1. Pe scurt despre proiect

Méret: px
Mutatás kezdődik a ... oldaltól:

Download "1. Pe scurt despre proiect"

Átírás

1

2

3 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 1 Primul ghid din seria de publicaţii destinate diseminării a luat naştere cu scopul de a furniza informaţii concrete şi utile legate de evaluarea necesităţilor de dezvoltare, acelor organizaţii şi instituţii, care îşi propun să implementeze proiecte de dezvoltare antreprenorială în regiunile de dezvoltare Centru, Nord-vest şi Vest. Suntem convinşi, că pentru implementarea unui proiect bun, condiţia de bază o constituie evaluarea necesităţilor grupului ţintă, ceea ce se realizează cu ajutorul datelor statistice, evaluărilor realizate cu pofesionalism, studiilor. În cazul unor proiecte mai mici, cei care implementează proiectul, pot cunoaşte personal pe cei cărora doresc să le ofere spirjin, necestăţile, problemele acestora, în asemenea cazuri evaluările se pot efectua şi cu ajutorul unor instrumente mai simple, în cadrul instituţiei. În cazul unei iniţiative strategice la nivel naţional, de ramură sau multiregional evaluarea directă a necesităţilor este practic imposibilă. Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România, fiind o organizaţie cu o experienţă vastă în domeniul proiectelor, cunoaşte din propria sa experienţă, modul de accesare a surselor de informaţii, necesare pentru o evaluare corectă, dificilă altminteri adesea. Pentru înlăturarea dficultăţilor, precum şi pentru sprijinirea planificării proiectelor în viitor, iată, punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi, publicaţia destinată diseminării, utilă pentru evaluarea necesităţilor de dezvoltare a întreprinderilor. 1. Pe scurt despre proiect În data de 3 ianuarie 2011, Asociaţia pentu Promovarea Afacerilor în România a demarat un proiect strategic de dezvoltare a resurselor umane, care se implementează pe parcursul unei perioade de doi ani, vizând dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea abilităţilor antreprenoriale ale persoanelor din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Centru și Vest. Conform obiectivului formulat, ideea principală care a stat la baza dezvoltării proiectului, a fost aceea de a încuraja antreprenoriatul şi ocuparea forţei de muncă în centrele urbane din regiunile vizate prin crearea de noi întreprinderi, precum şi prin consolidarea întreprinderilor existente. În vederea realizării acestui obiectiv, ne-am gândit la implementarea unei soluţii complexe, compuse din acţiuni interdependente, complementare, numită de noi model integrat de dezvoltare antreprenorială

4 2 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Ce presupune acest model integrat de dezvoltare antreprenorială? Înainte de toate, înseamnă o abordare integratoare, prin care atenţia noastră se concentrează nu doar asupra importanţei creării de noi afaceri, ci şi asupra sprijinirii acelor antreprenori, care au lansat şi conduc o afacere, dar care necesită formare profesională şi/sau sprijin din partea unor profesionişti în domeniul dezvoltării antreprenoriale, pentru a deveni din ce în ce mai buni. Totodată, modelul integrat presupune identificarea a mai multor instrumente, prin care venim în sprijinul potenţialilor antreprenori şi a managerilor întreprinderilor mici şi mijlocii. Instrumentarul oferit în cadrul proiectului include formare profesională în cadrul unor cursuri autorizate de către CNFPA, fie în vederea dezvoltării competenţelor antreprenoriale, fie ale celor manageriale. Pe lângă oportunităţile de formare, în cadrul proiectului oferim servicii de sprijin personalizate în vederea iniţierii de noi afaceri şi în vederea dezvoltării celor existente. Elementul cheie al modelului integrat este o viziune îndreptată atât către realităţile existente, cât şi către o dezvoltare datorată schimbului transnaţional de experienţă şi transmitere de cunoştinţe. Evaluarea situaţiei actuale se realizează în mai multe etape, printr-un set de activităţi de cercetare şi analiză în domeniul antreprenoriatului, iar concentrarea asupra celei de-a doua direcţii prin activităţi inovatoare şi transnaţionale implică adaptarea a două noi programe de formare, prin care va fi posibilă pregătirea profesională a unor viitori consilieri în domeniul dezvoltării antreprenoriale şi a unor manageri de programe de formare antreprenorială, în vederea asigurării sustenabilităţii profesionale a rezultatelor obţinute prin proiect. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Parteneri: Liderul de proiect a fost Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România APPAR), proiectul fiind implementat în parteneriat cu Centrul de Cercetare a Relaţiilor Interetnice(CCRIT), Fundaţia LAM, Asociaţia de Afaceri Ungare în România (AAUR) şi Békéscsabai Regionális Képző Központ (BRKK). A projektet a Romániai

5 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 3 2. Pe urmele culturii antreprenoriale şi potenţialului antreprenorial: cercetare şi analiză în cinci etape În primele opt luni, respectiv în ultimele luni de implementare ale proiectului, partenerul Centrul de Cercetare a Relaţiilor Interetnice (CCRIT) a realizat o serie de cercetări şi analize ample, conform celor de mai jos: Analiza diferenţelor regionale ale densităţii IMM Cum utilizăm rezultatele analizei? Ne bazăm pe rezultatele prezentate în studiul comparativ privind diferenţele regionale ale densităţii IMM-urilor în identificarea celor trei oraşe mici, care găzduiesc centrele regionale create şi care funcţionează în cadrul proiectului. Cu ajutorul hărţii privind densitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, identificăm oraşele mici, defavorizate, care necesită intervenţie accentuată în vederea promovării spiritului antreprenorial. Astfel a fost ales oraşul Târgu Secuiesc din Regiunea de dezvoltare Centru, Marghita, apoi Săcueni din Regiunea de dezvoltare Nord-Vest şi Jimbolia din Regiunea de dezvoltare Vest. Analiza culturii antreprenoriale în regiunile vizate efectuată prin chestionare Cum utilizăm rezultatele analizei? Rezulatele analizei ne ajută în identificarea potenţialilor antreprenori din cele trei regiuni vizate, aceştia constituind grup ţintă atât pentru activităţile de formare, cât şi pentru cele de sprijin. Analiză prin interviuri focus în cadrul întreprinzătorilor şi a potenţialilor antreprenori Cum utilizăm rezultatele analizei? Rezultatele analizei ne ajută în elaborarea pachetelor de servicii şi a programelor de formare în domeniul dezvoltării antreprenoriale, astfel încât serviciile oferite în cadrul proiectului să fie în conformitate cu nevoile şi cerinţele reale şi specifice ale grupurilor ţintă.

6 4 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Analiza atitudinii antreprenoriale şi cuantificarea cerinţelor antreprenorilor privind serviciile de sprijin Cum utilizăm rezultatele analizei? Rezultatele analizei ne ajută în elaborarea pachetelor de servicii şi a programelor de formare adresate personalului de conducere din IMM-uri, astfel încât aceste servicii să fie în conformitate cu nevoile şi cerinţele reale şi specifice ale grupului ţintă. Evaluarea popularităţii, eficienţei şi capacităţii de stimulare a mediului de afaceri a centrelor regionale Cum utilizăm rezultatele analizei? Reprezentând un feedback clar exprimat de către grupurile de persoane vizate de proiect, rezultatele analizei ne ajută la îmbunătăţirea continuă şi raţională a serviciilor oferite în cadrul proiectului. În publicaţiile de mai jos puteţi găsi informaţii complete legate de rezultatele activităţii de cercetare Raport de cercetare I. Potenţialul antreprenorial oportunităţi şi dificultăţi Raport de cercetare II. Antreprenori aşteptări, oportunităţi şi dificultăţi Raport de cercetare III. Evaluarea centrelor şi programelor de dezvoltare antreprenorială în oraşele mici din regiunile Nord-vest, Vest şi Centru. Toate cele trei publicaţii pot fi accesate, în limbile maghiară şi română, pe pagina proiectului ( 3. Prezentarea rezultatelor cercetărilor privind nivelul culturii antreprenoriale în regiunile de dezvoltare Evaluarea culturii şi potenţialului antreprenorial s-a realizat în etapa a doua a activităţii de cercetare, având ca scop: Analiza de fond a diferenţelor constatate între regiuni privind potenţialul antreprenorial (ţinând cont, în special, de situaţia socio-demografică) şi Identificarea motivaţiilor, planurilor, oportunităţilor şi aşteptărilor ce stau la baza intenţiei de a deveni antreprenori, adică elementelor culturii antreprenoriale, care au suferit transformări importante din cauza crizei economice. Ancheta s-a realizat în mai-iunie 2011, pe populaţia oraşelor mici din regiu-

7 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 5 nile de dezvoltare Vest, Nord-vest şi Centru, pe un eşantion de 3021 persoane, de către Institutul de Evaluare şi Strategie IRES, supervizat de Centrul de Cercetare a Relaţiilor Interetnice din Transilvania (CCRIT). Ancheta s-a realizat prin următoarele variabile: sexul, grupele de vârstă, naţionalitatea, distribuţia pe judeţe, eroarea maximă tolerată a fost de +/- 1,8%, la un nivel de probabilitate de 95%. Raportul de cercetare I. potenţialul antreprenorial oportunităţi şi dificultăţi, a fost elaborat de către specialiştii în cercetare din cadrul Centrului de Cercetare a Relaţiilor Interetnice (CCRIT) În primul ghid al seriei de ghiduri destinate diseminării sintetizăm, în baza Raportului de cercetare I., cele mai semnificative concluzii referitoare la potenţialul antreprenorial şi la cultura antreprenorială, iar acolo, unde este justificat, le documentăm cu date statistice, în scopul unei mai bune înţelegeri. În cadrul activităţii de cercetare, pe lângă anchetă, s-au efectuat interviuri focus-grup, acestea au avut ca scop completarea, nuanţarea rezultatelor anchetelor. Cultura şi potenţialul antreprenorial: ocupare, înclinaţia spre antrerenoriat şi intenţia de a deveni antreprenor Pentru măsurarea preferinţelor şi înclinaţiei către demararea unei afaceri, s-a utilizat un sistem în două trepte. Prima întrebare s-a referit la ocuparea unui loc de muncă, respondenţii trebuind să răspundă dacă ar prefera să lucreze ca salariaţi, întreprinzători sau ca lucrători pe cont propriu. În cea de a doua fază s-a măsurat în mod concret intenţia de a porni o afacere prin întrebarea dacă respondenţii s-au gândit să demareze o afacere sau să devină lucrători pe cont propriu. Din datele cercetării se poate concluziona că dacă ar putea să aleagă o treime din populaţia adultă ar lucra mai degrabă ca salariat, 13% ca întreprinzător3 iar 26% ca liber profesionist. Numărul celor care nu ar prefera niciuna dintre opţiuni este însă semnificativ (19%), ceea ce înseamnă că o cincime a populaţiei analizate nu doreşte să participe activ pe piaţa muncii. Datele obţinute au fost comparate cu rezultatele cercetării, vezi în tabelul următor: Tabelul 1.: Sub ce formă aţi dori să lucraţi?

8 6 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Ca antreprenor sau lucrător individual (%) Ca angajat (%) Niciuna dintre variante (%) Nu ştiu (%) UE România Oraşe mici din regiunile V, NV şi C Din tabel rezultă că o cincime a populaţiei analizate nu doreşte să participe activ pe piaţa muncii. Datorită faptului că mai mult de jumătate dintre aceştia (52%9 erau pensionari, alţii au invocat motive diverse: starea de sănătate, este mulţumit cu situaţia actuală, ar lucra în străinătate, fiindcă situaţia economică este nefavorabilă, este elev/student, doreşte să nască. Preferinţele faţă de formele de ocupare au fost analizate şi din punctul de vedere al factorilor socio-demografici. În baza acestora au fost create tipurile modale care se conturează în funcţie de acestea. Statutul de salariat este preferat mai ales de cei cu şcoală profesională sau studii universitare, cei care trăiesc într-o localitate cu peste de locuitori sau în municipii, cei care îndeplinesc funcţii de conducere în instituţiile unde lucrează şi dispun de un venit peste medie. Proporţia acestora este mai ridicată în regiunea Vest, unde în mod vizibil este mai mare şi numărul celor care preferă statutul de salariat Statutul de întreprinzător este preferat îndeosebi de tinerii din regiunea Centru, care lucrează ca întreprinzători sau care au funcţii de conducere în sectorul serviciilor. Majoritatea celor care preferă antreprenoriatul sunt bărbaţi cu studii universitare. De asemenea, o înclinaţie mai mare spre antreprenoriat se manifestă şi în rândul persoanelor necăsătorite, care dispun de venituri peste medie, la fel şi în rândul celor care lucrează cu normă întreagă, însă fără contract de muncă. existenţa independentă de lucrător pe cont propriu îi atrage pe tinerii care nu şi-au întemeiat încă o familie, care au studii medii şi îşi câştigă pâinea ca privaţi şi liber profesionişti, sau ca muncitori angajaţi. majoritatea persoanelor care mai degrabă ar ieşi de pe piaţa muncii sunt în

9 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 7 vârstă, cu nivel de şcolarizare mai redus, sunt pensionari sau lucrează în agricultură şi câştigă sub salariul minim pe economie. Mai sus am discutat despre motivaţiile respondenţilor, care nu doresc să fie prezenţi pe piaţa muncii. În baza raportului, să analizăm motivaţiile preferinţelor pentru statutul de angajat, antreprenor sau lucrător pe cont propriu. Persoanele care ar prefera să lucreze ca angajaţi argumentează de obicei decizia alegerii acestui statut prin siguranţa locului de muncă. Din această categorie, un sfert dintre respondenţi consideră că statutul de salariat este familiar şi comod, în timp ce demararea unei afaceri este riscantă şi necesită o decizie chibzuită. Alţi 22% dintre respondenţi argumentează că riscurile sunt mai mici în cazul salariaţilor, statutul de angajat garantează un venit fix şi regulat (19%). Comparativ cu acestea, găsim considerabil mai puţine argumente, conform cărora statutul de salariat în lipsă de condiţii, oportunităţi sau de competenţe individuale mai bune rezultă dintr-o constrângere. Aici se încadrează lipsa cunoştinţelor privind înfiinţarea unei întreprinderi (2,1%), condiţiile economice nefavorabile (2%), lipsa mijloacelor financiare (2%), problemele legate de asigurarea de sănătate şi asigurarea socială (1,7%), lipsa cunoştinţelor profesionale (0,7%). Motivaţiile privind preferinţele pentru statutul de întreprinzător sunt mai clare în comparaţie cu statutul de angajat. Mai mult de 40% dintre respondenţi ar demara o astfel de activitate în scopul realizării unei situaţii materiale mai bune şi pentru câştiguri financiare, o proporţie similară fiind reprezentată de către cei care consideră că statutul de antreprenor asigură o independenţă personală mai mare. Fiecare al zecelea respondent dintre cei care preferă statutul de antreprenor, vede în acesta posibilitatea dezvoltării personale şi a realizării ambiţiilor personale. Cea mai mare independenţă personală este asigurată de statutul de lucrător pe cont propriu. 60% dintre respondenţi preferă acest statut fiindcă nu trebuie să se adapteze, ci îşi formează singur mediul de lucru, iar o treime consideră că acest statut ar asigura venituri mai mari. La fel ca în anchetă, subiecţii participanţi la interviurile tip focus-grup au fost rugaţi să se imagineze într-o situaţie ipotetică şi să se gândească, dacă ar vrea să fie angajaţi sau întreprinzători şi să-şi argumenteze opţiunea. Participanţii fiind potenţiali antreprenori, majoritatea preferă statutul de antreprenor faţă de cel de angajat.

10 8 Idei pentru dezvoltare antreprenorială În argumentarea înclinaţiei spre antreprenoriat, subiecţii au enumerat factori cum ar fi: gestionarea timpului după bunul plac, lipsa de control şi supraveghere, venituri corespunzătoare. Printre dezavantaje au fost amintite: gradul ridicat de răspundere, programul de lucru flexibil, dar prelungit. Apare în mod accentuat nesiguranţa şi riscurile, factori care sunt percepuţi ca dezavantaje ale statutului de antreprenor. Printre avantajele statutului de angajat s-au amintit: răspundere minimă, programul fix de lucru, liniştea şi siguranţa relativă. Printre dezavantaje au fost amintite: veniturile mici, lipsa drepturilor şi abuzurile angajatorilor. Conform raportului, din interviurile tip focus-grup rezultă că majoritatea respondenţilor ar prefera statutul de antreprenor, faţă de cel de angajat. Avantajele şi dezavantajele statutului de angajat şi antreprenor indică două direcţii, existând două niveluri de abordare: nivelul real: este acela de interpretare a vieţii de zi cu zi şi situaţia de viaţă reală a participanţilor. La acest nivel, se preferă statutul de întreprinzător, deoarece statutul de angajat este considerat unul nefavorabil, unde angajatul este aservit angajatorului. În această situaţie, preferinţa faţă de statutul de antreprenor este, de fapt, respingerea statutului de angajat şi nu înseamnă nicidecum opţiunea pentru viaţa de antreprenor. Cel de-al doilea nivel este nivelul ideal, dorinţa de a deveni antreprenor este mai mică, deoarece factorii de respingere nu există (salariu mic, probleme de promovare). De aici provine paradoxul conform căruia unii se consideră potenţiali antreprenori, dar de fapt ar dori să fie angajaţi cu salariu şi program fix de lucru. În stabilirea intenţiei de a deveni antreprenori, raportul a identificat trei categorii: potenţialii antreprenori, aceia, care au avut deja o întreprindere şi aceia, care nu au intenţia să devină antreprenori. Intenţia de a deveni antreprenor a fost măsurată cu întrebarea V-aţi gândit în ultimul timp să porniţi o afacere proprie sau să intraţi ca partener într-o afacere existentă? şi a fost adresată persoanelor care au declarat că sunt salariaţi, agricultori cu gospodărie individuală, întreprinzători fără firmă sau inactivi în momentul chestionării. Din totalul de 2857 de răspunsuri, 15,2% au răspuns pozitiv, adică s-au gândit în ultimul timp să pornească o afacere, dar majoritatea lor, reprezentând 84,8% din totalul răspunsurilor, nu s-au gândit la o afacere proprie.

11 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 9 Din punctul de vedere al caracteristicilor socio-demografice, se constată că în special bărbaţii s-au gândit la o afacere proprie. Din punctul de vedere al stării civile, aproximativ un sfert dintre cei necăsătoriţi s-au gândit să pornească o afacere. Dacă ne uităm şi la categoriile de vârstă, constatăm că un procent de 25,9% din grupul de vârstă cuprins între 18 şi 34 de ani s-a gândit la o afacere proprie, ceea ce reprezintă un procent mai mare decât cel din grupele de vârstă cuprinsă între de ani (15,1%,). Referitor la fondul socio-demografic al intenţiei de a deveni antreprenor, în baza raportului putem constata următoarele Din punctul de vedere al categoriilor sociale construite pe baza venitului propriu, putem vedea că 21,9% dintre cei fără venit şi 19,4% dintre cei care au venit peste salariul mediu pe economie s-au gândit să pornească o afacere proprie, dar aceste persoane sunt mai degrabă tinerii cu studii universitare. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, doar 6,3% dintre cei cu un nivel scăzut de educaţie s-a gândit să demareze o afacere, iar dintre cei care au studii universitare 23,5% s-au gândit să facă acest pas. Din punctul de vedere al tipului de reşedinţă, 21,2% dintre cei care au domiciliul în reşedinţă de judeţ şi doar 11,2% dintre cei care locuiesc într-un municipiu, în timp ce doar 15,2% dintre cei care locuiesc în alte oraşe, s-au gândit să demareze o afacere. Din punctul de vedere al statutului pe piaţa muncii, peste 20% dintre salariaţii chestionaţi s-au gândit la pornirea unei afaceri, în schimb, dintre cei inactivi doar 10,5% (dintre aceştia mulţi fiind studenţi tineri). În opiniile persoanelor intervievate, am reuşit să stabilim, chiar dacă nu în mod reprezentativ, profilul ideal-tip al potenţialilor antreprenori. Ne vom rezuma la prezentarea caracteristicilor determinante ale acestora, fără detaliere. Profilul ideal-tipic al antreprenorului

12 10 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Caracter/Denumire Angajați la stat nemulțumiți Vârsta De vârstă medie, în jur de 40 ani Tineri la începutul carierei Foarte tineri,în jur de 0 de ani Pensionați anticipat Mai în vârstă, în jur de ani Educaţie De nivel superior De nivel mediu De nivel superior sau mediu Exerienţe anterioare, know-how Nu există, există cunoştinţe speciale Caracteristici Pierderea statutului Nu există, există cunoştinţe de specialitate Lucrători migranți, care s-au întors în țară Tineri maturi în jur de ani Nu este, este Ucenicie în străinătate, experienţe speciale Foști antreprenori Tineri sau de vârstă medie, în jur de ani Femei tinere, cu studii superioare Tânăr, în jur de 25 ani De nivel mediu De nivel mediu De nivel superior Exerienţă directă Experienţă profesională de bază, cunoştinţe speciale Constrângere Oportunitate Aspiraţii Redobândirea statutului anterior Aspiraţii, oportunităţi structurale Motivul înclinaţiei spre antreprenoriat Efect de respingere, scăderea veniturilor Constrângere Dezvoltarea activităţii Realizarea de sine, profit Existenţă Realizarea de sine, profit Atitudinea faţă de programe de formare Intenţia de participare Favorabilă Moderat favorabilă La nivel înalt şi foarte înalt Figura tipică Profesor Tinichigiu Comerciant, fost ofiţer de armată Favorabilă Favorabilă Sceptică Foarte favorabilă La nivel scăzut La nivel scăzut La nivel înalt La nivel scăzut La nivel foarte înalt Barman cool Comerciant la magazinul de colţ Designer web Producător de scutece eco

13 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 11 În funcţie de modul în care respondenţii privesc demararea unei afaceri, vorbim de factorii de atragere pull sau dacă ar face acest lucru din cauza unei constrângeri, factorii de respingere push. Majoritatea respondenţilor consideră antreprenoriatul ca fiind o opţiune mai avantajoasă, datorită faptului că sunt de acord cu enunţurile referitoare la realizarea unei situaţii materiale mai avantajoase şi la independenţă: Vreau să am un câştig mai mare, decât acum - 95,7% Vreau o libertate de decizie mai mare privind munca pe care o desfăşor - 87,7% Întotdeauna mi-am dorit să fiu propriul meu şef. - 84,8% Antreprenoriatul ar însemna o provocare pentru mine, vreau să-mi dovedesc că sunt în stare. - 81,5% Aş vrea să dezvolt o afacere din hobby-ul meu sau dintr-o activitate pe care am început-o mai devreme - 63,5% Motivaţiile de constrângere, adică factorii push urmează de acum, respondenţii subliniind lipsa unui loc de muncă bine plătit şi permanent, ceea ce îi determină să se gândească la înfiinţarea unei întreprinderi. Raportat la aceştia, numărul acelora, care ar deveni antreprenori datorită faptului că sunt nemulţumiţi sau actualul loc de muncă sau datorită discriminării de la serviciu, este substanţial mai mic. În cele ce urmează, având la bază rezultatele raportului privindu-i pe cei ce intenţionează să devină antreprenori (15,2% dintre respondenţi), s-a trecut la prezentarea planurilor concrete, respectiv la identificarea obstacolelor de care se lovesc cei care doresc să-şi înfiinţeze o întreprindere. O treime (33,1%) dintre cei care preconizează înfiinţarea unei întreprinderi, consideră că aceasta se poate realiza în viitorul apropiat, 21,9% în următorii doi ani, ultimul sfert încă nu ştie sau are doar idei vagi despre momentul respectiv. Răspunsurile date (în procente) la întrebările: V-aţi gândit la lansarea unei afaceri sau să deveniţi lucrător pe cont propriu? Când intenţionaţi să realizaţi acest lucru? Nu ştiu, deocamdată am doar idei vagi despre acest lucru 24% În viitorul mai îndepărtat 20% Aproximativ în următorii doi ani 22% În viitorul apropiat 33% Nu ştiu 1%

14 12 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Dintre cei care au spus că vor să pornească o afacere, 23,7% au făcut paşi concreţi în scopul pornirii afacerii proprii (101 subiecţi). Tot aceştia sunt şi cei care au identificat momentul lansării în viitorul apropiat sau în următorii doi ani (mai mult de jumătate dintre subiecţi). Cei care au luat măsuri concrete pentru realizarea planurilor, au fost întrebaţi, ce paşi concreţi au făcut. Astfel, dintre aceştia 59,4% au cercetat piaţa produsului sau a serviciilor, 14,1% au căutat echipament, 9,9% au căutat sediu, 5,9% au început să organizeze o echipă, 20,1% au început planul de afaceri, 23,5% au căutat surse de finanţare, 10,9% au consultat un specialist în afaceri, iar 15,2% au participat la un curs legat de afaceri. În ce priveşte resursele financiare pentru lansarea unei afaceri, doar 0,3% dintre subiecţi au considerat că nu au nevoie de finanţare. Aproximativ o treime a respondenţilor şi-ar folosi economiile personale şi aproximativ o pătrime (25,1%) ar obţine finanţare de la o bancă să altă instituţie financiară. Care ar fi sursele de finanţare de care aţi putea benefici,a cel mai probabil, pentru pornirea afacerii Dvs.? (%) Economii proprii 36,6% Finanţare obţinută de la o bancă sau altă instituţie financiară 25,1% Sprijin din partea familiei şi prietenilor 21,9% Finanţare din alte surse 13,8% Nu ştie 2,3% Nu are nevoie de finanţare 0,3% Din perspectiva potenţialului antreprenorial, este foarte important, în ce măsură consideră oamenii riscantă demararea unei afaceri. Majoritatea (76,8%) consideră că pornirea unei afaceri reprezintă un risc mare, 22% consideră că nu reprezintă un risc mare, iar 1,3% nu ştiu să aprecieze. Nivelul riscului este apreciat ca fiind mai scăzut de către cei care în ultimele 12 luni au făcut paşi în scopul demarării unei afaceri. S-a constatat în raport o corelaţie interesantă între nivelul de educaţie şi demararea unei afaceri, adică odată cu creşterea nivelului de educaţie, creşte şi percepţia de risc (în comparaţie cu cei cu studii medii, o mare parte a celor cu studii superioare consideră că demararea unei afaceri este riscantă). Obstacolele ce stau în calea demarării afacerii

15 Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 13 După prezentarea celor mai importante riscuri, se prezintă presupusele obstacole ce stau în calea demarării unei afaceri. Dat fiind faptul că majoritatea respondenţilor, 84,8% nu s-au gândit să demareze o afacere proprie, autorii raportului de cercetare au delimitat două categorii: din prima categorie fac parte indivizii care au fost cândva antreprenori, din cea de-a doua aceia, care nu doresc să devină antreprenori. Prima grupă este formată din acei indivizi, care au fost antreprenori cu vreme înainte, dar şi-au închis întreprinderea şi nu doresc să redevină antreprenori. Aceşti indivizi au identificat ca obstacole în calea demarării unei afaceri proprii, în cele mai multe cazuri, lipsa de capital necesar pentru demarare şi lipsa de sprijin, mediul economic actual, vârsta înaintată, frica de înglodarea în datorii şi experienţele neplăcute trăite în afacerea avută anterior. Cei mai numeroşi au fost însă acei indivizi, care nu s-au gândit să devină antreprenori. Respondenţii au trebuit să aleagă dintr-o listă ce conţinea 12 obstacole trei, fără a le ordona după importanţa lor. Cele mai frecvente au fost următoarele: Lipsa ideii pentru o afacere (26,6%) Accesarea greoaie a finanţărilor (25,2%) Vârsta (24,1%) Situaţia economică actuală (21,3%) Ordinea obstacolelor, ce stau în calea demarării unei afaceri, diferă mult în diferitele regiuni de dezvoltare. Astfel, în regiunea Vest se consideră că cel mai important obstacol este lipsa ideii pentru o afacere (33,5%), vârsta (26,3%) şi situaţia economică actuală (22,8%), pe când în regiunea Centru cei mai mulţi au considerat că cel mai important obstacol este accesarea greoaie a finanţărilor necesare (31,9%), dar au amintit şi vârsta. În regiunea Nord-vest, asemenea regiunii Centru, de cele mai multe ori este evidenţiat accesul greoi la finanţare şi capital, acest factor fiind urmat de lipsa ideii pentru o afacere. Din punct de vedere socio-demografic, lipsa unei idei de afacere a fost invocată cel mai frecvent de cei cu nivel scăzut de educaţie (37,2%), de cei ce trăiesc în regiunea Vest (33,5%), lucrătorii din sectorul primar (30,7%), persoanele cu venituri mici sau fără venituri (55,3%). Greutatea obţinerii fondurilor necesare demarării unei afaceri şi lipsa de capital a fost amintită mai ales de cei care au stabilitate în ce priveşte locul de muncă. Acelaşi obstacol este invocat de cei cu studii superioare, medii şi absolvenţii şcolilor profesionale, respectiv de cei ce lucrează în sectorul secundar şi terţiar.

16 14 Idei pentru dezvoltare antreprenorială Aceia, care consideră climatul economic actual un obstacol, sunt originari din judeţele Bihor şi Hunedoara. Din perspectiva nivelului de educaţie, acest obstacol apare mai des în răspunsurile date de cei cu studii superioare, decât în cele date de cei cu nivel de educaţie mai scăzut. Este un amănunt demn de amintit, deasemenea, că perceperea climatului economic actual ca un obstacol este cel mai puţin caracteristică locuitorilor din regiunea de dezvoltare Centru, faţă de celelalte două regiuni. Dorinţa de a înfiinţa o întreprindere ar putea fi motivată şi în rândul celor care nu au intenţia să demareze o afacere. Din cele 2000 de răspunsuri valide rezultă că realizarea unor venituri mai mari, existenţa mijloacelor financiare necesare ar motiva puternic pe cei nedoritori să devină antreprenori. Posibile motivaţii Procent (%) Dorinţa să obţină venituri mai mari comparativ cu veniturile actuale 39,2 Accesul la finanţarea necesară 14,1 Vrea să fie propriul său şef 10,5 Dorinţa de a realiza o idee sau inovaţie 4,3 Persoana devine inutilă în ceea ce face în prezent 2,0 Altele 5,1 Nu ştie 24,9 Răspunsurile date cu privire la motivaţii diferă pe etnii. Românii ar putea fi motivaţi printr-un venit mai mare, decât cel actual: 43,2% dintre români ar fi motivaţi, în comparaţie cu 22,0% dintre maghiari. În schimb, garantarea accesului la finanţarea necesară ar putea motiva 24,2% dintre maghairi, în comparaţie cu 12,3% dintre români. Însă, majoritatea (33,5%) dintre maghiari nu au putut numi nicio motivaţie. Cultura antreprenorială Pentru cei care cercetează cultura antreprenorială, este întotdeauna importantă întrebarea: cine va fi antreprenor, respectiv care sunt condiţiile sociale şi instituţionale necesare pentru ca cineva să devină antreprenor. Nici măcar în literatura de specialitate nu există o abordare unitară în ce priveşte această problemă, dar putem spune că atât mediul microsocial (familie, rude, prieten aropiat şi vecin), cât şi relaţiile cu instituţiile (în special, calitate de membru, în instituţii, societăţi comerciale) pot avea impact asupra individului, determinându-l să devină antreprenor.

17 A fost sau este cineva din familia Dvs. antreprenor? (%) Idei pentru identificarea nevoilor grupului țintă 15 Soţ/ soţie Frate/ soră Prieten apropiat Părinte Vecin Rudă apropiată Copii Bunici Antreprenor 18,4 13, ,4 13,3 22,7 7 3,5 Potenţial antreprenor Nici măcar potenţial antreprenor 8,8 8 33,1 10,8 21,5 26,3 2 1,7 2,9 3,1 14,7 3,6 10,1 12,7 2,9 1,2 Conform raportului se constată că între modelul antreprenorial şi statutul de antreprenor există o legătură strânsă: dacă soţul/soţia, fratele/sora sau prietenul apropiat al respondentului este antreprenor, şi acesta însuşi este, după toate probabilităţile, potenţial antreprenor sau şi mai probabil, antreprenor. Prezenţa modelului antreprenorial în rândul vecinilor şi rudelor influenţează statutul de potenţial antreprenor, aşa cum rezultă din tabelul de mai sus. Tot în raport se trag concluzii interesante referitoare la analiza relaţiilor antreprenorilor cu diferitele instituţii, astfel se constată că antreprenorii au mult mai multe relaţii instituţionale, decât potenţialii antreprenori şi cei care nu sunt nici măcar potenţiali antreprenori. 19,8% dintre antreprenorii intervievaţi au relaţii cu consiliile locale şi judeţene, în comparaţie cu 13,8% dintre potenţialii antreprenori şi 9,4% dintre cei ce nu sunt nici măcar potenţiali antreprenori. Trendul este acelaşi şi în cazul relaţiilor cu alte instituţii, cum ar fi: cooperative, asociaţii antreprenoriale, firme de consultanţă. Ca ultim element al culturii antreprenoriale, raportul prezintă elementele mediului cultural şi impactul acestuia asupra antreproniatului şi antreprenorilor. Conform rezultatelor unei cercetări privind sistemul de valori European, realizată în 2009, populaţia României încurajează valori care în multe privinţe ajută dezvoltarea unei afaceri echitabile: cinsteşte munca, sârguinţa, conştiiciozitatea, respectarea regulilor sociale. Sunt însă în sistemul naţional de valori elemente care nu se pliază modelului de antreprenori ideal-tip: evitarea conflictelor şi a riscului, gândirea pe termen scurt şi dorinţa mare de stabilitate şi siguranţă. Aceste valori îngreunează dezvoltarea întreprinderilor, ne mai vorbind despre nivelul scăzut al încrederii sociale, fapt ce împiedică fondarea, dezvoltarea întreprinderilor. Aceste fapte se regăsesc şi în raportul de cercetare.

18 16 Idei pentru dezvoltare antreprenorială O neîncredere generalizată este şi caracteristica populaţiei cercetate, unde doar un individ din zece chestionaţi consideră că în general se poate avea încredere în oameni şi mai mult de 80% consideră că este mai bine să fim atenţi în relaţiile cu alţii. Nivelul încrederii este scăzut în toate cele trei regiuni de dezvoltare şi caracterizează toate categoriile sociale. Un alt aspect important îl reprezintă obiceiurile de gestionare a banilor, populaţia chestionată este caracterizată ca fiind una chibzuită şi modestă. Chiar dacă mai mult de jumătate (53,9%) dintre cei chestionaţi afirmă că trebuie să economiseşti pe cât se poate, comparativ cu cei care consideră că nu are rost să economiseşti, omul, cât poate să-şi permită, trebuie să trăiască bine (10%). Majoritatea celor chestionaţi consideră că succesul oamenilor de afaceri se datorează în primul rând calităţilor individuale, resurselor şi relaţiilor lor. Pentru a avea success, aceste caracteristici trebuie să se întâlnească cu încă două elemente: banii şi accesul la resurse, respectiv relaţiile şi sprijinul celor puternici Rezultatele cercetării au adus la suprafaţă percepţiile negative faţă de antreprenori. Majoritatea celor chestionaţi au fost de acord cu următoarele enunţuri: antreprenorii sunt şmecheri, care găsesc portiţele legilor, sunt capabili să-i înşele pe ceilalţi. Dintre caracteristicile pozitive putem aminti următoarele: antreprenorii sunt oameni hotărâţi, prevăzători, susţin economia şi contribuie la dezvoltarea ei. Putem concluziona deci, că în cele trei regiuni de dezvoltare, înclinaţia antreprenorială este relativ redusă. Majoritatea celor care preferă statutul de antreprenor sunt bărbaţi, de regulă, cu studii superioare, care văd în statutul de antreprenor un mod de a realiza venituri mai mari şi o mai mare independenţă personală. Înclinaţia antreprenorială şi intenţia de a deveni antreprenor este redusă, întrucât doar 15,2% din cei chestionaţi au declarat că s-au gândit la demararea unei afaceri. O mai mare înclinaţie antreprenorială se constată în regiunile de dezvoltare Centru şi Nord-Vest. În formarea culturii antreprenoriale, mediul microsocial, are un rol important. Astfel, existenţa unor modele de antreprenori în familie, între rude şi prieteni apropiaţi, are impact asupra individului, în procesul prin care devine potenţial antreprenor. Din păcate, în regiunile de dezvoltare analizate, mai multe elemente ale culturii antreprenoriale, cum ar fi: încrederea, cooperarea, atitudinea negativă faţă de antreprenori, influenţează negativ înfiinţarea întreprinderilor.

19 Ötletek igényfelméréshez: Vállalkozói potenciál és vállalkozói kultúra három régióban 17 Disszeminációs kiadványsorozatunk első kézikönyve azzal a céllal született, hogy a központi, észak-nyugati és nyugati régiókban vállalkozásfejlesztési projekteket megvalósítani kívánó szervezetek és intézmények számára megbízható és használható adatokkal, információkkal szolgáljon a fejlesztési igények felméréséhez. Meggyőződésünk, hogy egy jó projekt alapfeltétele a célcsoport igényeinek helyes felmérése, ez pedig statisztikai adatok, szakmailag megalapozott felmérések, tanulmányok nélkül nem megy. Kisebb projektek esetében a projektmegvalósítók akár személy szerint ismerhetik azokat, akiket támogatni kívánnak, szükségleteiket, problémáikat egyszerűbb, intézményen belüli eszközökkel is felmérhetik. Egy stratégiai országos szintű, ágazati vagy multiregionális kezdeményezés esetében a közvetlen igényfelmérés azonban fizikai képtelenség. A Romániai Vállalkozások Egyesülete több éves pályázói múlttal rendelkező szervezetként saját tapasztalatból tudja, hogy a megbízható igényfelméréshez szükséges információforrások elérése sokszor igen komoly nehézségekbe ütközik. Ennek megelőzésére, a jövőben tervezett projektek tervezésének támogatására álljon itt vállalkozásfejlesztési igényfelméréshez használható disszeminációs kiadványunk, melyet minden kedves érdeklődőnek tisztelettel ajánlunk figyelmébe. 1. A projektről röviden január 3-án a Romániai Vállalkozásokért Egyesület egy kétéves futamidejű stratégiai humánerőforrás-fejlesztési projekt megvalósításába kezdett azzal a céllal, hogy ösztönözze a vállalkozói kedvet, fejlessze az észak-nyugati, központi és nyugati régiók lakosságának vállalkozói készségeit. A projekt koncepciója egy újszerű, átfogó alapötletre épül, melynek értelmében a projekt elsődleges célja a vállalkozásfejlesztés ösztönzése, és ehhez kapcsolódóan a foglalkoztatottság növelése az érintett régiók kisvárosaiban, egyrészt új vállalkozások indítása, másrészt pedig a már létező vállalkozások megerősítése által. E célkitűzés megvalósítását egy komplex, egymásra épülő és egymást kiegészítő tevékenységekből álló megoldás, azaz egy újszerű, integrált vállalkozásfejlesztési modell gyakorlatba ültetésével képzeltük el.

20 18 Ötlettár vállalkozásfejlesztéshez Hogyan értelmezhető ez az integrált vállalkozásfejlesztési modell? Mindenekelőtt egy olyan átfogó jellegű, integrált megközelítés, amely által a figyelem nem csupán új vállalkozások indítására irányul, hanem olyan vállalkozókat is célba vesz, akik már útjára indították és működtetik saját vállalkozásukat, de akiknek képzésre és/vagy szakemberek által nyújtott támogatásra van szükségük ahhoz, hogy sikeresebbé, versenyképesebbé váljanak. Ugyanakkor ez a vállalkozásfejlesztési modell olyan változatos eszközök azonosítását és fejlesztését feltételezi, amelyek segítségével bátran vállalható a potenciális vállalkozók valamint a kis- és középvállalkozások vezetőinek szakmai támogatása. A projekt eszköztárának alapelemei az országos szinten elismert, akkreditált vállalkozásfejlesztési- és menedzserképzések, valamint új vállalkozások indítását és működő vállalkozások fejlesztését elősegítő személyre szabott szolgáltatások. A projekt során megvalósított integrált vállalkozásfejlesztési modell kulcseleme az a kettős szemléletmód is, amely egyfelől a körülöttünk lévő valóságra, másfelől a transznacionális tapasztalatcserének és tudásátadásnak köszönhető fejlődésre irányul. A létező valóság feltérképezése több szakaszból álló vállalkozásfejlesztési kutatássorozat keretében történt, míg a jövőbe tekintés eszközei az innovatív és transznacionális tevékenységek, melyek keretében sor került egy vállalkozásfejlesztési tanácsadói, valamint egy felnőttképzési menedzser képzési program adaptálására, a jövő vállalkozásfejlesztési szakembereinek kiképzésére, és ez által a projekteredmények szakmai fenntarthatóságának biztosítására. A projektet az Európai Szociális Alap (ESZA) támogatta a romániai Humánerőforrás-fejlesztési Operatív Programon keresztül. Partnerek: A projektet a Romániai Vállalkozásokért Egyesület (ROVE) valósította meg az Interetnikus Viszonyok Erdélyi Kutatóközpontjával, a LAM Alapítvánnyal, a Romániai Magyar Üzleti Egyesülettel, valamint a magyarországi Türr István Képző és Kutató Intézet Békéscsabai Igazgatóságával partneri együttműködésben.

21 Ötletek igényfelméréshez: Vállalkozói potenciál és vállalkozói kultúra három régióban A vállalkozói kultúra és a vállalkozói potenciál nyomában: kutatássorozat öt lépésben A megvalósítás első nyolc hónapjában, majd az utolsó hónapokban a projektben partnerként részt vevő Interetnikus Viszonyok Erdélyi Kutatóközpontja (IVEK) öt szakaszból álló, széleskörű kutatássorozatot végzett az alábbiak szerint: Kutatás a vállalkozás-sűrűség regionális különbségeinek vizsgálatára Hogyan hasznosítottuk a kutatás eredményeit? A vállalkozás-sűrűség regionális különbségeit feltáró összehasonlító tanulmány eredményei szakmailag megalapozták a projekt során létrejött és a projekt keretében működtetett regionális központoknak otthont adó kisvárosok kiválasztását. A vállalkozás-sűrűségi térkép segítségével azonosítottuk azokat a hátrányos helyzetű kisvárosokat, amelyek fokozott odafigyelést és beavatkozást igényelnek a vállalkozói kultúra ösztönzése során. Így esett a választás a Központi Régióban Kézdivásárhelyre, az Észak-nyugati Régióban Margittára, majd Székelyhídra, a Nyugati Régióban pedig Zsombolyára. A vállalkozói kultúra regionális szintű kérdőíves vizsgálata Hogyan hasznosítottuk a kutatás eredményeit? A felmérés eredményei segítséget nyújtottak a képzési és szolgáltatási tevékenységekkel célzott potenciális vállalkozók azonosításában. A vállalkozók és potenciális vállalkozók igényeinek fókuszcsoportos felmérése Hogyan hasznosítottuk a kutatás eredményeit? A felmérés eredményei megbízható szakmai alapot nyújtottak a szolgáltatáscsomagok és a vállalkozásfejlesztési képzési programok fejlesztéséhez, lehetővé téve, hogy a projekt keretében nyújtott szolgáltatások megfeleljenek a célcsoport sajátos és valós igényeinek. Kérdőíves vállalkozói magatartásvizsgálat és a vállalkozók szolgáltatási szükségleteinek feltárása Hogyan hasznosítottuk a kutatás eredményeit?

22 20 Ötlettár vállalkozásfejlesztéshez A felmérés eredményei megalapozták a kis- és középvállalkozások vezetőit célzó szolgáltatáscsomagok és képzési programok fejlesztését, biztosítva, hogy a projekt keretében nyújtott szolgáltatások megfeleljenek a célcsoport sajátos és valós igényeinek. Kérdőíves felmérés a regionális központok népszerűségére, hatékonyságára és ösztönző képességére vonatkozóan Hogyan hasznosíthatjuk a kutatás eredményeit? A projekt által érintett csoportok közvetlen visszacsatolásaként a felmérés eredményei ésszerű irányt mutatnak a vállalkozásfejlesztési képzési és tanácsadási szolgáltatások folyamatos javításában, tökéletesítésében. A kutatási tevékenységek eredményeiről az alábbi kiadványokban található részletes információ: Kutatásjelentés I. Potenciális vállalkozók lehetőségek és nehézségek Kutatásjelentés II. Vállalkozók elvárások, lehetőségek és nehézségek Kutatásjelentés III. A vállalkozásfejlesztési központok és programok értékelése az észak-nyugati, nyugati és központi fejlesztési régiók kisvárosaiban Mindhárom kiadvány román és magyar nyelven is szabadon hozzáférhető a projekt hivatalos honlapján ( 3. A vállalkozói kultúra regionális szintű vizsgálatára irányuló kutatás eredményeinek bemutatása A vállalkozói kultúra és vállalkozói potenciál felmérésére a kutatássorozat második szakaszában került sor, melynek célja az volt, hogy: megvizsgálja a vállalkozói szándék regionális különbségeinek hátterét (különös tekintettel a szocio-demográfiai helyzetre), és feltérképezze a vállalkozói szándék mögött húzódó motivációkat, terveket, lehetőségeket és elvárásokat, egyszóval a vállalkozói kultúra elemeit, melyek válság beköszönte jelentős változáson mentek keresztül. A kérdőíves vizsgálatra május-júniusában került sor a nyugati, észak-nyugati és központi régiók kisvárosainak felnőtt lakossága körében. A személyes megkérdezésen alapuló kérdőíves vizsgálatot egy 3021 fős mintán az Interetnikus Viszonyok Erdélyi Kutatóközpontjának (IVEK) felügyeletével az IRES közvélemény-kutató intézet végezte el. Egy 95%-os valószínűség mellett a mintavételi

23 Ötletek igényfelméréshez: Vállalkozói potenciál és vállalkozói kultúra három régióban 21 hiba +/- 1,8 százalék, nemek, korcsoportok, nemzetiség, továbbá megyei szintű megoszlás alapján reprezentatív. A felmérés adatai alapján készített, Kutatásjelentés I. Potenciális vállalkozók lehetőségek és nehézségek című jelentés szerzői az IVEK kutató-szakértő munkatársai. A disszemináció kiadványsorozat első útmutatójában az első kutatásjelentés alapján összefoglaljuk a vállalkozói potenciálra és a vállalkozói kultúrára vonatkozó legfontosabb megállapításokat, továbbá ahol indokolt, ezeket statisztikai adatokkal is alátámasztjuk a mélyebb megértés érdekében. A kutatás során a kérdőíves felmérés mellett hét településen fókuszcsoportos interjúkra is sor került, ezek fő célja a kérdőíves vizsgálatok eredményeinek kiegészítése, árnyalása. Vállalkozói kultúra és vállalkozói potenciál: foglalkoztatottság, vállalkozói hajlam és vállalkozói szándék A kutatócsoport a vállalkozás létrehozására irányuló preferenciák és hajlandóság mérésére egy kétlépcsős rendszert dolgozott ki: először a foglalkoztatottság tekintetében arra kérdeztek rá, hogy alkalmazottként, vállalkozóként vagy inkább önfoglalkoztatóként dolgoznának-e, illetve második körben a vállalkozói hajlandóságot mérték azzal a kérdéssel, hogy a megkérdezettek gondolkodtak-e azon, hogy vállalkozásba kezdjenek, esetleg önfoglalkoztatottá váljanak. A kutatás alapján az adatokból megállapítható, hogy a felnőtt népesség egyharmada ha tehetné inkább alkalmazottként, 13 százaléka vállalkozóként, 26 százaléka pedig önfoglalkoztatóként dolgozna. Igen jelentős azonban azoknak az aránya, akik az említett lehetőségek közül egyiket sem preferálnák (19 százalék), ami azt jelenti, hogy a vizsgált népesség egyötöde nem kíván foglalkoztatottként részt venni a munkaerőpiacon. Az adatokat összehasonlították a Flash Eurobarometer felmérésének eredményeivel is, melyet a következő táblázat szemléltet.

24 22 Ötlettár vállalkozásfejlesztéshez 1. ábra: Milyen formában szeretne dolgozni? A táblázatból látható, hogy a megkérdezettek közel egyötöde nem kíván foglalkoztatottként részt venni a munkaerőpiacon, ugyanis ezeknek több mint fele nyugdíjas (52 százalék), továbbá olyan okokra hivatkoztak, mint egészségügyi állapot, elégedett a jelenlegi helyzetével, külföldi munkát vállalna, mert kedvezőtlen a gazdasági helyzet, tanul, illetve gyereket vállal. A vizsgálat során a kutatók megvizsgálták a foglalkoztatottsági formák iránti preferenciát a legfontosabb szocio-demográfiai tényezők mentén. Ennek alapján a következő modális típusok alakultak ki: alkalmazott: leginkább középkorú, szakiskolai vagy egyetemi végezettséggel rendelkezők preferálják, akik többnyire az 50 ezer feletti lakosú, vagy megyei jogú városban élnek, vezető pozíciót töltenek be, ahol dolgoznak és átlagon felüli jövedelemmel rendelkeznek. Ezek aránya a nyugati régióban magasabb és nagyobb az alkalmazotti státust preferálók aránya is. vállalkozói státust a központi régióban élő, vállalkozóként vagy vezetőként a szolgáltatásokban dolgozó fiatalok részesítik előnyben. A vállalkozást preferálók nagy része egyetemet végzett férfi. Magas a vállalkozói hajlandóság azoknál a fiataloknál is, akik még nem családosok és átlag feletti jövedelemmel rendelkeznek, továbbá azok körében, akik, bár teljes munkaidőben, de nem munkaszerződéssel dolgoznak. önálló, önfoglalkoztatói lét: a saját családot még nem alapítottak körében népszerű, középfokú végzettséggel rendelkeznek, szabadúszóként, alkalmazottként pedig munkásként keresik a kenyerüket. a munkaerőpiacról kivonuló réteg többsége idős, alacsonyabb iskolai végzettségű, nyugdíjas vagy mezőgazdaságban dolgozik, és az országos minimál-

25 Ötletek igényfelméréshez: Vállalkozói potenciál és vállalkozói kultúra három régióban 23 bér alatt keres. Fentebb már tárgyaltuk azoknak a válaszadóknak a motivációit, akik nem kívánnak foglalkoztatottként részt venni a munkaerőpiacon. A jelentés alapján most nézzük meg az alkalmazotti, vállalkozói és az önfoglalkoztatói státus iránti preferenciák motivációit. Azok a válaszadók, akik leginkább alkalmazottként dolgoznának, elsősorban a munkahely biztonságát hozzák fel érvként az alkalmazotti státus mellett. Ebben a csoportban a válaszadók egynegyede úgy véli, hogy az alkalmazotti státus megszokott és kényelmes, egy vállalkozás létrehozása viszont kockázatos, nehéz és megfontolt döntést igényel. Az esetek további 22 százaléka érvel úgy, hogy alkalmazottként alacsonyabbak a kockázatok, az alkalmazotti státus fix és rendszeres jövedelmet biztosít (19 százalék). Ezekhez képest lényegesen kevesebb olyan indoklással találkozunk, miszerint az alkalmazotti státus jobb feltételek, lehetőségek és egyéni kompetenciák híján kényszerből fakad. Ezek közé tartozik a vállalkozásalapításhoz szükséges megfelelő tudás hiánya (2,1 százalék), nem megfelelő gazdasági környezet (2 százalék), az anyagi feltételek hiánya (2 százalék), a társadalom és egészségbiztosításhoz kapcsolódó problémák (1,7 százalék), valamint a nem megfelelő szaktudás (0,7 százalék). A vállalkozói státus iránti preferenciák motivációi egyértelműbbek az előzőnél. Az esetek több mint 40 százaléka a jobb anyagi megélhetés és pénzügyi nyereség miatt vállalkozna, hasonló arányban vannak azok, akik úgy gondolják, hogy vállalkozás nagyobb személyes függetlenséget biztosít. Minden tízedik válaszadó, aki a vállalkozást preferálja, a személyes fejlődést, a személyes ambíciók megvalósításának lehetőségét látja benne. A nagyobb személyes függetlenség és önállóság a legszívesebben önfoglalkoztatottként dolgozóknál jelenik meg. A válaszadók 60 százalékának bevallása szerint ez azért vonzó, mert nem kell alkalmazkodnia környezetéhez, hanem ezt önmaga tudja alakítani, közel egyharmaduk pedig úgy látja, hogy önfoglalkoztatottként több jövedelemhez jutnának. A fókuszcsoportos beszélgetések fő témája hasonló volt, ez esetben is arra kérték a válaszadókat, nyilatkozzanak arról, hogy inkább alkalmazottak vagy vállalkozók szeretnének-e lenni, és indokolják meg választásukat. Lévén, hogy a résztvevők potenciális vállalkozók voltak, magas volt a vállalkozói hajlam és a vállalkozói státust részesítették előnyben az alkalmazottival szemben.

Acronim: ALCHILKINDERG

Acronim: ALCHILKINDERG The community of all children - an easier start in kindergarten, help good relationships with families *** Comunitatea tuturor copiilor - un start mai ușor în grădiniță, îmbunătățirea relațiilor cu părin

Részletesebben

FIŞA DISCIPLINEI 1. 1. Date despre program

FIŞA DISCIPLINEI 1. 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Creştină Partium 1.2 Facultatea Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane 1.3 Departamentul Limba şi literatura maghiară

Részletesebben

PORTA - ÉRTÉKELŐ ADATLAP FIŞĂ DE CARTARE - GOSPODĂRIE Település / Localitate: Homoródújfalu/Satu Nou. Forrás - Sursă

PORTA - ÉRTÉKELŐ ADATLAP FIŞĂ DE CARTARE - GOSPODĂRIE Település / Localitate: Homoródújfalu/Satu Nou. Forrás - Sursă PORTA - ÉRTÉKELŐ ADATLAP FIŞĂ DE CARTARE - GOSPODĂRIE Település / Localitate: Homoródújfalu/Satu Nou Tömb, utca / stradă, bl.morf: felszeg porta házszám / nr. gospodărie: 53 Kód / Cod Lapszám/nr.pagină

Részletesebben

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ Programa şcolară a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr..../... MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI PROGRAMA ŞCOLARĂ REVIZUITĂ LIMBA ŞI LITERATURA

Részletesebben

METODICA PREDĂRII LIMBII ŞI LITERATURII MAGHIARE

METODICA PREDĂRII LIMBII ŞI LITERATURII MAGHIARE ANEXA 2 la ordinul ministrului educańiei şi cercetării nr. 5959 / 22.12.2006 M I N I S T E R U L E D U C AłIEI ŞI C E R C E TĂRII CONSILIUL NAłIONAL PENTRU CURRICULUM PROGRAMĂ ŞCOLARĂ PENTRU CICLUL SUPERIOR

Részletesebben

A munkahely kialakítása

A munkahely kialakítása A munkahely kialakítása A munkahely modellje A munkahely a termelés technikaigazdasági folyamatának legkisebb egysége, a termékelőállítási tevékenység, az emberi munka színtere Kettős tartalom: A tevékenység

Részletesebben

model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare i

model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare i model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare i integrált vállalkozás-fejlesztési modell három fejlesztési régió kisvárosaiban kutatásjelentés i.

Részletesebben

10 ani de la înfiinţarea Centrelor pentru Copii cu Deficienţe Neuropsihiatrice

10 ani de la înfiinţarea Centrelor pentru Copii cu Deficienţe Neuropsihiatrice 10 ani de la înfiinţarea Centrelor pentru Copii cu Deficienţe Neuropsihiatrice Distracție și voie bună pentru copiii adoptați Fundaţia Buckner România - donaţie de încălţăminte acordată copiilor din centrele

Részletesebben

PENSIUNI VENDÉGHÁZAK. Tordaszentlászló. Săvădisla. Magyarfenes. Vlaha. Sztolna (Isztolna) Stolna. Magyarlóna. Luna de Sus

PENSIUNI VENDÉGHÁZAK. Tordaszentlászló. Săvădisla. Magyarfenes. Vlaha. Sztolna (Isztolna) Stolna. Magyarlóna. Luna de Sus PENSIUNI VENDÉGHÁZAK Săvădisla Tordaszentlászló 110 Pensiunea Mysterious Spa Mysterious Spa panzió 112 Pensiunea şi restaurantul Copfos csárda Copfos csárda 113 Tamás Bistro Tamás Bisztró 115 Pensiunea

Részletesebben

Partiumi Keresztény Egyetem Felvételi tájékoztató 2010-2011. www.partium.ro

Partiumi Keresztény Egyetem Felvételi tájékoztató 2010-2011. www.partium.ro Partiumi Keresztény Egyetem tájékoztató www.partium.ro Kedves olvasó, leendő hallgatónk! Szeretettel köszöntelek Románia első akkreditált magyar nyelvű egyeteme, a Partiumi Keresztény Egyetem akadémiai

Részletesebben

Nándor BÁRDI RELAÞIILE ROMÂNO-MAGHIARE, TRECUT ªI VIITOR A ROMÁN MAGYAR KAPCSOLATOK, MÚLT ÉS JELEN

Nándor BÁRDI RELAÞIILE ROMÂNO-MAGHIARE, TRECUT ªI VIITOR A ROMÁN MAGYAR KAPCSOLATOK, MÚLT ÉS JELEN Nándor BÁRDI RELAÞIILE ROMÂNO-MAGHIARE, TRECUT ªI VIITOR A ROMÁN MAGYAR KAPCSOLATOK, MÚLT ÉS JELEN ROMANIAN-HUNGARIAN RELATIONS BETWEEN PAST AND FUTURE RELAÞIILE ROMÂNO-MAGHIARE, TRECUT ªI VIITOR A. Despre

Részletesebben

A Szamos folyó ökológiai állapotfelmérése, a Tisza folyó ökológiai állapotára gyakorolt hatásának vizsgálata

A Szamos folyó ökológiai állapotfelmérése, a Tisza folyó ökológiai állapotára gyakorolt hatásának vizsgálata A Szamos folyó ökológiai állapotfelmérése, a Tisza folyó ökológiai állapotára gyakorolt hatásának vizsgálata Evaluarea ecologică a râului Someş în vederea determinării influenţei acestuia asupra stării

Részletesebben

Ecological assessment of the Szamos/Somes River to determine its influence on the ecological state of the Tisza River

Ecological assessment of the Szamos/Somes River to determine its influence on the ecological state of the Tisza River Ecological assessment of the Szamos/Somes River to determine its influence on the ecological state of the Tisza River A Szamos és Tisza folyók állapota a laboratóriumi vizsgálati eredmények alapján Evaluarea

Részletesebben

Fonduri europene oportunități de finanțare, investiții, evenimente Úniós források beruházások finanszírozásának, események szervezésének lehetősége

Fonduri europene oportunități de finanțare, investiții, evenimente Úniós források beruházások finanszírozásának, események szervezésének lehetősége Fonduri europene oportunități de finanțare, investiții, evenimente Úniós források beruházások finanszírozásának, események szervezésének lehetősége Ce s-a întâmplat? Mi történt? 2003-2009 Phare Coeziune

Részletesebben

Olimpiada Naţională de Matematică Etapa Naţională, Braşov, 2 aprilie CLASA a VIII-a

Olimpiada Naţională de Matematică Etapa Naţională, Braşov, 2 aprilie CLASA a VIII-a Olimpiada Naţională de Matematică Etapa Naţională, Braşov, aprilie 013 CLASA a VIII-a Problema 1. Prisma regulată dreaptă ABCA B C, cu AB = a, are proprietatea că eistă un unic punct M (BB ) astfel încât

Részletesebben

COMUNICAREA EFICIENTĂ - CHEIA SUCCESULUI - HATÉKONY KOMMUNIKÁCIÓ - A SIKER KULCS -

COMUNICAREA EFICIENTĂ - CHEIA SUCCESULUI - HATÉKONY KOMMUNIKÁCIÓ - A SIKER KULCS - COMUNICAREA EFICIENTĂ - CHEIA SUCCESULUI - HATÉKONY KOMMUNIKÁCIÓ - A SIKER KULCS - FORUM PENTRU IDENTIFICARE DE PARTENERI / PARTNER KERESŐ FÓRUM ORADEA, 10.11.2017 Obiectivul prezentării / A bemutató célja

Részletesebben

model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare ii

model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare ii model integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni raport de cercetare ii integrált vállalkozás-fejlesztési modell három fejlesztési régió kisvárosaiban kutatásjelentés ii.

Részletesebben

Obiectivele care au condus la fondarea Fundaţiei:

Obiectivele care au condus la fondarea Fundaţiei: MICROCREDITARE Obiectivele care au condus la fondarea Fundaţiei: Formarea şi administrarea sistemului de mijloace pentru stimularea investiţiilor în Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg posibilitatea atragerii

Részletesebben

1. Sumarul proiectului

1. Sumarul proiectului 1. Sumarul proiectului Idei pentru crearea unui concept: Model integrat de dezvoltare antreprenorială 1 În data de 3 ianuarie 2011 Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România a lansat un proiect

Részletesebben

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ Aprobat cu Ordin al ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5198 / 01.11.2004 M I N I S T E R U L E D U C A Ţ I E I Ş I C E R C E T Ă R I I CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM PROGRAME ŞCOLARE PENTRU

Részletesebben

Dosar individual. vajdandras@yahoo.com

Dosar individual. vajdandras@yahoo.com ROMÂNIA UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA Str. Mihail Kogãlniceanu, nr. 1, 400084 Cluj-Napoca Tel. (00) 40-264 - 40.53.00*; 40.53.01; 40.53.02 ; 40.53.22 Fax: 40-264 - 59.19.06 E-mail: staff@staff.ubbcluj.ro

Részletesebben

Beruházási adatlap / Notă de fundamentare a cererii de investiţie

Beruházási adatlap / Notă de fundamentare a cererii de investiţie 3-sz. Melléklet/Anexa nr. 3 Beruházási adatlap / Notă de fundamentare a cererii de investiţie A BERUHÁZÁS MEGNEVEZÉSE / TITLUL PROIECTULUI DE INVESTIŢIE: KÉRT TAMOGATÁS FORRÁS LEÍRÁSA / INFORMAŢII PRIVIND

Részletesebben

A törpevízerőművek helyzete Hargita Megyében

A törpevízerőművek helyzete Hargita Megyében A törpevízerőművek helyzete Hargita Megyében URBANISZTIKAI ENGEDÉLYEZÉSI FOLYAMAT PROCESUL DE AUTORIZARE DPDV. URBANISTIC Korodi Szabolcs építész URBANISZTIKAI SZAKMAI SZEMPONT PUNCTUL DE VEDERE AL PROFESIEI

Részletesebben

RAPORT ANALIZĂ. Anul școlar 2012-2013

RAPORT ANALIZĂ. Anul școlar 2012-2013 RAPORT ANALIZĂ Anul școlar 2012-2013 1. Baza materială Inceperea anului școlar 2012-2013 aproape a pornit in condiții excelente din punct de vedere al bazei materiale. S-au schimbat 6 rânduri de geamuri

Részletesebben

INFORMAŢII ŞI MANUAL DE UTILIZARE - ÎNREGISTRARE ŞI PLATĂ CU CARD BANCAR în Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) -

INFORMAŢII ŞI MANUAL DE UTILIZARE - ÎNREGISTRARE ŞI PLATĂ CU CARD BANCAR în Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) - INFORMAŢII ŞI MANUAL DE UTILIZARE - ÎNREGISTRARE ŞI PLATĂ CU CARD BANCAR în Sistemul Naţional Electronic de Plată (SNEP) - www.ghiseul.ro ISMERTETŐ KÉZIKÖNYV- BANKKÁRTYÁVAL TÖRTÉNŐ ONLINE ADÓFIZETÉS AZ

Részletesebben

Az Ön kézikönyve PHILIPS FC7070 http://hu.yourpdfguides.com/dref/4237547

Az Ön kézikönyve PHILIPS FC7070 http://hu.yourpdfguides.com/dref/4237547 Elolvashatja az ajánlásokat a felhasználói kézikönyv, a műszaki vezető, illetve a telepítési útmutató. Megtalálja a választ minden kérdésre az a felhasználói kézikönyv (információk, leírások, biztonsági

Részletesebben

Gabriel ANDREESCU NECESITATEA RECONCILIERII INTERNE A BELSÕ MEGBÉKÉLÉS SZÜKSÉGESSÉGE THE NEED FOR DOMESTIC RECONCILIATION

Gabriel ANDREESCU NECESITATEA RECONCILIERII INTERNE A BELSÕ MEGBÉKÉLÉS SZÜKSÉGESSÉGE THE NEED FOR DOMESTIC RECONCILIATION Gabriel ANDREESCU NECESITATEA RECONCILIERII INTERNE A BELSÕ MEGBÉKÉLÉS SZÜKSÉGESSÉGE THE NEED FOR DOMESTIC RECONCILIATION NECESITATEA RECONCILIERII INTERNE Dragi colegi, Mã grãbesc sã vã trimit rãspunsul

Részletesebben

I N F O. Segítség Mindenkinek-Ajutor pentru ToŃi

I N F O. Segítség Mindenkinek-Ajutor pentru ToŃi I N F O 2004 anul II évf. nr. 7 szám Barátunk és sorstársunk 2004. július 27-én eltávozott közülünk, hitünk szerint oda, ahol mindannyian, majd együtt fogunk örvendezni egy új és örök találkozásnak. Márti,

Részletesebben

Aprobat cu Ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4686.05.08.2003 PENTRU CLASELE I A II-A

Aprobat cu Ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4686.05.08.2003 PENTRU CLASELE I A II-A M I N I S T E R U L E D U C A Ţ I E I, C E R C E T Ă R I I Ş I T I N E R E T U L U I CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM L I MBA ŞI LITERATURA M A GHIARĂ PROGRAMĂ ŞCOLARĂ REVIZUITĂ PENTRU CLASELE I A

Részletesebben

Raport de activitate pe anul 2013 2013-as tevékenységi beszámoló

Raport de activitate pe anul 2013 2013-as tevékenységi beszámoló Raport de activitate pe anul 2013 2013-as tevékenységi beszámoló Direcția generală management / Menedzsment vezérigazgatóság Compartimentul resurse umane / Humánerőforrás részleg Compartimentul management

Részletesebben

Vânătoarea de fantome în Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureș între aprilie 2016

Vânătoarea de fantome în Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureș între aprilie 2016 Vânătoarea de fantome în Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureș între 18-22 aprilie 2016 Ce înseamnă asta? Mâinile rele au eliberat 10 fantome în Grădina Zoologică din Tîrgu-Mureș. Pentru a le vâna trebuie

Részletesebben

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ Universitatea Babeş-Bolyai superior 1.2 Facultatea Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei 1.3 Departamentul Pedagogie şi Didactică Aplicată

Részletesebben

Az Ön kézikönyve TOPCOM BUTLER 4502+TRIPLE http://hu.yourpdfguides.com/dref/2232614

Az Ön kézikönyve TOPCOM BUTLER 4502+TRIPLE http://hu.yourpdfguides.com/dref/2232614 Elolvashatja az ajánlásokat a felhasználói kézikönyv, a műszaki vezető, illetve a telepítési útmutató TOPCOM BUTLER 4502+TRIPLE. Megtalálja a választ minden kérdésre az a felhasználói kézikönyv (információk,

Részletesebben

ÉPÍTETT ÖRÖKSÉG FENNTARTHATÓSÁGA HARGITA MEGYÉBEN-konferencia SUSTENABILITATEA PATRIMONIULUI CONSTRUIT ÎN JUDEŢUL HARGHITA-conferinţă 22.02.2013.

ÉPÍTETT ÖRÖKSÉG FENNTARTHATÓSÁGA HARGITA MEGYÉBEN-konferencia SUSTENABILITATEA PATRIMONIULUI CONSTRUIT ÎN JUDEŢUL HARGHITA-conferinţă 22.02.2013. ÉPÍTETT ÖRÖKSÉG FENNTARTHATÓSÁGA HARGITA MEGYÉBEN-konferencia 22.02.2013. Hargita Megye Tanácsa, Faluképvédelmi programja, 2009- Modern székely ház: 2011-es alprogram A Modern székely ház program számokban:

Részletesebben

Tisztelt polgármester úr! Tordaszentlászló 2013.02.08. Referenciaszám: 2013-01

Tisztelt polgármester úr! Tordaszentlászló 2013.02.08. Referenciaszám: 2013-01 Tisztelt polgármester úr! Tordaszentlászló 2013.02.08 Referenciaszám: 2013-01 Megállapítottam, hogy Tordaszentlászlón a nyelvi jogok nincsenek kellőképpen betartva. Tordaszentlászló 52 % magyar lakossággal

Részletesebben

1. PREZENTAREA GENERALĂ A PROIECTULUI

1. PREZENTAREA GENERALĂ A PROIECTULUI Cooperare interregională 1 1. PREZENTAREA GENERALĂ A PROIECTULUI În data de 3 ianuarie 2011, Asociaţia pentu Promovarea Afacerilor în România, cu sediul în Oradea, a lansat un proiect strategic de dezvoltare

Részletesebben

Vox Juventutis. Vox Juventutis. Cserey-Goga Iskolacsoport diákjainak lapja. Anul şc. 2008/2009 es tanév Nr. II / Második szám. Kedves Diáksereg!

Vox Juventutis. Vox Juventutis. Cserey-Goga Iskolacsoport diákjainak lapja. Anul şc. 2008/2009 es tanév Nr. II / Második szám. Kedves Diáksereg! Vox Juventutis revista elevilor Grupului Şcolar Crasna Cserey-Goga Iskolacsoport diákjainak lapja Kraszna Anul şc. 2008/2009 es tanév Nr. II / Második szám Kedves Diáksereg! Most, a zöldellő tavasz és

Részletesebben

TÖMB, UTCAKÉP - ÉRTÉKELŐ ADATLAP FIŞĂ DE CARTARE - ZONĂ, TRAMĂ STRADALĂ Település / Localitate Almás / Merești

TÖMB, UTCAKÉP - ÉRTÉKELŐ ADATLAP FIŞĂ DE CARTARE - ZONĂ, TRAMĂ STRADALĂ Település / Localitate Almás / Merești 1/9 1. Általános adatok / Date generale Keltezés / Data nov. 2011 Adatgyűjtő neve/nume responsabil András Alpár, Lőrincz Barna Aláírása/Semnătura Rajz azonosítója/nr. desen Fotók azonosítója/nr.identificare

Részletesebben

DISPOZIŢIA NR. 895 din 12.10.2015 privind convocarea Consiliului Judeţean Bihor

DISPOZIŢIA NR. 895 din 12.10.2015 privind convocarea Consiliului Judeţean Bihor ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL CABINETUL PREŞEDINTELUI DISPOZIŢIA NR. 895 din 12.10.2015 privind convocarea Consiliului Judeţean Bihor În temeiul art. 94 alin.(1)

Részletesebben

Dr. Csordás - László Enikő - manager de proiect / projektmenedzser Erika Posmoşanu asistent de proiect / projekt asszisztens

Dr. Csordás - László Enikő - manager de proiect / projektmenedzser Erika Posmoşanu asistent de proiect / projekt asszisztens Prezentarea proiectului Crearea de laboratoare de restaurare de înaltă performaţă cu centrele Debreţin-Oradea Kiemelt műszaki tartalommal rendelkező restaurátor műhelyek kialakítása Debrecen Nagyvárad

Részletesebben

1. Sumarul proiectului

1. Sumarul proiectului Programe de formare profesională în sprijinul iniţierii şi dezvoltării de afaceri 1 1. Sumarul proiectului În data de 3 ianuarie 2011 Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România a lansat un proiect

Részletesebben

Az Európai Unió Hivatalos Lapja. (Kötelezően közzéteendő jogi aktusok)

Az Európai Unió Hivatalos Lapja. (Kötelezően közzéteendő jogi aktusok) Az Európai Unió Hivatalos Lapja 1 I (Kötelezően közzéteendő jogi aktusok) A TANÁCS 1791/2006/EK RENDELETE (2006. november 20.) az áruk szabad mozgása, a személyek szabad mozgása, a vállalati jog, a versenypolitika,

Részletesebben

Prefectura Cluj. Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: Fax:

Prefectura Cluj. Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: Fax: Prefectura Cluj Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: +40.264.594888 Fax: +40.264.59163 prefectura@prefecturacluj.ro Tisztelt Prefektus Ur! Stimată Doamnă/ stimate Domn! Tárgy: Törvény

Részletesebben

LISTA PUBLICAŢIILOR VERES VALÉR

LISTA PUBLICAŢIILOR VERES VALÉR LISTA PUBLICAŢIILOR VERES VALÉR Cărţi, volume coordonate Veres V., 2015. Népességszerkezet és nemzetiség [Population structure and ethno-nationality in Romania], Cluj-Napoca:.Cluj University Press, 260

Részletesebben

KÉRELMET / ELŐZETES ELJÁRÁST. Tárgy: Románia Alkotmánya 120 cikk 2 bekezdés, 215/2001 törvény be nem tartása többek között.

KÉRELMET / ELŐZETES ELJÁRÁST. Tárgy: Románia Alkotmánya 120 cikk 2 bekezdés, 215/2001 törvény be nem tartása többek között. Tisztelt polgármester úr! Tordaszentlászló 2014.05.30 Alulírott Landman Gábor Szőlő utca 97/J 407505 tordaszentlászlói lakós, született 05-05- 1975 Eindhoven-ben / Hollandia, holland állampolgár, személyi

Részletesebben

ANEXĂ la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 183 din 31.08.2011 ACORD

ANEXĂ la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 183 din 31.08.2011 ACORD ANEXĂ la Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 183 din 31.08.2011 VIZAT: PREȘEDINTE, Radu Țîrle ACORD Privind modalitatea de integrare a Depozitului judeţean şi a instalaţiilor aferente în Proiectul de management

Részletesebben

A zsűri tagjai: Ádám Gyula, Balázs Attila, Bálint Zsigmond, Erdély Bálint Előd, Henning János

A zsűri tagjai: Ádám Gyula, Balázs Attila, Bálint Zsigmond, Erdély Bálint Előd, Henning János Kapcsolat Contact Kapcsolat válogatás a Kapcsolat fotópályázatra beérkezett fényképekből A világunk végtelen összefüggések rendszere: a viszonyok némelyike magától érthetődő, mások számunkra érzékelhetetlenek,

Részletesebben

Kedves Olvasó! Likefestoon Szerkesztőség

Kedves Olvasó! Likefestoon Szerkesztőség MAGAZIN I. évfolyam 1. szám 2012. április 15. www.likefestoon.com Két ország, egy cél, közös siker! TARTALOMBÓL: Gazdálkodóknak Kisebbségek Együttműködés Egészségcentrum Dinnyés út Aradi színház 3. oldal

Részletesebben

A TÁVOKTATATÁS JELENE ÉS JÖVŐJE A BABES-BOLYAI TUDOMÁNYEGYETEMEN

A TÁVOKTATATÁS JELENE ÉS JÖVŐJE A BABES-BOLYAI TUDOMÁNYEGYETEMEN Babeş-Bolyai Tudományegyetem Pszichológia és neveléstudományok kar Alkalmazott Pszichológia Intézet A TÁVOKTATATÁS JELENE ÉS JÖVŐJE A BABES-BOLYAI TUDOMÁNYEGYETEMEN Dr. Batiz Enikő adjunktus MÚLT A meghirdetett

Részletesebben

ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL

ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR BIHAR MEGYEI TANÁCS BIHOR COUNTY COUNCIL ELNÖKI KABINET 360. SZ. RENDELKEZÉS a Bihar Megyei Tanács 20. szeptember 25.-i összehívójáról Az aktualizált 2001. évi 215. sz.

Részletesebben

Belső könyvvizsgáló és ellenrőző iroda Birou de audit public intern şi corp control. Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011

Belső könyvvizsgáló és ellenrőző iroda Birou de audit public intern şi corp control. Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011 Belső könyvvizsgáló és ellenrőző iroda Birou de audit public intern şi corp control Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011 A Belső könyvvizsgáló és ellenőrző iroda tevékenysége két részlegben

Részletesebben

Oportunităţi de dezvoltare şi investiţii în

Oportunităţi de dezvoltare şi investiţii în Oportunităţi de dezvoltare şi investiţii în România Borbély László Ministrul Dezvoltării Lucrărilor rilor Publice şi Locuinţelor 4 aprilie 2008, Oradea Investors Conference Noi oportunităţi şi resurse

Részletesebben

mmcité www.mmcite.com

mmcité www.mmcite.com mmcité Oraș Spațiile publice ale orașelor sunt locuri fascinante unde oamenii se întâlnesc cu istoria. Ne bucurăm că designul nostru este focusat asupra a ceva așa de interesant precum zonele urbane. Putem

Részletesebben

Couvertures Hongrois-Roumain.fm Page 1 Mercredi, 24. mars 2004 3:39 15. utilizare 251 522 213A. Manual de. Használati útmutató 251 522 213A

Couvertures Hongrois-Roumain.fm Page 1 Mercredi, 24. mars 2004 3:39 15. utilizare 251 522 213A. Manual de. Használati útmutató 251 522 213A Couvertures Hongrois-Roumain.fm Page 1 Mercredi, 24. mars 2004 3:39 15 Manual de utilizare 251 522 213A 251 522 213A Használati útmutató Couvertures Hongrois-Roumain.fm Page 2 Mercredi, 24. mars 2004 3:39

Részletesebben

Az Ön kézikönyve SONY KDL-32BX420 http://hu.yourpdfguides.com/dref/4059449

Az Ön kézikönyve SONY KDL-32BX420 http://hu.yourpdfguides.com/dref/4059449 Elolvashatja az ajánlásokat a felhasználói kézikönyv, a műszaki vezető, illetve a telepítési útmutató. Megtalálja a választ minden kérdésre az a felhasználói kézikönyv (információk, leírások, biztonsági

Részletesebben

Írás Scris Angol /Engleză 5 4 4 Magyar/ Maghiară

Írás Scris Angol /Engleză 5 4 4 Magyar/ Maghiară 5.b Melléklet - A projekt menedzsment tagok és a projekt belső szakértőinek önéletrajzai / Anexa 5/b - Curriculum Vitae al echipei de management de proiect şi ale experţilor interni ÖNÉLETRAJZ / CURRICULUM

Részletesebben

FIŞA DISCIPLINEI 1. 1. Date despre program

FIŞA DISCIPLINEI 1. 1. Date despre program FIŞA DISCIPLINEI 1 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Creştină Partium 1.2 Facultatea Ştiinţe Socio-Umane 1.3 Departamentul Limba şi Literatura Maghiară 1.4 Domeniul

Részletesebben

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2015

EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2015 EVALUARE NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a VI-a 2015 Test 2 Limba română Limba maghiară Limba germană Limbă şi comunicare Judeţul/sectorul... Localitatea... Unitatea de învățământ... Numele şi prenumele elevului/elevei......

Részletesebben

Pedagogie Muzicală / Licenţiat în muzică Calificarea

Pedagogie Muzicală / Licenţiat în muzică Calificarea FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituţia de învăţământ superior Universitatea Babeş - Bolyai 1.2 Facultatea Teologie Reformată 1.3 Departamentul Teologie Reformată şi Pedagogie Muzicală 1.4

Részletesebben

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ Anexa nr. 2 la Ordiul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3919 / 20.04.2005 M I N I S T E R U L E D U C A Ţ I E I Ş I C E R C E T Ă R I I CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU CURRICULUM PROGRAME ŞCOLARE PENTRU

Részletesebben

APROFUNDAREA COOPERĂRII TRANSFRONTALIERE ÎN FORMAREA ŞI ORIENTAREA PROFESIONALĂ A SPECIALIŞTILOR ÎN EDUCAŢIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

APROFUNDAREA COOPERĂRII TRANSFRONTALIERE ÎN FORMAREA ŞI ORIENTAREA PROFESIONALĂ A SPECIALIŞTILOR ÎN EDUCAŢIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ APROFUNDAREA COOPERĂRII TRANSFRONTALIERE ÎN FORMAREA ŞI ORIENTAREA PROFESIONALĂ A SPECIALIŞTILOR ÎN EDUCAŢIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ HATÁRMENTI EGYÜTTMŰKÖDÉS ERŐSÍTÉSE A SZOCIÁLIS SZAKEMBEREK KÉPZÉSE ÉS MUNKAERŐ-PIACI

Részletesebben

HOTĂRÂREA NR 51. din data de 14.11.2014 privind aprobarea Regulamentului de ordine interiore pentru anul școlar 2014-2015

HOTĂRÂREA NR 51. din data de 14.11.2014 privind aprobarea Regulamentului de ordine interiore pentru anul școlar 2014-2015 R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SĂLAJ LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 SĂRMĂȘAG Ro-457330-Sărmăşag-Sălaj, str. Primăverii, nr. 15, tel: 0260 655384, 0260 655385 fax:

Részletesebben

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ

LIMBA ŞI LITERATURA MAGHIARĂ Programa şcolară a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu nr..../... MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI PROGRAMA ŞCOLARĂ REVIZUITĂ LIMBA ŞI LITERATURA

Részletesebben

JÓ GYAKORLATOK Megvalósított projektek a Csík LEADER Helyi Akciócsoport területén

JÓ GYAKORLATOK Megvalósított projektek a Csík LEADER Helyi Akciócsoport területén JÓ GYAKORLATOK Megvalósított projektek a Csík LEADER Helyi Akciócsoport területén Minőséget teremtünk! Start spre calitate! Jövőképünk: A test-lélek-szellem hármassága az élet teljessége. A helyi gazdaság

Részletesebben

ROMÁN ALAPFOK. Olvasott szöveg értése 1 Maximális pontszám: 15

ROMÁN ALAPFOK. Olvasott szöveg értése 1 Maximális pontszám: 15 ROMÁN ALAPFOK Olvasott szöveg értése 1 Maximális pontszám: 15 Folosirea frecventă a reţelei de socializare Facebook poate conduce la dependenţă, în special în rândul utilizatorilor cu venituri mici şi

Részletesebben

CARTA UNIVERSITĂŢII DE ARTE TÂRGU-MUREŞ

CARTA UNIVERSITĂŢII DE ARTE TÂRGU-MUREŞ R O M Â N I A MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU-MUREŞ MAROSVÁSÁRHELYI MŰVÉSZETI EGYETEM CARTA UNIVERSITĂŢII DE ARTE TÂRGU-MUREŞ 2011 I. PREAMBUL

Részletesebben

Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă filosofie

Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă filosofie Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă filosofie Numele şi prenumele: Tamás Dénes A. Teza de doctorat Titlu: Focusare pe frumos Universul romanelor lui Krasznahorkai László (A szépség

Részletesebben

CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/ CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/ REZERVATE ÎN ÎNVĂłĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU

CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/ CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/ REZERVATE ÎN ÎNVĂłĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR PROGRAMA PENTRU CENTRUL NAłIONAL DE EVALUARE ŞI EXAMINARE DIRECłIA GENERALĂ EDUCAłIE ŞI ÎNVĂłARE PE TOT PARCURSUL VIEłII CONCURSUL PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/ CATEDRELOR DECLARATE VACANTE/ REZERVATE ÎN ÎNVĂłĂMÂNTUL

Részletesebben

Biomasa o sursă de energie regenerabilă

Biomasa o sursă de energie regenerabilă 7/16/2015 Biomasa o sursă de energie regenerabilă Mesagerul de Covasna Biomasa o sursă de energie regenerabilă in Știri iunie 23, 2015 Clusterul Biomasei Green Energy a organizat ieri, la sediul Universității

Részletesebben

Bevándorlás Dokumentumok

Bevándorlás Dokumentumok - Általános Hol találom a űrlapot? Unde pot găsi un formular pentru? Űrlap holléte felőli érdeklődés Mikor állították ki a [dokumentumot]? Egy dokumentum kiállítási dátumának megkérdezése Hol állították

Részletesebben

TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST DE TIIN I CULTUR VEDECKÝ A KULTÚRNY ASOPIS

TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST DE TIIN I CULTUR VEDECKÝ A KULTÚRNY ASOPIS Universitatea de Vest Univerzita Mateja Bela Vasile Goldi Ekonomicka fakulta Arad Banská Bystrica Tessedik Sámuel F iskola Gazdasági F iskolai Kara Békéscsaba TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST

Részletesebben

Instrumente Structurale 2007-2013 FORMARE PROFESIONALĂ PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR MANAGERIALE

Instrumente Structurale 2007-2013 FORMARE PROFESIONALĂ PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR MANAGERIALE UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AMPOSDRU Fondul Social European POSDRU 2007-2013 Instrumente Structurale 2007-2013 GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII,

Részletesebben

Írásbeli vizsga Matematika Informatika szak

Írásbeli vizsga Matematika Informatika szak Babeş-Bolyai Tudományegyetem, Kolozsvár Matematika és Informatika Kar ZÁRÓVIZSGA Írásbeli vizsga 2017. Matematika Informatika szak I. Algebra 1) a) Jelentsük ki a részcsoportok jellemzési tételét. b) Adjunk

Részletesebben

Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă

Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă Lista de lucrări în domeniul de studii universitare de licenţă Numele şi prenumele: Székely Kinga-Katalin A. Teza de doctorat B. Cărti publicate Autor (autori), titlu, editura, locul, anul, nr. ISBN, nr.

Részletesebben

MŰVELŐDÉSI SZAKTESTÜLET PÁLYÁZATI ŰRLAP

MŰVELŐDÉSI SZAKTESTÜLET PÁLYÁZATI ŰRLAP PÁLYÁZATI ŰRLAP Pályázó szervezet neve: Program megnevezése: VÉGVÁRÉRT ALAPITVÁNY IX. HAGZOMÁNYŐRZŐ NÉPTÁNCTÁBOR Iktatási szám (nem kitöltendő): Kitöltés módja: számítógéppel. I. ADATLAP ÉS ÖSSZEGZŐ 1.

Részletesebben

Raport de activitate anul es tevékenységi beszámoló

Raport de activitate anul es tevékenységi beszámoló Raport de activitate anul 2012 2012-es tevékenységi beszámoló Menedzsment vezérigazgatóság/ Direcția generală management Protokolliroda / Biroul de protocol: Saját kiadványok részlege / Compartimentul

Részletesebben

Helyi Közigazgatási Vezérigazgatóság/ Direcţia generală de administraţie publică locală. Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011

Helyi Közigazgatási Vezérigazgatóság/ Direcţia generală de administraţie publică locală. Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011 Helyi Közigazgatási Vezérigazgatóság/ Direcţia generală de administraţie publică locală Tevékenységi beszámoló 2011 Raport de activitate 2011 1 A jogi osztály 2011. évi tevékenysége / Activitatea compartimentului

Részletesebben

A SZORZÓTÁBLA TANÍTÁSA

A SZORZÓTÁBLA TANÍTÁSA ÎNVĂŢAREA TABLEI ÎNMULŢIRII A SZORZÓTÁBLA TANÍTÁSA Inv.Simon Kerekes Csilla Gimnaziul Dacia Tg.Mureş Învăţarea tablei înmulţirii pentru mulţi constituie o problemă. Pentru dascăli e o provocare, pentru

Részletesebben

ESF 4650ROW ESF 4650ROX... HU MOSOGATÓGÉP HASZNÁLATI ÚTMUTATÓ 2 RO MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE MANUAL DE UTILIZARE 18

ESF 4650ROW ESF 4650ROX... HU MOSOGATÓGÉP HASZNÁLATI ÚTMUTATÓ 2 RO MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE MANUAL DE UTILIZARE 18 ESF 4650ROW ESF 4650ROX...... HU MOSOGATÓGÉP HASZNÁLATI ÚTMUTATÓ 2 RO MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE MANUAL DE UTILIZARE 18 2 www.electrolux.com TARTALOMJEGYZÉK 1. BIZTONSÁGI ELŐÍRÁSOK..............................................................

Részletesebben

Procedure 2(b) (obvious errors in a number of language versions)

Procedure 2(b) (obvious errors in a number of language versions) 114656/EU XXIV. GP Eingelangt am 21/05/13 COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION Brussels, 21 May 2013 Interinstitutional Files: 2003/0071 (COD) LEX 587 14379/1/12 REV 1 JUR 516 AGRILEG 196 CODEC 3141 LEGISLATIVE

Részletesebben

RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT. Nr.2/27.11.2012

RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT. Nr.2/27.11.2012 CONTALEX AUDIT SRL Ion Bărbuleasa Carnet nr. 086 /01.03.2001 Membru al Camerei Auditorilor Finaciari din Romania E-mail: barbuleasa@yahoo.com Telefon: 0756640406 RAPORTUL AUDITORULUI INDEPENDENT conform

Részletesebben

Piata Universitatii Underground Parking University-Bucharest Project June-August 2011 Daniel BUZILA, MATEIDESZ Gábor

Piata Universitatii Underground Parking University-Bucharest Project June-August 2011 Daniel BUZILA, MATEIDESZ Gábor Piata Universitatii Underground Parking University-Bucharest Project June-August 2011 Daniel BUZILA, MATEIDESZ Gábor HBM SBR / SZIE 2011.11.28. Pozitie santier Localizare pe harta Locatia cu amplasamentul

Részletesebben

RO - Instrucțiuni tehnice pentru instalare? i întreținere HU - Beszerelési kézikönyv

RO - Instrucțiuni tehnice pentru instalare? i întreținere HU - Beszerelési kézikönyv Generalităţi Áttekintés RO - Instrucțiuni tehnice pentru instalare? i întreținere HU - Beszerelési kézikönyv 1 CUPRINS Generalităţi...3 Recomandări (avertizări) pentru instalare Marcarea CE Placa de timbru

Részletesebben

A TANTÁRGY ADATLAPJA Pénzügyi piacok

A TANTÁRGY ADATLAPJA Pénzügyi piacok Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor A TANTÁRGY ADATLAPJA Pénzügyi piacok Str. Teodor Mihali nr. 58-60 Cluj-Napoca, RO-400591 Tel.: 0264-41.86.52-5 Fax: 0264-41.25.70 econ@econ.ubbcluj.ro

Részletesebben

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ Universitatea Babeș-Bolyai

FIŞA DISCIPLINEI. 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ Universitatea Babeș-Bolyai FIŞA DISCIPLINEI 1. Date despre program 1.1 Instituția de învățământ Universitatea Babeș-Bolyai superior 1.2 Facultatea Teologie Reformată 1.3 Departamentul Teologie Reformată și Pedagogie Muzicală 1.4

Részletesebben

ADMITERE 2014 nivel LICENŢĂ

ADMITERE 2014 nivel LICENŢĂ ADMITERE 2014 nivel LICENŢĂ Domeniul KINETOTERAPIE Specializarea KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ (3 ani, cu frecvenţă) la Cluj-Napoca. Liniile de studiu: română şi maghiară Candidaţii care se înscriu

Részletesebben

Román C2 1 1 040 nyelvi programkövetelmény

Román C2 1 1 040 nyelvi programkövetelmény Román C2 1 1 040 nyelvi programkövetelmény A javaslattevő alapadatai Javaslatot benyújtó neve Csaba-College Külkereskedelmi Oktatási és Továbbképző Kft. A nyelvi képzésre vonatkozó adatok Nyelv megnevezése

Részletesebben

CONSILIUL DE PROGRAMARE ECONOMIC Ă CONVERGENȚA REALĂ

CONSILIUL DE PROGRAMARE ECONOMIC Ă CONVERGENȚA REALĂ CONSILIUL DE PROGRAMARE ECONOMIC Ă CONVERGENȚA REALĂ Bucuresti, 23 februarie 2018 Sumar 1. Concept 2. Evaluarea convergenței reale 3. Convergența regională 4. Beneficii și costuri ale aderării la Zona

Részletesebben

Instrumente Structurale 2007-2013. FII ANTREPRENOR! Formare profesională pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale

Instrumente Structurale 2007-2013. FII ANTREPRENOR! Formare profesională pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE AMPOSDRU Fondul Social European POSDRU 2007-2013 Instrumente Structurale 2007-2013 GUVERNUL

Részletesebben

Az Ön kézikönyve HOTPOINT 9YOKT 998ED X /HA http://hu.yourpdfguides.com/dref/5587014

Az Ön kézikönyve HOTPOINT 9YOKT 998ED X /HA http://hu.yourpdfguides.com/dref/5587014 Elolvashatja az ajánlásokat a felhasználói kézikönyv, a műszaki vezető, illetve a telepítési útmutató HOTPOINT 9YOKT 998ED X /HA. Megtalálja a választ minden kérdésre az a felhasználói kézikönyv (információk,

Részletesebben

Az Ön kézikönyve FESTOOL LHS 225 http://hu.yourpdfguides.com/dref/3199354

Az Ön kézikönyve FESTOOL LHS 225 http://hu.yourpdfguides.com/dref/3199354 Elolvashatja az ajánlásokat a felhasználói kézikönyv, a műszaki vezető, illetve a telepítési útmutató. Megtalálja a választ minden kérdésre az a felhasználói kézikönyv (információk, leírások, biztonsági

Részletesebben

TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST DE TIIN I CULTUR VEDECKÝ A KULTÚRNY ASOPIS

TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST DE TIIN I CULTUR VEDECKÝ A KULTÚRNY ASOPIS Universitatea de Vest Univerzita Mateja Bela Vasile Goldi Ekonomicka fakulta Arad Banská Bystrica Tessedik Sámuel F iskola Gazdasági F iskolai Kara Békéscsaba TUDOMÁNYOS ÉS KULTURÁLIS FOLYÓIRAT REVIST

Részletesebben

Prefectura Cluj. Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: Fax:

Prefectura Cluj. Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: Fax: Prefectura Cluj Bulevardul 21 Decembrie 1989 Nr. 58, Cluj-Napoca Tel.: +40.264.594888 Fax: +40.264.59163 prefectura@prefecturacluj.ro Tisztelt Prefektus Ur! Stimată Doamnă/ stimate Domn! Tárgy: Törvény

Részletesebben

Almera. Konyhai és fürdőszobai csaptelepek. Armături pentru bucătărie s i baie.

Almera. Konyhai és fürdőszobai csaptelepek. Armături pentru bucătărie s i baie. Almera Konyhai és fürdőszobai csaptelepek. Armături pentru bucătărie s i baie. Almera fürdőszobai csaptelepek Csillogó külső igazi belső értékekkel. Tiszta, dinamikus és lenyűgöző formavilágával, egyszerű

Részletesebben

Development of technical studies and plans for connecting Abrămuț to Kokad via Săcueni

Development of technical studies and plans for connecting Abrămuț to Kokad via Săcueni Development of technical studies and plans for connecting Abrămuț to Kokad via Săcueni HURO/11/63/1.1.3. Elaborarea de studii și planuri tehnice pentru conectarea satului Abrămuț (RO) cu Kokad (HU) via

Részletesebben

TANTÁRGYLAP. Nincs, nem ebben az esetben

TANTÁRGYLAP. Nincs, nem ebben az esetben TANTÁRGYLAP 1. A program adatai 1.1 A felsőoktatási intézmény neve Babeş Bolyai Tudományegyetem 1.2 Kar Politika-, Közigazgatás- és Kommunikációtudományi 1.3 Intézet/Tanszék Közigazgatási és Közszolgálati

Részletesebben

SCREENGEN PP2-ARAD Primaria Arad

SCREENGEN PP2-ARAD Primaria Arad SCREENGEN PP2-ARAD 02.05.2011 Primaria Arad Stimate D-le Prof. Turi, Dragi parteneri, Stimata audienta Va rog sa imi permiteti sa va transmit un salut cordial si toata consideratia din partea colegilor

Részletesebben

MAGYAR KÖZLÖNY 101. szám

MAGYAR KÖZLÖNY 101. szám MAGYAR KÖZLÖNY 101. szám MAGYARORSZÁG HIVATALOS LAPJA 2015. július 10., péntek Tartalomjegyzék 182/2015. (VII. 10.) Korm. rendelet A Magyarország Kormánya és Románia Kormánya közötti, a Magyar Köztársaság

Részletesebben

II. A VIZSGA LEÍRÁSA KÖZÉPSZINTŰ VIZSGA

II. A VIZSGA LEÍRÁSA KÖZÉPSZINTŰ VIZSGA A vizsga részei II. A VIZSGA LEÍRÁSA Középszint Emelt szint Írásbeli vizsga Írásbeli vizsga projekt 15 perc 180 perc 20 perc 80 pont 70 pont 100 pont 50 pont A vizsgán használható segédeszközök A vizsgázó

Részletesebben

Cuprins.

Cuprins. Cuprins Cuprins 2 Promo ii, nout i 3 5 Atlase colare: Geogra e 6 Atlas geogra c colar 6 Atlas geogra c colar cls. V-VIII 6 Atlase colare: Geogra e, Istorie 7 Atlas geogra c colar cls. IX-XII 7 Atlas istoric

Részletesebben