legat relaţii. În privinţa unor relaţii de continuitate am putea aminti vizita colportorului Nagy György de la Viştea din judeţul Cluj, împreună cu ajutorul său Balint Ferencz jun. de la Viştea. În luna noiembrie din 1909, acest colportor, Bálint Ferencz, s-a întors din nou la Sărmaşu-Mare, de data asta ca şi colportor autorizat, aducând şi el un alt coleg care-l ajuta, pe tânărul Gáldi János, care era cu un an mai mic decât el, având 18 ani. Au început cutreierarea aşezării, mergând din casă în casă, oferindu-le oamenilor literatură adventă. De data aceasta au legat câteva relaţii şi au găsit un mic grup de interes în cadrul unei întâlniri de petreceri casnice. De aceea, considerăm că instaurarea credinţei advente la Sărmaşu-Mare a avut loc în anul 1909, dată despre care primii adventişti ne-au lăsat mărturii scrise şi verbale 11. Atunci, primii adventişti au luat legătura cu cei cărora le plăcea să studieze Biblia. Printre aceştia erau: Vitáris István, Vitáris András, viitoarea soţie a lui Gálfi Domokos, Lukács András, Kiss Jozsef, Tökes János şi alţii. Printre cărţile oferite de acei colportori se aflau şi cele intitulate: Ne apropiem de zilele sfârşitului, Hristos şi Sabatul, Ziua de odihnă a Noului Testament şi unele reviste editate de biserică. Aceşti oameni se adunau în continuare seară de seară pentru a studia Biblia. Printre ei se afla şi Tökes Lajos, primarul localităţii. 10 - A se vedea: CARTEA DE AUR A COMUNITĂŢII VAIDA CĂMĂRAŞ 1979, pastor Moldovan Vilmos 11 Notiţele fr. Gálfi Márton despre începuturile mişcării Advente în Sărmaş, notat în 04.06.1926. Vezi în anexe (sunt în lb. maghiară) 9

Când a vizitat de prima dată localitatea Sărmaşu-Mare, Bálint Ferencz a fost cazat la familia Vitáris, unde a primit găzduire pentru mai mult timp. Seară de seară, se adunau pentru a studia Biblia 10-15 persoane. Ei au fost de acord cu principiile Scripturii, dar în privinţa Spiritului Profetic aveau reţineri. Încet dar sigur, Duhul Sfânt i-a condus într-un mod uimitor pe aceşti oameni în cunoaşterea adevărului. 12 De la Sărmaş au continuat drumul spre Tuşin, unde nu au primit găzduire decât într-o cocină. Apa din curte a îngheţat seara, aşa de frig era, dar dacă Isus s-a mulţumit cu o iesle, şi noi trebuie să acceptăm aceste condiţii, ziceau ei. 13 Despre colaborarea celor doi tineri, Nagy György şi jun.bálint Ferencz, găsim documente scrise şi în revista Lucrătorul Evangheliei din lb. maghiară, unde scrie că: De pe meleagurile din jurul Braşovului, unde au activat de ultima dată cu mare succes în distribuirea literaturii, s-au mutat spre Târgu-Mureş şi împrejurimi, unde pe moment activează cu multă binecuvântare 14 Revista apărută în februarie dă raport despre lunile premergătoare, decembrie sau chiar noiembrie. În această perioadă au ajuns şi pe la Sărmaşu-Mare. La Sărmaşu-Mare în continuare se întâlneau în serile de iarnă consătenii pe la case, unde mai citeau şi din cărţi religioase. Dintre cele citite, cartea intitulată A doua venire glorioasă a lui Hristos a avut cel mai mare efect asupra lor. Au devenit atenţi mai ales la învăţăturile Bibliei referitoare la ultimele zile, în contextul cărora, când venirea lui Hristos se apropie, Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. 15 Şi au ajuns la un numitor comun în ideea că atunci vor veni propovăduitori care vor vesti venirea lui Hristos. Dar aceştia încă nu trecuseră pe la ei. Au luat aminte şi la adevărul despre Sabat, ziua a 7-a ca zi de odihnă, şi au început să serbeze în modul lor, cum obişnuiau şi duminica. Inimile lor fuseseră pregătite pentru adevăr, fără să ia însă vreo decizie, deoarece ei aşteptau vestitorii Evangheliei ca semn pentru apropiata revenire a lui Isus Hristos. Lucrarea aduce roade la Sărmaşu-Mare - 1909 Văzând interesul deosebit al oamenilor faţă de adevăr, colportorii l-au îndrumat spre Sărmaşu-Mare pe pastoral călător Wagner Adolf. Acesta a venit însoţit de colportorul Bálint Ferencz şi de sora Fülöp Judith, care era traducătoarea dânsului din germană în maghiară. Ei au fost găzduiţi de Vitáris István, care a arătat un mare interes faţă de adevăr. El serba deja şi Sabatul. În decembrie 1909, într-o seară de iarnă, într-o zi de joi, 20 de suflete ascultau cuvintele Scripturii ridicând o serie de întrebări, ca de exemplu: Ce înseamnă nr. 666? După ce pastorul Wagner s-a convins că toţi ascultătorii sunt de religie reformată, a început explicaţia cu chipul din Daniel cap. 2. Şi a continuat cu 12 Jun.Nagy Béla, din amintirile lui Galdi János. 13 idem 14 (Lucrătorul Evangheliei) Evanghéliumi munkás, Bp. 10. febr. 1910, I nr, pg.4-5. 15 Matei 24:14 10

Daniel cap. 7. Apoi a vorbit despre revenirea lui Isus Hristos, despre Lege şi Sabat. Aceşti oameni, auzind explicarea Scripturii şi văzând mult-aşteptaţii soli trimişi de Dumnezeu, au fost foarte entuziasmaţi. Cu această ocazie au fost prezentaţi familia Vitáris Lajos, Kiss Joszef, Nagy Lajos, Gálfi Mihály, Molnár Ferencz, Szász Sándorné, Gálfi Anna, Tőkés şi alţii. Întrunirile au continuat vineri seara şi sâmbăta, iar numărul ascultătorilor s-a înmulţit. Autorităţile erau atente la tot feluri de întruniri, şi sâmbăta au intrat peste ei. La această adunare a fost prezent şi primarul comunei, Tőkés Lajos, care stătea chiar lângă uşă. Când l-au observat, i-au făcut semn să plece. Fratele Wagner şi sora Fülöp au fost escortaţi la Cluj, unde după legitimare au fost lăsaţi liberi, deoarece deţineau legitimaţii de misionar. Cei din Sărmaşu au fost pedepsiţi cu o zi de lucru la prefect. Fiind perioada dinaintea Crăciunului, au fost siliţi să prelucreze carnea de porc, cu intenţia de a-i umili. Au început şi alte umiliri. Toţi cei care au participat la aceste adunări au fost batjocoriţi de locuitorii comunei, dar ei se încredeau puternic în făgăduinţa ocrotitoare a Domnului:...Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. (Matei 28:20) Se presupune că în primăvara anului 1905, s-a botezat Mártonosi Péter. În jurul anului 1907, după ce a avut loc botezul acestui frate, el şi-a schimbat domiciliul de la Cătina la Sărmaşu, unde a lucrat ca pantofar, fără să se ştie despre el că este adventist, până când s-a organizat prima comunitate. Acest bărbat a fost un membru foarte sincer, uneori naiv de sincer. 16 Pastorul Wagner a mai făcut câteva vizite în Sărmaşu. În urma acestor vizite, mai mulţi ascultători au început să sărbătorească Sabatul, n-au mai consumat carne de porc şi se adunau regulat pentru studierea Bibliei. În revista Evangéliumi munkás, numărul din mai 1910, se relatează despre evanghelizarea din iarnă, menţionându-se că: Fraţii din împrejurimile Clujului, sub conducerea fratelui Wagner au folosit pe deplin zilele şi săptămânile iernii, şi se preconizează o bogată rodire cu ocazia sărbătorii Rusaliilor. 17 La 10 iunie 1910 s-au botezat 9 tineri. Înaintea botezului, s-au dus la preotul lor reformat ca să primească o adeverinţă de părăsire a bisericii reformate. Preotul Dobai i-a întrebat de ce vor să facă acest pas. Ei i-au spus că în biserica reformată se vorbeşte foarte puţin despre revenirea Domnului Isus Hristos, în ciuda faptului că este foarte aproape. Preotul a început să râdă cu poftă zicând: Puteţi voi să tot pândiţi pe gaura zăvorului până ce va veni Isus Hristos! Auzind cuvintele de batjocură ale preotului, şi alţi oameni s-au hotărât să urmeze credinţa adventă. În 1910, revista Lucrătorul Evangheliei relatează despre acest al doilea botez din satul Sic, când mai mult de 1000 de oameni au fost martori oculari la botezul mai multor persoane din diferite localităţi (Cluj, Vaida Cămăraş, Suatu şi Sărmaş). Spre 16 Amintirile lui Tökés János şi Sas Istvan 17 - A se vedea: Revista EVANGÉLIUMI MUNKÁS, pag 9-10 din mai 1910- Budapesta 11

înălţarea spirituală a celor prezenţi a cântat un cor bine organizat din Cluj. 18 În acea zi călduroasă de vară au fost botezaţi şi primele nouă roade din Sărmaşu-Mare, tineri între 16 şi 20 de ani, după cum urmează: 1. Vitáris Erzsébet, 2. Vitáris Mariska, 3.Vitáris Ilonka, 4. Lukács Gizella, 5. Lukács Eszter, 6. Kiss Jószef, 7. Kiss Katalin, 8.Tökés János, 9.Slicz Zsófia. Astfel, în aceiaşi zi a Rusaliilor, Duhul lui Dumnezeu a adus primele roade preţioase şi la Sărmaşu. Botezul a fost oficiat de pastorul John Friedrich Huenergardt. Unii din cei în vârstă, chiar daca erau la rândul lor conştienţi de adevăr, ezitau încă să se boteze din cauza art. 13 al documentului colonizării, care menţiona: Trezoreria statului îşi rezervă dreptul de a lua de la colonizaţi tot ce au primit de la stat, în cazul în care cineva produce neînţelegeri între cei colonizaţi, sau printr-un comportament deranjator şi jenant produce pagubă în rândul colonizaţilor. De aceea au aşteptat ca prima dată să fie botezaţi tinerii, iar pe urmă, dacă nu vor fi probleme, îi vor urma şi ei. Spre bucuria lor nu s-a întâmplat nimic deosebit şi, în acelaşi an, la 16 noiembrie 1910, la un botez care s-a desfăşurat la Cojocna, s-au botezat şi următorii 13 membri: Vitáris István (sr.) cu soţia, Vitáris István cu soţia, Vitáris András, Lukács András şi soţia, sora Gálfi Domokos, Gálfi Anna, Molnár Ferencz şi soţia, Szász Sándor şi Soós Ferencz. În urma acestui botez, s-a înfiinţat Comunitatea Sărmaşu la 16 noiembrie 1910, cu 17 membrii. 19. Prima adunare a fost la Vitáris András, dar prin rotaţie s- au adunat şi la alţi membri, neavând un loc stabil pentru adunare. Primul prezbiter a fost Kiss József, un tânăr de 21 de ani, iar primul pastor a fost Kessel Friederich, cel care a şi organizat comunitatea. Fiind de naţionalitate germană, a vorbit destul de greu limba maghiară, însă comunitatea creştea atât spiritual, cât şi numeric. Pastorul Kessel venea cu multă bucurie, dar şi cu jertfire de sine de la Cluj sau Moci, iarnă-vară deopotrivă. A povestit noilor săi credincioşi că, venind prin pădurea Cămăraşului, dinspre Mociu, într-o singură iarnă s-a întâlnit de două ori cu o haită de lupi. El a îngenuncheat, s-a rugat şi, când s-a ridicat de pe genunchi, lupii nu mai erau. De obicei, vara venea cu bicicleta, sosind întotdeauna înainte de apusul soarelui. Cu o ocazie i s-a stricat bicicleta. Era îngrijorat că nu va ajunge la timp. Atunci a îngenuncheat la marginea drumului, s-a rugat, a reuşit să repare bicicleta, ajungând astfel la timp. Dacă s-a întâmplat să sosească după apusul soarelui, nu a slujit în tot Sabatul. În ciuda tuturor greutăţilor, la 11 aprilie 1911 a avut loc un al treilea botez, care s-a oficiat la Viştea. Dintre cei 28 de candidaţi, 17 erau sărmăşeni. 20 Primăvara aceea era friguroasă. Chiar în dimineaţa zilei botezului s-a format un strat subţire de gheaţă pe suprafaţa apei. Deoarece pastorul Huenergardt se simţea rău din cauza unei răceli, dânsul a fost înlocuit de pastorul Kessel. Apa a fost atât 18 - A se vedea: Revista EVANGÉLIUMI MUNKÁS, pag 19-20 din aug 1910- Budapesta 19 Evangheliumi Munkas 1911 febr. I nr., pg. 6 20 A se vedea: Revista LUCRĂTORUL EVANGHELIEI, pag 19-20, 1911 aug, nr.iii.- Budapesta 12

de rece încât botezul a fost întrerupt pentru ca pastorul Kessel să se mai încălzească puţin. Pe urmă a continuat botezul. Iată numele celor 17 sărmăşeni noi botezaţi: Ábráham Árpád cu soţia, Bende János, Bende Ágnes, Császár Lajos cu soţia, Gálfi Márton, Gálfi Sándor cu soţia, Kiss Anna, Sikó Gyula, Szász Dénes cu soţia, Szász Géza, Tóth Károly cu soţia şi soţia lui Tóth János. Mica comunitate era atât de activă încât la 6-9 octombrie 1910, la o conferinţă misionară, au participat şi delegaţi din Sărmaşu cu statut de colportori de ocazie. Aceştia au fost : Vitáris Erzsébet, Kiss József şi Farkas József, respectiv Zsigmond Miklos alţi doi tineri care s-au refugiat din Ghindari la Sărmaşu. Kiss Katalin, în timpul cât a fost exilată la Sic cu fratele ei, l-a cunoscut pe Ilyes József, originar din Cojocna. Această prietenie a continuat, căsătoria lor fiind prima căsătorie adventă oficiată în comunitatea nu de mult înfiinţată Sărmaşu Mare la data de 11 martie 1911. Tot în acelaşi an, tânărul Zsigmond Miklos s-a mutat definitiv la Sărmaş, s-a căsătorit, devenind mai târziu prezbiter cu binecuvântare al comunităţii. În revista Lucrătorul Evangheliei din octombrie 1912, se poate găsi următorul citat: La Sărmaşu, Satana se împotriveşte atât de mult adevărului Scripturii, încât abia au reuşit să obţină permisiunea de a oficia un serviciu divin de înmormântare în cimitirul comunei. S-a obţinut cumva aprobarea ca în cimitirul colonizaţilor să primească şi adventiştii o parte, parte în care până azi ei îşi conduc morţii pentru a se odihni în Domnul. Iată pe scurt evoluţia membrilor din Sărmaşu în perioada 1910 trim. I 1914. Comunitatea s-a organizat în 1910 cu 17 membri. În 1912 se poate observa o mică scădere a numărului de membri, deoarece cei botezaţi din Pâneţ, care până acum aparţineau Comunităţii Sărmaşu, au înfiinţat o nouă comunitate de 8 membri. Anul Trim.I Trim.II Trim. III Trim. IV 1911 19 43 54 54 1912 47 62 61 65 1913 57 64 66 65 1914 65 Primele încercări ale micului grup de adventişti După mai multe încercări de a provoca greutăţi şi piedici, autorităţile au ajuns la concluzia că lupta lor este în zadar şi că aceşti oameni s-au alăturat unei biserici încă necunoscute şi au încetat să mai producă greutăţi. Dar nu se poate spune acelaşi lucru despre ceilalţi consăteni care au început să spargă geamurile caselor care erau locuite de adventişti. De frică, fraţii noştri au pus în locul geamurilor scânduri. Într-o seară, fiind adunaţi la familia Lukács, dintr-o dată o piatră mare a spart rama geamului, căzând în cameră. Apoi, au legat clanţa uşii din exterior, ca cei din casă să nu poată ieşi. Dar toate acestea le-au suportat cu 13

bucurie, iubindu-l pe Isus Hristos nespus de mult, crezând intens în apropiata Sa revenire, când se va sfârşi batjocura. O altă întâmplare tristă este şi cea a fraţilor Kiss Jószef şi Katalin. Mama lor vitregă, influenţată şi de purtarea consătenilor, a aruncat bocancii şi chiar unele haine ale acestor fraţi afară din casă. Ei au fost siliţi de mama lor să mănânce carne de porc, neavând voie să se atingă de lapte, în ciuda faptului că era lapte din belşug. Ei au intrat în camera din faţă împreună cu sora lor mai mică, Anikó, şi s- au aplecat pe genunchi rugându-l pe Dumnezeu să intervină. Văzând aceasta, tatăl lor i-a numit închinători la idoli, căci se rugau piciorului mesei. 21 Li s-a interzis să meargă la adunare. Ei au ieşit însă pe geamul cămării, îndreptându-se cu frică dar bucuroşi spre adunare. La întoarcere, tatăl lor nu le-a permis să intre în casă; astfel, ei au dormit în grajd. După ce de mai multe ori au mers la adunare fără ştirea tatălui, el i-a alungat după o bătaie zdravănă, zicând: Dacă antichriştii v-au înnebunit, plecaţi, nu aveţi ce căuta aici. Cei doi copii au plecat la Sic, unde un frate de credinţă i-a primit în casă. Ei au lucrat ca zilieri, reuşind să-şi adune cerealele pentru iarnă. După un an de zile, acest bărbat a vrut să-i adopte, dar tatăl copiilor, aflând acestea, s-a ruşinat, şi apoi i-a reprimit acasă. Pe drum spre adunare, unii au fost scuipaţi şi batjocoriţi de tinerii din sat, dar ei s-au întărit şi mai mult în credinţă. 22 Satana nu a privit nepăsător nici în această perioadă. S-a folosit în continuare de consăteni; ei spărgeau geamurile casei unde se ţinea adunarea. Părinţii acelor copii care participau la aceste întruniri veneau furioşi, alungâdu-şi copii. Toate acestea se petreceau aproape săptămână de săptămână. Un tânăr năzdrăvan, numit Tóth Zsigmond, a auzit veştile care bântuie satul. A aflat că în strada Livezii nişte pocăiţi se adună seara la nişte întâlniri dubioase. S-a sfătuit cu câţiva băieţi de seama lui să meargă să vadă cum se desfăşoară aceste seri, cu intenţia de a provoca ceva harţă.. Spre mirarea lor, a fost un frumos serviciu divin la lumina felinarelor. La sfârşitul programului a mărturisit că i-a plăcut foarte mult şi că va mai veni şi altă dată. Tatăl lui însă s-a înfuriat, l-a bătut în mai multe rânduri şi venea după el în fiecare Sabat să-l ia la lucru. Cu o ocazie, când a văzut că toţi cei prezenţi sunt îngenuncheaţi în casa fratelui Lukács András, a scuipat din batjocură şi a numit mica adunare cocină de porci. Acest comportament al tatălui nu l-a speriat pe tânărul Zsiga şi în 1913 acesta s-a botezat. Gálfi Zsuzsánna frecventa aceste adunări împreună cu fiica ei, Anna. Din cauza aceasta a avut multe neplăceri cu soţul ei, Gálfi Domokos. Acesta, negru de supărare, nu le-a lăsat în casă şi le-a bătut, ameninţându-le. Fiind în relaţii bune cu preotul reformat, acesta îl îndemna să nu-i îngăduie soţiei lui să rătăcească printre bakpişti. Nu se ştie exact ce sfaturi i-au fost date de preot, dar acesta, ajungând acasă, l-a îndemnat pe fiul lui mai mare, Sándor, să-i bata pe fraţii lui mai mici, Anna şi Márton ca să le piară pofta de mers la adunare, făcându-l curios pe 21 Din colecţia lui Nagy Bela Jun. La reformaţi nu se practică rugăciunea în genunchi, numai în picioare. 22 Amintirile fr. Kiss Daniel Sen. 14

acesta să meargă şi el la rândul lui la adunare. A rămas mai mult timp acolo, iar rudele lui l-au îndemnat să meargă acasă şi să le dea pace celor din familie. Aşadar, trei dintre copiii săi s-au botezat nu peste mult timp. Primul adventist care a decedat, din Comunitatea Sărmaşu, a fost fratele Szász Géza în 1912. Satana a lucrat şi cu această ocazie. După ce s-a săpat mormântul în cimitirul comunei, nu s-a permis înmormântarea. După ce s-a mai săpat şi într-un alt loc, pentru a-şi bate joc de adventişti, nici aici nu li s-a permis înmormântarea. Într-o noapte, s-au adunat cu toţii, au săpat un alt mormânt şi l-au înmormântat în secret. Relaţiile cu biserica din Pâneţ, Jud. Mureş La 3 februarie 1910, doi colportori, Tamás János din Sic şi Gáldi János din Vaida Cămăraş, au petrecut patru zile la Pânet, oferind cărţi spre vânzare. Seara au fost primiţi de o familie, unde au discutat despre revenirea şi judecata Domnului Isus Hristos. Aici l-au cunoscut pe nepotul gazdei lor, un tânăr pe numele de Bartha Balász. Fratele Gáldi János l-a invitat pe acest tânăr să petreacă mai mult timp împreună la Sic. Au vizitat şi comunitatea Vaida Cămăraş. Dar, după reîntoarcerea sa, a povestit familiei că aceşti vizitatori sărbătoreau Sabatul; iată de ce ei s-au împotrivit adevărului. Chiar şi Bartha Balázs era pe punctul de a ceda, dar la foarte scurt timp după reîntoarcerea sa din Sic, el a primit două scrisori, una de la Sărmaşu, şi alta de la Sic. Aceste scrisori l-au întărit atât de mult încât nu a lucrat nimic în Sabatul următor, hotărându-se chiar să încheie legământ cu Domnul. A devenit membru al Comunităţii Sărmaşu, această comunitate fiind mai apropiată. În urma lucrării sale, în 1911, alte patru persoane s-au botezat, urmândui chiar şi părinţii lui Bartha Balázs. În 1912, s-a organizat Comunitatea Pânet. 23 Pastorii care au vizitat şi au lucrat în comunitatea din Sărmaşu-Mare au fost Kessel Frederich, Kelemen Stefan, fr. Maier, Baur, Murbach, Zeiner Alfonz, Fabula Mihály, şi Huenergardt J.F. Rezumând cele de sus, primele evenimente din cadrul acestui capitol au fost: Primul evanghelist apărut la Sărmaşul-Mare după 1906 din Sik, Viştea şi Vaida Cămăraş a fost Nagy Gzörgy. Din 1909 calculăm stabilirea soliei advente la Sărmaşu-Mare, organizatorii acesteia fiind colportorii jun. Bálint Ferencz şi Gáldi János. Prima adunare a fost ţinută la Vitáris István în dec 1909. Primul botez a fost pe 23 aprilie 1910 de Paşte. 23 Biografia fratelui Bartha Balázs - manuscris 15

Comunitatea s-a organizat pe 16 nov. 1910 cu 17 membri. Primul loc de biserică stabilă a fost la casa fr. Lukács András. Primul prezbiter a fost Kiss József. Primul pastor al comunităţii a fost Kessel Frederich. Prima cununie oficiată a fost pe 11 martie 1911, cea a lui Illyés József şi Kiss Katalin. Colportori de la Sărmaş au fost: Vitáris Erzsébet, Kiss József, Farkas József, Zsigmond József la conferinţa de la Sibiu din 6-9 oct. 1910 Primul decedat a fost Szász Géza în 1912 16

Partea a III-a DEZVOLTAREA INTERBELICĂ ŞI GREUTĂŢILE CELOR DOUĂ RĂZBOAIE MONDIALE (1914-1945) Greutăţile primului război mondial În primul război mondial, lucrarea din Sărmaşu nu s-a oprit, ci comunitatea creştea mereu. Dacă la sfârşitul anului 1914 numărul de membri era 57, peste un an comunitatea a crescut la 75 membri, iar în 1928 128 membri. Între anii 1928-1966 nu s-au găsit statistici scrise. După izbucnirea războiului, majoritatea bărbaţilor tineri au fost înrolaţi în armată. Cei rămaşi acasă au fost puţini: Gálfi Márton, Töth Károly, Farkas Dániel şi Vitáris András. Cel din urmă a devenit conducătorul comunităţii din Sărmaşu. Nefiind acasă bărbaţii, femeile au întâmpinat o serie de greutăţi. Iată, de exemplu, sora Porkoláb (Soós) Julcsa, a cărui soţ era de asemenea înrolat, a rămas acasă cu cei trei copilaşi ai ei. A încercat să ia o femeie care s-o ajute, deoarece ea trebuia să lucreze din greu pentru a-şi întreţine familia, dar părinţii ei, nefiind adventişti, au alungat această femeie, deoarece ei considerau că fiica lor, dacă va lucra şi sâmbăta, îşi va putea termina lucrul. 24 Deoarece dânsa a continuat să se încreadă în Dumnezeu, părinţii ei nu i-au permis nici măcar să ducă apă din curtea lor, iar astfel ea era nevoită să meargă la străini după apă. La fel, pe Soós Adalbert, pentru că nu l-au înrolat, tatăl lui la pârât la organele de stat (tatăl nefiind adventist) şi a aranjat să fie dus în război, zicând că: e mai bine dacă moare decât să trăiască şi să fie adventist. Dar Domnul Isus zice spre încurajarea noastră să nu ne descurajăm pentru că frate va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui, copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu, dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit 25 Fratele Adalbert s-a întors handicapat din cauza unor răni la piciorul şi mâna stângă Au fost ani grei pentru fiecare familie în parte, dar mica grupă şi-a păstrat credinţa adventă, încrezându-se zilnic pe deplin în Tatăl lor ceresc, care avea grijă de ei. Când bărbaţii s-au reîntors din război, ei au reorganizat comunitatea. Locul de rugăciune din casa fratelui Vitáris András a fost extins în anul 1917 şi s-a continuat lucrarea împreună. Mişcarea de reformă Iată pe scurt izbucnirea mişcării de reformă din Sărmaşu. După ce a izbucnit în Germania mişcarea de reforma, adepţii acesteia au dorit extinderea ei. Au venit misionari în Ungaria. Aici, un anume Freiberger Alexandru a primit 24 Porkoléb Lajos 13 Ian. 1993 - reportaj 25 Marcu 13:12-13 17

învăţătura lor, venind apoi în Ardeal. A venit la Sărmaş, unde o singură femeie a fost dispusă să accepte învăţăturile mişcării. Timp de 7, ani doar ea, Siko Agneta, a fost singura simpatizantă a acestor învăţături, dar pe urmă s-au alăturat şi alţii care au considerat că adventiştii au încălcat în timpul războiului porunca a şasea care zice Să nu ucizi 26 apoi mai târziu familia lui Soós Albert, Töth Zsigmond, Hengyi Gedeon şi chiar familiile Porkoláb şi Tökes. Dar mai târziu, majoritatea lor s-au întors în sânul bisericii. 27 Prin anii 30 mişcarea de reformă din Sărmaşu şi-a ajuns punctul ei culminant, adunându-se la familia Pokoláb circa 30 de membri. În acest timp, în fiecare Sabat, ei au fost vizitaţi de 4-5 persoane din comunitate, discutând probleme de credinţă cu scopul recâştigării lor. După ce jandarmii au început să-i deranjeze această familie locuind în centrul satului din 1939 ei s-au mutat cu locul de adunare la Hegyi Gedeon, care locuia la marginea satului, iar apoi se perindau în cerc pe la toate familiile membre ale acestei mişcări. În Sărmaşu, această mişcare nu a avut o influenţă esenţială asupra bisericii adventiste, mai degrabă fiind victimele unor lideri formaţi peste noapte, care erau mânaţi de nevoia unei conturbări a dezvoltării adventismului în localitate. Neînţelegându-se nici măcar între ei, s-au înfiinţat mai multe grupe, cum ar fi: Gruparea Iancu, gruparea Pop, gruparea Vereş şi gruparea Ungureanu, iar 1950 gruparea condusă de Dumitru Pătrăşciuc şi cea unui anume Citu, apoi mişcarea de protest etc. Caracteristica principală a acestei mişcări a fost interzicerea totală a consumului de carne, neînrolarea în armată (necombatanţi), precum şi alte idei schimbătoare în unele probleme teologice. Astăzi, această grupare are 5 membrii aparţinând de 4 familii, fiind adepţii mai multor orientări amintite. Localnicii îi cunosc doar ca adventişti. DEZVOLTAREA MUZICII ADVENTE ÎN COMUNITATEA SĂRMAŞU - MARE În ciuda tuturor greutăţilor, tânăra comunitate din Sărmaşu se dezvolta rapid, atât în interior, cât şi spre exterior. Aşadar, în 1916 s-a format primul cor, sub conducerea lui Vitáris Sándor. Iată şi câţiva membri ai corului: Vitáris Erzsébet şi Mariska, Lukács Gizella, Szász Pál, Szász Ágnes, Gálfi Márton, Szentes Márton, Kiss József, Farkas Dániel, Szász István Mészáros Adalbert şi alţii. Prima lor cântare învăţată a fost O Betleem (Stille Nacht). Despre acest cor tânăr, revista Evangéliumi munkás în nr 3 din 1918, sub titlul Activitatea Corului din Sărmaşu-Mare scrie despre lucrarea de evanghelizare a acestui cor cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. În noaptea Crăciunului, au adus o rază de bucurie prin cântările interpretate tuturor conducătorilor satului şi multor oameni neadventişti din localitate, primind chiar 74 de coroane şi 48 fileri în dar pentru activităţile tineretului. Cei mai în vârstă au dorit ca tineretul să se întărească din punct de 26 Exod 20:13 27 Interviu cu Jun. Hegyi Ghedeon şi Aluaş (Toth) Rozalia 18

vedere spiritual şi să se menţină în sânul comunităţii. Pentru aceasta, comitetul comunităţii a adus la cunoştinţa tineretului câteva reguli. Chiar de la început, dorinţa de a păstra tineretul în comunitate a primit un accent deosebit în Sărmaşu. Probabil că acestui fapt se datorează şi numărul frumos al tinerilor din comunitate şi în prezent. Înfiinţarea fanfarei în Sărmaşu-Mare În luna noiembrie a anului 1922, comunitatea a cumpărat, prin Szentes Márton şi Vitáris Sándor, 10 instrumente de la comunitatea Adventistă din Băgara, contra sumei de 4.600 lei şi obligaţia de a merge într-o vizită cu fanfara în Băgara. Fiindcă erau 16 dornici să cânte în fanfară, 6 dintre ei erau membri suplinitori. Iată primii 10 membri ai fanfarei: Zsigmond Pál trompetă, Kiss Jószef clarinet, Gálfi Márton basfligorn, Soós Albert bas, Zsigmond Miklos tobă, Vitáris Sándor clarinet în ess, Toth Károly trompetă 2, Gálfi Márton althorn, Farkas József trompetă 1. Membrii fanfarei au fost învăţaţi de Kóvacs István din Macău, iar înlocuitorul său din localitate era Vitáris Sándor. Prima melodie a fost interpretată la 6 decembrie 1922 în comunitatea locală. Tot în acel an secretarul comunităţii a scris regulamentul fanfarei cuprins în 10 puncte. A urmat cumpărarea a altor 3 instrumente, iar după mutarea lui Vitáris Sándor din Sărmaşu, clarinetul dânsului a rămas tânărului Szász István, care a devenit cea mai activă persoană în viata muzicii din Sărmaşu-Mare. În 1924, datorită talentului său, a fost ales dirijorul fanfarei. Dânsul a înţeles faptul că nu poate face faţă doar cu cunoştinţele pe care le poseda. De aceea s-a înscris la Şcoala de muzică din Cluj, unde a primit calificarea de cantor bisericesc. A învăţat multe din tainele muzicii corale şi instrumentale. După terminarea cursului, el a desfăşurat o activitate deosebit de rodnică timp de mai bine de 50 de ani în cadrul Biserici Advente. Prin dânsul, Dumnezeu a revărsat multe binecuvântări asupra comunităţii. În jurul anului 1946, la un concurs al corurilor din Conferinţă organizat la Cluj, corul comunităţii din Sărmaş a obţinut locul I. Armoniu s-a cumpărat doar din anul 1946, iar până atuncea Fr. Szasz mai târziu şi alţii erau cantorii care conduceau cântarea bisericii. Din 1922 fanfara a avut o activitate misionară deosebit de rodnică. Erau invitaţi la botezurile şi înmormântările adventiste. Cu ocazia unei înmormântări, pastorul Kessel, întrebat fiind de un alt om care este părerea lui despre fanfară, răspunde: Şi acesta este un zgomot sfânt. Acest răspuns a devenit o lozincă pentru toate generaţiile. Aşa se ştie că prima fanfară organizată în rândul bisericii adventiste din ţară a fost cea din Sărmaşu. În 1928, pastorul Prevlitz a reorganizat fanfara şi a reuşit implantarea unei noi structuri pe mai multe voci cu ajutorul partiturilor aduse de dânsul. Structura acestor partituri era asemănătoare cu muzica militară germană, combinată cu muzica populară germană. Aceste melodii au avut un deosebit succes în rândul ascultătorilor, chiar dacă nu au avut o prea mare încărcătură spirituală. 19

Principala orientare a fanfarei era evanghelizarea. În ciuda muncii de pe câmp, în ciuda familiilor mari 7-8 copii ei erau gata să meargă oriunde era nevoie. În felul acesta, ei au primit multe binecuvântări din partea lui Dumnezeu. CONSTRUCŢIA PRIMEI CASE DE RUGĂCIUNE ŞI DEZVOLTAREA INTERBELICĂ Dumnezeu a binecuvântat nespus de mult comunitatea din Sărmaşu-Mare. În 1923, comunitatea se bucura de 90 de membri, plus numărul copiilor. Casa lui Vitáris András s-a dovedit neîncăpătoare. În decembrie 1924, comitetul comunităţii a luat în discuţie construirea unei Case de rugăciune. Aceasta s-a şi început în anul 1925, în locul unde ea mai există şi astăzi ca depozit în faţa noii clădiri. Mai întâi, au pregătit cărămizile nearse, iar pe urmă au început construcţia, în stil gotic. Cele 30 de familii au început această lucrare cu mult zel, sub conducerea comitetului format din: Gálfi Sándor prezbiter, Zsigmond Miklos diacon, Kiss Jószef dirigintele Scolii de Sabat, Gálfi Márton secretar şi membri Ilyés Jószef, Toth Károly şi Ábrám Árpad. Clădirea a fost terminată şi inaugurată pe 4 iunie 1926. În Procesul Verbal al comunităţii, scris de Gálfi Márton şi prezentat la adunarea festivă de inaugurare, se menţionează şi suma cheltuită la această lucrare, care se ridica la 250.000 lei, din care 990 lei a fost primită de la alte comunităţi, iar restul din partea membrilor comunităţii. La acea dată mai aveau 70.028 lei datorii, dar după scurt timp şi această sumă a fost restituită. Totalul de 104 membrii ai comunităţii locale proveneau din 8 localităţi, la: Sărmaşu-Mare 73, Sărmăşel 10, Mociu 5, Berchieş 5, Cătina 4, Frata 3, Dâmbu 2, Geaca 2. Încercări Acest număr nu a stagnat, iar în 1927 erau deja 128 membri. Vrăşmaşului nu i-a plăcut însă această creştere şi a început atacul împotriva copiilor. Preotul reformat a fost rugat să ţină ore de religie în şcoală. În fiecare marţi, prima sa întrebare era : Cine a fost duminică la biserica reformată? Cel care nu lua parte la serviciile de duminica primea câteva lovituri în palmă. Deoarece copiii adventişti nu luau parte niciodată, ei erau bătuţi regulat. Aceşti copii s-au săturat de lovituri. Iată de ce, într-o zi, au plecat de la ora de religie. Printre ei erau: Zsigmond Miklos, Ilyés Jószef şi Ilyés Eszter. Învăţătorul a vizitat familiile acestora; după ce a aflat motivul plecării de la oră, el a intervenit, luând astfel sfârşit aceste bătăi. Păstorirea bisericii În această perioadă comunitatea a fost vizitată de pastorul Prevlitz, iar mai târziu de pastorul Nemeş Sándor, care s-a odihnit în Domnul tot aici la Sărmaşu- Mare. Până în anul 1930, pastorii titulari au fost Kessel Friedrich şi Kelemen István. Ei au rezolvat problemele administrative, serviciile divine comemorative şi 20

festive. Între anii 1930-1935, pastorul comunităţii a fost pastorul Töltési Jószef. Venea din Dej, de multe ori pe jos, sau cu bicicleta, în condiţii destul de grele. Credincioşii din Sărmaş, văzând greutăţile deplasării, au hotărât să-i cumpere pastorului un cal şi o şaretă, pentru a-i uşura astfel călătoria. Şi i-au pus la dispoziţie şareta, cu condiţia ca dânsul să nu călătorească în zi de Sabat. Pentru o perioadă mai scurtă, şi pastorul Pásztor Jószef care venea din Luduş a fost pastorul comunităţii. Comunitatea făcea parte din districtul Luduş până în 1954, când s-a format districtul Sărmaşu-Mare. În perioada 1932-1933, ca tânăr lucrător a fost delegat şi Csongvay Domokos, un bun colaborator, traducător pentru pastorul Töltési. Pe timpul celui de-al doilea război mondial, pastorul comunităţii a fost Bartha Balázs. În această perioadă, pastorii veneau de la distanţe mari, lucrarea lor în general fiind servirea Sfintei Cine şi alte ocazii festive. În schimb, lucrarea misionară şi activităţile departamentelor comunităţii erau organizate şi conduse de comitet, respectiv tinerii plini de râvnă pentru lucrarea lui Dumnezeu. ROADELE LUCRĂRII MISIONARE din perioada interbelică,şi istoricul comunităţilor fiice ale comunităţii Sărmaşu-Mare din acea perioadă Cămăraşu - Judeţul Cluj Între anii 1922-1924, Miclea Grigore, împreună cu alţi fraţi din comunitate, au început să viziteze localitatea Cămăraşu cu motivul de a vesti solia adventă. Ei au luat legătura cu Marina Pavel şi Moceanu Iosif, aceştia devenind mai târziu primele roade ale Evangheliei în Cămăraşu. Botezul celor doi a fost oficiat de pastorul Gáspar Jószef, pastorul Comunităţii Sărmaşu. După 2-3 ani s-a botezat şi Aluas Dumitru, astfel organizându-se mica grupă din Cămăraşu. Nici vrăşmaşul n-a dormit, aducând dezbinare prin solia mişcării de reformă. Această mişcare s-a dezvoltat destul de mult, ceea ce a împiedicat dezvoltarea acestui nucleu într-o comunitate vie. Membrii au aparţinut de Comunitatea Sărmaşu, respectiv Comunitatea Năoiu. În prezent în Cămăraş avem 10 membri şi o grupă în formare. Localitatea aparţine Conferinţei Transilvania de Nord, iar Sărmaşu aparţine Conferinţei Transilvania de Sud. Astăzi aici este şi o casă de rugăciune construită. 28 Cătina - Judeţul Cluj Aproximativ în acelaşi timp în care s-a dezvoltat şi în Sărmaşu adventismul, un anume Mártonosi Péter din Cătina a cunoscut credinţa adventă. El s-a mutat la Sărmaşu şi după organizarea comunităţii a devenit membru al ei, dar mai târziu s-a reîntors în localitatea natală. Aici a continuat să vestească 28 Reportaje cu Tornea Grigore şi Aluaş Rozalia în 1993. 21